Decizia nr. 34344/10 Stan DRAGOMIR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 7 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 10 iunie 2010, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Dl Stan Dragomir este un național român, care s-a născut în 1957 și locuiește în Slobozia Conachi. Faptele cazului, după cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 septembrie 1999, soția reclamantului a murit la spitalul județului Galați în timpul unei operațiuni de naștere a copiilor. La 5 februarie 2002, reclamantul a introdus o procedură penală pentru crimă involuntară împotriva anestezistului care a supravegheat operațiunea soției sale și spitalul județului Galați. În aceeași dată a depus o cerere de prejudiciu moral împotriva anestezistului și spitalului în numele celor doi copii săi. La o dată neespecificată în 2005, Procuratura a întrerupt ancheta penală deschisă de reclamant. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața procurorului ierarhic. Prin decizia din 31 martie 2005, procurorul ierarhic a permis apelul reclamantului, a ordonat deschiderea anchetei penale și a trimis cazul la Departamentul de Poliție din Galați pentru investigații suplimentare. La o dată neespecificată în 2006 Procurorul din Galați a inculpat anestezistul pentru crimă nevoluntară și a trimis cazul la judecată. La 11 septembrie 2006, reclamantul a depus o cerere de prejudiciu material și moral în numele său și în numele copiilor săi împotriva anestezistului și spitalului județului Galați. Prin hotărârea din 23 octombrie 2009, Curtea de District Galați a condamnat anestezistul pentru crimă intenționată și l-a condamnat la doi ani de închisoare, suspendat. În plus, a ordonat anestezistul și spitalul județului Galați, în comun, să plătească reclamantul și copiii lui 42.500 Lei (RON) (aproximativ 10,600 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. De asemenea, a ordonat inculpaților menționați să plătească sprijinul copilului lunar de RON 200 (aproximativ 50 EUR) pentru fiecare dintre cei doi copii până la vârsta lor. Acuzații au apelat împotriva hotărârii. 10. Prin hotărârea din 12 mai 2010, Curtea județului Galați a respins recursul depus de inculpați ca nefondat. Acuzații au apelat la punctele de drept (recurse ) împotriva hotărârii. 11. Prin o hotărâre finală din 11 februarie 2011 Curtea de Apel Galați a respins recursul pârghiilor asupra punctelor de drept ca nefondate. COMPLAINTE 12. În baza articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedura penală de investigare a decesului soției sale a fost excesiv de lungă atât la stadiul de proces, cât și la stadiul de proces al procedurii din cauza passivității autorităților. Autoritățile nu au reușit de ani de zile să rezolve cazul și suspendarea repetată a procedurii ar putea fi posibilă ca răspunderea penală a vinovilor să devină interzisă de limitare ( prescrisă ). În plus, el s-a plâns fără a furniza detalii suplimentare privind faptul că procedura menționată anterior a fost nedrept. 13. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns că a suferit daune după moartea soției sale. Reclamantul s-a plâns că procedura penală de investigare a decesului soției sale a fost excesiv de lungă atât la stadiul preliminar, cât și la stadiul procesului din cauza passivității autorităților. În plus, el s-a plâns fără a furniza detalii suplimentare că procedura menționată a fost nedrept. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează în partea sa relevantă: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil ...” Durata procedurii 15. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei; comportamentul reclamantului și al autorităților competente; și ceea ce era în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea constată de la început că, deși soția reclamantului a murit în septembrie 1999, a inițiat procedura penală care a investigat moartea ei doar în februarie 2002, aproape doi ani și jumătate mai târziu. În plus, el a aderat la procedura penală ca parte civilă numai în 2006, la mai mult de șase ani de la moartea soției sale. 17. Astfel, procedurile penale deschise la moartea soției reclamantului au durat de la 5 februarie 2002 la 11 februarie 2011, în timp ce reclamantul s-a aderat la procedura penală în calitate de partidă civilă la 11 septembrie 2006. Prin urmare, perioada care urmează să fie luată în considerare este de patru ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. 18. Curtea consideră că, deși cazul nu a fost complex, termenul nu poate fi considerat semnificativ, având în vedere faptul că acuzatorii au fost identificați, condamnați și că reclamantul a primit prejudiciu material și moral. În plus, Curtea nu discerne din dovezile disponibile că perioadele de inactivitate au fost imputabile exclusiv autorităților. 19. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a plângerilor reclamantei trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Curtea reiterează că, în determinarea problemelor de echitate a procedurilor în sensul articolului 6 din Convenție, trebuie să ia în considerare procedura în ansamblu, inclusiv decizia instanței de apel (Gennadiy Medvedev c. Rusia) , nr. 34184/03, § 27, 24 aprilie 2012). Nu este funcția sa de a înlocui propria sa evaluare a faptelor pentru cea a instanțelor interne și, ca regulă generală, este de competența acestor instanțe să evalueze dovezile în fața lor. Sarcina Curții este de a stabili dacă procedurile în totalitate, inclusiv modul în care au fost luate dovezile, au fost corecte (a se vedea Ivan Stoyanov Vasilev c. Bulgaria) , nr. 7963/05, § 30, 4 iunie 2013). 21. Curtea constată că plângerea reclamantului este de natură generală și că nu a furnizat detalii suplimentare în ceea ce privește această parte a cererii. 22. Curtea constată, de asemenea, că, în conformitate cu dovezile disponibile, reclamantul a participat activ la procedura în fața instanțelor interne și a profitat de drepturile sale de a influența rezultatul procedurii. Argumentele sale au fost ascultate de autoritățile interne și examinate prin furnizarea de motive clare și suficiente, deși succincte, care nu par arbitrare. 23. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a plângerilor reclamantei trebuie respinsă în mod manifest nefondat în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Reclamantul s-a plâns că a suferit daune în urma morții soției sale. A invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 25. Curtea remarcă că instanța internă a autorizat cererea reclamantului de a aduce prejudicii pecuniare și morale după moartea soției sale. În plus, el nu a susținut că hotărârile judecătorești menționate anterior nu s-au încheiat sau că compensația acordată i-a fost insuficientă. 26. În consecință, această parte a plângerii reclamantei trebuie respinsă în mod manifest nefondat în temeiul articolului 35 §§ § 3 a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct secretar
Application no. 34344/10
Stan DRAGOMIR
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7
October
2014 as a Committee composed of:
Alvina Gyulumyan,
President,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
judges,
and Marialena Tsirli,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 10 June 2010,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Stan Dragomir, is a Romanian national, who was born in 1957 and lives in Slobozia Conachi.
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
3.
On 19 September 1999 the applicant’s wife died at the Galați County Hospital during a child birth operation.
4.
On 5 February 2002 the applicant brought criminal proceedings for unintentional murder against the anaesthetist who had supervised his wife’s operation and the Galați County Hospital. On the same date he lodged a non
‑
pecuniary damage claim against the anaesthetist and the hospital on behalf of his two children.
5.
On an unspecified date in 2005 the Galați Prosecutor’s Office discontinued the criminal investigation opened by the applicant. The applicant appealed against the decision before the hierarchical prosecutor.
6.
By a decision of 31 March 2005 the hierarchical prosecutor allowed the applicant’s appeal, ordered the re-opening of the criminal investigation and referred the case to the Galați Police Department for further investigation.
7.
On an unspecified date in 2006 the Galați Prosecutor’s Office indicted the anaesthetist for unintentional murder and sent the case to trial.
8.
On 11 September 2006 the applicant lodged a pecuniary and non
‑
pecuniary damage claim on his own behalf and on behalf of his children against the anaesthetist and the Galați County Hospital.
9.
By a judgment of 23 October 2009 the Galați District Court convicted the anaesthetist for unintentional murder and sentenced him to two years imprisonment, suspended. In addition, it ordered the anaesthetist and the Galați County Hospital, jointly, to pay the applicant and his children 42,500
lei (RON) (approximately 10,600 euros (EUR)) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage. It also ordered the aforementioned defendants to pay monthly child support of RON 200 (approximately EUR
50) for each of the two children until they become of age. The defendants appealed against the judgment.
10.
By a judgment of 12 May 2010 the Galați County Court dismissed the appeal lodged by the defendants as ill-founded. The defendants appealed on points of law (
recurs
) against the judgment.
11.
By a final judgment of 11 February 2011 the Galați Court of Appeal dismissed the defendants’ appeal on points of law as ill-founded.
12.
Relying on Article 6 of the Convention the applicant complained that the criminal proceedings investigating the death of his wife had been excessively lengthy both at the pre-trial and the trial stage of the proceedings on account of the authorities’ passivity. The authorities had failed for years to solve the case and the repeated adjournment of the proceedings could have made it possible for the criminal liability of the culprits to become barred by limitation (
prescrisă
). In addition, he also complained without providing any further details that the aforementioned proceedings had been unfair.
13.
Invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant complained that he had suffered damages following his wife’s death.
A.
Complaints under Article 6 of the Convention
14.
The applicant complained that the criminal proceedings investigating the death of his wife had been excessively lengthy both at the pre-trial and the trial stage of the proceedings on account of the authorities’ passivity. In addition, he also complained without providing any further details that the aforementioned proceedings had been unfair. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which reads as follows in its relevant part:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time ...”
1.
Length of proceedings
15.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case; the conduct of the applicant and the relevant authorities; and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
16.
The Court notes from the outset that although the applicant’s wife had died in September 1999, he initiated the criminal proceedings investigating her death only in February 2002, almost two and a half years later. In addition, he joined the criminal proceedings as a civil party only in 2006, more than six years after his wife’s death.
17.
Thus the criminal proceedings opened into the applicant’s wife’s death lasted from 5 February 2002 to 11 February 2011, whereas the applicant joined the criminal proceedings as a civil party on 11
September
2006.Consequently, the period to be taken into consideration is four years and five months for three levels of jurisdiction.
18.
The Court considers that, although the case was not complex, the time lapsed cannot be considered significant given that the perpetrators had been identified, convicted and the applicant was awarded pecuniary and non-pecuniary damage. Moreover, the Court does not discern from the available evidence that the periods of inactivity were imputable exclusively to the authorities.
19.
The Court therefore considers that this part of the applicant’s complaints must be rejected as manifestly ill-founded pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
2.
Unfairness of proceedings
20.
The Court reiterates that in determining issues of fairness of proceedings for the purposes of Article 6 of the Convention, it must consider the proceedings as a whole, including the decision of the appellate court (
Gennadiy Medvedev v. Russia
, no. 34184/03, § 27, 24 April 2012). It is not its function to substitute its own assessment of the facts for that of the domestic courts and, as a general rule, it is for these courts to assess the evidence before them. The Court’s task is to ascertain whether the proceedings in their entirety, including the way in which the evidence was taken, were fair (see
Ivan Stoyanov Vasilev v. Bulgaria
, no. 7963/05, § 30, 4
June 2013).
21.
The Court notes that the applicant’s complaint is of a general nature and that he has failed to provide further details in respect of this part of the application.
22.
The Court also notes that according to the available evidence the applicant took active part in the proceedings before the domestic courts and availed himself of his rights to influence the outcome of the proceedings. His arguments were heard by the domestic authorities and examined by providing clear and sufficient, albeit succinct, reasons which do not appear arbitrary.
23.
The Court therefore considers that this part of the applicant’s complaints must be rejected as manifestly ill-founded pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
B.
Complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
24.
The applicant complained that he had suffered damages following his wife’s death. He invoked Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention which reads as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
25.
The Court notes that the domestic courts had allowed the applicant’s claim for pecuniary and non-pecuniary damage following his wife’s death. In addition, he had not argued that the aforementioned court judgments had remained unenforced or that the compensation awarded to him had been insufficient.
26.
It follows that this part of the applicant’s complaint must be rejected as manifestly ill-founded pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Deputy Registrar
President