AFFAIRE SIEGLE c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.04.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procès équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SIEGLE c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 2356/04) HOTĂRÂREA acestei versiuni a fost rectificată la 24 aprilie și 19 septembrie 2013, în conformitate cu art. 81 din Regulamentul STRASBURG 16 aprilie 2013 DEFINITIVF 16/07/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Siegle [2] c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițesco, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 martie 2013, a adoptat hotărârea în acest sens. La originea cauzei se află o cerere (n 2345/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant german, Bernd Reiner Siegle [3] reclamantul, a sesizat Curtea la 19 mai 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( , avocată în București. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul se plânge, sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, pe motiv că, prin hotărârea sa definitivă din 20 noiembrie 2003, tribunalul județ din Timiș ar fi pus sub semnul întrebării autoritatea lucrului considerat a fi o hotărâre definitivă pe care el însuși o pronunțase la 8 iunie 2003. De asemenea, el se plânge, pe teren de această dispoziție, de la sfârșitul procedurii și de o lipsă de imparțialitate a instanțelor interne. În cele din urmă, consideră că confiscarea vehiculului său de către autoritățile române a dus la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și pe fond. În urma deportării dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), președintele Camerei a desemnat M. Kristina Pardalos pentru a se afla în calitate de judecător-hoc (art. 4 din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). Guvernul german nu a dorit să intervină în procedură. La 18 mai 2002, M.A. a intrat în România la volanul unui vehicul care era proprietatea reclamantului. La 17 august 2002, în timpul unui control efectuat într-un târg auto, autoritățile administrative au constatat că vehiculul respectiv era pus în vânzare de către o societate comercială de drept privat, fără ca aceasta să fi putut justifica plata taxelor vamale datorate importului vehiculului. La 4 octombrie 2002, invocând art. 386 litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului Vamal astfel cum a fost aprobat prin Decizia nr. 1114/2001 a guvernului ( (a) întocmește un proces-verbal de amendă în numele M.A., prin care i-a aplicat acestuia o amendă de 25 000 000 de lei (aproximativ 788 de euro) și a confiscat vehiculul, ca o sancțiune suplimentară, pentru lipsa plății taxei vamale la intrarea sa pe teritoriul României. M.A. a fost înscris în procesul-verbal care putea fi considerat responsabil cel mult pentru amenda prevăzută la art. 385 litera (g) din regulamentul de punere în aplicare a Codului Vamal. Această dispoziție sancționa necunoașterea de către orice persoană care intră în țară sau care iesea din obligația de a declara și prezenta bunurile pe care le avea sau pe care le transporta în bagajele sale în vederea controlului vamal (vă rugăm să contestați de către M.A. procesul-verbal al amenzii 10. M.A. a contestat procesul-verbal de amendă, inclusiv confiscarea vehiculului. 11. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Sânnicolau Mare a acordat parțial dreptul la contestație și a anulat procesul-verbal în partea sa cu privire la Tribunalul a constatat că art. 121 din regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal prevedea că persoanele fizice erau obligate să declare bunurile introduse pe teritoriul României la autoritățile vamale și să plătească taxele vamale de import, fără ca textul să facă distincția între proprietarii și neproprietarii bunurilor importate. Acesta a considerat că M.A. n. a fost un deținător precare, care nu a făcut decât să introducă vehiculul în cauză pe teritoriul României și că, prin urmare, nu putea fi obligat să plătească taxele vamale, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal contestat nu făcea referire la adevăratul proprietar. 13. În ceea ce privește cererea de restituire a vehiculului, aceasta a fost respinsă pe motiv că M.A., din moment ce nu era adevăratul proprietar, nu a avut calitatea de a acționa. Pentru a se pronunța astfel, instanța a considerat că, în temeiul articolului 31 alineatul (2) din Ordonanța guvernului (OG) nr. 2/2001 cu privire la regimul amenzilor, persoana interesată putea contesta procesul-verbal de amendă numai în partea sa referitoare la: .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Printr-o hotărâre din 8 iunie 2003, tribunalul departamental din Timiș, care se afla într-o formare compusă din judecătorii D.R., M.B. și A.M., a respins acțiunea DRDI și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță cu următoarea motivare [M.A.] nu este proprietarul bunului, prin urmare, el nu avea obligația de a plăti taxele vamale și nu a încălcat dispozițiile legale privind introducerea bunurilor pe teritoriul României și declarația acestora la autoritățile vamale. 16. El a respins acțiunea M.A. pentru nefondare, mai puțin calitatea sa de acțiune. La hotărârea din 8 iunie 2003 a trecut astfel în forță de lucru judecat. Contestația reclamantului împotriva procesului-verbal de amendă 17. Între timp, la 30 mai 2003, reclamantul contestase procesul-verbal de amendă menționat anterior în partea sa referitoare la confiscarea vehiculului. A reproșat procesul-verbal de a nu menționa circumstanțele (data, ora și locul) de presupusa acoperire a controlului vamal, interzisă prin art. 386 lit. (a) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului Vamal; de asemenea, a precizat că vehiculul nu fusese niciodată înmatriculat în România. 18. Prin hotărârea din 31 iulie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara a acceptat contestația reclamantului, a anulat procesul-verbal și a ordonat restituirea vehiculului și a concluzionat că, din momentul în care M.A. a intrat pe teritoriul României prin prezentarea la punctul de control la frontieră și că nu a încercat să elimine vehiculul la controlul vamal, dat fiind că tamponul vamal figura pe pașaportul său, nu a comis nicio amendă și a considerat că, în absența unei amenzi, măsura suplimentară de confiscare nu era justificată. El a considerat, de asemenea, că anularea procesului-verbal și că acest document nu făcea referire la numele proprietarului vehiculului. 19. Această hotărâre cita hotărârea pronunțată la 17 ianuarie 2003 în privința M.A. și concluziona că dispozițiile articolului 41 din L 2/2001, conform căruia bunul confiscat trebuia restituit în caz de anulare a procesului-verbal de amendă, au fost aplicate. 20. Acțiunea formulată împotriva acestei hotărâri de către DRDI a fost primită printr-o hotărâre definitivă din 20 noiembrie 2003 a tribunalului județ din Timiș, care l-a decăzut pe reclamant într-o formare de judecată compusă din judecătorii D.R., M.B. și A.M. 21. Instanța de apel a constatat că vehiculul în litigiu fusese introdus pe teritoriul României de către M.A. și că acesta fusese pus ulterior în vânzare fără ca M.A. sau reclamantul să fi plătit taxele vamale datorate. De asemenea, aceasta a constatat că M.A. a recunoscut faptele reproșate și că, în procesul-verbal de amendă, el a emis o hotărâre judecătorească în ceea ce privește confiscarea vehiculului, pe care l-a considerat abuziv și, prin urmare, Tribunalul a considerat că M.A. a săvârșit o amendă și și-a moționat judecata după cum urmează: Nerespectarea articolului 121 [din regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal], și anume obligația de a declara în scris vehiculul la biroul vamal de control din Cenad, constituie amenda prevăzută la art. 386 litera (a) din același regulament, la [M.A.] potrivit căreia prezența tamponului vamal în pașaportul său ar echivala cu trecerea la frontieră în vederea controlului vamal care nu poate fi reținut, deoarece este în contradicție cu mențiunile consemnate în procesul-verbal prin care [M.A.] recunoaște faptele și contestă numai măsura de confiscare. 22. Instanța a aplicat art. 5 din lit. (l) n 2/2001, care prevedea confiscarea bunurilor care au servit în fața unei amenzi. El a menționat că vehiculul fusese radiat în Germania înainte de transportul său în România și a considerat că, chiar și în aceste condiții, reclamantul, în calitate de proprietar al vehiculului, era considerat răspunzător pentru amendarea comisă de M.A. art. 1 (2) Dispozițiile Codului Vamal se aplică tuturor bunurilor importate sau exportate din țară de către persoane fizice sau juridice.art. 2 (1) La import sau la export (...) de mărfuri, mijloace de transport și de orice alt bun nu este permis decât de punctele de control prevăzute pentru trecerea frontierei. (2) La trecerea frontierei, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri sunt controlate de autoritățile vamale. Dispozițiile regulamentului de punere în aplicare a Codului vamal, astfel cum a fost aprobat prin Decizia nr. 1114/2001 a guvernului, în vigoare la data faptelor, sunt astfel formulate art. 121 Persoanele fizice sunt obligate să declare, verbal sau în scris, bunurile pe care le importă sau exportă (...) și să le prezinte birourilor de control vamal.art. 385 g) Constituie o amendă și sunt pedepsiți cu o amendă de 10 000 000 lei la 25 000 000 lei următoarele fapte de necunoaștere de către orice persoană care intră în țară sau care iese din obligația de a declara și de a prezenta bunurile pe care le deține sau pe care le transportă în bagajele sale în vederea controlului vamal (a se vedea art. 386a) Constituie o amendă și sunt pedepsiți cu o amendă de 25 000 000 lei la 75 000 000 lei următoarele fapte de evitare sau de evitare a controlului vamal (vamul ) bunurile supuse regimului vamal sau care sunt destinate să fie supuse regimului vamal, ceea ce duce la confiscarea bunurilor (...) 25. Dispozițiile de la 2/2001 privind regimul amenzilor, în vigoare la momentul faptelor, sunt astfel formulate articolele 5 (1) Sancțiunile amenzilor sunt esențiale și complementare. (2) Sancțiunile amenzilor principale sunt (...) (b) cele amenzi contravenționale (...) (3) Sancțiunile extrajudiciare complementare sunt (a) confiscarea bunurilor destinate, utilizate în sau provenite din Comisia pentru amenzi. art. 24 (1) La agent care aplică sancțiunea dispune, de asemenea, confiscarea bunurilor destinate, utilizate în sau provenite din comisia pentru amenzi. (...) (3) La agentul care aplică sancțiunea trebuie să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, în cazul în care acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, să menționeze, dacă este posibil, în procesul-verbal, datele personale ale proprietarului sau să precizeze motivele pentru care a putut fi obținută identificarea [proprietarului]. art. 31 (1) (2) Persoana care se consideră a fi afectată poate contesta numai în cazul în care persoana în cauză (despagubirea) și persoana căreia îi aparțin bunurile confiscate, alta decât partea vătămată, poate contesta numai măsura de confiscare. art. 41 (2) În caz de anulare sau de declarare a nulității procesului-verbal de amendă, bunurile confiscate (...) sunt restituite imediat la . . . Există autoritate a lucrului în cauză atunci când o a doua acțiune în justiție are același obiect, se bazează pe aceeași cauză și are loc între aceleași părți (...) în aceeași calitate. 27.L pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul ) poate fi solicitat dacă (...) 10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale din cauza unei hotărâri judecătorești și în cazul în care consecințele grave ale acestei încălcări există în continuare. Reclamantul denunță o încălcare a principiului securității rapoartelor juridice, pe motiv că, prin hotărârea sa definitivă din 20 noiembrie 2003, care a calificat faptele în litigiu drept amendă, tribunalul județ din Timiș ar fi pus sub semnul întrebării autoritatea de lucru a unei hotărâri definitive pe care el însuși o pronunțase la 8 iunie 2003 și care îl relaxase pe M.A. de aceleași fapte. El se plângea, de asemenea, de rezultatul procedurii și de o deficiență de imparțialitate a instanțelor interne. 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) imparțială (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) cu privire la admisibilitate 29. Constatând că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea declară că acest lucru este admisibil. Pe fond Argumentele părților 30. Guvernul consideră că principiul "autorității" nu a fost ignorat în speță, condițiile prevăzute de dreptul intern pentru aplicarea acestui principiu neîmplinit fiind, în opinia sa, îndeplinite. Astfel, el susține că este clar din art. 1201 din vechiul cod civil că, pentru a reține existența de autoritate a lucrului judecat, este nevoie de o triplă identitate În această privință, el arată în primul rând că, în speță, prima procedură nu a stabilit temeinicia chestiunii referitoare la regularitatea confiscării, acțiunea M.A. fiind respinsă pentru lipsa de calitate pentru a acționa în justiție. În al doilea rând, guvernul arată că ambele proceduri interne nu au vizat aceleași părți. În al treilea rând, el subliniază că Tribunalul de Primă Instanță din Sannicolau Mare, în hotărârea sa din 17 ianuarie 2003, a constatat că a fost comisă o amendă, dar că aceasta nu putea fi imputată M.A. 1 din Convenție trebuie să se țină seama de preambulul Convenției, care prevede preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care, printre altele, dorește ca soluția dată definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai fie pusă în discuție (Brumerescu c. România [GC], n 28342/95, § 61, CEDH 1999-VII, și Kehaya și alții c. Bulgaria, n 47797/99 și 68698/01, § 61, 12 ianuarie 2006).În conformitate cu acest principiu, o parte sau o autoritate a statului nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre cu privire la aceasta, cu excepția cazului în care există motive întemeiate și impedimente care nu pot fi soluționate (Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52 și 56, CEDH 2003-IX). Astfel, Curtea a ajuns în mod repetat la concluzia încălcării articolului 6 din cauza anulării prin intermediul unei acțiuni extraordinare, fără motive substanțiale și imperative, a hotărârilor judecătorești definitive (a se vedea, printre altele, Hotărârile Brumărescu Riabykh menționate anterior). Comisia a considerat, de asemenea, în mai multe cauze că, chiar și în lipsa unei anulări a unei hotărâri judecătorești, contestarea soluției la un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare ar putea aduce atingere articolului 6, în măsura în care aceasta ar putea aduce o iluzie dreptului la o instanță și ar încălca principiul securității juridice ( Kehaya și alții , citată anterior, §§ 67-70 Gök și alții . Turcia , n 71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01 § 57 62, 27 iulie 2006 și Esertas c. Lituania , n 50208/06, § 23-32, 31 mai 2012). 34. În speță, Curtea arată că, într-o primă etapă, după ce a apreciat elementele de probă prezentate și discutate de către părți, instanțele naționale au încheiat, în procedura contencioasă inițiată de M.A., cu hotărârea din 8 iunie 2003 a tribunalului județean din Timiș, concluzia că amenda menționată în procesul-verbal din 4 octombrie 2002 nu a fost comisă de M.A. și au anulat, în consecință, partea din acest proces-verbal cu privire la Cu toate acestea, în cea de-a doua procedură inițiată de solicitant, tribunalul departamental, în aceeași formare de judecată, a revenit asupra concluziei sale, considerând de această dată, în hotărârea sa definitivă din 20 noiembrie 2003, că amenda fusese săvârșită de M.A. (punctul 21 de mai sus). 35. Desigur, potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea nu are sarcina de a înlocui instanțele interne. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă sau de a înlocui propria sa apreciere cu cea a instanțelor naționale, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par a fi susceptibile să fi condus la o încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], 30544/96, §§ 28-29, CEDO 1999-I). 36. Curtea constată, de asemenea, că, în toate sistemele juridice, autoritatea a ceea ce este legat de o hotărâre judecătorească definitivă cuprinde limitări ad personam ad re Esertas , citată anterior, § 22. În consecință, în ceea ce privește prezenta cauză, Curtea este de acord cu argumentul guvernului potrivit căruia acesta a avut nici identitatea părților, nici obiectul celor două proceduri interne, contrar cerințelor prevăzute la art. 1201 din Codul civil referitor la autoritatea lucrului judecat în dreptul românesc (punctul 30 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea nu poate ignora faptul că cele două proceduri se referă la aceleași circumstanțe de fapt, care erau decisive pentru rezultatul lor. 37. Cu toate acestea, în hotărârea sa din 20 noiembrie 2003, în care s-a ajuns la concluzia la care a ajuns în prima procedură cu privire la Comisia pentru amenzi la trecerea frontierei, tribunalul județean din Timiș este mulțumit să efectueze o nouă apreciere a acelorași documente deja discutate în cadrul procedurii inițiale, în lipsa oricăror elemente noi care ar putea justifica o astfel de revigorare (punctul 21 de mai sus). 38. Cu siguranță nu este vorba despre o procedură judiciară care a dus la o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, se poate considera în mod rezonabil că noua apreciere a faptelor efectuate de tribunalul departamental, care l-a determinat pe acesta să facă o hotărâre radical opusă hotărârii sale anterioare, este problematică din punctul de vedere al certitudinii juridice, cu atât mai mult cu cât reclamantul aștepta în mod legitim ca această instanță să pronunțe un singur litigiu în sensul unei hotărâri având autoritatea de lucru judecat (a se vedea în acest sens, Gök și alții, citată anterior, § 60 in fine 39. Prin urmare, în lipsa oricărui motiv valabil, tribunalul departamental a încălcat principiul securității rapoartelor juridice și, prin urmare, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție nu a fost recunoscut. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții a Convenției. 40. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat f un c ț i o n are a recurentului cu privire la f un c ț i o n are a procedurii și la p o zi ț i e n ț i e a tribunalelor, acest litigiu conținând doar aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil consacrat de 1 al Convenției, care a fost deja examinat de către Curte. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIA 41. Reclamantul declară că refuzul autorităților române de a returna vehiculul pe care l-au confiscat i-a încălcat cu strictețe dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 42. Constatarea faptului că acest +46 nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea declară că este admisibil. 43. Cu toate acestea, având în vedere concluzia la care s-a ajuns în ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din Convenție (punctul 43). de mai sus), precum și de faptul că reclamantul poate solicita redeschiderea procedurii în fața instanțelor române (punctul 27 de mai sus), Curtea nu consideră necesar să examineze în plus acest aspect. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 44. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte Ö Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 468,87 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale. Acesta prezintă o expertiză tehnică care stabilește valoarea mașinii confiscate la 14 098 EUR la 17 august 2002 și o recapitulare a sumelor datorate nedecontate pentru automobil (inclusiv valoarea mașinii și dobânda aferentă) la 21 370,87 EUR la 2 iulie 2009. Guvernanța respondentă că competența tehnică produsă de solicitant nu indică metoda utilizată pentru stabilirea valorii mașinii și că recapitularea sumelor datorate nu prezintă baza legală de calcul. Comitetul consideră, de asemenea, că cererea făcută pentru prejudiciul moral nu este susținută și că este în orice caz speculativă în raport cu jurisprudența Curții în această privință (Adzhigovich c. Rusia, nr 23202/05, § 39, 8 octombrie 2009 și Wasserman c. Rusia, 15021/02, § 50, 18 noiembrie 2004). În consecință, solicită ca cererile de satisfacție echitabilă ale reclamantului să fie respinse de Curte. 47. În speță, Curtea a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție nu respectă principiul securității juridice. Curtea observă apoi că, în cazul în care, la fel ca în speță, constată încălcarea drepturilor unui solicitant, art. 50 alineatul (10) din noul Cod de procedură civilă din România permite revizuirea unui proces intern. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că cea mai adecvată redresare pentru solicitant ar fi rejudecarea sau redeschiderea, la cererea sa, a procedurii în timp util și în conformitate cu cerințele articolului 1 din convenție (a se vedea mutatis mutandis Sfrijan c. România, 20366/04, § 48, 22 noiembrie 2007). Prin urmare, acesta nu a acordat reclamantului de despăgubire pentru daune materiale. 48. Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 3 000 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 49. Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea a 5 825 EUR pentru cheltuieli de avocatură și 1 166,50 lei românești (RON) de taxe de traducere, toate cheltuielile care ar fi fost angajate în procedura în fața Curții. L Guvernul consideră că reclamantul nu a demonstrat că taxele de judecată pentru care solicită rambursarea au fost efectiv angajate în prezenta procedură în fața Curții. Acesta subliniază, de asemenea, că reclamantul a omis să prezinte un contract de asistență juridică care să stabilească tariful orar al onorariilor și acordul său pentru orele lucrate efectiv de avocatul său. 51. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 EUR pentru procedura în fața Curții, care urmează să fie plătită direct avocatului reclamantului. Interese moratorii 52. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil) A spus că nu există nici un motiv să se ia în considerare diferența de la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția menționată anterior la Convenția menționată anterior că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului, pentru daune morale (ii) 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sumă care trebuie plătită direct avocatului care l-a reprezentat pe reclamant în fața Curții de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 aprilie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din regulament. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte [1] Rectificat la 19 septembrie 2013 : textul a fost următorul: : Textul a fost următorul: "M. Siegle Bernd [4] Rectificat la 24 aprilie 2013: textul a fost următorul: "D.E. Dragomir."