VALADA MATOS DAS NEVES c. PORTUGAL

Comunicat la 17 septembrie 2014 Prima secțiune Cerere n 73798/13 Rui Pedro VALADA MATOS DAS NEVES împotriva Portugaliei introdusă la 25 noiembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Rui Pedro Valada Matos das Neves, este un resortisant portughez cu reședința în Queluz. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Matias, avocată la Lisabona. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Pe 10 decembrie 1990, când era în ultimul an de arhitectură peisagistă la universitate, reclamantul a fost angajat de Primăria din Lisabona, pentru o perioadă de un an, ca stagiar în cadrul departamentului de igienă urbană și reziduuri solide de la Hotărârea Municipală pentru Infrastructură și Recuperare.

La încheierea stagiului său, la 10 decembrie 1991, Primăria de la Lisabona încheie cu reclamantul un contract privind prestarea de servicii de arhitecți în cadrul departamentului în care își desfășurase stagiul, pe o perioadă de un an. Contractul a fost reînnoit anual. Începând din 1998, în calitate de arhitect peisagist, reclamantul a coordonat proiectul de dezvoltare a Place D. Pedro IV în centrul de la Lisabona lansat de firma de sprijin a primarului de la Lisabona. La 30 iulie 2002, Primăria de la Lisabona a pus capăt activităților societății menționate anterior, conferind astfel serviciile reclamantului. La 9 iunie 2003, reclamantul a atribuit primăria din Lisabona, primarul și municipalitatea din Lisabona în fața Tribunalului Administrativ de la Lisabona (Tribunalul Administrator de Círculo) cerându-se recunoașterea existenței contractului de muncă care îl lega de primăria de la Lisabona.

El a solicitat dreptul categoriei profesionale de consilier în arhitectură peisagistă, solicitându-i să-i fie plătite salariile, indemnizațiile și despăgubirile pe baza existenței unui astfel de contract de muncă. La 29 octombrie 2003, inculpații și-au prezentat concluziile ca răspuns, ridicând două excepții, una de la lipsa calității (ilegitimidade passiva) a primăriei și a municipalității din Lisabona și alta de la prescriere. La 17 noiembrie 2003, reclamantul și-a prezentat memoriul în replică. În aprilie 2004, în temeiul reformei Codului de procedură al instanțelor administrative, cauza a fost transferată Tribunalului Administrativ și Impozitar din Lisabona. La 3 ianuarie 2006, reclamantul a solicitat instanței informații cu privire la progresul procedurii.

La 6 ianuarie 2006, instanța a răspuns că procedura era în desfășurare și că trebuia să aștepte. În perioada 2007-2008, reclamantul a informat în mod repetat la grefa Tribunalului cu privire la stadiul procedurii. Printr-o ordonanță din 2 noiembrie 2009, tribunalul a acceptat parțial excepțiile ridicate de inculpați, considerând că numai primarul de la Lisabona avea calitatea de a fi judecat. În plus, a considerat că nu era necesar să se audă martori, documentele anexate la dosarul care permitea stabilirea faptelor. La 25 noiembrie 2009, tribunalul a invitat părțile să prezinte memorii suplimentare (alegações completares). La 10 decembrie 2009, reclamantul a prezentat o cerere prin care ridica noi fapte.

La 5 ianuarie 2010, reclamantul și-a prezentat memoriul suplimentar în instanță. La o dată nespecificată, cauza a fost retrimisă Tribunalului Administrativ de la Lisabona. La 18 mai 2011, pârâtii au solicitat tribunalului să accepte ca documentele să fie depuse la dosar, la care reclamantul a răspuns la 20 mai 2011. La 17 iunie 2011, Tribunalul a invitat din nou părțile să își prezinte memoriile suplimentare, ceea ce a făcut reclamantul la 11 iulie 2011 și pârâtii la 20 septembrie 2011. Într-un aviz juridic prezentat Tribunalului la 7 februarie 2012, ministerul public a recunoscut existența unui contract de muncă, începând cu 27 noiembrie 1991, între Primăria de la Lisabona și reclamant, considerând astfel că acesta din urmă trebuia admis la categoria profesională de arhitect peisagist.

La 11 iulie 2012, reclamantul a prezentat o cerere Tribunalului care denumi durata excesivă a procedurii. Tribunalul Administrativ de la Lisabona și-a pronunțat hotărârea la 5 martie În 2013, Tribunalul a considerat că există un contract de muncă între acesta din urmă și Primăria de la Lisabona începând cu 10 decembrie 1990 și a considerat, de asemenea, că ar trebui recunoscute categoriile și carierele profesionale în conformitate cu diferitele funcții pe care le exercitase. La 18 martie 2013, primarul din Lisabona a formulat un apel împotriva hotărârii. Tribunalul a aprobat hotărârea cu efect suspensiv și a retrimis cauza în fața Tribunalului Central Administrativ din Sud.

La 17 mai 2013, reclamantul a solicitat Tribunalului Central Administrativ din Sud să declare stingerea instanței judecătorești din statul membru în cauză pe motiv că primarul pârât nu își prezentase memoriul în apel ( alegações de recurso) printr-o ordonanță din 27 mai 2013, instanța care se pronunță la stingerea landului. GRIFS Reclamantul consideră că cauza sa în fața Tribunalului Administrativ de la Lisabona nu a fost audiată într-un termen rezonabil, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, în timp ce aceasta merita un tratament rapid pecuniar asupra unui litigiu care intră sub incidența dreptului muncii. Invocând art. 13 din Convenție, CESE consideră, de asemenea, că nu a dispus la nivel intern de o acțiune efectivă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Cauza reclamantului a fost auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în lumina hotărârii Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDH 2000 XI, reclamantul dispunea de o cale de atac eficientă prin intermediul căreia ar fi putut ridica în fața unei instanțe naționale problema duratei excesive a procedurii civile? În special, acțiunea în răspundere civilă extracontractuală a statului în fața instanțelor administrative constituie o cale de atac eficientă, respectând criteriile stabilite în Hotărârea Spordino c. Italia (n [GC], nr. 36813/97, § 193-077, CEDH 2006 V și rezumate în Hotărârea Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia, nr. 50973/08, § 55, 21 decembrie 2010

Communiquée le 17 septembre 2014

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 73798/13 Rui Pedro VALADA MATOS DAS NEVES contre le Portugal introduite le 25 novembre 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Rui Pedro Valada Matos das Neves, est un ressortissant portugais résidant à Queluz. Il est représenté devant la Cour par M e R. Matias, avocate à Lisbonne. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 10 décembre 1990, alors qu’il était en dernière année d’architecture paysagiste à l’université, le requérant fut engagé par la mairie de Lisbonne, pour une période d’un an, comme stagiaire au sein du département d’hygiène urbaine et des résidus solides de la direction municipale des infrastructures et de l’assainissement. Au terme de son stage, le 10 décembre 1991, la mairie de Lisbonne conclut avec le requérant un contrat visant la prestation de services d’architecte au sein du département où il avait effectué son stage, pour une période d’un an.

Le contrat fut reconduit annuellement. À partir de 1998, en qualité d’architecte paysagiste, le requérant coordonna le projet de développement de la Place D. Pedro IV dans le centre de Lisbonne lancé par le cabinet d’appui au maire de Lisbonne. Le 30 juillet 2002, la mairie de Lisbonne mit un terme aux activités dudit cabinet, dispensant ainsi les services du requérant. Le 9 juin 2003, le requérant assigna la mairie de Lisbonne, le maire et la municipalité de Lisbonne devant le tribunal administratif de Lisbonne ( Tribunal Administrativo de Círculo) demandant que soit reconnue l’existence du contrat de travail qui le liait avec la mairie de Lisbonne. Il réclama le droit à la catégorie professionnelle de conseiller en architecture paysagiste, demandant que lui soient versés les salaires, les indemnités et les dommages et intérêts fondés sur l’existence d’un tel contrat de travail.

Le 29 octobre 2003, les défendeurs présentèrent leurs conclusions en réponse, soulevant deux exceptions, l’une tirée de l’absence de qualité ( ilegitimidade passiva) de la mairie et de la municipalité de Lisbonne et l’autre tirée de la prescription. Le 17 novembre 2003, le requérant présenta son mémoire en réplique. En avril 2004, en vertu de la réforme du code de procédure des tribunaux administratifs, l’affaire fut transférée au tribunal administratif et fiscal de Lisbonne. Le 3 janvier 2006, le requérant demanda au tribunal des informations sur le progrès de la procédure. Le 6 janvier 2006, le tribunal répondit que la procédure était en cours et qu’il devait attendre. Entre 2007 et 2008, le requérant se renseigna à plusieurs reprises auprès du greffe du tribunal sur l’avancement de la procédure.

Par une ordonnance du 2 novembre 2009, le tribunal fit partiellement droit aux exceptions qui avaient été soulevées par les défendeurs, considérant que seul le maire de Lisbonne avait qualité pour ester en justice. Il estima en outre qu’il n’était pas nécessaire d’entendre des témoins, les documents joints au dossier permettant d’établir les faits. Le 25 novembre 2009, le tribunal invita les parties à présenter des mémoires complémentaires ( alegações complementares). Le 10 décembre 2009, le requérant présenta une requête soulevant des faits nouveaux. Les défendeurs s’y opposèrent le 16 décembre 2009. Ils interjetèrent en outre un appel contre l’ordonnance du 2 novembre 2009. Le 5 janvier 2010, le requérant remit au tribunal son mémoire complémentaire.

À une date non précisée, l’affaire fut renvoyée au tribunal administratif de Lisbonne. Le 18 mai 2011, les défendeurs demandèrent au tribunal d’accepter que des documents soient versés au dossier, ce à quoi le requérant s’opposa le 20 mai 2011. Le 17 juin 2011, le tribunal invita à nouveau les parties à présenter leurs mémoires complémentaires, ce que le requérant fit le 11 juillet 2011 et les défendeurs, le 20 septembre 2011. Dans un avis juridique présenté au tribunal le 7 février 2012, le ministère public reconnut l’existence d’un contrat de travail, depuis le 27 novembre 1991, entre la mairie de Lisbonne et le requérant. Il estimait ainsi que ce dernier devait être admis à la catégorie professionnelle d’architecte paysagiste.

Le 11 juillet 2012, le requérant présenta une requête au tribunal dénonçant la durée excessive de la procédure. Le tribunal administratif de Lisbonne prononça son jugement le 5 mars 2013. Faisant partiellement droit au requérant, le tribunal considéra qu’il existait un contrat de travail entre ce dernier et la mairie de Lisbonne depuis le 10 décembre 1990. Il estima en outre que devaient lui être reconnues les catégories et carrières professionnelles conformément aux différentes fonctions qu’il avait exercées. Le 18 mars 2013, le maire de Lisbonne forma un appel contre le jugement. Le tribunal admit le jugement avec effet suspensif et renvoya l’affaire devant le tribunal central administratif du Sud.

Le 17 mai 2013, le requérant demanda au tribunal central administratif du Sud de déclarer l’extinction de l’instance d’appel au motif que le maire défendeur n’avait pas présenté son mémoire en appel ( alegações de recurso) . Par une ordonnance du 27 mai 2013, le tribunal prononça l’extinction de l’instance. GRIEFS Le requérant estime que sa cause devant le tribunal administratif de Lisbonne n’a pas été entendue dans un délai raisonnable, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, alors qu’elle méritait un traitement rapide puisqu’elle portait sur un litige relevant du droit du travail. Invoquant l’article 13 de la Convention, il estime aussi ne pas avoir disposé au niveau interne d’un recours effectif pour se plaindre de la durée excessive de la procédure.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La cause du requérant a-t-elle été entendue dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? 2. A la lumière de l’arrêt Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, CEDH 2000 ‑ XI, le requérant disposait-il d’un recours effectif au travers duquel il aurait pu soulever devant une instance nationale la question de la durée excessive de la procédure civile ? En particulier, l’action en responsabilité civile extracontractuelle de l’État devant les tribunaux administratifs constitue-t-elle un recours efficace, respectant les critères établis dans l’arrêt Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, §§ 193-207, CEDH 2006 ‑ V et résumés dans l’arrêt Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, § 55, 21 décembre 2010 ?