MUREȘAN v. ROMANIA

Comunicat la 13 octombrie 2015 THIRD SECTION Cererea nr. 33792/10 Andrei Sever MUREȘAN împotriva României depusă la 9 iunie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Andrei Sever Mureșan, este un național francez și român, născut în 1948 și locuiește în București. Situația cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cazului Reclamantul a fost unul dintre fondatorii și unul dintre majorii acționari ai Dacia Felix Bank („DFB”), prima bancă privată care a fost deschisă în post-comunist România. El a fost, de asemenea, coproprieten al unei societăți holding și a controlat o serie de alte companii financiare și industriale situate în Franța, Luxemburg și Elveția. Investigație penală împotriva reclamantului În inspecțiile din 1995 ale Băncii Naționale Române („RNB”) au dezvăluit denumirea de denumire și nerespectare a DFB. La 28 decembrie 1995, președintele și vicepreședintele DBF au depus o plângere penală împotriva reclamantului și a altor două persoane (M.H., fostul președinte al DFB și J.F.V.) în legătură cu pierderile semnificative cauzate băncii prin tranzacțiile lor. O plângere penală identică a fost trimisă autorităților elvețiene, italiene și luxemburgheze, ca parte a societăților implicate în tranzacțiile presupus frauduloase au fost înregistrate în aceste țări. O anchetă penală a fost deschisă împotriva reclamantului și M.H. pentru acuzații de fraudă, falsificarea documentelor și utilizarea documentelor falsificate. La 7 Ianuarie 1997 reclamantul a fost arestat de către autoritățile române. El a fost reținut înainte de judecată până în iunie 1997, când Curtea Înaltă de Casare și Justiție a ordonat eliberarea. La 7 octombrie 1997, biroul procurorului atașat la Supremă Curtea a inculpat reclamantul și M.H. pentru mai multe conturi de fraudă comise între 1993 și 1995 și dosarul a fost înregistrat la instanța competentă. Detenția și condamnarea reclamantului în Elveția În iunie 1999, reclamantul a fost arestat la granița maghiară pe baza unui mandat emis de către autoritățile elvețiene, care a instituit o procedură penală împotriva lui în legătură cu infracțiunile menționate în reclamația penală depusă de BDF. Procesul a durat doi ani. Reclamantul, care a fost deținut în detenție prealabilă timp de un an și cinci luni într-o închisoare elvețiană, a fost în parte condamnat și achitat în parte de acuzațiile formulate împotriva lui. Solicitarea autorităților române de a extrada reclamantul a fost acordată de autoritățile elvețiene. Ulterior, reclamantul a fost trimis în România în cazul în care procedura penală împotriva acestuia era încă în așteptare. Condamnarea reclamantului în România În timp ce reclamantul și M.H. au fost reținuți și urmăriți în Elveția, procedurile penale instituite împotriva lor de către autoritățile românești au continuat. Cazul lor a fost trimis de câteva ori autorităților judecătorești. Astfel, la 29 mai 1998, Curtea de District de Suceava a trimis cazul biroului procurorului instruindu-i să revină. proiectul de inculpare, deoarece nu a conținut o descriere clară a actelor comise de către inculpați (datele în care au fost comise, daunele cauzate de fiecare dintre ele etc.). La 30 decembrie 1998 a fost redactat un nou inculpare și cazul a fost trimis înapoi la instanță. Prin hotărârea din 9 mai 2003 Tribunalul de District Constanța a achitat reclamantul și co-apărarea sa a tuturor acuzațiilor. De asemenea, aceasta a respins plângerea civilă depusă de banca E (succesorul DFB) ca fiind deținută nefondată că banca E ar putea depune o acțiune civilă bazată pe răspunderea contractuală față de societățile implicate în tranzacțiile care i-au cauzat pierderile. Curtea a remarcat lipsa de intenție a reclamantului de a înșela și a subliniat că majoritatea actelor comise de el nu sunt pronunțate de lege la momentul evenimentelor (de la începutul anilor 90) activitățile bancare din România nu erau atât de strict reglementate. Banca E și procurorul au apelat. La 18 februarie 2009, Tribunalul Constanța a remarcat faptul că reclamantul a comis actele între 1992 și 1995 și, prin urmare, limita timpului pentru răspunderea sa penală a expirat. Cu toate acestea, instanța a considerat că cerințele privind răspunderea delictuală sunt îndeplinite și, prin urmare, a ordonat reclamantului și H.M. să plătească în comun 121 USD. milion, 15, 8 milioane lei români și 10 milioane de franci elvețieni la bancă Hotărârea Curții Constanța județului a devenit finală pe 18 decembrie 2009, atunci când recursul asupra punctelor de drept depuse de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Constanța ca bolnavă înființată. COMPLAINT În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale instituite împotriva acestuia. Întrebarea părților a fost durata procedurii în cazul în cauză în încălcarea cerinței de „tempă rațională” de la art. 6 § 1 din Convenție?

Communicated on 13 October 2015

THIRD SECTION

Application no. 33792/10

Andrei Sever MUREȘAN

against Romania

lodged on 9 June 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Andrei Sever Mureșan, is a French and Romanian national, who was born in 1948 and lives in Bucharest.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

Background to the case

The applicant was one of the founders and one of the major shareholders of Dacia Felix Bank (“DFB”), the first private bank to open in post

‑

communist Romania. He was also a co-owner of a holding company and controlled a number of other financial and industrial companies located in France, Luxembourg and Switzerland.

2.

Criminal investigation against the applicant

In 1995 inspections of the Romanian National Bank (“the RNB”) revealed gross misreporting and misconduct on the part of the DFB.

On 28 December 1995 the president and vice-president of DBF lodged a criminal complaint against the applicant and two other individuals (M.H., the former president of the DFB, and J.F.V.) in connection with the significant losses caused to the bank by their transactions.

An identical criminal complaint was sent to the Swiss, Italian and Luxembourg authorities, as part of the companies involved in the allegedly fraudulent transactions were registered in those countries.

A criminal investigation was opened against the applicant and M.H. on charges of fraud, forgery of documents and use of forged documents. On 7

January 1997 the applicant was arrested by the Romanian authorities. He was held in pre-trial detention until June 1997 when the High

Court of Cassation and Justice ordered his release.

On 7 October 1997 the prosecutor’s office attached to the Supreme

Court of Justice indicted the applicant and M.H. for several counts of fraud committed between 1993 and 1995 and the case file was registered with the competent court.

3.

The applicant’s detention and conviction in Switzerland

In June 1999 the applicant was arrested at the Hungarian border on the basis of a warrant issued by the Swiss authorities, which had instituted criminal proceedings against him in connection with the offences mentioned in the criminal complaint lodged by the BDF. The trial lasted two years. The applicant, who was held in pre-trial detention for one year and five months in a Swiss prison, was partly convicted and partly acquitted of the charges brought against him.

The request of the Romanian authorities to have the applicant extradited was granted by the Swiss authorities. Subsequently, the applicant was sent to Romania where the criminal proceedings against him were still pending.

4.

The applicant’s conviction in Romania

While the applicant and M.H. were detained and prosecuted in Switzerland the criminal proceedings instituted against them by the Romanian authorities continued. Their case was remitted a few times to the prosecuting authorities. Thus, on 29 May 1998 the Suceava District

Court remitted the case to the prosecutor’s office instructing it to re

‑

draft the indictment as it did not contain a clear description of the acts committed by the defendants (the dates when they were committed, the damage caused by each of them etc.). On 30 December 1998 a new indictment was drafted and the case was sent back to the court.

By a judgment of 9 May 2003 the Constanța District Court acquitted the applicant and his co-defendant of all charges. It also dismissed the civil complaint lodged by bank E (the successor of DFB) as ill-founded holding that bank E could lodge a civil action based on contractual liability against the companies involved in the transactions which caused its losses. The court noted the applicant’s lack of intent to deceive and pointed out that most of the acts committed by him were not proscribed by law as at the time of the events (the beginning of the 90s) the banking activities in Romania were not so strictly regulated.

Bank E and the prosecutor appealed.

On 18 February 2009 the Constanța County Court noted that the applicant had committed the acts between 1992 and 1995 and therefore the time limitation for his criminal liability had already expired. However, the court considered that the requirements for delictual liability were satisfied and therefore it ordered the applicant and H.M. to jointly pay USD

121

million, 15, 8 million Romanian lei and 10

million Swiss francs to bank

E.

The decision of the Constanța County Court became final on 18

December

2009 when the appeal on points of law lodged by the applicant was dismissed by the Constanța Court of Appeal as ill

‑

founded.

COMPLAINT

Under Article 6 § 1 of the Convention the applicant complains about the length of the criminal proceedings instituted against him.

QUESTION TO THE PARTIES

Was the length of the proceedings in the present case in breach of the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention?