STANKOVIĆ v. SERBIA

Comunicat la 30 septembrie 2014 SECȚIUNEA TERZĂ Cerințele nr. 37194/08 și 37260/08 Slobodanka STANKOVI Reclamanții, dna Slobodanka Stanković și dna Sonja Trajković, sunt resortisanți sârbi născuți în 1948 și, respectiv, în 1970. Ambele sunt reprezentate în fața Curții de către dl G. Stanišić, un avocat practicant la Belgrad. Circumstanțele cauzelor Cauzele, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În urma intervenției Organizației Tratatului Atlantic de Nord în Kosovo [1] , la 9 iunie 1999, guvernele iugoslave și sârbe au convenit cu privire la retragerea treptată a forțelor lor militare și de poliție din teritoriul și la transferul tuturor controlului eficace către o forță de securitate internațională („KFOR”).

În ceea ce privește o serie de municipalități, inclusiv municipiul Suva Reka, transferul a avut loc la 15 iunie 1999. S-a avut în vedere, în continuare, că va fi până la KFOR să mențină „un mediu sigur pentru toți cetățenii Kosovo”. În ceea ce privește primul reclamant (Ms Slobodanka Stanković, cererea nr. 37194/08) La 13 iunie 1999, primul soț al reclamantului a fost răpit de armata de eliberare a Kosovo în municipiul Suva Reka. La 12 martie 2002, Tribunalul Municipal Bujanovac a declarat moartea soțului primului reclamant. Această hotărâre a devenit finală până la 3 aprilie 2002. La 19 mai 2005, primul reclamant, împreună cu copiii ei, a depus o cerere civilă împotriva Republicii Serbiei la Primul Tribunal Municipal de la Belgrad, cerând o compensare pentru anglomerarea mentală suferită ca urmare a incidentului.

La 19 mai 2006, respectiva instanță a hotărât împotriva reclamanților. La 21 noiembrie 2007, hotărârea de primă instanță a fost susținută de Curtea de District din Belgrad în apel. Primul reclamant a fost preluat în hotărârea Curții de District la 23 mai 2008. , că, în timp ce soțul primului reclamant a fost într-adevăr răpit la 13 iunie 1999, Republica Serbiei nu a putut fi responsabilă, în sensul articolului 180 § 1 din Legea privind obligațiile (a se vedea punctul 19 de mai jos), întrucât până la 9 iunie 1999 până la KFOR trebuia să se prevadă siguranța tuturor cetățenilor kosovari (a se vedea punctul 3 mai sus). 10. Primul reclamant nu ar fi putut depune un apel suplimentar asupra punctelor de drept ( revizija ) având în vedere că valoarea litigiului în cauză a fost sub pragul statutar.

În ceea ce privește al doilea reclamant (Ms Sonja Trajković, cererea nr. 37260/08) 11. La 13 iunie 1999, soțul celui de-al doilea reclamant a fost răpit de armata de eliberare a Kosovo în municipiul Suva Reka. 12. La 24 iunie 2002, Curtea Municipală Bujanovac a declarat moartea soțului celui de-al doilea reclamant. Această hotărâre a devenit finală până la 16 iulie 2002. 13. La 31 mai 2005, al doilea reclamant, împreună cu copiii ei și alți membri ai familiei, a depus o cerere civilă împotriva Republicii Serbiei la Primul Tribunal Municipal de la Belgrad, cerând compensații pentru angajarea mentală suferită ca urmare a incidentului. 14. La 19 mai 2006, respectiva instanță a hotărât împotriva reclamanților.

15. La 3 aprilie 2008, hotărârea de primă instanță a fost susținută de Curtea de District din Belgrad în apel. 16. În argumentul lor, Tribunalul Prim Municipal și Curtea de District au avut loc, printre altele, , că, în timp ce soțul celui de-al doilea reclamant a fost într-adevăr răpit la 13 iunie 1999, Republica Serbiei nu a putut fi responsabilă, în sensul articolului 180 § 1 din Legea privind obligațiile, deoarece până la 9 iunie 1999 era de ajuns KFOR să prevadă siguranța tuturor cetățenilor kosovari. 17. Al doilea reclamant nu ar fi putut depune un recurs suplimentar asupra punctelor de drept, având în vedere că valoarea litigiului în cauză este sub pragul statutar.

Alte fapte relevante 18. În zeci de alte hotărâri, dictate între 2006 și 2010, Curtea de District din Belgrad și ulterior Curtea de Apel din Belgrad, precum și Curtea Supremă în terță instanță, au stat în favoarea și împotriva altor reclamanți, în ciuda faptului că afirmațiile lor au fost bazate pe fapte foarte similare și au avut în vedere aspecte juridice identice.

În motivele lor, în cazurile în care respectivele instanțe/bancuri diferite ale aceleași instanțe au stat în favoarea reclamanților, autoritățile sârbe au fost considerate responsabile pentru viața și siguranța tuturor persoanelor care locuiesc în Kosovo până la transferul foarte eficient al controlului către KFOR în ceea ce privește fiecare dintre municipalitățile considerate separat (a se vedea, de exemplu, hotărârile Primului Tribunal Municipal din Belgrad P. 9898/05 și, respectiv, 431/07 din 16 iunie 2006 și 24 februarie 2009, au susținut prin recurs de către Curtea de District din Belgrad până la 6 septembrie 2006 și, respectiv, 16 aprilie 2009; hotărâri ale Curții de District din Belgrad Gž.

10832/06, 1379/06 și 11483/08 din 26 decembrie 2006, 5 iunie 2007 și, respectiv, 14 octombrie 2008; hotărâri ale Curții de Apel din Belgrad Gž. 2005/10 și 605/10 din 17 martie 2010 și, respectiv, 10 iunie 2010; și hotărârile Curții Supreme Rev.

1092/08 și 939/08 din 24 aprilie 2008 și, respectiv, 7 mai 2008). Legea obligațiilor (Zakon o obligacionim odnosima, publicată în Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Federale Iugoslave nr. 29/78, 39/85, 45/89 și 57/89, precum și în Gazettea Oficială a Republicii Federale Iugoslavie nr. 31/93) 19. art. 180 § 1 din prezenta Lege se citește după cum urmează: „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau teroare sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Legea de procedură civilă (Zakon o parničnom postupku; publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei – OG RS – nr. 125/04) 20. art. 2 § 1 prevede, printre altele , că toate părțile au dreptul la protecția egală a drepturilor lor.

Legea de organizație a Curților (Zakon o ureu enju sudova; publicată în OG RS nos. 63/01, 42/02, 27/03, 29/04, 101/05 și 46/06 21. art. 40 §§ 2 și 3 prevede , printre altele , că o reuniune a unei diviziuni ( sednica odeljenja ) a Curții Supreme se desfășoară în cazul în care există o chestiune în ceea ce privește coerența jurisprudenței sale . Orice avize ( pravna shvatanja ) adoptate în acest caz sunt obligatorii pentru comitetele ( veća ) de divizie în cauză. Regulamentul Curții (Sudski poslovnik; publicat în OG RS nos. 65/03, 115/05, 4/06 și 50/06) 22. art. 28 § 1 prevede că toate instanțele sunt obligate să își armonizeze propria jurisprudență cu privire la o anumită chestiune și fac acest lucru prin adoptarea avizelor specifice.

COMPLAINTE 23. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng de respingerea propriilor cereri civile de către instanțe interne și de acceptarea simultană de către aceleași instanțe a cererilor identice depuse de alți reclamanți. ), precum și Curtea Supremă/Curtea Supremă de cassare, au aplicat, în mod brevetat, o jurisprudență diferită la cererile civile identice, dacă reclamanții au avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

În special, a fost principiul certitudii juridice implicite în această dispoziție (a se vedea, de exemplu, Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia [GC], nr. 13279/05, §§ 49-58, 20 octombrie 2011)? Guvernul sunt în continuare invitați să clarifice și să documenteze dacă instanțele sârbe menționate mai sus au armonizat vreodată formal și/sau efectiv abordarea lor în determinarea unor afirmații precum reclamanții” și, dacă este cazul, în momentul în care exact. În sfârșit, faptele prezentelor cereri dezvăluie existența unei probleme endemice care dă sau poate da naștere la alte cereri similare?

În răspunsul lor la această întrebare, Guvernul este invitat să își facă observațiile în vederea hotărârilor Curții în cazul lui Vinčić și alții c. Serbia c. (note 44698/06, 44700/06, 44722/06, 44725/06, 49388/06, 50034/06, 694/07, 757/07, 758/07, 3326/07, 3330/07, 5062/07, 8130/07, 9143/07, 9262/07, 9986/07, 11197/07, 117111/07, 13995/07, 14022/07, 20378/07, 20379/07, 20380/07, 20515/07, 23971/07, 50608/07, 50617/07, 4022/08, 4021/08, 29758/07 și 45249/07, 1 decembrie 2009), Rakić și alții c. Serbia (nos.

47460/07, 49257/07, 49265/07, 1028/08, 111746/08, 14387/08, 15094/08, 16159/08, 18876/08, 18882/08, 18997/08, 22997/08, 23007/08, 23100/08, 23102/08, 26892/08, 26908/08, 29305/08, 29323/08, 29389/08, 30792/08, 30795/08, 31202/08, 31968/08, 32120/08, 32537/08, 32661/08, 32666/08 și 36079/08, 5 octombrie 2010) și Živić v. Serbia) (nr. 37204/08, 13 septembrie 2011), în care a constatat încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție din cauza jurisprudenței naționale divergente, deși în contexturi de fapt și juridice diferite. [1] Toate trimiterile la Kosovo, fie pe teritoriul, instituțiile sau populația, în acest text se înțeleg în deplină conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și fără a aduce atingere statutului Kosovo.

Communicated on 30 September 2014

THIRD SECTION

Applications nos 37194/08 and 37260/08 Slobodanka STANKOVIĆ against Serbia and Sonja TRAJKOVIĆ against Serbia lodged on 28 July 2008 and 28 July 2008 respectively

STATEMENT OF FACTS

1. The applicants, Ms Slobodanka Stanković and Ms Sonja Trajković, are Serbian nationals who were born in 1948 and 1970 respectively. They are both represented before the Court by Mr G. Stanišić, a lawyer practising in Belgrade. A. The circumstances of the cases

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. In the light of the applicants’ allegation that the Serbian appellate courts ( okružni i apelacioni sudovi ), as well as the Supreme Court/Supreme Court of Cassation, have applied patently different case-law to identical civil claims, did the applicants have a fair hearing in the determination of their civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the principle of legal certainty implicit in this provision complied with (see, for example, Nejdet Șahin and Perihan Șahin v. Turkey [GC], no. 13279/05, §§ 49-58, 20 October 2011)? 2. The Government are further invited to clarify and document as to whether the Serbian courts referred to above have ever formally and/or effectively harmonised their approach in the determination of claims such as the applicants’ and, if so, as of when exactly.

3. Lastly, do the facts of the present applications disclose the existence of an endemic problem which gives or may give rise to other similar applications? In their reply to this question, the Government are invited to make their comments in view of the Court’s judgments in the cases of Vinčić and Others v. Serbia (nos. 44698/06, 44700/06, 44722/06, 44725/06, 49388/06, 50034/06, 694/07, 757/07, 758/07, 3326/07, 3330/07, 5062/07, 8130/07, 9143/07, 9262/07, 9986/07, 11197/07, 11711/07, 13995/07, 14022/07, 20378/07, 20379/07, 20380/07, 20515/07, 23971/07, 50608/07, 50617/07, 4022/08, 4021/08, 29758/07 and 45249/07, 1 December 2009), Rakić and Others v. Serbia (nos.

47460/07, 49257/07, 49265/07, 1028/08, 11746/08, 14387/08, 15094/08, 16159/08, 18876/08, 18882/08, 18997/08, 22997/08, 23007/08, 23100/08, 23102/08, 26892/08, 26908/08, 29305/08, 29306/08, 29323/08, 29389/08, 30792/08, 30795/08, 31202/08, 31968/08, 32120/08, 32537/08, 32661/08, 32666/08 and 36079/08, 5 October 2010) and Živić v. Serbia (no. 37204/08, 13 September 2011), wherein it found violations of Article 6 § 1 of the Convention on account of the divergent national case-law, albeit in different factual and legal contexts. [1] All reference to Kosovo, whether to the territory, institutions or population, in this text shall be understood in full compliance with the United Nations Security Council Resolution 1244 and without prejudice to the status of Kosovo.