CtEDO 16.09.2014 Auto

TAMAROVICHUS v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
16.09.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly admissible;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TAMAROVICHUS v. RUSSIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Dmitriy Ionasovich TAMAROVICHUS împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 16 septembrie 2014 ca Cameră compusă din: Isabelle Berro-Lefèvre, Președintele, Khanlar Hajiyev, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, Ksenija Turković, Dmitry Dedov, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 iulie 2009, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Dmitriy Ionasovich Tamarovichius, este un național rus, care s-a născut în 1964. El nu a avut nici un loc permanent de reședință înainte de arestarea sa. Dna O.V. Preobrazhenskaya și dna V.S. Ilyukhina, avocați care practică la Strasbourg și Moscova, sunt reprezentanți ai lui în fața Curții. Guvernul Rus („Guvernul”) au fost reprezentați de dl G. Matyushkin, Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 ianuarie 2009, reclamantul, acuzat de crimă, a fost reținut la înaintare. La 18 martie 2009 Reclamantul a fost plasat în sediul de poliție (IVS) Olkhovatka în regiunea Voronezh. Condițiile de deținere a acestui loc au fost caracterizate de următoarele elemente: nu a existat toaletă sau robinet de apă în celulă și nu a existat posibilitatea de a lua un duș; nu a fost disponibilă apă potabilă; fereastra a fost blocată cu cărămizi de sticlă; nu a existat masă; nu a existat nici un exercițiu în exterior. La 23 aprilie 2009, Curtea de District Olkhovatskiy din regiunea Voronezh a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la nouă ani de închisoare. La 28 aprilie 2009, reclamantul a părăsit IVS Olkhovatka. La 23 iunie 2009, Curtea Regională Voronezh a susținut hotărârea în apel. Se pare că, la 27 iulie 2009, reclamantul a trimis Curtei o scrisoare din colonia correctională IK-8 din regiunea Voronezh. Faptul expedierii a fost reflectat, în special, într-un certificat emis de directorul interimar al coloniei la 17 august 2009, care conține înregistrarea relevantă din jurnalul de înregistrare a corespondenței de închisoare. Cu toate acestea, din motive necunoscute, scrisoarea nu a ajuns niciodată la Curte. La 30 octombrie 2009, reclamantul a prezentat o altă scrisoare intitulată „Plaina repetată”. El a ajuns la Curte la 16 noiembrie 2009 și a fost tratat ca primul contact al reclamantului cu Curtea. Scrisoarea conține, în special, o descriere detaliată a condițiilor de detenție în sediul poliției (IVS) Olkhovatka din regiunea Voronezh. În textul scrisorii reclamantului a menționat de mai multe ori plângerea sa din 27 iulie 2009 și a făcut referire la numerele specifice din respectivul paragraf. În perioada cuprinsă între 18 martie și 28 aprilie 2009, IVS Olkhovatka a încălcat art. 3 din Convenție. El a afirmat, de asemenea, că nu există niciun remediu intern eficace în ceea ce privește reclamația prevăzută în art. 13. 12. În conformitate cu art. 6, reclamantul s-a plâns în legătură cu evaluarea presupusă greșită a cazului său penal de către instanțele interne. Data introducerii cererii 13. Guvernul a susținut că data primei comunicări a reclamantului care a ajuns la Curte ar trebui considerată ca data introducerii cererii. 14. Reclamantul a susținut că data scrisoarea lipsă ar trebui luată ca data introducerii cazului. 15. Curtea reamintește că art. 47 § 5 din Regulamentul Curții (în vigoare la momentul respectiv) prevedea că: „Data introducerii cererii... este considerată ca o regulă generală data primei comunicări din partea reclamantului care stabilește, chiar și sumar, subiectul cererii... Curtea poate, totuși, să decidă că o dată diferită este considerată ca data introducerii.” 16. Curtea constată, de la început, că certificatul din 17 august 2009 produs de directorul interimar al coloniei corecționale (a se vedea punctul 9 de mai sus), autenticitatea la care guvernul nu a contestat, oferă o dovadă documentară suficientă că scrisoarea din 27 iulie 2009 a existat și a fost, într-adevăr, depusă de reclamant administrației coloniei pentru detașare la data respectivă. 17. Curtea observă, de asemenea, că scrisoarea din 30 octombrie 2009 conține mai multe trimiteri la plângerea din 27 iulie 2009, atât generale, cât și specifice (a se vedea punctul 10 mai sus). În opinia Curții, acest lucru indică faptul că scrisoarea lipsă a prezentat un text detaliat care a ridicat în esență aceleași chestiuni ca cele prezentate în corespondența ulterioară. În aceste circumstanțe, Curtea constată că corespondența reclamantului din 27 iulie 2009 a fost „prima comunicare care stabilește obiectul cererii” în sensul articolului 47 § 5 din Regulamentul Curții în vigoare la momentul respectiv și acceptă această dată ca dată să fie data introducerii prezentei cereri. În conformitate cu articolele 3 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns cu privire la condițiile de detenție anterioară în sala de poliție Olkhovatskiy în mai multe perioade între 18 martie și 28 aprilie 2009 și la lipsa unui remediu intern eficace în acest sens. 20. În conformitate cu argumentul de mai sus, Guvernul a susținut că aceste plângeri au fost introduse pentru prima dată la 30 octombrie 2009, la șase luni și două zile după ce reclamantul a părăsit SIV și, prin urmare, au fost întârziate. 21. Având în vedere concluzia sa din punctul 18, Curtea consideră că aceste plângeri au fost introduse la 27 iulie 2009, în termenul stabilit de art. 35 din Convenție, și respinge obiecția Guvernului. întemeiat în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibil pe niciun alt motiv. Prin urmare, fără a prejudeca fondurile cauzei, Curtea declară plângerile reclamantei cu privire la condițiile de detenție anterioară în sala de poliție Olkhovatskiy și lipsa unor căi de recurs interne eficace în acest sens admisibile. 23. În ceea ce privește plângerea prevăzută la art. 6, având în vedere tot materialul în posesia sa, Curtea constată că aceasta nu dezvăluie nici o semnificație a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale, în urma că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în temeiul articolului 35 §§§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, declara în unanimitate admisibilă, fără a judeca fondurile, plângerile reclamantului privind condițiile de detenție în sala de poliție Olkhovatskiy și presupusa lipsa unui remediu intern eficace în acest sens, precum și restul cererii inadmisibil. Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefèvre Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă