CtEDO 07.10.2014 Auto

SKVORTSOV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
07.10.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SKVORTSOV v. RUSSIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 38717/13 Nikolay Arkadyevich SKVORTSOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 7 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Julia Laffranque, Erik Møse, judecători și Søren Prebensen, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 6 mai 2013, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 aprilie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Nikolay Arkadyevich Skvortsov, este un național rus, care s-a născut în 1957 și este în prezent condamnat la închisoare în colonia corecțională IK-5 din Republica Mordovia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna A. Bazayeva, un avocat practicant la Saransk, Republica Mordovia. Guvernul Rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns că detenția sa pe rezidenți nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente. La 12 decembrie 2013, reclamația reclamantului a fost comunicată Guvernului pentru observații. Prin scrisoarea din 9 aprilie 2014, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. În această declarație, Guvernul a recunoscut că reclamantul a fost reținut „fără justificare bine fundamentată pe baza hotărârilor rendue de către instanțe” care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție” și au declarat că sunt dispuse să plătească 1.800 euro (EUR) dlui Skvortsov pentru detenția sa „în detenție între 24 decembrie 2011 și 6 noiembrie 2012”. Restul declarației lor furnizate după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” La 6 iunie 2004, reclamantul și-a prezentat observațiile cu privire la declarația de mai sus și a respins oferta guvernului, susținând, în special, că suma compensației este insuficientă, deoarece nu a luat în considerare costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că detenția sa retrasă între 24 decembrie 2011 și 6 noiembrie 2012 nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente. art. 5 § 3 prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau deținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) litera (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în cursul procesului ...” 10. Curtea ia act de declarația Guvernului și reiterează faptul că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (c) permite Curtei să ia o probă din lista sa dacă: „...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 11. (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 12. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația prezentată de guvern în lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 13. Curtea constată, de la început, că, de la prima hotărâre privind detenția lungă a reținutului în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99, §§§ 104-121 CEDH 2002 VI), a constatat încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție, din cauza unei detenții excesiv de lungi pe cale de retragere fără justificare adecvată în mai mult de opt de cazuri împotriva Rusiei (a se vedea Ananiev și alții c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08, § 200, 10 ianuarie 2012). Rezultă că plângerea formulată în prezenta cerere se bazează pe jurisprudența clară și extensă a Curții. 14. Respectând natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că detenția sa asupra rezidenției a fost încălcată de art. 5 § 3 din Convenție. 15. În ceea ce privește recursul prevăzut care urmează să fie acordat reclamantului, Curtea remarcă că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu atribuirile formulate de Curte în cazuri similare din Rusia (a se vedea, de exemplu, Kislitsa c. Rusia, nr. 29985/05, 19 iunie 2012). Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestei sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a decontare. 16. În ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice, menționate de reclamant, Curtea constată că are discreția de a atribui costurile juridice atunci când elimină o cerere (a se vedea art. 43 § 4 din Regulamentul de procedură și, de exemplu, M.C.E.A. Voorhuis v. Țările de Jos (dec.), nr. 28692/06 , 3 martie 2009; Shevanova v. Letonia (striking off) [GC], nr. 58822/00 , §§§ 52-56, 7 decembrie 2007; Sisojeva și alții c. Letonia [GC], nr. 60654/00 , §§ 130-133, CEDH 2007 I; și Meriakri c. Moldova (striking off), nr. 53487/99 , § 33, 1 martie 2005). 17. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. Întrucât Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor referitoare la aceleași chestiuni, Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă) În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksentseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006). 18. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se încheie cazul din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. II. ÎN VEDEREA COSTurilor 19. Art. 43 § 4 din Regulamentul Curții prevede: „Când o cerere a fost anulată, costurile trebuie să fie la discreția Curții...” 20. Reclamantul a susținut că costurile și cheltuielile suportate la nivel intern și în cadrul procedurii în fața Curții au depășit suma oferită de Guvern. El a solicitat 3.908.85 EUR și, respectiv, 2.941.84 EUR. În acest sens, el a prezentat copia a două acorduri de servicii juridice cu dl V. Kamayev, un avocat practicant la Saransk și dl. Anishchik, un specialist juridic practicant la San Petersburg, și chitanțele care arată că sumele au fost plătite. 21. Curtea remarcă că, atunci când o cerere a fost formulată în conformitate cu art. 37 din Convenție, costurile se află la discreția Curții. Curtea reiterează că, atunci când face o atribuire în temeiul articolului 43 § 4 din Regulamentul Curții, principiile generale care reglementează rambursarea costurilor sunt în esență aceleași ca în temeiul articolului 41 din Convenția (a se vedea Pisano c. Italia) (striking out) [GC], nr. 36732/97, §§ 53-54, 24 octombrie 2002, M.E.A. Voorhuis v. Țările de Jos citate mai sus, nr. 28692/06, 3 martie 2009 și Youssef , Țările de Jos (dec.), nr. 11936/08, 27 septembrie 2011). Cu alte cuvinte, pentru a fi rambursată, costurile trebuie să se referă la presupusa încălcare, au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantica. 22. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că costurile juridice rezonabile suportate în cadrul procedurii de la Strasbourg sunt acoperite de declarația guvernului. 23. Curtea constată că costurile juridice suportate în cadrul procedurii interne sunt relevante numai în măsura în care au fost suportate pentru a remedia încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție, care este în joc în acest caz. Cheltuielile suportate de reclamantul care nu sunt relevante pentru această plângere trebuie, prin urmare, respinse. 24. Curtea acceptă faptul că unele dintre costurile au fost de fapt și neapărat suportate în cadrul procedurii interne și constată, în continuare, că, în conformitate cu condițiile declarației unilaterale, compensația a fost să acopere aceste costuri. Cu toate acestea, Curtea consideră că suma propusă de Guvern este insuficientă în acest scop și hotărăște să își utilizeze discreția în temeiul articolului 43 § 4 din Regulamentul de procedură (a se vedea Zakirov c. Rusia (dec.), nr. 50799/08, 18 februarie 2014; Scholvien și alții c. Germania (dec.), nr. 13166/08, 12 noiembrie 2013; δwięch c. Polonia (dec.), nr. 60551/11, 1 iulie 2013; și Gil c. Polonia (dec.), nr. 46161/11, 4 iunie 2013). 25. Având în vedere costurile cu adevărat și neapărat suportate în cadrul procedurii interne, Curtea acordă reclamantului rambursarea costurilor și cheltuielilor în valoare de 700 EUR. 26. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernamentale privind plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva convenție; hotărăște să excludă aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; hotărăște (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, în plus față de suma conținută în declarația unilaterală prezentată de guvern la 9 aprilie 2014, 700 EUR (sette sute de euro) pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achitează pe valoarea totală la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă