SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 20081/12 Selim YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 8 iulie 2014 într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președintele Ișil Karakaș, András Sajó, Nebojša Vučić, Helen Keller, Paul Lumpas, Egidijus Kūris, judecători și grefier de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 martie 2012, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 20 martie 2014 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACERI ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Selim Yld A fost reprezentat de agentul său. Cererea a fost comunicată guvernului Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 ianuarie 2012, în momentul în care și-a îndeplinit obligația de serviciu militar, reclamantul a fost supus unei pedepse privative de libertate, și anume o hotărâre de rigoare de 7 zile, de către superiorul său superior militar, în temeiul articolului 171 din Codul Penal Militar, în perioada 6-13 ianuarie 2012, și-a ispășit pedeapsa într-o celulă disciplinară de comandă. Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor, art. 129 din Constituție se citea după cum urmează Deciziile în materie disciplinară nu pot fi supuse controlului jurisdicțional. Dispozițiile privind membrii forțelor armate, precum și judecătorii și procurorii sunt rezervate Alineatului (3) din art. 21 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară dispunea de următoarele acte: Actele președintelui Republicii, actele Consiliului Superior al Armatei, precum și actele luate în temeiul Legii nr. 1402 de către comandanții statului de sediu și sancțiunile disciplinare impuse de superiorii ierarhici pentru încălcarea disciplinei militare, scapă de orice control jurisdicțional Legea nr. 477 preciza în art. 38 modalitățile de pronunțare Un militar care a fost lovit de o pedeapsă din culpă își execută pedeapsa, dacă este posibil, singur, într-o celulă. El nu-și poate exercita funcția. El nu poate da ordine 10. Legea nr. 6413 privind disciplina militară adoptată la 31 ianuarie 2013 și publicată în Jurnalul Oficial la 16 februarie 2013 prevede în prezent o hotărâre de rigoare numai în două cazuri, și anume în timp de război și în navele aflate în afara apelor teritoriale. Invocând articolele 5 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge că i-a fost impusă o sancțiune disciplinară privativă de libertate de către superiorul său militar, nu de către o instanță independentă și imparțială. Recurentul invocă o încălcare a articolelor 5 și 6 din convenție ca urmare a sancțiunii disciplinare privative de libertate pe care a fost lovit în timpul serviciului său militar obligatoriu. 13. După eșecul încercărilor de soluționare a amiabilă, printr-o scrisoare din 22 noiembrie 2013, guvernul a formulat o primă La 11 martie 2014, Curtea a decis să nu accepte această declarație pe motiv că suma propusă era mai mică decât cea acordată în cauze similare. La 20 martie 2014, guvernul a prezentat o a doua declarație unilaterală prin majorarea sumei depuse ca despăgubiri. În plus, acesta a invitat Curtea să elimine rolul acesteia în aplicarea articolului 37 din convenție. 16. The Government hereby wishes to express by the way of unilateral declaration that the application by order of his high-ranking command does not meet the standards enshrined in Article 5 § 1 of the Convention. Consequently, the Government is preged to pay 6300 (six thousand and threree hund) Euros to cover any pecuniary and moraly damage. Această sumă va fi convertită în național currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any further impozits that may be applicable. It will be plata within three months from the data of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simplu interest on it, from expiry of that period until the settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus treie percentage puncts. The payment will constitute the final resolution of the case. The Government prin urmare invită Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be acceptd by the Court as aprilie 2014, reclamanta nu se pronunță cu privire la propunerea guvernului. 18. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 19. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. 20. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). 21. Curtea consideră că cererea se referă numai la art. 5 alineatul (1) din Convenție. 22. Comisia reamintește că a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea articolului Țările de Jos, 8 iunie 1976, § 69, seria A n 22, A.D. c. Turcia, n 29986/96, § 21, 22 decembrie 2005, Pulatl Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului și schimbarea legislației în materie în dreptul intern, precum și valoarea despăgubirii propuse, care nu este aproape de sumele alocate de Curte în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) 24. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii (art. 37 alineatul (1) în fine 25). În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred act din declarația guvernului pârât cu privire la cererea și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate se decide să elimine cererea de rol în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Stanley Naismith Guido Raimondi Modululer Președinte
Requête n
o
20081/12
Selim YILDIRIM
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 8 juillet 2014 en une chambre composée de
:
Guido Raimondi,
président
,
Ișıl Karakaș,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
Helen Keller,
Paul Lemmens,
Egidijus Kūris,
juges
,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 mars 2012,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 20
mars 2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Selim Yıldırım, est un ressortissant turc né en 1983 et résidant à İstanbul.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
A.
Les circonstances de l’espèce
4.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
5.
Le 6 janvier 2012, lors de l’accomplissement de son service militaire obligatoire, le requérant fut frappé d’une sanction privative de liberté, à savoir un arrêt de rigueur de 7 jours, par son supérieur hiérarchique militaire, sur le fondement de l’article 171 du code pénal militaire.
6.
Du 6 au 13 janvier 2012, il purgea sa peine dans une cellule disciplinaire du commandement.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
7.
À l’époque des faits, l’article 129 de la Constitution se lisait comme suit
:
«
Les décisions en matière disciplinaire ne peuvent être soustraites au contrôle juridictionnel. Les dispositions concernant les membres des forces armées ainsi que les juges et procureurs sont réservées
».
8.
Le paragraphe 3 de l’article 21 de la loi n
o
1602 sur la Haute Cour administrative militaire disposait ce qui suit
:
«
Les actes du Président de la République, les actes du Conseil supérieur de l’armée ainsi que les actes pris en vertu de la loi n
o
1402 par les commandants de l’état de siège et les sanctions disciplinaires infligées par les supérieurs hiérarchiques pour infraction à la discipline militaire, échappent à tout contrôle juridictionnel
».
9.
La loi n
o
477 précisait dans son article 38 les modalités de l’arrêt de rigueur
:
«
Un militaire frappé d’une sanction d’arrêts de rigueur exécute sa peine, si possible seul, dans une cellule. Il ne peut exercer ses fonctions. Il ne peut donner des ordres
».
10.
La loi n
o
6413 sur la discipline militaire adoptée le 31 janvier 2013 et publiée au Journal officiel le 16 février 2013 ne prévoit désormais l’arrêt de rigueur que dans deux cas, à savoir en temps de guerre et dans les navires se trouvant en dehors des eaux territoriales.
11.
Invoquant les articles 5 et 6 de la Convention, le requérant se plaint qu’une sanction disciplinaire privative de liberté lui ait été infligée par son supérieur militaire et non par un tribunal indépendant et impartial.
12.
Le requérant allègue une violation des articles 5 et 6 de la Convention en raison de la sanction disciplinaire privative de liberté dont il a été frappé au cours de son service militaire obligatoire.
13.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 22 novembre 2013, le Gouvernement a formulé une première
déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête.
14.
Le 11 mars 2014, la Cour a décidé de ne pas accepter cette déclaration
au motif que la somme proposée était inférieure à celle octroyée dans des affaires similaires.
15.
Le 20 mars 2014, Gouvernement a présenté une seconde déclaration unilatérale en augmentant le montant soumis en guise de dédommagement. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article
37 de la Convention.
16.
La déclaration est ainsi libellée :
«
The Government hereby wishes to express by the way of unilateral declaration that the applicant’s detention by order of his high-ranking commander does not meet the standards enshrined in Article 5 § 1 of the Convention.
Consequently, the Government is prepared to pay 6
300 (six thousand and three hundred) Euros to cover any pecuniary and non-pecuniary damage.
This sum will be converted into the national currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any further taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until the settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
The Government therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 §1 (c) of the Convention.
»
17.
Bien qu’invité à le faire par une lettre du 1
er
avril 2014, la partie requérante ne s’est pas prononcée sur la proposition du Gouvernement.
18.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
19.
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
20.
À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
21.
La Cour considère que la requête porte seulement sur l’article 5 § 1 de la Convention.
22.
Elle rappelle avoir établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation de l’article susvisé en raison de l’absence d’intégration dans le système juridique d’un mécanisme visant à garantir que les sanctions disciplinaires privatives de liberté dans l’armée soient infligées ou contrôlées dans le cadre d’un recours par une autorité jouissant des garanties judiciaires (voir, par exemple,
Engel et autres c. Pays-Bas
, 8 juin 1976, §
69, série
A n
o
22,
A.D. c. Turquie
, n
o
29986/96
, § 21, 22 décembre 2005,
Pulatlı c.
Turquie
, n
o
38665/07
, § 20, 26 avril 2011 et
Tengilimoğlu et autres c.
Turquie
, n
os
26938/08, 41039/09, 66328/09 et 66451/09, §
39, 5
juin 2012).
23.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement et au changement de la législation en la matière en droit interne, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui n’est guère éloigné des montants alloués par la Cour dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)).
24.
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 §
1
in fine
).
25.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), n
o
18369/07, 4 mars 2008).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant la requête et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Greffier
Président