DECIZIA nr. 13425/04 de către Simona Rucsandra BABEȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 24 martie 2009 în calitate de cameră compusă de: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 16 martie 2004, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 5 februarie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Simona Rucsandra Babeș, este un cetățean român care s-a născut în 1932 și locuiește în București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 mai 1992, reclamantul a depus o acțiune pentru recuperarea proprietății unui apartament și a unei parcele de teren și pentru anularea unui contract de vânzare cu privire la același apartament, încheiat între un cuplu căsătorit și statul în 1974. La 29 octombrie 1993, Curtea Supremă de Justiție, într-o hotărâre interlocutivă, a acceptat cererea reclamantului de a examina cazul de către Curtea de district din București. ultimă instanță a respins reclamația la 20 Martie 1995. Într-o hotărâre din 31 octombrie 1997, Curtea de judecată a București a anulat hotărârea de primă instanță și a ordonat un reexamin. Apoi, într-o hotărâre din 10 decembrie 1998, Curtea de district București a refuzat competența de a judeca cazul. Acest hotărâre a fost, de asemenea, anulat de Curtea de judecată a București, într-o hotărâre din 7 iunie 1999. Într-o hotărâre din 12 martie 2001, județul București a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că nu a demonstrat că a afirmat că flatul a fost cel care a aparținut strămoșilor reclamantului. De asemenea, a stabilit că cumpărătorii apartamentului au acționat cu bună credință și că motivul de nulitate pe care a invocat-o a fost unul care nu putea fi ridicat decât de una dintre părțile contractului. Curtea de apel din București, într-o decizie din 25 septembrie 2001, a anulat această hotărâre și a susținut parțial afirmația reclamantului. La 22 decembrie 2003, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a anulat decizia menționată anterior și a confirmat soluția instanței de primă instanță. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. De asemenea, ea a susținut încălcarea articolelor 6 § 1, 13 și 17 din Convenție în sensul că procedurile și rezultatele lor nu au fost corecte. Ea a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că a fost privată de dreptul ei de proprietate în ceea ce privește apartamentul și parcela de teren pretins. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: Le Gouvernement classé – au moin de la préparation declaration unilatérale – qu’il reconnaît l’existence d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement classé prêt à verser à la partie requisante au titre de la satisfacție echitabilă la somme de 2 400 EUR, montant qu’il considére comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice mathériel et moral issi que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le Compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi susvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conform à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la recherche n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention. Într-o scrisoare din 4 februarie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută și a insistat asupra faptului că principalul obiect al cererii ei a fost recuperarea proprietății asupra apartamentului reclamat și a parcela de terenuri Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), Kalanyos și alții c. România , nr. 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski v. Polonia, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Nicolau v. România , nr. 1295/02 , 12 ianuarie 2006; Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , 15 iunie 2006; Cârjan v. România , nr. 42588/02 , 25 ianuarie 2007). având în vedere natura admiterilor conținute în Declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Cu toate acestea, Curtea remarcă că procedurile în joc au fost adversare, că reclamantul ar putea adăuga dovezi care susțin afirmația ei și că instanțele interne au pronunțat decizii motivate în mod corespunzător, nu există nici o indicație de arbitrare. În plus, reclamantul a pus la dispoziție o cale juridică internă prin care să-și afirme dreptul civil în instanța internă, care a beneficiat de proceduri echitabile, care implică trei niveluri de competență. Prin urmare, plângerea în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 ar trebui să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată. Curtea constată că plângerea în temeiul articolului 17 din Convenție nu are nicio justificare și, prin urmare, ar trebui să fie declarată inadmisibilă ca fiind evident nefondată. 1 din Convenție, susținând că ea a fost privată de dreptul de proprietate asupra clădirii și parcela de teren pretins. Curtea constată că reclamantul nu are o „poziție” în sensul Convenției, deoarece nicio decizie judiciară administrativă sau finală nu a recunoscut dreptul de proprietate a proprietății reclamate. ratione materiae cu dispozițiile Convenției. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurilor și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președintele
Application no. 13425/04
by Simona Rucsandra BABEȘ
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 24
March 2009 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 16 March 2004,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 5 February 2009 requesting the Court to strike the
application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Simona Rucsandra Babeș, is a Romanian national who was born in 1932 and lives in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr.
Răzvan
‑
Horațiu
Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 14 May 1992, the applicant lodged an action for the recovery of ownership of a flat and a plot of land and for the annulment of a sale contract concerning the same flat, concluded between a married couple and the State in 1974.
On 29 October 1993, the Supreme Court of Justice, in an interlocutory judgment, accepted the applicant’s request to have the case examined by the
Bucharest District Court. The latter court dismissed the claim on 20
March 1995. In a decision of 31 October 1997, the Bucharest County Court quashed the first instance judgment and ordered a re-examination. Subsequently, in a judgment of 10 December 1998, the Bucharest District Court declined its competence to judge the case. This judgment was also quashed by the Bucharest County Court, in a decision of 7 June 1999.
In a judgment of 12 March 2001, the Bucharest County Court dismissed the applicant’s action on the ground that she had failed to prove that the
claimed flat was the one that had belonged to the applicant’s ancestors. It also established that the buyers of the flat had acted in good faith and that the ground of nullity which she invoked was one which could only be raised by one of the parties to the contract.
The Bucharest Court of Appeal, in a decision of 25 September 2001, reversed that judgement, and partly upheld the applicant’s claim.
On 22 December 2003, the High Court of Cassation and Justice quashed the above-mentioned decision and confirmed the solution of the first
instance court.
1.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.
2.
She also alleged a breach of Articles 6 § 1, 13 and 17 of the Convention in that the proceedings and their outcome were not fair.
3.
She alleged furthermore a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention, claiming that she had been deprived of her right of property over the claimed flat and plot of land.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. She relied on Article 6 §
1 of the Convention, which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By a letter dated 5 January 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the
Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît l’existence d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de la
satisfaction équitable la somme de 2 400 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le
compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
»
In a letter of 4 February 2009, the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low and insisted on the fact that the main object of her application was the recovery of ownership over the claimed flat and plot of land
.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
Kalanyos and Others v. Romania
, no. 57884/00, § 25, 26
April
2007, and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender
v.
France
[GC], no.
Cocchiarella
v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005;
Nicolau v. Romania
, no. 1295/02, 12 January 2006;
Cârstea and Grecu v. Romania
, no.
56326/00, 15 June 2006;
Cârjan v. Romania
, no. 42588/02, 25
January
2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the
Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.
B.
Remaining complaints
The applicant further complained, relying on Articles 6 § 1, 13 and 17 of the Convention that the proceedings were unfair in that her action was dismissed by the domestic courts. The Court notes, however, that the proceedings at stake were adversarial, that the applicant could adduce evidence supporting her claim and that the domestic courts delivered duly reasoned decisions, there being no indication of arbitrariness. Moreover, the applicant had available a domestic legal remedy by which to assert her civil right in the domestic courts, having benefited of fair proceedings, involving three levels of jurisdiction. Therefore, the complaint under Articles 6 § 1 and 13 should be declared inadmissible as manifestly ill-founded.
The Court notes that the complaint under Article 17 of the Convention lacks any substantiation and therefore should be declared inadmissible as manifestly ill-founded.
The applicant alleges furthermore a violation of Article 1 of Protocol No.
1 of the Convention, claiming that she had been deprived of her right of property over the claimed building and plot of land. The Court notes that the applicant does not have a “possession” within the meaning of the Convention, as no administrative or final judicial decision had recognised her right of ownership of the claimed property. It follows that this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention regarding the length of the proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President