CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 33792/10 Andrei Sever MUREȘAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 21 martie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președintele Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 9 iunie 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 12 iulie 2016 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL, dl Andrei Sever Mureșan, este un național român și francez, născut în 1948 și trăiește în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul francez nu a folosit dreptul lor de a interveni în temeiul articolului 36 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata unui set de proceduri penale. La 21 octombrie 2015, cererea a fost comunicată Guvernului THE LEI După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, printr-o scrisoare de 12 Iulie 2016, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea că, în acest caz, procedurile penale în care a fost implicat reclamantul au depășit o lungime rezonabilă, în contradicție cu cerințele garantate de art. 6 § 1 din Convenție. Având în vedere poziția Curții în ceea ce privește asigurarea unei satisfacții doar pentru acuzați în cazuri similare, Guvernul este dispus să plătească reclamantului Andrei Sever Mureșan 3,780 EUR (trei mii șapte sute opt sute de euro) în compensație pentru toate prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 litera (c). În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite, plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din listele sale de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 10 octombrie 2016, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă de Guvern în declarația unilaterală este prea scăzută. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; a se vedea și Hotărârea WAZA Sp.z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului persoanei la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 V și Vlad și alții c. România , nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, § 146, 26 noiembrie 2013). 12. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (articolul (c)). 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 14 din amenda). În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului
Application no. 33792/10
Andrei Sever MUREȘAN
against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21
March
2017 as a Committee composed of:
Paulo Pinto de Albuquerque,
President
,
Iulia Motoc,
Marko Bošnjak,
judges
,
and Andrea Tamietti,
Deputy
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 9 June 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 12 July 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Andrei Sever Mureșan, is a Romanian and French national, who was born in 1948 and lives in Bucharest.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs. The French Government had not made use of their right to intervene under Article
36 of the Convention.
3.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of a set of criminal proceedings.
4.
On 21 October 2015 the application had been communicated to the Government
.
5.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 12
July 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
6.
The declaration provided as follows:
“The Government wish to express – by way of a unilateral declaration – their acknowledgement that, in the present case, the criminal proceedings in which the applicant was involved had exceeded a reasonable length, contrary to the requirements guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention.
Having regard to the Court’s position with respect to affording just satisfaction to the accused in similar cases, the Government are prepared to pay to the applicant Andrei Sever Mureșan EUR 3,780 (three thousand seven hundred eighty euros) in compensation for all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable on this amount.
This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to the personal account of the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 (c). In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invite the Court to rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its lists of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention”.
7.
By a letter of 10 October 2016, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the sum proposed by the Government in the unilateral declaration was too low.
8.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; see also
WAZA Sp.z o.o. v.
Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007, and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
11.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR
Cocchiarella v. Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
V and
Vlad and Others v. Romania
, nos. 40756/06, 41508/07 and 50806/07, §
146, 26
November 2013).
12.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
13.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37
§
1
in fine
).
14.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 13 April 2017.
Andrea Tamietti
Paulo Pinto de Albuquerque
Deputy Registrar
President