Ciobotaru împotriva României

Decizia nr. 36245/07 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Paula CIOBOTARU împotriva României, în calitate de Camera compusă de: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 8 august 2007, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 20 ianuarie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Paula Ciobotaru, este un cetățean român care s-a născut în 1945 și locuiește în București.

Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 septembrie 1997, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District din București care se plângea de ilegalitatea unei decizii ale Secretariatului General al Guvernului prin care a fost respinsă. În urma unei hotărâri de anulare a Curții de Județean din 4 iunie 1999, reclamația a fost respinsă printr-o decizie finală a instanței din 26 februarie 2001. La 27 august 2001, Procurorul General a depus un recurs extraordinar împotriva acesteia. Curtea Supremă de Justiție, prin o decizie din 30 ianuarie 2002, a permis recursul extraordinar și a ordonat o reexaminare a cauzei.

În urma a două hotărâri de anulare ale Curții de Apel din București care a ordonat un reexamin, cauza a fost soluționată în favoarea reclamantului printr-o decizie finală a aceleiași instanțe din 9 martie 2007, care a ordonat reintegrarea sa asupra poziției deținute înainte de a fi respinse. Prin aceeași decizie, reclamantul a fost atribuit costurile judiciare solicitate. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2009, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării Prin urmare, Comisia a solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement Déclare – au mouvement de la prix declaration unilatérale – qu’il reconnaît l’existence d’une violation de l’article 6 de la Convention. Le Gouvernement classé à verser à la partie requisante au titre de satisfacție equitable la somme de 3 400 EUR, montant qu’il considére comme raisonnable au vu de la jurisprudență de la Cour. Cette sousme qui couvrira toute pratique materiel et moral asis que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme.

Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du roule en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 24 februarie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era neacceptabil de scăzută Ea a considerat că prejudiciile morale și pecuniare pe care le-a făcut ea Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

cererea în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, CEDO 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03).

Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practică sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [ nr. 64886/01 , §§ 69-98 , ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99 , 11 octombrie 2005; Nicolau c. România , nr. 1295/02 , 12 ianuarie 2006 , Cârstea și Grecu c. România , nr. 56326/00 , 15 iunie 2006, Cârjan c. România , nr. 42588/02 , 25 ianuarie 2007 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 36245/07 by Paula CIOBOTARU against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 9 June 2009, as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judges, and Stanley Naismith, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 8 August 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 January 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Paula Ciobotaru, is a Romanian national who was born in 1945 and lives in Bucharest.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan ‑ Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 10 September 1997, the applicant lodged a request with the Bucharest District Court complaining of the illegality of a decision of the General Secretariat of the Government by which she was dismissed. Following a quashing decision of the Bucharest County Court of 4 June 1999, the complaint was rejected by a final decision of the said court of 26 February 2001. On 27 August 2001, the Prosecutor General lodged an extraordinary appeal against the latter decision. The Supreme Court of Justice, by a decision of 30 January 2002, allowed the extraordinary appeal and ordered a re ‑ examination of the case.

Following two quashing decisions of the Bucharest Court of Appeal ordering a re-examination, the case was settled in favour of the applicant by a final decision of the same court of 9 March 2007, ordering her reintegration on the position held before being dismissed. By the same decision, the applicant was awarded the claimed judicial costs. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings. THE LAW By letter dated 20 January 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît l’existence d’une violation de l’article 6 de la Convention. Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de satisfaction équitable la somme de 3 400 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention.” In a letter of 24 February 2009, the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low . She considered that the non-pecuniary and pecuniary damage that she suffered was significantly higher.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; Nicolau v. Romania , no. 1295/02, 12 January 2006, Cârstea and Grecu v. Romania , no. 56326/00, 15 June 2006, Cârjan v. Romania , no. 42588/02, 25 January 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Stanley Naismith Josep Casadevall Deputy Registrar President