SECȚIUNEA A TREIA CAUZA HIETSCH c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 32015/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2014 DEFINITIVF 23/12/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Hietsch c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 septembrie 2014, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată judecătorească La originea cauzei se află o cerere (n 32015/07) îndreptat împotriva României, printre care și o resortisantă a acestui stat, Maria Dorina Rodica Hieês ( La 26 iunie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea s-a născut în 1942 și își are reședința în Sighișoara. În 2005, Comisia a solicitat Tribunalului de Primă Instană din Suceava la: anularea vânzării mai multor terenuri încheiate între fratele său și terți în 1999 și 2000; reclamanta susținea că această vânzare aduce atingere drepturilor sale succesoare. Prin hotărârea din 14 septembrie 2006, Tribunalul a respins acțiunea pe motiv că, având în vedere legislația în vigoare la data semnării contractelor, vânzarea era valabilă; reclamanta a formulat un recurs. La 3 ianuarie 2007, a primit o citație în fața tribunalului departamental din Suceava la data de 30. Ianuarie 2007 și a fost invitată să plătească taxa de timbru înainte de această dată, sub pedeapsa anulării recursului. La 19 ianuarie 2007, reclamanta a acordat dreptul de timbru, printr-o scrisoare recomandată din 24 ianuarie 2007, avocatul său a informat instanța cu privire la acest lucru și a solicitat o amânare a prezentării clientului său pe motiv că, la 30 ianuarie 2007, trebuia să pledeze pentru alte cauze în fața altor instanțe. La 30 ianuarie 2007, în lipsa recurentei, tribunalul departamental a anulat recursul pe care l-a formulat pe motiv că nu a plătit taxa de timbru în termenul prevăzut de lege. 11. Recurenta a formulat o contestație în anulare, susținând că anularea recursului său a fost consecința unei erori materiale a instanței. Aceasta a vărsat la dosar dovada de a trimite prin scrisoare recomandată a chitanței care declarase că a efectuat bine plata dreptului de timbru. 12. Printr-o hotărâre definitivă din 15 martie 2007, tribunalul județ din Suceava a respins contestația pe motiv că dovada plății lipsea din dosarul instanței care examinase recursul. Prin urmare, Tribunalul a considerat că anularea se referea la realitatea obiectivă pe care magistrații o percepseră în ziua în care a avut loc recursul și că, prin urmare, nu a fost vorba despre o eroare. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 13. Codul de procedură civilă în vigoare la momentul respectiv al faptelor dispunea în special de următoarele articole 104 Pentru actele de procedură trimise instanțelor prin poștă, termenele legale sunt considerate respectate în cazul în care scrisoarea recomandată a fost depusă la oficiul poștal înainte de expirarea termenului. art. 318 Hotărârile definitive pot face obiectul unei contestații în anulare atunci când sunt rezultatul unei erori materiale (...) ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE14, reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza anulării recursului său. În această privință, aceasta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel de formulare. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 15. Constatând că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv, Curtea o declară admisibilă. Pe fond 16. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță, în măsura în care motivul anulării recursului său de către tribunalul departamental a fost că a omis să plătească, în termenul legal, dreptul de timbru impus pentru examinarea acestui recurs. Aceasta prezintă dovada plății în cauză și susține că anularea recursului a fost cauzată de o eroare care nu i-ar fi imputată. 17. Guvernul consideră că reclamanta a fost sancționată pentru lipsa de diligență în ceea ce privește obligația de a plăti taxa de timbru. În acest sens, consideră că reclamanta, care a fost asistată de un avocat, trebuia să se aștepte ca recursul său să fie anulat pentru lipsa de plată a dreptului de timbru în termenul legal 18. În ceea ce privește contestația în anulare, guvernul consideră că a fost respinsă pe bună dreptate din moment ce dovada plății taxei de timbru ar fi ratat dosarul înaintat în fața instanței pentru examinarea recursului recurentei 19. Curtea reamintește că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne și că aceaceasta este în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, că este de competența de a interpreta legislația internă ( Brualla Gómez de la Torre c. Spania, 19 decembrie 1997, § 31, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 VIII, și Edificaciones March Gallego S.A. Spania , 19 februarie 1998, § 33, Rec., 1998-I. Rolul său este limitat la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. Curtea amintește, de asemenea, că acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (Tejedor García c. Spania , 16 decembrie 1997, § 31, Rec., 1997 VIII). În cele din urmă, Comisia reafirmă faptul că reglementarea privind termenele de introducere a unei căi de atac vizează asigurarea unei bune administrări a justiției și a respectării, în special, a principiului securității juridice și că persoanele interesate trebuie să se aștepte ca aceste norme să fie aplicate. Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu ar trebui să împiedice justițiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă (Aepi S.A.c. Grecia, n 48679/99, § 23, 11 aprilie 2002 20). În speță, Curtea constată că recurenta a achitat efectiv dreptul de timbru impus pentru examinarea recursului său și că a trimis instanei departamentale dovada acestei plăți prin scrisoare recomandată, în conformitate cu formele și în termenele prevăzute de Codul de procedură civilă. Scrisoarea nu a fost depusă la dosar din motive care nu sunt imputabile recurentei, ci unor disfuncții ale grefei Tribunalului sau serviciilor poștale. 21. Având în vedere dovada incontestabilă a acestei plăți și a trimiterii acesteia prin scrisoare recomandată, trebuie să se constate că anularea recursului este afectată de o eroare vădită (a se vedea mutatis mutandis Șega c. România , n 29022/04, § 37, 13 martie 2012). 22. Curtea consideră că nu se poate reproșa recurentei că scrisoarea sa a ajuns bine la tribunal înainte de 30 ianuarie 2007 deoarece Codul de procedură civilă nu prevede o astfel de obligație, ci impune doar trimiterea actelor de procedură prin scrisoare recomandată, ceea ce recurenta a făcut în termenul prevăzut de lege. În consecință, Curtea consideră că: prin respingerea contestației recurentei pe motiv că atestatul de plată lipsea la dosar, tribunalul departamental a demonstrat un formalism prea rigid care a afectat accesul reclamantei la o instanță. 23. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că, prin anularea recursului recurentei și prin respingerea contestației sale în anulare, tribunalul județean de Suceava a privat reclamanta de dreptul său de a avea acces la o instanță. 24. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 534 EUR (EUR), suma care corespunde valorii terenului în cauză. Aceasta nu afirmă că anularea recursului său a fost cauza unui prejudiciu moral. 27. Guvernul contestă aceste revendicări. El consideră că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul material prezentat și presupusa încălcare a Convenției. 28. 29 Cu toate acestea, Curtea amintește că, în cazul în care, la fel ca în speță, ajunge la concluzia încălcării drepturilor unui solicitant, art. 50 alineatul (10) din noul Cod de procedură civilă românesc permite revizuirea unui proces intern (Siegle c. România, 2356/04, § 47, 16 aprilie 2013). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 30. Recurenta nu a depus o cerere în acest sens. PRIN aceste motive, CURTEA, LA L Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 septembrie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
HIETSCH c. ROUMANIE
(Requête n
o
32015/07)
ARRÊT
23 septembre 2014
23/12/2014
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Hietsch c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 septembre 2014,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
32015/07) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Maria Dorina Rodica Hietsch («
la requérante
»), a saisi la Cour le 20 juillet 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante a été représentée par M
e
Mures. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal.
4.
Le 26 juin 2012, la requête a été communiquée au Gouvernement.
I.
5.
La requérante est née en 1942 et réside à Sighișoara.
6.
En 2005, elle demanda au tribunal de première instance de Suceava l’annulation de la vente de plusieurs terrains conclue entre son frère et des tiers en 1999 et en 2000. La requérante soutenait que cette vente portait atteinte à ses droits successoraux.
7.
Par un jugement du 14 septembre 2006, le tribunal rejeta l’action au motif que, au regard de la législation en vigueur à la date de la signature des contrats, la vente était valable.
8.
La requérante forma un pourvoi. Le 3 janvier 2007, elle reçut une citation à comparaître devant le tribunal départemental de Suceava le 30
janvier 2007 et fut invitée à payer le droit de timbre avant cette date sous peine d’annulation de son pourvoi.
9.
Le 19 janvier 2007, la requérante acquitta le droit de timbre. Par une lettre recommandée du 24 janvier 2007, son avocat en informa le tribunal. Il demanda également un report de la comparution de sa cliente au motif que, le 30 janvier 2007, il devait plaider d’autres affaires devant d’autres juridictions.
10.
Le 30 janvier 2007, en l’absence de la requérante, le tribunal départemental annula le pourvoi qu’elle avait formé au motif qu’elle n’avait pas payé le droit de timbre dans le délai qui aurait été requis par la loi.
11.
La requérante forma une contestation en annulation, alléguant que l’annulation de son pourvoi était la conséquence d’une erreur matérielle du tribunal. Elle versa au dossier la preuve de l’envoi par lettre recommandée de la quittance attestant qu’elle avait bien effectué le paiement du droit de timbre.
12.
Par un arrêt définitif du 15 mars 2007, le tribunal départemental de Suceava rejeta la contestation au motif que la preuve du paiement manquait au dossier du tribunal qui avait examiné le pourvoi. Dès lors, il jugea que l’annulation reflétait «
la réalité objective que les magistrats avaient perçue le jour de l’audience
» et que, par conséquent, il ne s’agissait pas d’une erreur.
II.
13.
Le code de procédure civile en vigueur à l’époque des faits disposait notamment ce qui suit
:
Article 104
«
Pour les actes de procédure envoyés aux tribunaux par courrier, les délais légaux sont réputés respectés si la lettre recommandée a été déposée au bureau de poste avant le terme des délais.
»
Article 318
«
Les arrêts définitifs peuvent faire l’objet d’une contestation en annulation lorsqu’ils sont le résultat d’une erreur matérielle (...)
»
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
14.
La requérante se plaint d’une violation de son droit d’accès à un tribunal en raison de l’annulation de son pourvoi. Elle invoque à cet égard l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
15.
Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable.
B.
Sur le fond
16.
La requérante se plaint d’une violation de son droit d’accès à un tribunal, dans la mesure où le motif de l’annulation de son pourvoi par le tribunal départemental était qu’elle avait omis de payer, dans le délai légal, le droit de timbre exigé pour l’examen de ce pourvoi. Elle apporte la preuve du paiement en question et soutient que l’annulation du pourvoi était due à une erreur qui ne lui serait pas imputable.
17.
Le Gouvernement estime que la requérante a été sanctionnée pour son manque de diligence concernant l’obligation de payer le droit de timbre. À cet égard, il estime que la requérante, qui était assistée par un avocat, devait s’attendre à ce que son pourvoi fût annulé pour défaut de paiement du droit de timbre dans le délai légal.
18.
Quant à la contestation en annulation, le Gouvernement estime qu’elle a été rejetée à juste titre dès lors que la preuve du paiement du droit de timbre aurait manqué au dossier porté devant le tribunal pour l’examen du pourvoi de la requérante.
19.
La Cour rappelle qu’elle n’a pas pour tâche de se substituer aux juridictions internes et que c’est au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne (
Brualla Gómez de la Torre c. Espagne
, 19 décembre 1997, §
31,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
VIII, et
Edificaciones March Gallego S.A. c. Espagne
, 19 février 1998, § 33,
Recueil
1998-I). Son rôle se limite à vérifier la compatibilité avec la Convention des effets de pareille interprétation. La Cour rappelle aussi que cela est particulièrement vrai s’agissant de l’interprétation par les tribunaux des règles de nature procédurale telles que les délais régissant le dépôt des documents ou l’introduction de recours (
Tejedor García c. Espagne
, 16 décembre 1997, §
31,
Recueil
1997
‑
VIII). Elle réaffirme enfin que la réglementation relative aux délais à respecter pour former un recours vise à assurer une bonne administration de la justice et le respect, en particulier, du principe de la sécurité juridique, et que les intéressés doivent s’attendre à ce que ces règles soient appliquées. Toutefois, la réglementation en question, ou l’application qui en est faite, ne devrait pas empêcher le justiciable de se prévaloir d’une voie de recours disponible (
Aepi S.A. c. Grèce
, n
o
48679/99, §
23, 11
avril 2002).
20.
En l’espèce, la Cour constate que la requérante a effectivement acquitté le droit de timbre exigé pour l’examen de son pourvoi et qu’elle a envoyé au tribunal départemental la preuve de ce paiement par lettre recommandée, selon les formes et dans les délais prescrits par le code de procédure civile. La lettre n’a pas été versée au dossier pour des raisons qui sont imputables non pas à la requérante, mais à des dysfonctionnements du greffe du tribunal ou des services postaux.
21.
Compte tenu de la preuve incontestée de ce paiement et de son envoi par lettre recommandée, force est de constater que l’annulation du pourvoi est entachée d’une erreur manifeste (voir,
mutatis mutandis
,
Șega c.
Roumanie
, n
o
29022/04, § 37, 13 mars 2012).
22.
La Cour estime qu’il ne saurait être reproché à la requérante de ne pas s’être assurée que sa lettre était bien arrivée au tribunal avant le 30
janvier 2007 dès lors que le code de procédure civile ne prévoit pas une telle obligation, mais impose seulement l’envoi des actes de procédure par lettre recommandée, ce que la requérante a fait dans le délai prescrit par la loi. Par conséquent, la Cour estime qu’en rejetant la contestation de la requérante au motif que l’attestation du paiement manquait au dossier, le tribunal départemental a fait preuve d’un formalisme trop rigide qui a affecté l’accès de la requérante à un tribunal.
23.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que, en annulant le pourvoi de la requérante et en rejetant sa contestation en annulation, le tribunal départemental de Suceava a privé la requérante de son droit d’accès à un tribunal.
24.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
26.
La requérante réclame, pour préjudice matériel, 79
534 euros (EUR), montant qui correspond selon elle à la valeur des terrains litigieux. Elle n’allègue pas que l’annulation de son pourvoi a été la cause d’un préjudice moral.
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il estime qu’il n’y a pas de lien de causalité entre le dommage matériel présenté et la violation alléguée de la Convention.
28.
N’apercevant pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, la Cour rejette cette demande.
29.
Cela dit, elle rappelle que, lorsque, comme en l’espèce, elle conclut à la violation des droits d’un requérant, l’article 509 § 10 du nouveau code de procédure civile roumain permet la révision d’un procès au plan interne (
Siegle c. Roumanie
, n
o
23456/04, § 47, 16 avril 2013).
B.
Frais et dépens
30.
La requérante n’a pas présenté de demande à ce titre.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 septembre 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président