CIOBANU AND OTHERS v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
CIOBANU AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererilor nr. 898/06, 39374/07, 1161/08 și 36461/08 de Filofteia CIOBANU și alții împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 6 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 24 aprilie 1997, 3 septembrie și 26 decembrie 2007 și 24 iulie 2008, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Detaliile reclamanților și un rezumat al faptelor prezentate de părți sunt indicate mai jos. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Guvernul francez, care a fost invitat să prezinte observații scrise în cererea nr. 1161/08, alege să nu exercite acest drept (art. 1). Circumstanțele cazurilor Cerere nr. 898/06 Reclamanții, dna Filofteia Ciobanu, dna Maria Ciobanu și dna Dna. Steliana Ciobanu, sunt cetățeni români născuți în 1958, 1919 și 1956 și locuiesc respectiv în Brașov și Predeal. La 27 iulie 2000, Curtea de Apel Brașov a permis plângerea depusă de primul reclamant împotriva angajatorului său la 6 aprilie 1994 și a ordonat reintegrarea sa în poziția pe care a avut-o anterior împreună cu plata de prejudiciu material și moral. La 6 martie 2001, Curtea Înaltă de Justiție a susținut această hotărâre prin o decizie finală. La 7 noiembrie și 2 decembrie 2002, angajatorul a trimis primelor două scrisori care o invită la sediul său cu o copie a hotărârii executive și cu o cerere oficială de reintegrare pentru a începe formalitățile administrative necesare executării. La 1 martie 2004, prima reclamantă a solicitat instanțelor să oblige fostul său angajator să plătească daune pentru întârzierea executării celor 27 Hotărârea din Iulie 2000. La 1 iunie 2004, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea decizând că nu ar putea fi reținută vinovăție de partea angajatorului, deoarece reclamantul a refuzat să se prezinte la sediul angajatorului și să îndeplinească formalitățile impuse de lege. La 21 iunie 2005, Curtea Înaltă de Justiție a susținut această hotărâre prin o decizie finală. Reclamantul, dl Traian Ciulică, este un cetățen român care s-a născut în 1956 și locuiește în Săftica, România. El este reprezentat în fața Curții de către dl Cristian Igreț, un avocat practicant la București. La 12 aprilie 1990, reclamantul a semnat cu angajatorul său, o instituție de stat subordonată Consiliului județului Ilfov, un contract de chirie pentru un apartament până la terminarea ocupării sa. În 1997 apartamentul a fost transferat în administrarea unei alte instituții de stat care avea nevoie de spațiu pentru un scop diferit și a trimis astfel o notificare de evacuare reclamantului. în 2005 reclamantul a solicitat în fața instanțelor reînnoirea contractului său de închiriere. La 22 aprilie 2005, Curtea de district Buftea a obligat Consiliul județului Ilfov să reînnoiască contractul de închiriere al reclamantului. La 23 noiembrie 2006, Curtea de Apel a susținut această hotărâre prin o decizie finală. 11. Prin decizia din 19 iunie 2007, Consiliul județului Ilfov a aprobat reînnoirea contractului de închiriere al reclamantului pentru o perioadă de șase luni. Cu toate acestea, deși a fost invitat în mai multe ocazii, reclamantul nu s-a prezentat pentru semnarea contractului. Cererea nr. 1161/08 12. Reclamantul, dl René Mérite, este un național francez născut în 1948 și locuiește în Gevrey-Chambertin, Franța. El a depus cererea în ceea ce privește procedurile de judecată internă menționate mai jos, în care compania sa comercială a acționat ca reclamant. 13. La 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel din București a permis acțiunea civilă prezentată de societatea reclamantă și a obligat Ministerul Integrației Europene să recunoască că proiectul prezentat de societatea reclamantă în cadrul programului PHARE 2001 îndeplinește criteriile de eligibilitate. La 23 mai 2006, Înaltul Tribunal de Justiție a susținut această hotărâre prin decizia finală. 14. În ciuda eforturilor reclamantului, hotărârea din 16 noiembrie 2004 a rămas neaplicată până în prezent. Cererea nr. 36461/08 15. Reclamantul, dl Gheorghe Cristescu, a fost un cetățean român care s-a născut la 8 iulie 1931. La 20 ianuarie 2010, Curtea a fost informată că reclamantul a murit în cursul anului 2009 și că fiica sa, Mihaela Despina Raceanu, a vrut să urmărească cererea ca moștenitor legal. 16. La 28 mai 2007, Curtea județului București a permis acțiunea reclamantului și a obligat Departamentul București pentru Dialogul, Familia și Solidaritatea Socială să emită o decizie care recunoaște drepturile reclamantului în temeiul articolului 7 litera b a Ordinului Guvernului de Urgență nr. 214/1999 (care prevede anumite drepturi de securitate socială în beneficiul persoanelor persecutate de regimul comunist). Acuzatul a fost, de asemenea, obligat să plătească reclamantului 60.000.000 de lei români ca daune. La 12 noiembrie 2007, Curtea de Apel a susținut această hotărâre prin o decizie finală. 17. Potrivit ordinului de plată prezentat de părți, la 6 Octombrie 2008 reclamantul a primit daunele, indexate în funcție de rata inflației la data plății. 18. Hotărârea din 28 mai 2007 a fost în întregime pusă în aplicare la 8 octombrie 2008 atunci când Departamentul de dialog, familie și solidaritate socială din București a emis decizia necesară. Legea internă relevantă privind executarea hotărârilor finale, și anume fragmentele Codului de procedură civilă și Legea nr. 188/2000 privind competențele și funcțiile judecătorilor, este rezumat în hotărârea Curții în cazul Topciov v. România (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006). COMPLAINTE 20. Reclamanții se plângeau de neexecuția sau de întârzierile excesive ale executării hotărârilor finale în favoarea lor, care au încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 21. Reclamanții în cererile nos. 898/06 și 1161/08 se plângeau de asemenea de nedreptățile procedurii finalizate cu hotărârile din 6 martie 2001 și 23 mai 2006 ale Curții Înalte de Justiție, precum și de a fi discriminate în cursul acestei proceduri. Ei au invocat numai art. 6 § 1 și coroborat cu art. 14 din Convenție, precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. 22. Reclamanții în cerere nr. 898/06 au încălcat faptul că, datorită neexecuției hotărârii din 27 iulie 2000, acestea au fost supuse torturei și dreptul lor la viața privată și de familie a fost încălcat în încălcarea articolelor 3 și 8 din Convenție. Plaintele de drept în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind neexecuția 23. Reclamanții au susținut că hotărârile emise în favoarea lor nu au fost executate sau au fost executate cu o întârziere excesivă, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, au citit după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 24. Guvernul a respins acuzațiile și a susținut că în ceea ce privește cererile nos. 898/06 și 39374/07 au existat o imposibilitate obiectivă de aplicare a hotărârilor în favoarea reclamanților datorită comportamentului reclamanților. 1161/08 Guvernul a reamintit că Curtea de Apel din București a ordonat în 2004 să declare eligibil proiectul prezentat de societatea reclamantă, dar în cadrul unui program PHARE care a fost operațional doar în cursul anului 2001 și a fost finalizat la sfârșitul anului respectiv. În consecință, a existat o imposibilitate obiectivă de a aplica hotărârea la trei ani de la încheierea programului respectiv. În ceea ce privește cererea nr. 36461/08, Guvernul a susținut că hotărârea a fost în mod corespunzător executată. 25. În ceea ce privește cererea nr. 898/06 Curtea remarcă în primul rând că reclamanții al doilea și al treilea nu au fost părți la procedura internă și, prin urmare, nu pot pretinde că sunt victime în conformitate cu art. 34 din Convenție. În plus, în ceea ce privește prima reclamantă, Curtea constată că a fost invitată de către angajatorul ei să îndeplinească formalitățile impuse de lege pentru executarea hotărârii în favoarea ei, dar a refuzat să facă acest lucru. În plus, instanța internă a hotărât deja prin hotărârea finală din 21 iunie 2005 că a fost comportamentul primului reclamant care a dus la imposibilitatea de a aplica hotărârea în litigiu. Având în vedere toate elementele de dinaintea acesteia, Curtea nu vede niciun motiv să se îndepărteze de aceste concluzii ale instanței interioare în acest caz. 26. În ceea ce privește cererea nr. 39374/07, Curtea constată că reclamantul a fost invitat să semneze o reînnoire a contractului său de închiriere, astfel cum a fost ordonat prin hotărârea din 22 aprilie 2005, dar a refuzat să facă acest lucru. Prin urmare, Curtea este de acord cu afirmația guvernului și constată că comportamentul reclamantului a condus la o imposibilitate obiectivă de aplicare a hotărârii în favoarea sa (a se vedea Kosmidis și Kosmidou v. Grecia , nr. 32141/04, § 27, 8 noiembrie 2007, și Bartoș v. România , nr. 16287/03, § 30, 26 ianuarie 2010). 27. În ceea ce privește cererea nr. 1161/08, Curtea este de acord cu depunerea Guvernului și observă existența unei imposibilități obiective de aplicare a hotărârii din 16 noiembrie 2004. 28. În ceea ce privește cererea nr. 36461/08, Curtea constată că nu este necesar să se decidă dacă moștenitorul juridic al reclamantului are locus standi pentru a urmări cererea deoarece, în orice caz, hotărârea în favoarea reclamantului a fost executată într-o întârziere rezonabilă de unsprezece luni. 29. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că plângerile reclamanților sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu articolul §§ 3 și 4 din Convenție. Alte plângeri formulate de solicitanți în cererile nos 898/06 și 1161/08 30. Referindu-se numai la articolele 6 § 1 și coroborat cu art. 14 din Convenție, precum și la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și, de asemenea, la articolele 3 și 8 din Convenție, reclamanții se plângeau în continuare de alte aspecte legate de procedura finalizată cu hotărârile din 6 martie 2001 și, respectiv, 23 mai 2006 ale Curții Înalte de Justiție. 31. Cu toate acestea, având în vedere observațiile reclamanților cu atenție în funcție de toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 32. Prin urmare, aceste părți din cererile nr. 898/06 și 1161/08 sunt, de asemenea, manifestamente nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate că cererile sunt inadmisibile. Marialena Tsirli Jan Šikuta Președintele adjunct al grefierului