BRD - GROUPE SOCIĖTĖ GĖNĖRALE S.A. v. ROMANIA
BRD - GROUPE SOCIĖTĖ GĖNĖRALE S.A. v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
Comunicat la 23 octombrie 2014 SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 8968/14 BRD - GROUPE SOCI Societatea reclamantă, BRD - Groupe Société Générale S.A., este o persoană juridică română, care a fost stabilită la 2 noiembrie 1990. Biroul principal este situat în București. Este reprezentat în fața Curții de Practicea Legii Stoica & Associates, situată în București. Situația cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă este una dintre cele mai mari bănci din România. La 19 octombrie 2006, societatea reclamantă a acordat un împrumut bancar unei terțe părți. Împrumutul a fost garantat de un cont bancar de garanții care a fost acoperit de o ipotecă de securitate. Garanția depusă în contul bancar de garanții de numerar a fost de peste patru milioane și jumătate de euro. La 23 iulie 2012, după deschiderea unei anchete penale pentru fraudă și spălare de bani împotriva terței părți, Departamentul de anchetă a terorismului și a infracțiunilor criminale organizate ( DIICOT ) a ordonat confiscarea (sechestru asociator ) a activelor terțe și a contului bancar de garanții în numerar care garantează împrumutul, în așteptarea rezultatului anchetei penale. În aceeași dată, societatea reclamantă a confirmat că măsura de confiscare a fost pusă în aplicare și a informat DIICOT cu privire la împrumutul bancar acordat terțului și garanția înființată în contul bancar de garanții în numerar. La 28 septembrie 2012, după ce terțul s-a îndepărtat de plățile datorate societății reclamante, acesta din urmă a luat banii din contul bancar de garanții de numerar pentru a compensa pierderea acesteia. La 7 noiembrie 2012 DIICOT a informat societatea reclamantă că a luat banii din contul bancar de garanții în numerar fără consimțământul său și, în ciuda măsurii de confiscare care nu au fost ridicate sau suspendate. În consecință, a notificat societatea reclamantă să returneze banii la contul sau să facă față acuzațiilor penale. La o dată neespecificată, societatea reclamantă a notificat DIICOT că a returnat banii preluați din contul bancar în numerar. Prin ordinul de 7 ianuarie 2013, pe baza articolului 10 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea fraudei financiare, DIICOT a hotărât să ridice măsura de a confisca contul bancar în numerar și a ordonat transferul fondurilor disponibile în contul bancar într-un cont bancar aparținând Ministerului de Finanțe din România. În plus, aceasta a notificat societatea reclamantă că netransferarea banilor, după cum a fost ordonat, ar duce la acuzații penale împotriva acestuia. Într-o dată neespecificată, societatea reclamantă a transferat banii la contul bancar aparținând Ministerului de Finanțe din România. În urma, a contestat ordinul DIICOT din 7 ianuarie 2013 în fața instanțelor interne. Acesta a susținut că, în conformitate cu normele de procedură penală relevante, DIICOT nu ar fi putut confisca banii în contul bancar în numerar, dar ar fi putut institui doar un atașament de garanție de precauție ( asiparatorie poprire ) deoarece proprietarul contului bancar datorează bani băncii. În plus, conform codului civil relevant, banii din contul bancar în numerar erau proprietatea băncii. În consecință, transferul lor către contul bancar al Ministerului Finanțelor din România era ilegal. În plus, măsurile ordonate de DIICOT înainte de transferul de bani au fost concepute pentru a păstra activele terțelor și, prin urmare, transferul nu ar fi putut fi făcut în absența unei hotărâri finale de judecată care a condamnat terțul. De asemenea, în timp ce persoana acuzată de infracțiuni de spălare de bani are dreptul să acopere daunele cauzate, el nu a putut face acest lucru cu bani deținuți de o parte terță și care nu îi aparține. În sfârșit, dispozițiile legale invocate de DIICOT nu au fost aplicabile cazului în cauză. Prin hotărârea din 24 iulie 2013 Tribunalul Județeanului București a respins provocarea societății reclamante. Acesta a susținut că măsura de a confisca contul bancar de garanții nu a fost ridicată și că banii au fost utilizați pentru a acoperi daunele cauzate de terț. Curtea nu a furnizat niciun alt motiv pentru respingerea provocării societății reclamante. Societatea reclamantă a apelat la punctele de drept (recurse) ) împotriva hotărârii. A reiterat argumentele susținute în fața instanței de primă instanță și a susținut că instanța de primă instanță nu și-a examinat argumentele. Prin o hotărâre finală din 13 octombrie 2013 Curtea de Apel a respins apelul societății reclamante cu privire la punctele de drept. Curtea nu a furnizat niciun alt motiv pentru a respinge recursul societății reclamante în privința punctelor de drept și nu a adresat afirmația societății reclamante că instanța de primă instanță nu a examinat argumentele sale. Potrivit reclamantului, procedurile penale deschise împotriva terței sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne. art. 2191 alineatul (1) din Codul civil cu condiția ca orice organizație de creditare să devină proprietarul oricăror depozite de fonduri deschise cu el. art. 10 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea fraudei financiare, cu condiția ca, dacă o persoană acuzată de fraude financiară să acopere parțial sau în întregime daunele cauzate înainte de prima audiere a cazului de către o instanță, limitele pedepsei sale să fie reduse. În conformitate cu art. 6 din Convenție, societatea reclamantă se plânge de nedreptatea procedurii în măsura în care instanța internă nu a examinat niciunul dintre argumentele formulate de aceasta pentru a contesta ordinea din 7 ianuarie 2013 și pentru a furniza motive pentru respingerea acestora. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă se plânge de încălcarea drepturilor sale de proprietate în măsura în care a fost forțată să permită pierderea ilegală a banilor deținuți de el în conformitate cu ordinea din 7 ianuarie 2013 fără posibilitatea de a le recupera în viitor. Societatea reclamantă a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, au fost argumentele prezentate de societatea reclamantă în sprijinul acțiunii sale în scopul de a contesta ordinul DIICOT din 7 ianuarie 2013 luate în considerare de instanțe interne și au furnizat motive suficiente pentru a respinge argumentele societății reclamante? A existat o ingerință în dreptul societății reclamante la bucurarea pașnică a bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza faptului că autoritățile naționale au ordonat transferul de bani deținuți de el din contul bancar de garanții în numerar către contul Ministerului de Finanțe din România? Dacă da, a fost această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții?