TODOROVIĆ v. SERBIA

Decizia nr. 32812/10 Živojin TODOROVIć împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 21 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 iunie 2010, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Dl Živojin Todorović este un național sârb, născut în 1954 și trăiește în Kragujevac. Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Društveno preduzeće Industrija mesa „Crvena zvezda” (denumită în continuare „debitorul”), care a fost, în momentul respectiv, o societate cuprinsă în principal din capital social.

La 15 octombrie 2002, Curtea Comercială ( Trgovinski sud ) în Kragujevac a deschis proceduri de insolvență în ceea ce privește debitorul (St. 1079/02). Pe 25 august 2003 și 11 octombrie 2004, Curtea comercială a acceptat unele dintre cererile reclamantului. Aceste decizii au devenit definitive la o dată neespecificată. La 20 februarie 2009, Curtea Comercială a încheiat procedura de insolvență, decizia respectivă a fost publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei la 27 martie 2009 (n. 21/09) și a devenit finală la 16 iulie 2009. La 26 februarie 2010, debitorul a încetat să existe. Hotărârile finale ale instanței în favoarea reclamantului rămân doar parțial aplicate în prezent. Legea internă privind statutul societăților sociale/de stat și procedurile de insolvență este descrisă în cazul Marčić și alții v. Serbia , nr. 17556/05 , § 29, 30 octombrie 2007; R. Kačapor și alții v. Serbia , nr. 2269/06 și al.

§§ 68-76, 15 ianuarie 2008; Adamović v. Serbia , nr. 41703/06, §§ 17‐21, 2 octombrie 2012; și Sokolov și alții v. Serbia (dec.), nr. 30859/10, § 20, 14 ianuarie 2014. Dispozițiile relevante din art. 6 § 1 și 13 din Convenție, precum și din art. 1 din Protocolul nr. 1 se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Deși guvernul contestat nu a formulat nicio obiecție cu privire la respectarea normei de șase luni prevăzute de art. 35 § 1 din Convenție, această chestiune solicită examinarea Curții proprio motu Curtea a susținut că, în contextul neexecuției hotărârilor interne de instanță împotriva societăților de proprietate socială insolventă, reclamanții ar trebui să depună cererile lor, cel târziu, în termen de șase luni de la data în care decizia privind încheierea procedurii de insolvență a devenit finală (a se vedea Sokolov și alții În acest caz, Curtea constată că decizia de încheiere a procedurii de insolvență împotriva debitorului a devenit finală la 16 iulie 2009 în timp ce reclamantul a depus cererea la 1 iunie 2010, Curtea consideră că nu a acționat cu diligence.

Rezultă că cererea a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct de secretar

THIRD SECTION

DECISION Application no. 32812/10 Živojin TODOROVIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 21 October 2014 as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 1 June 2010, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Živojin Todorović, is a Serbian national, who was born in 1954 and lives in Kragujevac. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is a former employee of “ Društveno preduzeće Industrija mesa ‘Crvena zvezda’ ” Kragujevac (hereinafter “the debtor”), which was, at the relevant time, a company predominantly comprised of socially-owned capital. On 15 October 2002 the Commercial Court ( Trgovinski sud ) in Kragujevac opened insolvency proceedings in respect of the debtor (St. 1079/02). The applicant duly submitted his claims for the payment of due salary arrears and related employment benefits. On 25 August 2003 and 11 October 2004 the Commercial Court accepted some of the applicant’s claims. Those decisions became final on an unspecified date. On 20 February 2009 the Commercial Court terminated the insolvency proceedings.

That decision was published in the Official Gazette of the Republic of Serbia on 27 March 2009 (no. 21/09) and became final on 16 July 2009. On 26 February 2010 the debtor ceased to exist. The final court decisions rendered in the applicant’s favour remain only partly enforced to the present day. B. Relevant domestic law The domestic law concerning the status of socially/State-owned companies and insolvency proceedings is outlined in the cases of Marčić and Others v. Serbia , no. 17556/05, § 29, 30 October 2007; R. Kačapor and Others v. Serbia , nos. 2269/06 et al., §§ 68-76, 15 January 2008; Adamović v. Serbia , no. 41703/06, §§ 17‑21, 2 October 2012; and Sokolov and Others v. Serbia (dec.), nos.

30859/10, § 20, 14 January 2014. COMPLAINT The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the inability to enforce his claims, payments having been ordered by the Commercial Court’s final decisions of 25 August 2003 and 11 October 2004. THE LAW The relevant provisions of Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, as well as Article 1 of Protocol No. 1 read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” Although the respondent Government did not raise any objection as to the applicant’s observance of the six-month rule provided for by Article 35 § 1 of the Convention, this issue calls for the Court’ s consideration proprio motu . The Court has held that, in the context of the non-enforcement of domestic court decisions against insolvent socially-owned companies, the applicants should lodge their applications, at the latest, within six months as of the date when the decision on the termination of the insolvency proceedings had become final (see Sokolov and Others , cited above, § 34). In the present case, the Court notes that the decision terminating the insolvency proceedings against the debtor became final on 16 July 2009. As the applicant lodged his application on 1 June 2010, the Court considers that he had not acted diligently.

It follows that the application was introduced out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Marialena Tsirli Ján Šikuta Deputy Registrar President