CtEDO 16.09.2014 Auto

BEBIȘ v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
16.09.2014
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BEBIȘ v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Comunicat la 16 septembrie 2014 Ștefan BOBOC împotriva României depusă la 26 noiembrie 2009 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, dna Cezara Cecilia Bebiș (primul reclamant) și dl Cezara Cecilia Bebiș Ștefan Boboc (al doilea reclamant) sunt cetățeni români, care s-au născut în 1947 și, respectiv, 1950, și trăiesc în București. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl L. F. Cojocaru, avocat practicant la București. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Din octombrie 1994 până în mai 2000, al doilea reclamant a fost președintele Comisiei Naționale de Valori Movibile (NCMV) (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare), un organism de stat responsabil cu supravegherea și reglementarea, printre altele, a piețelor financiare și a organizațiilor de investiții care operează pe piețele financiare. Primul reclamant a fost, de asemenea, membru al aceleiași organizații. În mai 2000, Fondul Național de Investiții (FNI), o mare organizație de investiții care numără 300.000 de investitori la nivel național, s-a prăbușit. La 26 mai 2000, Președintele Senatului român a informat Biroul Procurorului atașat Curții de Casație că a considerat că este necesar ca Biroul Procuror să inițieze o anchetă penală pe propunerea sa în afacerea NIF. La 30 mai 2000, Oficiul Procurorului atașat Curții de Casație a notificat Departamentul de Poliție din București cererea Senatului român și a ordonat deschiderea unei anchete penale. La 31 mai 2000, ziarul Bolsa a publicat un articol citat ca sursă Departamentul de Relații de Presă al Președintelui român. Președintele român a scris președinților Senatului și Camerei Deputaților și a îndemnat Parlamentul să suspende liderii NCMV în așteptarea rezultatului anchetei NIF. În plus, el a solicitat o comisie de investigație parlamentară care va determina responsabilitatea NCMV în acest caz. În aceeași dată, Departamentul de Presă al Președintelui român a emis un comunicat de presă care a declarat că Președintele român a ordonat o ședință de urgență a Consiliului Național de Securitate (Consiliu). Ulterior, Consiliul a hotărât să se organizeze o comisie de anchetă în cadrul Oficiului Procurorului atașat Curții de Casație, formată de procurori, polițiști și experți financiari desemnați de prim-ministru. Declarația a concluzionat că comisia de anchetă trebuie să examineze actele de fraudă comise de către administratorii și membrii NIF și NCMV prin încălcarea legislației interne. În cele din urmă, Consiliul a luat act de anchetă penală deschisă împotriva anumitor administratori și membri ai NCMV. În dimineața 1 iunie 2000, ziarul Financial Observer a publicat un articol citat ca sursă a Departamentului de Relații Publice atașat Ministerului de Interne al României. Acesta a afirmat că ancheta penală privind prăbușirea NIF ar fi extinsă și persoanelor care controlează activitatea NCMV care nu au supravegheat în mod corespunzător activitățile NIF și, prin urmare, au ajutat NIF să încalce în mod repetat normele de reglementare a tranzacțiilor financiare. În aceeași dată, Guvernul român a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 64, care permite temporar Guvernului român să suspende sau să revoce membrii NCMV în loc de Parlament. Ulterior, ordonanța de urgență menționată a fost abrogată de Parlament la 25 septembrie 2001. În aceeași dată, Guvernul român a hotărât să revoce toate membrii NCMV. Prin o ordonanță pronunțată în aceeași dată Oficiul Procuror atașat Curții de Casație a deschis o anchetă penală cu plângeri civile împotriva celui de-al doilea reclamant pentru abuz de oficiu împotriva intereselor personale, susținând că, în conformitate cu o anchetă penală preliminară, există dovezi că reclamantul a comis infracțiunile. În special, deși, în calitate de președinte al NCMV, el a fost conștient de neregulile din activitățile NIF, el a eșuat să ia măsurile adecvate necesare de sarcinile sale de muncă care cauzează daune de 1057 de miliarde de lei români (ROL) (aproximativ 24 de milioane de euro (EUR)). În aceeași dată, reclamantul a fost reținut în așteptarea procesului. Prin o procedură pronunțată la 15 iunie 2000, Procuratura atașată Curții de Casație a deschis o anchetă penală cu plângeri civile împotriva primului reclamant pentru abuz de funcție împotriva intereselor personale, susținând că, în conformitate cu o anchetă penală preliminară, există dovezi că reclamantul a comis infracțiunile. În special, deși în calitate de membru al NCMV și de coordonator al unui departament, ea a fost conștientă de neregulile activităților NIF, ea nu a luat măsurile adecvate care cauzează daune de 1057 de miliarde de lei români (ROL) (aproximativ 24 de milioane de euro (EUR). Într-o dată neespecificată în iunie 2000, Parlamentul român a organizat o comisie parlamentară acuzată de a investiga activitățile și responsabilitatea NCMV în prăbușirea NFI. La 5 iunie 2000, procurorul care a ordonat detenția anterioară a celui de-al doilea reclamant a declarat pentru ziarul Ziua că nu a fost informat că reclamantul a fost eliminat din detenție și a fost luat în fața Senatului, deși el a fost cel care a auzit reclamantul și a emis mandatul de arestare furnizând motive puternice. El a afirmat, de asemenea, că a fost surprins de decizia, deoarece a fost convins că el este cel care efectuează investigația și nu o comisie parlamentară. El a susținut că, din moment ce a emis mandatul de arestare al reclamantului, există dovezi irefutabile care susțin decizia sa. El a susținut, de asemenea, că, deoarece el a fost responsabil pentru reclamant, ar fi trebuit să fie informat și despre transferul. El a declarat în cele din urmă că nu a fost confruntat cu o situație similară înainte. În august 2000, Parlamentul român a publicat raportul comisiei parlamentare în urma anchetei sale asupra activităților NCMV. Acesta a concluzionat că toți membrii NCMV au împărtășit o responsabilitate egală pentru afacerea NFI. Toți au fost vinovați de neglijență în funcție și de lipsa de decizie în aplicarea legii. Atât personalul, cât și liderul organizației au încălcat mai multe dispoziții juridice interne. La 26 septembrie 2000, Ministerul Justiției din România a informat Parlamentul român că Procuratura atașată Curții de Casație a furnizat Comisiei parlamentare toate dovezile obținute în cursul anchetei penale. Acesta a refuzat doar într-o ocazie să furnizeze unele dovezi contradictorii, dar, la cererea repetată a comisiei, dovezile menționate anterior au fost prezentate și înainte de aceasta. În plus, reuniunile comisiei au fost asistate în repetate rânduri de adjunctul Departamentului Anticorupție atașat Biroului Procurorului Public și a furnizat documente. De asemenea, procurorii nu au participat la întrunirile comisiei într-o singură ocazie. Într-o dată neespecificată în 2000, primul reclamant a fost eliberat din precauție. La 4 decembrie 2000, biroul procurorului atașat Curții de Casație a inculpat reclamanții și alți treisprezece co-acusați și a trimis cauzele lor la judecată. La 22 februarie 2001, al doilea reclamant a fost eliberat din detenție anterioară. La 13 iunie 2002, Curtea de District din București a renunțat la Procuratura atașată Curții de Casație din cauza incompletă a anchetei penale. La 7 decembrie 2004, după ce a investigat în continuare cazul, după instruirea instanței interne, Oficiul Procurorului a atașat Curții de Casație a inculpat reclamanții și a trimis cauzele lor la judecată. La 13 octombrie 2005, Curtea județului București a condamnat reclamanții pentru fonduri și le-a condamnat la trei ani de închisoare, suspendată. În plus, a considerat că acestea sunt responsabile în comun, împreună cu alte co-acusate și cu NCMV pentru daunele civile reclamate de victimele prăbușirii FNI. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii. La 12 iunie 2006, Curtea de Apel din București a permis recursul reclamanților, a anulat hotărârea din 13 octombrie 2005 și a ordonat o reexaminare pe motive procedurale. La 20 martie 2007, județul București a condamnat reclamanții și le-a condamnat la trei ani de închisoare, suspendat. În plus, a considerat că acestea sunt responsabile în comun împreună cu alte co-accusări și cu NCMV pentru daunele civile reclamate de victimele prăbușirii NIF. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii. Prin hotărârea din 18 iunie 2008, Curtea de Apel din București a permis apelurile reclamanților și a remarcat că condamnările reclamanților au fost iertate. Reclamanții și, printre altele, părțile civile au apelat la punctele de drept (recursuri ) împotriva hotărârii și au cerut achitarea. Prin o hotărâre finală din 4 iunie 2009, Curtea de Casație a respins recursul reclamanților în privința punctelor de drept nefondate, care a permis recursul în fața punctelor de drept depuse de unele părți civile în parte a anulat hotărârea din 18 iunie 2008 în măsura în care membrul civil al procedurii a fost în cauză și a ordonat o reexaminare. Acțiunea pare să fie încă în așteptare în fața instanțelor interne. COMPLAINTE Respectând art. 6 din Convenție, reclamanții se plângeau că condițiile în care procedurile penale deschise împotriva lor au încălcat echitatea procedurii respective. În special, ei au susținut o încălcare a dreptului lor de a fi presupus nevinovat și că, ca urmare a anchetei publice efectuate de o comisie parlamentară în același timp cu ancheta penală deschisă împotriva lor în ceea ce privește aceleași fapte și se bazează pe aceleași dovezi pe care ancheta penală a deschis-o împotriva lor. În plus, nedreptatea procedurii a fost, de asemenea, agravată de concluziile raportului comisiei parlamentare, de modificările legislației, de comunicatele de presă și de declarații ale diferitelor organisme de stat și de justiție care au fost făcute publice și au stabilit vina lor înainte de încheierea anchetei penale deschise împotriva acestora. De asemenea, durata procedurii penale deschise împotriva acestora a fost excesivă. Întrebarea părților a fost lungimea procedurii penale cu reclamații civile aduse împotriva reclamanților în prezent în încălcarea cerinței de „tempă rațională” de la art. 6 § 1 din Convenție? Având în vedere circumstanțele în care au fost desfășurate procedurile penale deschise împotriva reclamanților, în special implicarea politică intensă, ancheta parlamentară paralelă inițiată în circumstanțele cauzelor lor și declarațiile funcționarilor publici, inclusiv procurorul care examinează cazurile lor care își recunoaște vinovăția, a fost dreptul reclamanților la presupunerea nevinovăției și la un proces echitabil, și anume dreptul lor de a-și examina cazul de către un tribunal imparțial, garantat de art. 6 §§ 1 și 2 din Convenție în prezent?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă