SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 30310/13 Dursun ÇEK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 septembrie 2014 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Iș Õl Karakaș, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 septembrie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Dursun Çiçek, este un resortisant turc născut în 1960 și rezident la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost colonel al armatei maritime și deținut în cadrul a două proceduri penale împotriva sa. În august 2011, Consiliul Superior Militar a decis retragerea reclamantului și a unui număr mare de alți militari, începând cu 30 august 2011, din cauza lipsei unui post adecvat (kadrouzluk) pentru la mai târziu. Prin ordonanța din 4 august 2011, președintele Republicii, prim-ministrul și ministrul Apărării au aprobat acest decret. La 10 august 2011, reclamantul sesizează Înalta Curte Administrativă Militară cu privire la o acțiune de anulare a deciziei privind pensionarea sa și a solicitat, de asemenea, suspendarea executării ordonanței din 4 august 2011. Potrivit reclamantului, retragerea sa s-a bazat pe existența unor proceduri penale împotriva sa și, prin urmare, a fost incompatibilă cu principiul prezumției de nevinovăție. El se plângea, de asemenea, că a făcut obiectul unei discriminări în măsura în care unii generali ai armatei, de asemenea, acuzați în cauza Balyoz, nu ar fi fost pensionați. Prin decizia din 8 septembrie 2011, Înalta Curte Administrativă Militară a respins cererea de aplicare a unei măsuri provizorii. Printr-o hotărâre pronunțată la 3 mai 2012, Înalta Curte Administrativă Militară l-a exonerat pe reclamant de cererea sa de anulare și a considerat că cota de coloneli necesară pentru nevoile armatei era stabilită în fiecare an de Consiliul Superior Militar și că motivul pensionării reclamantului rezidă în absența unui post corespunzător. Prin hotărârea din 13 septembrie 2013, cererea de încuviințare a reclamantului a fost respinsă. Dreptul intern relevant 10. La art. 125 din Constituție dispune de orice act sau decizie a administrației este susceptibilă de a fi supusă unui control jurisdicțional (...) Actele președintelui Republicii care intră sub incidența propriei sale competențe și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. Cu toate acestea, deciziile de concediere ale Consiliului Superior Militar, cu excepția celor referitoare la promovarea și pensionarea din cauza absenței unui post adecvat, sunt susceptibile de a fi supuse unui control jurisdicțional. (...) GRIEFS 11. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul afirmă că retragerea sa a încălcat principiul prezumției de nevinovăție. 12. Invocând, în plus, articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, el se plânge că a fost privat de o cale de atac efectivă în măsura în care dreptul său de acces la o instanță ar fi fost încălcat prin art. 125 din Constituție. 13. Invocând în cele din urmă art. 14 din Convenție, se plânge că a făcut obiectul unei discriminări pe motiv că generalii care se află în aceeași situație ca și el nu ar fi fost pensionați din oficiu. 6 alin. (2) din Convenție, care se citește după cum urmează Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 15. Curtea reamintește că prezumția de nevinovăție nu este cunoscută dacă o hotărâre referitoare la un inculpat reflectă sentimentul de vinovăție, în timp ce vinovăția sa nu a fost stabilită în prealabil. Chiar și în lipsa unei constatări formale, este suficient să se considere că judecătorul îl consideră vinovat. În cazul în care principiul prezumției de nevinovăție consacrat la alineatul (2) din art. 6 figurează printre elementele procesului penal echitabil prevăzut la alineatul (1) din aceeași dispoziție, acesta nu se limitează la o simplă garanție procedurală în materie penală. Domeniul său de aplicare este mai larg și impune ca mai ales nici un reprezentant al statului sau al unei autorități publice să nu declare decât o persoană este vinovată de o infracțiune înainte de stabilirea vinovăției sale de către o persoană fizică (a se vedea în special Allenet de Ribemont c. Franța , 10 februarie 1995 § 35-36, seria A n 308, Daktaras c. Lituania , nr 4990/98, § 41-42, CEDH 2000 Butkevičius c. Lituania , 48297/99, §§ 50-52, CEDO 2002 II (extracturi) și Lavents c. Letonia , n 58442/00, § 126, 28 noiembrie 2002). 16. În speță, sarcina Curții constă în primul rând în a verifica dacă retragerea reclamantului și procedura în fața Înaltei Curți Administrative Militare au condus la o acuzare în materie penală În sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, împotriva reclamantului, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În caz contrar, aceasta va căuta dacă este totuși legată de procedura penală, într-un mod specific pentru a o face să cadă în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2) (Sözen c. Turcia (dec.), nr. 533212, § 18, 12 februarie 2013 17. Curtea constată că reclamantul nu a fost desemnat în mod oficial ca fiind autorul unei infracțiuni, nici de Consiliul Superior Militar, nici de Înalta Curte Administrativă Militară. Întradevăr, din dosar reiese că Înalta Curte Administrativă Militară, în hotărârea sa din 3 aprilie 2008 mai 2012, și-a întemeiat decizia pe limitarea numărului de coloneli de care armata avea nevoie și pe lipsa unui post adecvat pentru solicitant. Această instanță se abține de la a trage o consecință din cauza faptului că reclamantul făcea obiectul unei proceduri penale. Cu alte cuvinte, decizia autorităților naționale în speță a implicat într-un domeniu strict administrativ și, prin urmare, separat de domeniul judiciar de care se încadrează prezumția de nevinovăție pe care reclamantul o invocă. 18. Cu toate acestea, rămâne de stabilit dacă există între procedura penală și retragerea reclamantului de legături astfel încât să se justifice extinderea domeniului de aplicare al articolului 6 alineatul (2). Or, Curtea constată că, la încheierea procedurii în fața Înaltei Curți Administrative Militare, procedura penală nu este prea decisivă și constată că reclamantul a plecat la o pensie normală, care beneficiază de toate drepturile care decurg din aceasta. 20. Prin urmare, Curtea concluzionează că art. 6 alin. (2) nu se aplică în speță. Prin urmare, în conformitate cu art. 3 din Convenție, acest aspect trebuie respins. În ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe dreptul de acces la o instanță judecătorească și pe lipsa unei căi de atac efective 22. Reclamantul, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, susține că nu a avut posibilitatea de a sesiza instanțele naționale împotriva pensionării sale din cauza, în opinia sa, a articolului 125 din Constituție. 23. Curtea constată că, la 10 august 2011, reclamantul a sesizat Înalta Curte Administrativă Militară cu privire la o acțiune în anulare a deciziei privind pensionarea sa și că, la 3 mai 2012, această instanță și-a pronunțat hotărârea cu privire la temeinicia plângerilor reclamantului. În continuare, printr-o hotărâre din 13 septembrie 2013, Comisia a respins cererea de încuviințare a hotărârii formulată de reclamant. 24. În consecință, aceste obiecțiuni sunt în mod vădit nefondate și trebuie declarate inadmisibile, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge în sfârșit că a făcut obiectul unei discriminări pe motiv că unii generali, deținuți în cadrul aceleiași proceduri penale ca și el, nu ar fi fost pensionați din oficiu. 26. În lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. 27. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod evident greșit întemeiată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate Declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi
Requête n
o
30310/13
Dursun ÇİÇEK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 septembre 2014 en une Chambre composée de
:
Guido Raimondi,
président,
Ișıl Karakaș,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
Helen Keller,
Robert Spano,
Jon Fridrik Kjølbro,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 septembre 2012,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Dursun Çiçek, est un ressortissant turc né en 1960 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M
e
İ. Çiçek, avocat à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
À l’époque des faits, le requérant était colonel de l’armée de mer et détenu dans le cadre de deux procédures pénales engagées à son encontre. D’après les documents contenus dans le dossier, ces procédures sont toujours pendantes devant les juridictions nationales.
4.
Par un arrêté du 1
er
août 2011, le Conseil supérieur militaire décida la mise à la retraite du requérant – et d’un grand nombre d’autres militaires – à partir du 30 août 2011, faute de poste approprié (
kadrosuzluk
) pour l’intéressé.
5.
Par une ordonnance du 4 août 2011, le président de la République, le premier ministre et le ministre de la Défense approuvèrent cet arrêté.
6.
Le 10 août 2011, le requérant saisit la Haute Cour administrative militaire d’une action tendant à l’annulation de la décision concernant sa mise à la retraite. Il demanda également qu’il fût sursis à l’exécution de l’ordonnance du 4 août 2011. Selon le requérant, sa mise à la retraite était fondée sur l’existence de poursuites pénales engagées contre lui et était, de ce fait, incompatible avec le principe de la présomption d’innocence. Il se plaignait également d’avoir fait l’objet d’une discrimination dans la mesure où certains généraux de l’armée, eux aussi accusés dans l’affaire
Balyoz
, n’auraient pas été mis à la retraite.
7.
Par une décision du 8 septembre 2011, la Haute Cour administrative militaire rejeta la demande d’application d’une mesure provisoire.
8.
Par un arrêt rendu le 3 mai 2012, la Haute Cour administrative militaire débouta le requérant de sa demande d’annulation. Elle considéra que le quota de colonels nécessaires aux besoins de l’armée était fixé chaque année par le Conseil supérieur militaire et que la raison de la mise à la retraite du requérant résidait dans l’absence de poste approprié.
9.
Par un arrêt du 13 septembre 2013, la demande en rectification d’arrêt du requérant fut rejetée.
B.
Le droit interne pertinent
10.
L’article 125 de la Constitution dispose
:
«
Tout acte ou décision de l’administration est susceptible d’un contrôle juridictionnel (...)
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire. Néanmoins, les décisions de licenciement du Conseil supérieur militaire, à l’exception de celles concernant la promotion et la mise à la retraite en raison de l’absence de poste approprié, sont susceptibles d’un contrôle juridictionnel.
(...)
»
11.
Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant allègue que sa mise à la retraite a violé le principe de la présomption d’innocence.
12.
Invoquant en outre les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, il se plaint d’avoir été privé d’une voie de recours effective dans la mesure où son droit d’accès à un tribunal aurait été entravé par l’article 125 de la Constitution.
13.
Invoquant enfin l’article 14 de la Convention, il se plaint en outre d’avoir fait l’objet d’une discrimination au motif que les généraux se trouvant dans la même situation que lui n’auraient pas été mis à la retraite d’office.
A.
Sur le grief tiré de l’article 6 § 2 de la Convention
14.
Le requérant se plaint d’avoir été mis à la retraite en violation de l’article
6 § 2 de la Convention, qui se lit comme suit
:
«
Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.
»
15.
La Cour rappelle que la présomption d’innocence se trouve méconnue si une décision judiciaire concernant un prévenu reflète le sentiment qu’il est coupable alors que sa culpabilité n’a pas été au préalable légalement établie. Il suffit, même en l’absence de constat formel, d’une motivation donnant à penser que le juge considère l’intéressé comme coupable. Si le principe de la présomption d’innocence consacré par le paragraphe 2 de l’article 6 figure parmi les éléments du procès pénal équitable exigé par le paragraphe 1 de la même disposition, il ne se limite pas à une simple garantie procédurale en matière pénale. Sa portée est plus étendue et exige qu’aucun représentant de l’État ou d’une autorité publique ne déclare qu’une personne est coupable d’une infraction avant que sa culpabilité ait été établie par un «
tribunal
» (voir, en particulier,
Allenet de Ribemont c. France
, 10 février 1995, §§ 35-36, série A n
o
308,
Daktaras c.
Lituanie
, n
o
‑
X,
Butkevičius c.
Lituanie
, n
o
‑
II (extraits), et
Lavents c.
Lettonie
, n
o
58442/00, § 126, 28 novembre 2002).
16.
En l’espèce, la tâche de la Cour consiste tout d’abord à rechercher si la mise à la retraite du requérant et la procédure devant la Haute Cour administrative militaire ont donné lieu à une «
accusation en matière pénale
» contre le requérant, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Dans la négative, elle recherchera si elle était néanmoins liée à la procédure pénale, d’une manière propre à la faire tomber dans le champ d’application de l’article 6 § 2 (
Sözen c. Turquie
(déc.), n
o
53329/12, § 18, 12
février 2013).
17.
La Cour constate que le requérant n’a été formellement désigné comme étant l’auteur d’une infraction pénale ni par le Conseil supérieur militaire ni par la Haute Cour administrative militaire. En effet, il ressort du dossier que la Haute Cour administrative militaire, dans son arrêt du 3
mai 2012, a fondé sa décision sur la limitation du nombre de colonels dont l’armée avait besoin et sur l’absence de poste approprié pour le requérant. Cette juridiction s’est abstenue de tirer une conséquence du fait que le requérant faisait l’objet d’une procédure pénale. En d’autres termes, la décision des autorités nationales en l’espèce s’inscrivait dans un domaine strictement administratif et, par conséquent, distinct du domaine judiciaire dont relève la présomption d’innocence que le requérant invoque.
18.
Il reste néanmoins à déterminer s’il existait entre la procédure pénale et la mise à la retraite du requérant des liens tels qu’il se justifierait d’étendre à cette dernière le champ d’application de l’article 6 § 2.
19.
Or, la Cour constate que l’issue de la procédure devant la Haute Cour administrative militaire n’est guère décisive pour la procédure pénale. Elle note également que le requérant est parti pour une retraite normale, bénéficiant de tous les droits en découlant.
20.
Partant, la Cour conclut que l’article 6 § 2 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce.
21.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté, en application de l’article
35
§
3 de la Convention.
B.
Sur les griefs tirés de l’impossibilité d’un accès à un tribunal et de l’absence d’une voie de recours effective
22.
Le requérant, invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, soutient qu’il n’avait pas de possibilité de saisir les juridictions nationales contre sa mise à la retraite, et ce en raison, selon lui, de l’article 125 de la Constitution.
23.
La Cour constate que, le 10 août 2011, le requérant a saisi la Haute Cour administrative militaire d’une action en annulation de la décision concernant sa mise à la retraite et que, le 3 mai 2012, cette juridiction a rendu son arrêt en se prononçant sur le bien-fondé des réclamations du requérant. Ensuite, par un arrêt du 13 septembre 2013, elle a rejeté la demande en rectification d’arrêt présentée par le requérant.
24.
Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et qu’ils doivent être déclarés irrecevables, en application de l’article 35 §§ 3 a) et
4 de la Convention.
C.
Sur le grief tiré de l’article 14 de la Convention
25.
Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint enfin d’avoir fait l’objet d’une discrimination au motif que certains généraux, détenus dans le cadre de la même procédure pénale que lui, n’auraient pas été mis à la retraite d’office.
26.
À la lumière de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.
27.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité
Déclare
la requête irrecevable.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Greffier
Président