Comunicat la 22 septembrie 2014 SECȚIUNE Cerere nr. 51144/06 Bariș DEMİR împotriva Turciei depusă la 6 decembrie 2006 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Barıș Demir, este un național turc, născut în 1978 și trăiește în Izmir. El este reprezentat în fața Curții de către dna L. Özgür și dna Ö. Yılmaz, avocați practicanți în Izmir. La 5 ianuarie 2001, reclamantul și echipa sa au fost trimise într-o zonă muntoasa pentru antrenament militar. În seara asta, echipa a intrat într-o tranșă militară. La ora 11.30 p.m. în timp ce reclamantul dormea în trinch, un alt soldat conscript pe care reclamantul nu l-a putut identifica din cauza măștilor de zăpadă pe care le purtau toți în brațul stâng. reclamantul a simțit brațul stâng amorțit și nu a putut dormi din cauza durerii. Între timp, brațul său a devenit umflat și dimineață când s-au întors la regimentul lor, reclamantul suferia și nu putea să meargă. Totuși, el nu a putut cere să vadă un medic înainte de apel. Pe 6 ianuarie 2001 la ora 8.00, reclamantul s-a plâns de rănirea lui ofițerului comandant, care l-a trimis la infirmeria regimentului. Medicul de la infirmerie nu l-a examinat cu atenție și i-a spus că ar fi putut fi mușcat de o insectă. În aceeași zi el a fost transferat la spitalul militar Izmir, unde el a fost examinat de doi medici diferite care fiecare a făcut un diagnostic diferit, deși nici unul dintre ei a fost un ortopedist. Unul dintre medicii care au examinat reclamantul a numit ortopedistul care a fost în funcție de datorie și în conformitate cu instrucțiunile ortopedistului date prin telefon, o rază X a fost făcută din brațul reclamantului. Reclamantul a fost apoi trimis să aibă un splint aplicat la brațul său. Persoana de la spitalul militar care a aplicat splintul la brațul reclamantului nu a fost antrenat medical. Următoarea vizită a medicului reclamantului a fost programată pentru 8 ianuarie 2001. La 7 ianuarie 2001, brațul reclamantului se simțea amorțit și încă umflat; de aceea s-a dus la infirmeria regimentului. Când medicul de la infirmerie a examinat și a deschis splintul, reclamantul a văzut că există două vânătăi de violet simetric pe cotul său. Doctorul a explicat că acest lucru ar putea deveni gangren și el a ordonat să se slăbească. Cu toate acestea, reclamantul încă suferise sever și nu a putut dormi. La 8 ianuarie 2001, când el a fost încă în durere fizică severă, el a fost trimis la spitalul militar Izmir de autobuz militar. La 8 ianuarie 2001, după examinarea unui ortopedist, el a fost spitalizat la spitalul militar İzmir și plasat într-o cameră; totuși, el nu a primit nici un tratament. La 9 ianuarie 2001, când un medic l-a vizitat, s-a observat că a avut loc un sindrom compartiment din cauza deficitului circulației sanguine. El a fost transferat la spitalul Universitar Dokuz Eylül imediat de ambulanță, unde a avut o operațiune care nu a fost suficientă pentru a-și salva brațul. La 13 ianuarie 2001 în timpul unei a doua operații brațul stâng a fost amputat 8 cm sub axil. Reclamantul a avut alte cinci operații după 22 martie 2001 și a fost externat din spital. La 10 aprilie 2001, reclamantul a susținut că personalul militar și/sau medical au fost vinovați de malpractice și neglijență medicală în ceea ce privește accidentul și tratamentul. La 10 iunie 2001, Procurorul public militar Izmir a hotărât că nu este necesar să inițieze proceduri suplimentare. În decizia sa, procurorul a declarat că personalul militar care supraveghează sau participă la formarea militară nu poate fi reținut responsabil pentru accident. În plus, el a remarcat că medicul militar din infirmeria și personalul de spital militar care a examinat reclamantul și-au desfășurat de asemenea sarcinile cu o diligență deplină. Pe de altă parte, după plângerea reclamantului, au fost inițiate proceduri penale împotriva C.Ö., ortopedistul de la spitalul militar Izmir, în fața Curții penale militare. În timpul procedurii dinainte de Curtea Penală Militară de Izmir, s-a dezvăluit că acuzatul s-a retras din armată. Prin urmare, la 29 decembrie 2004, Curtea a pronunțat o hotărâre de non-jurisdicție și a depus dosarul Tribunalului Penal de Primă Instanță de Izmir. La 9 noiembrie 2006, Curtea Penală de Primă Instanță a condamnat C.Ö. în conformitate cu art. 459 § 2 din Codul Penal turc, atunci în vigoare, Legea nr. 765 C.Ö. a fost condamnată la trei luni de închisoare Cu toate acestea, pedeapsa a fost suspendată. La 5 martie 2003, reclamantul a solicitat Curții Supreme de Administrație Militară cu o cerere de compensare. La 18 ianuarie 2006, Curtea Supremă Administrativă Militară a respins cererea reclamantului de prejudiciu material, declarând că, începând cu 1 iulie 2002, reclamantul a primit o pensie de invaliditate (200 euro (EUR) aproximativ pe lună) și a acceptat parțial cererea de compensare pentru prejudiciu moral și a acordat 20 000 de lire turce (TRY) (aproximativ 7.000 EUR). La 28 iunie 2006, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea reclamantului de rectificare a deciziei sale. Potrivit reclamantului, la momentul depunerii cererii nu a fost plătit compensația. Reclamantul susține că dreptul la viață a fost încălcat. În acest sens, el a afirmat că el nu a fost furnizat cu tratament prompt și adecvat de către personalul medical competent. Reclamantul susține, de asemenea, că condițiile care înconjoară amputarea brațului stâng nu au fost examinate în mod amănunțit și eficient de Curtea Supremă de Administrație Militară. Reclamantul susține în temeiul articolului 6 din Convenție că Curtea Supremă Administrativă Militară, care a examinat cazul, nu poate fi considerată independentă sau imparțială. În acest sens, susține că cei doi ofițeri militari care stau pe bancă rămân sub ierarhia autorităților militare și nu beneficiază de aceleași garanții judiciare ca și alți judecători militari. Reclamantul se plânge în continuare în conformitate cu aceeași dispoziție că avizul scris prezentat de principalul procuror public la Curtea Supremă Administrativă Militară nu i-a fost comunicat, care a încălcat principiul egalității de arme. Având în vedere faptul că reclamantul a fost un soldat de conscriere sub responsabilitatea armatei turce și că nu a fost posibil ca acesta să consulte un medic de alegere, autoritățile interne au luat toate măsurile necesare pentru a-și proteja integritatea fizică și psihologică, conform articolului 3 și/sau art. 8 din convenție? În special, a fost furnizat asistență medicală rapidă și adecvată atunci când a fost rănit în timpul serviciului militar? A fost procedura în fața Curții Supreme de Administrație Militară în sensul articolului 6 § 1 din Convenție? (a) Ar putea fi considerată Curtea Supremă de Administrație Militară independentă și imparțială, conform articolului 6 § 1? Ofițerii militari care stau pe banca acestei instanțe rămân supuși unor rapoarte de disciplină și evaluare militară în timpul mandatului lor? Mai mult, acești ofițeri militari, care în conformitate cu legislația relevantă sunt desemnați ca judecători pentru un termen maxim de patru ani, pot fi eliminați din posturile lor înainte de sfârșitul mandatului lor? (b) Necomunicarea către reclamant a avizului scris al principalului procuror public implică o încălcare a principiului egalității armelor protejate în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Meral c. Turcia , nr. 33446/02, 27 noiembrie 2007)?
Communicated on 22 September 2014
Application no. 51144/06
Bariș DEMİR
against Turkey
lodged on 6 December 2006
The applicant, Mr Barıș Demir, is a Turkish national, who was born in
1978 and lives in İzmir. He is represented before the Court by Ms L. Özgür and Ms Ö. Yılmaz, lawyers practising in İzmir.
At the time of the incidents, the applicant was a conscript soldier in the Turkish army. On 5 January 2001, the applicant and his squad were sent to a mountainous area for military training. In the evening, the squad went into a military trench. At around 11.30 p.m. while the applicant was sleeping in the trench, another conscript soldier whom the applicant could not identify because of the snow masks they were all wearing stepped on his left arm. The applicant felt his left arm numb and could not sleep because of the pain. Meanwhile his arm became swollen and in the morning when they returned to their regiment, the applicant was suffering and hardly able to walk. However, he could not ask to see a doctor before the roll call. On 6 January 2001 at around 8.00 p.m. the applicant complained about his injury to the commanding officer, who sent him to the regiment infirmary. The doctor at the infirmary did not examine him carefully and told him that he might have been bitten by an insect. On the same day he was transferred to İzmir Military Hospital, where he was examined by two different doctors who each made a different diagnosis although neither of them was an orthopaedist. One of the doctors who examined the applicant called the orthopaedist who was on duty and according to the orthopaedist’s instructions given by phone, an x-ray was made of the applicant’s arm. The applicant was then sent to have a splint applied to his arm. The person at the military hospital who applied the splint to the applicant’s arm was not medically trained. The applicant’s next doctor’s visit was scheduled for 8
January 2001. On 7 January 2001, the applicant’s arm was feeling numb and still swollen; therefore he went to the regiment’s infirmary. When the doctor at the infirmary examined and opened the splint, the applicant saw that there were two symmetrical violet bruises on his elbow. The doctor explained that this might become gangrenous and he ordered the splint to be loosened. However, the applicant was still suffering severely and could not sleep. On 8 January 2001, when he was still in severe physical pain, he was sent to İzmir Military Hospital by military bus.
On 8 January 2001, after being examined by an orthopaedist, he was hospitalised in İzmir Military Hospital and placed in a room; however, he did not receive any treatment. On 9 January 2001, when a doctor visited him it was observed that a compartment syndrome had occurred because of the blood circulation deficiency. He was transferred to Dokuz Eylül University Hospital immediately by ambulance, where he had an operation which was not enough to save his arm. On 13 January 2001 during a second operation his left arm was amputated 8 cm below his armpit.
The applicant had five other operations afterwards and on 22 March 2001 he was discharged from the hospital.
No disciplinary investigation was initiated into the facts surrounding the accident.
On 10 April 2001, the applicant alleged that the military and/or medical staff were guilty of malpractice and medical negligence concerning the accident and the treatment. On 10 June 2001, the İzmir Military Public Prosecutor decided that there was no need to initiate further proceedings. In his decision, the prosecutor stated that the military staff supervising or participating in the military training could not be held responsible for the accident. Furthermore, he noted that the military doctor in the infirmary and the military hospital staff who had examined the applicant had also conducted their duties with due diligence. It is not clear from the documents in the case file whether the applicant appealed against this decision.
On the other hand, following the applicant’s complaint, criminal proceedings were initiated against C.Ö., the orthopaedist at İzmir Military Hospital, before the İzmir Military Criminal Court. During the proceedings before İzmir Military Criminal Court, it was revealed that the accused had retired from the military. Therefore, on 29 December 2004 the court gave a non-jurisdiction decision and referred the case file to İzmir Criminal Court of First Instance. On 9 November 2006, İzmir Criminal Court of First instance convicted C.Ö. of malpractice according to Article 459 § 2 of the Turkish Criminal Code then in force, Law No. 765. C.Ö. was sentenced to three months’ imprisonment However, the sentence was subsequently suspended.
On 5 March 2003, the applicant applied to the Supreme Military Administrative Court with a compensation request.
On 18 January 2006, the Supreme Military Administrative Court rejected the applicant’s request for pecuniary damage, stating that since 1 July 2002 the applicant had been granted a disability pension (200 euros (EUR) approximately per month) and partially accepted his compensation request for non-pecuniary damages and granted 20,000 Turkish Lira (TRY) (approximately EUR 7,000). On 28 June 2006 the Supreme Military Administrative Court dismissed the applicant’s request for rectification of its decision.
According to the applicant, at the time of lodging the application he had not been paid the compensation.
The applicant alleges that his right to life was breached. In this connection, he states that he was not provided with prompt and adequate treatment by competent medical staff. The applicant also alleges that the conditions surrounding the amputation of his left arm were not examined thoroughly and effectively by the Supreme Military Administrative Court.
The applicant argues under Article 6 of the Convention that the Supreme Military Administrative Court, which examined the case, cannot be considered as independent or impartial. In this respect, he maintains that the two military officers who sit on the bench remain under the hierarchy of the military authorities and do not enjoy the same judicial guarantees as other military judges. The applicant further complains under the same provision that the written opinion submitted by the principal public prosecutor to the Supreme Military Administrative Court was not communicated to him, which infringed the principle of equality of arms.
1.
Having regard to the fact that the applicant was a conscript soldier under the responsibility of the Turkish Army and that it was not possible for him to consult a doctor of his own choice, did the domestic authorities take all the necessary measures to safeguard his physical and psychological integrity, as required by Article 3 and/or Article 8 of the Convention? In particular, was he provided with prompt and adequate medical care when he was injured during his military service?
2.
Were the proceedings before the Supreme Military Administrative Court fair within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention?
(a)
Could the Supreme Military Administrative Court be considered to be independent and impartial, as required by Article 6 § 1? Do the military officers who sit on the bench of this court remain subject to military discipline and assessment reports during their term of office? Furthermore, can these military officers, who according to the relevant legislation are appointed as judges for a maximum term of four years, be removed from their posts prior to the end of their term of office?
(b)
Did the non-communication to the applicant of the written opinion of the principal public prosecutor entail a breach of the principle of equality of arms safeguarded under Article 6 § 1 of the Convention (see
Meral v.
Turkey
, no.
33446/02, 27 November 2007)?