I.a.b.g. împotriva Spaniei

Comunicat la 30 septembrie 2014 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 45938/11 I.A.B.G. împotriva Spaniei introdusă la 27 iulie 2011 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, domnul I. A. B. G., este resortisant columbian. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul García Cores, avocat al organizației neguvernamentale CEAR (Comisia spaniolă de ajutor pentru refugiați) din Madrid. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 iulie 2011, recurenta a ajuns la aeroportul Madrid Barajas din Bogota. Ea a solicitat acordarea protecției internaționale. În cererea sa, aceaceasta a fost urmărită de grupul paramilitar În special, acest grup ar fi ucis câțiva membri ai familiei și-ar fi rănit grav tatăl vitreg.

Autoritățile columbiene s-ar fi dovedit incapabile să o protejeze de riscul pe care acest grup îl reprezenta pentru viața și integritatea sa fizică. La 18 iulie 2011, ministrul lapei a respins cererea în conformitate cu art. 21 alineatul (2) litera (a) și (b) din Legea nr. 12/2009 din 30 octombrie 2009 privind dreptul la azil, considerând că aceasta se baza pe afirmații contradictorii și insuficiente, expunerea sa la faptele lipsite de credibilitate. 2011, recurenta a solicitat revizuirea cererii sale. Delegația Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICR) din Spania a indicat că motivele invocate și informațiile furnizate de recurentă erau coerente și au furnizat suficiente indicii pentru a justifica admisibilitatea cererii sale de protecție internațională.

În iulie 2011, ministrul l . . . În măsura în care această ultimă decizie a fost notificată vineri după-amiaza, sâmbătă 23 iulie 2011 reclamanta a solicitat judecătorului de gardă, și anume judecătorului judecător d … 7 din Madrid, să suspende măsura de deportare împotriva sa. În aceeași zi, judecătorul a aprobat suspendarea până când reclamanta a putut solicita aplicarea unor măsuri provizorii (suspensión ca altararísima) la instanța competentă, și anume la Audiencia Agha la 26 iulie 2011, reclamanta a introdus o acțiune în litigiu administrativ în faa tribunalului audiencia Nacional împotriva deciziei de a expulza în Columbia. În același timp, ea a solicitat suspendarea executării măsurii de la lit. (d) lit. (e), în temeiul articolului 135 din Legea 29/1998 din 13 iulie 1998 privind instanța de judecată administrativă, până în momentul în care audiencia se pronunță asupra cererii sale de protecție internațională.

În aceeași zi, audiencia Nacional a respins cererea de suspendare pe motiv că circumstanțele prezentate, fără a aduce atingere deciziei finale după luarea unei hotărâri în instanță, nu constituiau prima bază pentru acordarea protecției internaționale; în plus, aceasta a considerat că expulzarea de pe teritoriul național nu ar implica pierderea eficacității procedurii în fond. 2011, recurenta sesizează Curtea cu privire la o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. Aceasta invoca articolele 2, 3 și 5 din Convenție. Cererea a fost respinsă ca fiind tardivă în măsura în care Curtea nu dispunea de timpul necesar pentru a o examina. Într-adevăr, deportarea a fost prevăzută la mai puțin de o oră de la data la care a ajuns la Curtea Faxului complet al reclamantei.

Prin urmare, reclamanta a fost deportată în Columbia. GRIFS reclamanta se plânge că expulzarea sa a adus atingere articolelor 2 și 3 din Convenție, în măsura în care indicii de la: existența unui risc real pentru viața sa și integritatea sa fizică în cazul întoarcerii în Columbia au fost suficient stabilite. 2 și 3 mai sus menționate. În special, se plânge de lipsa unui caracter suspensiv automat a acțiunilor pe care le-a formulat. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Având în vedere obiecțiile recurentei și documentele care au fost prezentate, se poate considera că punerea în aplicare a ordinului de expulzare în Columbia a adus atingere articolelor 2 și 3 coroborate cu art. 13 din Convenție, în sensul jurisprudenței Curții A.C.

și alții c. Spania, nr. 6528/11, 22 aprilie 2014)

Communiquée le 30 septembre 2014

TROISIÈME SECTION

Requête n o 45938/11 I.A.B.G. contre l’Espagne introduite le 27 juillet 2011

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me I. A. B. G., est une ressortissante colombienne. Elle est représentée devant la Cour par M e A. García Cores, avocat de l’organisation non gouvernementale CEAR (Commission espagnole d’aide aux réfugiés) à Madrid. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 14 juillet 2011, la requérante est arrivée à l’aéroport de Madrid ‑ Barajas en provenance de Bogotá. Elle sollicita l’octroi de la protection internationale. Dans sa demande, elle allégua être poursuivie par le groupe paramilitaire « Los Rastrojos », rival de celui auquel appartenait son compagnon, D.F.O.R.. En particulier, ce groupe aurait assassiné plusieurs membres de la famille et blessé gravement son beau-père.

Les autorités colombiennes se seraient montrées incapables de la protéger du risque que ce groupe représentait pour sa vie et son intégrité physique. Le 18 juillet 2011, le ministre de l’Intérieur rejeta la demande conformément à l’article 21 § 2 a) et b) de la loi 12/2009 du 30 octobre 2009 relative au droit d’asile, considérant qu’elle était fondée sur des allégations contradictoires et insuffisantes, ses exposés des faits manquant de crédibilité. Le 20 juillet 2011, la requérante sollicita le réexamen de sa demande. La délégation du Haut-Commissariat des Nations unies pour les réfugiés (HCR) en Espagne indiqua que les motifs invoqués et les informations fournies par la requérante étaient cohérents et apportaient des indices suffisants pour justifier la recevabilité de sa demande de protection internationale.

Toutefois, par une décision rendue le 22 juillet 2011, le ministre de l’Intérieur confirma la décision attaquée. Dans la mesure où cette dernière décision fut notifiée le vendredi après ‑ midi, le samedi 23 juillet 2011 la requérante sollicita du juge de garde, à savoir le juge d’instruction n o 7 de Madrid, de suspendre la mesure d’expulsion à son encontre. Le même jour le juge accorda la suspension jusqu’à ce que la requérante puisse demander l’application de mesures provisoires ( suspensión cautelarísima ) au tribunal compétent, à savoir l’ Audiencia Nacional . Le 26 juillet 2011, la requérante interjeta un recours contentieux administratif devant l’ Audiencia Nacional contre la décision de l’expulser vers la Colombie.

En même temps, elle demanda la suspension de l’exécution de la mesure d’expulsion, sur la base de l’article 135 de la loi n o 29/1998 du 13 juillet 1998 sur la juridiction du contentieux administratif et ce jusqu’à ce que l’ Audiencia se prononce sur sa demande de protection internationale. Le même jour, l’ Audiencia Nacional rejeta la demande de suspension au motif que les circonstances exposées, sans préjudice de la décision finale après la tenue d’une audience, ne constituaient pas prima facie une base pour accorder la protection internationale. Elle considéra par ailleurs que l’éventuelle expulsion du territoire national n’impliquerait pas la perte d’efficacité de la procédure au fond. Le 27 juillet 2011, la requérante saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires sur le fondement de l’article 39 de son règlement.

Elle invoquait les articles 2, 3 et 5 de la Convention. La demande fut rejetée comme étant tardive dans la mesure où la Cour ne disposa pas du temps nécessaire pour l’examiner. En effet, l’expulsion était prévue moins d’une heure après l’arrivée à la Cour du fax complet de la requérante. La requérante fut donc expulsée vers la Colombie. GRIEFS La requérante se plaint que son expulsion a porté atteinte aux articles 2 et 3 de la Convention dans la mesure où les indices de l’existence d’un risque réel pour sa vie et son intégrité physique en cas de retour en Colombie étaient suffisamment établis. Sous l’angle de l’article 13 de la Convention la requérante allègue en outre qu’elle n’a pas bénéficié d’un recours effectif pour éviter la violation des articles 2 et 3 susmentionnés.

En particulier, elle se plaint de l’absence de caractère suspensif automatique des recours dont elle a disposé.

QUESTION AUX PARTIES

Eu égard aux griefs de la requérante et aux documents qui ont été soumis, peut-on considérer que la mise à exécution de l’ordre d’expulsion vers la Colombie a porté atteinte aux articles 2 et 3 combinés avec l’article 13 de la Convention, au sens de de la jurisprudence de la Cour ( A.C. et autres c. Espagne , n o 6528/11, 22 avril 2014) ?