- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 septembrie 2014
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Partly struck out of the list
- Partly inadmissible
Dimov împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Cererea nr. 7427/06 Mihail Sergeyevich DIMOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 23 septembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și Søren Prebensen, grefierul adjunct al secțiunii interioare având în vedere cererea depusă la 11 ianuarie 2006, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Mikhail Sergeyevich Dimov, este un național rus, care s-a născut în 1970 și a trăit în Nizhniy Tagil în regiunea Sverdlovsk înaintea condamnării sale.
Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns, printre altele, despre condițiile proaste ale detenției sale într-o închisoare de încarcerare și o lungime presupusă excesivă de proceduri penale împotriva lui. La 17 iunie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. Prin scrisoarea din 14 martie 2011, reclamantul a informat Curtea după cum urmează: „Oficiații Federației Ruse m-au chemat la un departament de poliție pentru un interviu cu privire la cererea mea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din întrebările pe care le-au pus, am înțeles că Federația Rusă [autoritățile] a încercat să pună presiuni asupra mea și să mă forțeze să renunț la afirmațiile mele depuse la instanța internațională…
Oficialii ruși mi-au spus că [depunerea] nu are perspective de succes în Curtea Europeană [Drepturile Omului].” La 30 martie 2011, Curtea a solicitat Guvernului să prezinte observații suplimentare cu privire la faptul că, având în vedere informațiile prezentate în scrisoarea de mai sus, statul a avut un obstacol în ceea ce privește exercitarea efectivă a dreptului la cerere al reclamantului în temeiul articolului 34 din convenție. În scrisoarea din 27 aprilie 2011, Guvernul a susținut că nici reclamantul nu a specificat numele biroului de poliție, al ofițerilor de poliție sau altor persoane care l-au influențat, nici date sau perioadă de timp aproximativă atunci când a suferit o astfel de influență.
Prin urmare, consideră că plângerile reclamantului sunt incredibile și speculative în natura. Denumirile referitoare la condițiile de detenție inumane sau degradante și la o lungime excesivă a procedurii penale Reclamantul s-au plâns că condițiile de detenție în închisoarea deținută IZ-66/1 din Yekaterinburg au constituit tratamente inumane și degradante interzise în temeiul articolului 3 din convenție, care prevede următoarele: „Nimeni nu va fi supus unei torturi sau unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante.” El a plâns în continuare că procedura penală împotriva acestuia, care a durat mai mult de șapte ani, a fost excesiv de mult timp în încălcarea garanției de „tempo rațional” prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție.
Prin scrisoarea depusă la 17 ianuarie 2014, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție. 10. Prin declarația de mai sus, autoritățile ruse au recunoscut încălcări ale articolelor 3 și 6 § 1, astfel cum a afirmat reclamantul, și au declarat că sunt dispuse să-i plătească 20,125 de euro ca satisfacție. 11. Restul declarației se citește după cum urmează: „În consecință, autoritățile invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice supunerea cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.
Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” 12. Reclamantul a fost invitat să facă comentarii cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, dacă dorește, dar nu a prezentat nicio observație.
13. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. 14. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03).
15. Curtea reamintește că a constatat frecvent încălcări ale articolelor 3 și 6 § 1 din Convenție în cazurile împotriva Rusiei din cauza condițiilor inumane și degradante de detenție anterioară a reclamanților și o lungime excesivă de proceduri penale împotriva acestora (a se vedea, printre altele, Ananyev și alții c. Rusia , nos 42525/07 și 60800/08 , 10 ianuarie 2012, Aleksandr Novikov c. Rusia , nr. 7087/04 , 11 iulie 2013, Moskovets c. Rusia , nr. 14370/03 , 23 aprilie 2009 și Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 , ECHR 2002 VI . Rezultă că plângerile formulate în prezenta cerere se bazează pe jurisprudența clară și extensă a Curții.
16. Respectând natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că condițiile de detenție ale acestuia au fost în încălcarea articolului 3 din Convenție și că lungimea generală a procedurii nu a fost în conformitate cu garanțiile articolului 6 § 1 din Convenție. 17. În ceea ce privește remedierea prevăzută pentru solicitant, Guvernul s-a angajat să-i plătească o cantitate de compensare în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile.
Chiar dacă suma respectivă nu corespunde exact la acordurile acordate de Curte în cazuri similare, ceea ce este important este că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu acestea (a se vedea Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, § 105, CEDH 2006 V). Guvernul s-a angajat să efectueze plata sumei respective în termen de trei luni de la decizia Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a soluționarii. 18. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestui caz în părțile referitoare la plângerile referitoare la condițiile inumane și degradante ale detenției reclamantului și la lungimea excesivă a procedurii.
Întrucât Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor privind aceleași chestiuni, Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului așa cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 Martie 2008, Aleksentseva si 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006). 19. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din lista în partea referitoare la plângerile privind condițiile inumane și degradante ale detenției anterioare a reclamantului și lungimea excesivă a procedurii penale împotriva acestuia.
Prezenta plângere în temeiul articolului 34 din Convenție 20. În ceea ce privește afirmația reclamantului cu privire la obstacolul dreptului său la cererea individuală în temeiul articolului 34 din Convenție, Curtea observă că nu a fost furnizată nicio detaliu în acest sens, cum ar fi data interviului cu oficialii ruși sau numele secției de poliție în cazul în care a avut loc. Curtea consideră că pretinderea nu este justificată și respinge aceasta în temeiul articolului 35 §§ §§ 3 a) și al articolului 4 din Convenție. Celelalte plângeri 21. Reclamantul a formulat o serie de alte plângeri în legătură cu diferite articole ale Convenției. 22. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale în acea parte a cererii.
23. De aceea, cererea din această parte trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenii declarației guvernului privind plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3 și 6 din convenție, precum și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva declarație; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, în măsura în care se referă la plângeri privind condițiile inumane și degradante de detenție preventivă și o lungime excesivă a procedurii penale; că statul nu a reușit să își îndeplinească obligația în temeiul articolului 34 de a nu împiedica exercitarea efectivă a dreptului de cerere individuală; declara restul cererii inadmisibil.
Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului interimar
FIRST SECTION
DECISION Application no. 7427/06 Mikhail Sergeyevich DIMOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 23 September 2014 as a Committee composed of: Khanlar Hajiyev, President, Erik Møse, Dmitry Dedov, judges, and Søren Prebensen, Acting Deputy Section Registrar . Having regard to the above application lodged on 11 January 2006, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the applications out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant, Mr Mikhail Sergeyevich Dimov, is a Russian national, who was born in 1970 and lived in Nizhniy Tagil in the Sverdlovsk Region before his conviction.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The applicant complained, among other matters, about poor conditions of his detention in a remand prison and an allegedly excessive length of criminal proceedings against him.
On 17 June 2010 the application was communicated to the Government.
By letter of 14 March 2011, the applicant informed the Court as follows: “Officials of the Russian Federation summonsed me to a police department for an interview about my application to the European Court of Human Rights. From the questions they asked, I understood that the Russian Federation [authorities] attempted to put pressure on me and to compel me to give up my claims lodged with the international court… The Russian officials told me that [the application] had no prospects of success in the European Court [of Human Rights].”
On 30 March 2011 the Court requested the Government to submit further observations on whether, in the light of the information contained in the above letter, there had been a hindrance by the State to the effective exercise of the applicant’s right of application under Article 34 of the Convention. In their letter of 27 April 2011, the Government submitted that the applicant neither specified the name of the police office, police officers or any other persons who allegedly influenced him, nor dates or approximate period of time when he underwent such influence. Therefore, they deem the applicant’s complaints incredible and speculative in nature. THE LAW A. The complaints concerning inhuman or degrading conditions of detention and an excessive length of the criminal proceedings
The applicant complained that the conditions of his detention in remand prison IZ-66/1 of Yekaterinburg amounted to inhuman and degrading treatment prohibited under Article 3 of the Convention which provides as follows: “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
He further complained that the criminal proceedings against him, which had lasted for more than seven years, had been excessively long in breach of the “reasonable time” guarantee in Article 6 § 1 of the Convention.
By letter submitted on 17 January 2014, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.
By the above declaration, the Russian authorities acknowledged violations of Articles 3 and 6 § 1, as alleged by the applicant, and stated their readiness to pay him 20,125 euros as just satisfaction.
The remainder of the declaration read as follows: “The authorities therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking of the case out of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.”
The applicant had been invited to comment on the Government’s unilateral declaration, if he so wished, but did not submit any comments.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “...for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007, and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03).
The Court recalls that it has frequently found violations of Articles 3 and 6 § 1 of the Convention in cases against Russia on account of inhuman and degrading conditions of applicants’ pre-trial detention and an excessive length of criminal proceedings against them (see, among other authorities, Ananyev and Others v. Russia , nos. 42525/07 and 60800/08, 10 January 2012, Aleksandr Novikov v. Russia , no. 7087/04, 11 July 2013, Moskovets v. Russia , no. 14370/03, 23 April 2009 and Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, ECHR 2002 ‑ VI). It follows that the complaints raised in the present application are based on the clear and extensive case-law of the Court.
Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations, the Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicant and explicitly acknowledged that the conditions of his detention had been in breach of Article 3 of the Convention, and that the overall length of the proceedings fell short of the guarantees of Article 6 § 1 of the Convention.
As to the intended redress to be provided to the applicant, the Government have undertaken to pay him an amount of compensation in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. Even if that amount did not exactly correspond to the awards made by the Court in similar cases, what is important is that the proposed sum is not unreasonable in comparison with them (see Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, § 105, ECHR 2006 ‑ V). The Government have committed themselves to effecting the payment of that sum within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.
The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of this case in the parts concerning the complaints about inhuman and degrading conditions of the applicant’s detention and the excessive length of the proceedings. As the Committee of Ministers remains competent to supervise, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the implementation of the judgments concerning the same issues, the Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) does not require it to continue the examination of these parts of the case. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008, and Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in the part concerning the complaints about inhuman and degrading conditions of the applicant’s pre-trial detention and the excessive length of the criminal proceedings against him. B. The alleged complaint under Article 34 of the Convention
As regards the applicant’s allegation about the hindrance of his right to individual application under Article 34 of the Convention, the Court observes that no detail was provided in that respect, such as the date of the interview with the Russian officials or the name of the police station where it had taken place. The Court considers that claim to be unsubstantiated and rejects it pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. C. The other complaints
The applicant raised a number of other complaints with reference to various Articles of the Convention.
Having regard to all the material in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols in that part of the application.
It follows that the application in this part must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the Government’s declaration concerning the applicant’s complaints under Articles 3 and 6 of the Convention, and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as it concerned the complaints about inhuman and degrading conditions of pre-trial detention and an excessive length of the criminal proceedings; Holds that the State has not failed to fulfil its obligation under Article 34 not to hinder the effective exercise of the right of individual petition; Declares the remainder of the application inadmissible. Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Acting Deputy Registrar President