KOLESNIKOVICH v. RUSSIA

Primă secțiune depunerea cererilor nr. 32701/11 și 44476/13 Vladimir Vladimirovich KOLESNIKOVICH împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 7 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și Søren Prebensen, secretar adjunct al secțiunii interioare; Având în vedere cererile depuse la 3 martie 2008 și, respectiv, 7 februarie 2013, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURĂ Dl Vladimir Vladimir Kolesnikovich este un național rus, care s-a născut în 1978 și a trăit în Kansk înainte de arest. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns de condițiile proaste de detenție într-o secțiune de poliție, o închisoare de încarcerare și în celule de convoi ale unei instanțe, precum și de cele ale transportului său între centrele de detenție și instanța de închidere. În plus, el a susținut că una dintre ședințele de recurs care își extindeau detenția anterioară nu a îndeplinit cerințele de „velocitate” și a fost efectuată în absența reclamantului și a avocatului său. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de restricții privind vizitele familiale în timpul procesului și de lipsa unui remediu eficace împotriva acestei plângeri. Solicitațiile au fost comunicate guvernului. DIRECȚIUNEA cererilor având în vedere similaritatea cu principalele chestiuni din cadrul Convenției în cazurile de mai sus, Curtea decide să se alăture cererilor și să le ia în considerare într-o singură decizie. Declarația unilaterală a Guvernului Reclamantul a formulat o serie de plângeri în temeiul diferitelor articole din Convenție (a se vedea punctul 3 mai sus). Prin scrisoarea din 8 mai 2014, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor formulate de cererile și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererile din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție. Prin declarația de mai sus, autoritățile ruse au recunoscut că au existat o încălcare a articolelor 3, 5 § 4, 8 și 13 din Convenție, astfel cum a afirmat reclamantul. Guvernul a declarat că sunt dispuși să-i plătească doar 26 000 de euro (EUR). Restul declarației se citește după cum urmează: „În consecință, autoritățile invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice supunerea cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 30 iunie 2014, reclamantul a respins oferta Guvernului, susținând că suma menționată în declarația Guvernului a fost prea scăzută. 10. Curtea reiterează că articolul (c) din Convenție îi permite să ia un caz din lista sa dacă: „...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 11. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate emite o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 12. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile stabilite în jurisprudența sa, în special în ceea ce privește Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). 13. Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit încălcările mai multor articole ale Convenției, astfel cum a afirmat el. 14. În ceea ce privește remedierea care urmează să fie acordată reclamantului, Guvernul s-a angajat să plătească 26 000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile. Curtea constată că, chiar dacă suma respectivă nu corespunde exact la acordurile acordate de Curte în cazuri similare, ceea ce este important este că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu acestea (a se vedea Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, § 105, CEDH 2006 V). Guvernul s-a angajat să efectueze plata sumei respective în termen de trei luni de la decizia Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a soluționarii. 15. Curtea constată că anterior a constatat încălcări ale articolelor 3, 4, 8 și 13 din Convenție, având în vedere condițiile inadecvate de detenție în instituțiile de custodie rusești (a se vedea Ananyev și altele c. Rusia , nos , 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012), condițiile de transport inadecvate (a se vedea Idalov c. Rusia [GC], nr. 5826/03, §§ 103-108, 22 mai 2012), diverse nereguli procedurale în cadrul procedurii de prelungire a detenției anterioare (a se vedea Yevgeniy Gusev c. Rusia , nr. 28020/05 , §§ 91-100, 5 decembrie 2013 și Pyatkov c. Rusia , nr. 61767/08 , §§ 121-133, 13 noiembrie 2012), restricții privind vizitele familiale și lipsa unui remediu eficace în acest sens (a se vedea Tereshchenko c. Rusia , nr. 33761/05 , §§ 1114 137, 5 iunie 2014). 16. Curtea constată, de asemenea, că Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor privind aceleași chestiuni. Prin urmare, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere nici unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestor cazuri. 17. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazurile. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; ia notă de faptul că, în ceea ce privește aceste cazuri, este necesar să se îndepărteze de această listă. din termenii declarației guvernamentale privind plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3, 5 § 4, 8 și 13 din Convenție, precum și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Președintele

FIRST SECTION

DECISION

Applications nos. 32701/11 and 44476/13

Vladimir Vladimirovich KOLESNIKOVICH

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 7

October 2014 as a Committee composed of:

Khanlar Hajiyev,

President,

Erik Møse,

Dmitry Dedov,

judges,

and Søren Prebensen,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above applications lodged on 3 March 2008 and 7

February 2013 respectively,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Vladimir Vladimirovich Kolesnikovich, is a Russian national, who was born in 1978 and lived in Kansk before his arrest.

2.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

3

.

The applicant complained about poor conditions of his detention in a police ward, a remand prison and in convoy cells of a court, as well as about those of his transport between the detention facilities and the court. He further alleged that one of the appeal hearings extending his pre-trial detention fell short of the requirement of “speediness” and was conducted in the absence of the applicant and his counsel. Lastly, the applicant complained about restrictions on family visits during the trial and a lack of an effective remedy against that grievance.

4.

The applications have been communicated to the Government

.

THE LAW

A.

Joinder of the applications

5.

Having regard to the similarity of the main issues under the Convention in the above cases, the Court decides to join the applications and consider them in a single decision.

B.

The Government’s unilateral declaration

6.

The applicant raised a number of complaints under various Articles of the Convention (see paragraph 3 above).

7.

By letter of 8 May 2014, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applications. They further requested the Court to strike the applications out of the list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.

8.

By the above declaration, the Russian authorities acknowledged that there had been a violation of Articles 3, 5 § 4, 8 and 13 of the Convention as alleged by the applicant. The Government stated their readiness to pay to him 26,000 euros (EUR) as just satisfaction.

The remainder of the declaration read as follows:

“The authorities therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking of the case out of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

9.

By letter of 30 June 2014, the applicant rejected the Government’s offer, claiming that that the sum mentioned in the Government’s declaration was too low.

10.

The Court reiterates that Article

37

§

1

(c) of the Convention enables it to strike a case out of its list if:

“...for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

11.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

12.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (see

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007, and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03).

13.

The Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicant and explicitly acknowledged the breaches of several Articles of the Convention as claimed by him.

14.

As to the intended redress to be provided to the applicant, the Government have undertaken to pay EUR 26,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. The Court notes that even if that amount did not exactly correspond to the awards made by the Court in similar cases, what is important is that the proposed sum is not unreasonable in comparison with them (see

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, § 105, ECHR 2006

‑

V). The Government have committed themselves to effecting the payment of that sum within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.

15.

The Court notes that it has previously found violations of Articles 3,

5

§

4, 8 and 13 of the Convention on account of inadequate conditions of detention in Russian custodial facilities (see

Ananyev and Others v. Russia

, nos. 42525/07 and 60800/08, 10 January 2012), inadequate conditions of transport (see

Idalov v. Russia

[GC], no. 5826/03, §§ 103-108, 22

May 2012), various procedural irregularities in the proceedings for extension of pre-trial detention (see

Yevgeniy Gusev

v. Russia

, no. 28020/05, §§ 91-100, 5

December 2013 and

Pyatkov v. Russia

, no. 61767/08, §§ 121-133, 13

November 2012), restrictions on family visits and a lack of an effective remedy in that respect (see

Tereshchenko v. Russia

, no. 33761/05, §§

114

‑

137, 5 June 2014). It follows that the complaints raised in the present applications are based on the clear case-law of the Court.

16.

The Court further notes that the Committee of Ministers remains competent to supervise, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the implementation of the judgments concerning the same issues. Therefore, the Court is satisfied that the respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1

in fine

) does not require it to continue the examination of these applications. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the applications to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see

Josipović v. Serbia

(dec.), no.

18369/07, 4

March 2008, and

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006). The Court thus considers that it is no longer justified to continue the examination of these cases.

17.

In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to join the applications;

Takes note

of the terms of the Government’s declaration concerning the applicant’s complaints under Articles 3, 5 § 4, 8 and 13 of the Convention, and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Søren Prebensen

Khanlar Hajiyev

Acting Deputy Registrar

President