CtEDO 02.06.2009 Auto

SZASZ v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.06.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SZASZ v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 27067/05, de către Janos SZASZ și alții împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 2 iunie 2009 ca cameră compusă din: Josep Casadevell, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 5 iulie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 16 iunie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl János Szász, dna Iudita Szász și dl János Szász, sunt cetățeni români care s-au născut în 1920, 1951 și, respectiv, 1957. Primul și al doilea reclamant locuiesc în Valea (Romania) și al treilea reclamant locuiește în Zalaegerszeg (Hongria). Al treilea reclamant a deținut naționalitate comună română și maghiară din 2008. Al doilea reclamant căsătorit în 2007 și numele ei căsătorit este Iudita Orban. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl János Szász (al treilea reclamant). Guvernul român („Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. Guvernul maghiar nu a folosit dreptul lor de a interveni (art. 36 § 1 din Convenție). Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1929, părinții primii solicitanți, împreună cu F., au cumpărat o casă de cinci camere situată pe o parcelă de teren de 7.172 mp în România. Ei au împărțit în mod voluntar casa în două apartamente, care nu a fost nici înregistrată oficial în registrul terestrelor, nici în niciun alt document oficial. în 1990, prin un acord privat, primul reclamant și soția sa au cumpărat celălalt apartament de la unii dintre succesorii lui F.. Trei moștenitori, A.M., B.M. și K.L. nu au fost de acord să transfere partea lor. Primul reclamant și soția sa au intrat în posesia celor două apartamente. La 4 aprilie 1991, primul reclamant a introdus o acțiune împotriva succesorilor lui F. și a anumitor dintre rudele lor, în căutarea, printre altele , a unei diviziuni judiciare a moștenirii lor, a lichidității în comun, a înregistrării formale a partiției casei în două apartamente în conformitate cu de facto Situația și alocarea întregii proprietăți în sine. Soția primului reclamant s-a alăturat procedurii. La 27 octombrie 1992, Tribunalul de Primă Instanță Târgu Mureș a permis creanțele, în parte, separând locația comună și alocarea întregii case cu terenul absorbant primului reclamant și soția sa, care le-a ordonat să compenseze A.M. și B.M. La 31 martie 1993, Curtea județului Mureș, într-o decizie finală, a respins un recurs de către B.M. în urma modificării Codului de Procedură Civilă în 1993, B.M. a aderat acum de către K.L. a depus un apel suplimentar. La 23 februarie 1994, Curtea de Apel Târgu Mureș, într-o decizie finală, a permis recursul, a anulat hotărârile anterioare și a trimis cazul înapoi pentru o examinare proaspătă. A constatat că K.L. nu a fost convocat în mod corespunzător și că instanța nu a aplicat legea în mod corect și nu a clarificat statutul juridic al anumitor terenuri la domiciliu. După reexaminarea, la 5 martie 1996, Tribunalul Târgu Mureș a permis acțiunea în parte, a certificat că primul reclamant a fost proprietarul unei jumătate din proprietate și coproprietenul, împreună cu soția sa, a majorității celorlalte jumătate. Cu toate acestea, ca K.L. și B.M. a continuat să dețină o parte din aceasta, Curtea a dat o hotărâre interlocutivă de a anula locația comună și a ordonat un raport de experți pentru a aprecia terenul și proprietatea și pentru a stabili activele și cota noțională a fiecărui moștenitor al F. Două rapoarte de experți au fost elaborate, iar la 18 decembrie 1998, aceeași instanță a tăiat locația comună și a alocat acțiuni în proprietate, oferind primei reclamante, și soția sa, casa și 6.107.41 mp din teren adăugat la ea, dar alocarea terenului rămas la A.M., K.L. și B.M. Primul reclamant și soția sa au făcut apel. După moartea soției primului reclamant, fiul și fiica s-au alăturat tatălui lor ca reclamanți în cadrul procedurii. Au contestat decizia din 18 decembrie 1998 de alocare a unei porții a terenului ca plăți în natură pentru terțele și au considerat că hotărârea din 31 martie 1993 a dobândit statutul de res judicata. La 23 decembrie 2002, Curtea județului Mureș a respins recursul lor, având în vedere faptul că remedierea utilizată de terți împotriva hotărârii din 31 martie 1993 a fost în conformitate cu modificările legislative. La 5 octombrie 2004, această hotărâre a devenit finală. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. În baza aceluiași articol, ei se plângeau că procedura era nedreaptă și că instanța internă nu a evaluat corect faptele. În cele din urmă, reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că au fost privați de terenul lor. Lungimea procedurii Reclamanții primă plângere se referă la durata procedurii. Prin scrisoarea din 16 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au moyen de la préparation declaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure internationale par la partie requisante. Le Gouvernement classé prêt à verser à la partie requisante au titre de satisfacție equitable la somme globale de 3 600 EUR, montant qu’il considére comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral assi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifie et à la rayer du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 19 noiembrie 2008, reclamanții au solicitat ca e-xaminarea cazului să continue. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; Meriakri v. Moldova (striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Lazar România (dec.), nr. 30159/03, 25 noiembrie 2008. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile care afirmă o încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Cârstea și Grecu România , nr. 56326/00, 15 iunie 2006; și Craiu c. România , nr. 26662/02, 7 octombrie 2008). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că aceasta nu mai este justificată în continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Retragerea plângerilor Reclamanții se plâng în continuare că a existat un proces necorespunzător, o evaluare incorectă a probelor și o încălcare a drepturilor lor de proprietate. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum au fost depuse de solicitanți. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (lungățimea procedurii) și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Stanley Naismith Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă