SAURE c. ALLEMAGNE

Comunicat la 23 octombrie 2014 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 78944/12 Hans-Wilhelm SAURE împotriva Germaniei, introdusă la 10 decembrie 2012 EXPOSAT DE FAPT, recurentul Hans-Wilhelm Saure, este un resortisant german născut în 1968 și rezident în Berlin. Lucrează ca jurnalist pentru ziarul zilnic național BILD-Zeitung. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Partsch, avocat în Berlin. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei În momentul reunificării Germaniei, judecătorii și procurorii în funcție în fosta Republică Democrată Germană (RDA) au avut posibilitatea de a solicita integrarea lor în serviciul justiției a noilor exportatori (situate pe teritoriul vechii RDG). Comisioane pentru alegerea magistraților (Richterwahlauschüsse ) au fost mandatate să stabilească dacă acești judecători și procurori au fost calificați și dacă au colaborat cu Ministerul securității statului (Mijloaurium für Staatssicherheit, MfS, De asemenea, au făcut obiectul unei cereri de informații de la comisarul federal însărcinat cu examinarea documentelor Serviciului de securitate al statului fostului RDA ( Bundesbeauftragter für die Unterlagen des Staatssicherheitsdienstes der ehemaligen DDR, în continuare comisar federal). Unii dintre acești judecători și procurori au integrat Serviciul de Justiție al Landului Brandenburg în ciuda colaborării lor la momentul respectiv cu Ministerul Securității, deoarece comisia pentru alegerea magistraților consideră că această colaborare nu era de natură să pună sub semnul întrebării capacitatea lor de a exercita aceste funcții. În 2010, un deputat al parlamentului Landului a considerat că această colaborare nu era de natură să pună sub semnul întrebării capacitatea lor de a exercita aceste funcții. Brandenburg a adresat mai multe întrebări guvernului privind colaborarea unor membri ai Serviciului de Justiție al Landului Brandenburg (judecători, procurori, avocați și alții) cu Ministerul securității. În răspunsul său, guvernul Landului La 7 aprilie 2011, în cadrul unei sesiuni a comisiei juridice a parlamentului, ministrul justiției din Brandenburg a declarat că trei judecători au colaborat cu Ministerul securității. La 13 aprilie 2011, deputatul care a prezentat întrebările inițiale guvernului a formulat alte solicitări privind numărul exact de judecători și procurori care au colaborat cu Ministerul securității. În răspunsul său, ministrul justiției a declarat că un procuror și treisprezece judecători au colaborat cu Ministerul securității și că nouă dintre judecători lucrau într-o instanță obișnuită și patru în instanțe specializate. El a afirmat că comisia pentru alegerea magistraților a avut cunoștință de această colaborare în decizia sa de a include judecătorii în departamentul de justiție al Landului Brandenburg. La 17 aprilie 2011, un radio german a difuzat un reportaj despre un judecător președinte de cameră al unui tribunal social al Landului din Brandenburg, fostă campioană olimpică și care fusese colaboratoare informală ( El și-a detaliat activitățile pentru Ministerul Securității, care începuseră în 1974 și se încheiaseră în 1978, când tânăra femeie se mutase și își întemeiase o familie și nu se mai ducea la întâlnirea cu ofițerul Ministerului Securității. La 4 mai 2011, ministrul de justiție al Landului din Brandenburg a declarat că dintre cei 13 judecători care au colaborat cu Ministerul Securității, nouă și-au îndeplinit serviciul militar într-un regiment aflat sub comanda Ministerului Securității, Regimentul Feliks Dzierzynski În timp ce alți patru au fost colaboratori informali și procurorul în cauză a fost, de asemenea, colaborator informal și a reafirmat că aceste fapte erau cunoscute de minister în momentul numirii pe viață a magistraților. Procedurile în litigiu 11. La 8 iulie 2011, ora 21:18, reclamantul, reprezentat de avocatul său și bazat pe art. 5 din Legea Landului De la Brandenburg privind presa (presegesetz des Landes Brandenburg - a se vedea dreptul intern relevant de mai jos, § 24) a trimis un fax Ministerului Justiției din Brandenburg, prin care a solicitat următoarele informații până la 12 iulie la prânz: 1. Ce elemente aflate în întreținere există împotriva celor 13 judecători și procurorul aflat încă în funcție în prezent 2. Cum se numește cei 13 judecători? În cazul în care se află în prezent 3. Cum se numește procurorul? În cazul în care se află în prezent 4. Care dintre cei 13 judecători tratează în prezent sau au tratat în ultimii 20 de ani cazuri legate de nedreptățile comise în fosta RDG (Aufarbeitung von DDR-Unrecht) ) și/sau proceduri de restituire în temeiul Legii privind patrimoniul și/sau al procedurilor de reabilitare penală 12. La 13 iulie 2011, Ministerul Justiției din Brandenburg i-a răspuns că cererea sa fusese primită la 11 iulie și l-a rugat pe reclamant să înțeleagă că prelucrarea cererii sale necesită un termen rezonabil de tratament ( Angemessenene Bearbeitungszeit Hotărârea Tribunalului Administrativ din Potsdam 13. La 15 iulie 2011, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Administrativ din Potsdam în vederea obținerii informațiilor necesare. 14. La 18 iulie 2011, Tribunalul Administrativ din Potsdam l-a despăgubit pe solicitant, pe motiv că motivele invocate nu erau suficiente pentru ca o decizie în acest sens să aibă loc înainte de a se ajunge la un termen rezonabil de tratament pentru această cerere complexă în fapt și în drept. 15. În aceeași zi, Ministerul Justiției din Land Brandenburg a refuzat să furnizeze informațiile necesare în conformitate cu dispozițiile Legii privind documentele Serviciului de securitate de la mai vechi RDA (Gesetz über die Unterlagen des Staatssicherheitsdientes der ehemaligen Deutschen Demokratischen Republik în continuare, Legea privind documentele serviciului de securitate, a se vedea dreptul intern relevant de mai jos, punctele 25 și 26. Decizia Curții Administrative din Berlin-Brandenburg 16. La 4 august 2011, reclamantul a introdus o acțiune împotriva deciziei Tribunalului Administrativ din Potsdam în fața Tribunalului Administrativ din Berlin-Brandenburg. 17. La 28 octombrie 2011, Curtea Administrativă de Apel a infirmat parțial decizia instanței administrative și a condamnat Ministerul Justiției să indice reclamantului 1.Cîți dintre cei nouă judecători care desfășoară o activitate într-o instanță obișnuită a Landului din Brandenburg și pentru care există indicații de colaborare cu Ministerul Securității, se află în prezent într-o instanță civilă sau penală și în ce instanță, 2. În ce jurisdicții specializate și în ce instanță se află ceilalți patru judecători pentru care există indicații de colaborare cu Ministerul Securității; (3) Câți dintre cei treisprezece judecători, pentru care există indicații de colaborare cu Ministerul Securității, au tratat în ultimii douăzeci și unu de ani procedurile de restituire în temeiul Legii privind patrimoniul sau al Legii privind reabilitarea penală. În schimb, aceasta a confirmat că Ministerul Justiției din Land Brandenburg nu trebuia să răspundă la întrebarea nr. 1 cu privire la elementele aflate în întreținere, nici să divulge numele judecătorilor și procurorilor sau locul în care se află (întrebările nr. 2 și 3) și nici să indice dacă aceștia au tratat, în prezent sau în ultimii 21 de ani, cazuri privind nedreptățile comise în fosta RDG. 18. Curtea Administrativă de apel a indicat mai întâi că Ministerul Justiției nu putea fi obligat să divulge ce elemente aflate în întreținere erau în vigoare împotriva judecătorilor și procurorilor, întrucât art. 29 din Legea privind documentele Ministerului Securității (a se vedea dreptul intern relevant de mai jos, punctul 25) interzicea celor care primiseră informații de la comisarul federal să utilizeze aceste informații în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră furnizate. Întrucât Ministerul Justiției a obținut informații cu privire la natura exactă a colaborării judecătorilor cu Ministerul Securității doar în scopul de a decide dacă judecătorii pot intra în Departamentul de Justiție al Landului , Ministerul nu a fost autorizat să transmită aceste informații presei. Curtea administrativă de apel a explicat că, în conformitate cu art. 43 din Legea privind documentele Serviciului de Securitate, aceasta se baza pe toate celelalte legi, astfel încât, de asemenea, pe dispozițiile Legii privind presa din Land Din Brandenburg, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze direct comisarului federal. 19. Tribunalul de apel administrativ a considerat apoi că Ministerul Justiției nu era obligat să divulge identitatea judecătorilor pentru a proteja interesele private ale acestora. Aceasta a pus în discuție interesul public și cel al reclamantului în calitate de jurnalist de a cunoaște numele judecătorilor care au colaborat cu Ministerul securității cu interesul judecătorilor de a nu publica informații cu privire la această colaborare. Aceasta a reținut importanța libertății presei și a libertății de informare într-o societate democratică, dar a evidențiat și riscul pentru judecători de a fi stigmatizați. Curtea de Apel Administrativă a amintit că comisiile pentru alegerea magistraților au considerat, în momentul reunificării germane și în cunoștință de cauză, că faptul că acești judecători au colaborat în trecut cu Ministerul securității nu era în detrimentul integrării lor în serviciul de justiție al Landului Brandenburg. Ea a adăugat că acești judecători și-au exercitat funcțiile timp de 21 de ani fără să caute niciodată publicitate și că, prin urmare, nu din cauza comportamentului lor profesional sau privat, problema colaborării lor cu Ministerul Securității a apărut, ci din cauza unor întrebări ridicate de un deputat. Potrivit Tribunalului Administrativ de Apel, Ministerul Justiției a avut obligația de a proteja identitatea judecătorilor care au fost obligați să intre în serviciul de justiție cu mai bine de 20 de ani în urmă și de a evita ca o divulgare a identității lor să le submineze reputația profesională și privată. Din același motiv, Ministerul Justiției nu a fost obligat să furnizeze mai multe informații cu privire la locul în care se afla singurul procuror în cauză, mai exact că acesta putea fi identificat. 20. Curtea administrativă de apel a considerat, în sfârșit, că Ministerul Justiției nu era obligat nici să furnizeze informații cu privire la proceduri privind nedreptățile comise în fosta RDG, având în vedere că acest termen era vag și că nu era clar ce proceduri este vorba. Decizia Curții Constituționale federale 21. La 20 noiembrie 2011, reclamantul a introdus o acțiune constituțională care a invocat o încălcare a libertății sale de informare și s-a plâns, de asemenea, de o încălcare a dreptului său de a fi ascultat în instanță pe motiv că nu a vrut să fie expus unor judecători și procurori care au colaborat cu Ministerul securității 22. La 6 decembrie 2011, în conformitate cu decizia Tribunalului de apel administrativ, Ministerul Justiției i-a dat reclamantului următoarele informații: dintre cei nouă judecători ai instanțelor ordinare, patru stateau pe lângă un tribunal de district, patru pe lângă un tribunal regional și unul lângă tribunalul de apel ; patru judecători tratau cauze civile, patru alte cauze penale, și un alt caz civil și de afaceri penale. Cei patru judecători ai instanțelor specializate se aflau în primă instanță în instanțele administrative, sociale și de muncă. Dintre cei treisprezece judecători, șase au trebuit să se ocupe de proceduri de restituire în temeiul Legii privind patrimoniul și de proceduri în conformitate cu legea reabilitării penale. 23. La 13 iunie 2012, Curtea Constituțională Federală, în formațiune a trei judecători, nu a aprobat acțiunea constituțională a reclamantului (1 BvR 2885/11), fără a justifica decizia sa. Dreptul intern relevant 24. art. 5 din Legea Landului Brandenburg privind presa prevede următoarele: art. 5 Dreptul de a informa presa (1) Autoritățile sunt obligate să furnizeze reprezentanților presei informațiile necesare pentru exercitarea misiunii lor de serviciu public. (2) Informațiile pot fi refuzate dacă și în măsura în care 1. buna desfășurare a unei proceduri nesoluționate ar putea fi pusă în pericol sau compromisă, 2. regulile de confidențialitate sai se opun, 3. un interes public important sau un interes privat demn de protecție ar fi ignorat, 4. amploarea sa depășește limitele de deducabil (das zumutbare Maß überschreitet (...) 25. art. 29 din Legea privind documentele serviciului de securitate este astfel redactat: art. 29 Destinația datelor (Zweckbindung) (1) Datele personale furnizate în temeiul art. 19 - 23, 25 și 27 din această lege nu pot fi prelucrate și utilizate decât în scopurile pentru care au fost furnizate; ele nu pot fi prelucrate sau utilizate în alte scopuri decât dacă sunt îndeplinite condițiile art. 20 - 23 și 25. (2) În cazul în care datele cu caracter personal referitoare la persoanele afectate sau la terți trebuie prelucrate sau utilizate în alte scopuri în temeiul alineatului (1) a doua teză, este necesar acordul comisarului federal. (3) Alineatele (1) și (2) se aplică în mod similar (entsprechend ) informațiilor personale incluse în documentele care rămân la autoritățile publice în temeiul art. 8 alin. (2). 26. Articolele 20-23 și 25 din lege nu se referă la cererile de informare din partea presei. Invocând art. 10 din Convenție și dreptul de acces la informații, reclamantul se plânge că instanțele interne nu au obligat Ministerul Justiției din Brandenburg să divulge identitatea judecătorilor și procurorilor care au avut contact cu Ministerul Securității și că, prin urmare, nu a putut să își îndeplinească funcția de jurnalist. Câine de pază mai ales dreptul său de a primi informații în sensul art. 1 din Convenție? În acest caz, această atingere era prevăzută de lege, urmărea unul sau mai multe scopuri legitime și era necesară într-o societate democratică În sensul art. 10 alin. (2)

Communiquée le 23 octobre 2014

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

78944/12

Hans-Wilhelm SAURE

contre l’Allemagne

introduite le 10 décembre 2012

EXPOSÉ DES FAITS

1.

Le requérant, M. Hans-Wilhelm Saure, est un ressortissant allemand né en 1968 et résidant à Berlin. Il travaille comme journaliste pour le journal quotidien national BILD-Zeitung. Il est représenté devant la Cour par M

e

C.

Partsch, avocat à Berlin.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

La genèse de l’affaire

3.

Lors de la réunification allemande, les juges et procureurs en fonction dans l’ancienne République Démocratique Allemande (RDA) eurent la possibilité de demander leur intégration dans le service de la justice des nouveaux

Länder

(situés sur le territoire de l’ancienne RDA). Des commissions pour l’élection de magistrats (

Richterwahlausschüsse

) furent chargées de déterminer si ces juges et procureurs

étaient qualifiés et s’ils avaient collaboré avec le ministère de la sécurité de l’État (

Ministerium für Staatssicherheit, MfS,

ci-après ministère de la sécurité) de l’ancienne RDA. Ils firent également l’objet d’une demande de renseignement auprès du commissaire fédéral chargé d’examiner les documents du service de sécurité de l’État de l’ancienne RDA (

Bundesbeauftragter für die Unterlagen des Staatssicherheitsdienstes der ehemaligen DDR,

ci-après commissaire fédéral).

4.

Certains parmi ces juges et procureurs intégrèrent le service de la justice du

Land

de Brandebourg malgré leur collaboration à l’époque avec le ministère de la sécurité, car la commission pour l’élection de magistrats estima que cette collaboration n’était pas de nature à remettre en cause leur aptitude à exercer ces fonctions.

5.

En 2010, un député du parlement du

Land

de Brandebourg soumit plusieurs questions au gouvernement concernant la collaboration de certains membres du service de la justice du

Land

de Brandebourg (juges, procureurs, avocats et autres) avec le ministère de la sécurité. Dans sa réponse, le gouvernement du

Land

de Brandebourg fit état de 82 membres du service de la justice pour lesquels il existait des informations relatives à une collaboration avec le ministère de la sécurité.

6.

Le 7 avril 2011, lors d’une session de la commission juridique du parlement, le ministre de la justice du

Land

de Brandebourg déclara que trois juges avaient collaboré avec le ministère de la sécurité.

7.

Le 13 avril 2011, le député qui avait soumis les questions initiales au gouvernement formula d’autres demandes concernant le nombre exact de juges et de procureurs ayant collaboré avec le ministère de la sécurité.

8.

Dans sa réponse, le ministre de la justice déclara qu’un procureur et treize juges avaient collaboré avec le ministère de la sécurité, et que parmi les juges, neuf travaillaient dans une juridiction ordinaire et quatre dans des juridictions spécialisées. Il affirma que la commission pour l’élection de magistrats avait eu connaissance de cette collaboration lors de sa décision d’intégrer les juges dans le service de la justice du

Land

de Brandebourg.

9.

Le 17 avril 2011, une radio allemande diffusa un reportage sur une juge présidente de chambre d’un tribunal social du

Land

de Brandebourg, ancienne championne olympique et qui avait été collaboratrice informelle («

informelle Mitarbeiterin

») du ministère de la sécurité. Le reportage mentionna le nom marital et le nom de jeune fille de la juge, ainsi que le nom de code qu’elle s’était choisi. Il détailla ses activités pour le ministère de la sécurité, qui avaient commencé en 1974 et pris fin en 1978, lorsque la jeune femme avait déménagé et fondé une famille et ne se rendit plus aux rendez-vous avec l’officier du ministère de la sécurité. Il cita des extraits de rapports qu’elle avait rédigés et releva qu’elle avait eu à traiter ultérieurement de dossiers concernant des dédommagements pour les victimes d’injustice commises dans l’ancienne RDA.

10.

Le 4 mai 2011, le ministre de la justice du

Land

de Brandebourg déclara que parmi les treize juges ayant collaboré avec le ministère de la sécurité, neuf avaient accompli leur service militaire dans un régiment sous les ordres du ministère de la sécurité, le régiment «

Feliks Dzierzynski

», alors que quatre autres avaient été des collaborateurs informels, et que le procureur concerné avait également été collaborateur informel. Il réaffirma que ces faits étaient connus du ministère lors de la nomination à vie des magistrats.

2.

Les procédures litigieuses

11.

Le 8 juillet 2011, à 21 h 18, le requérant, représenté par son avocat et se basant sur l’article 5 de la loi du

Land

de Brandebourg sur la presse (

Pressegesetz des Landes Brandenburg

- voir droit interne pertinent ci

‑

dessous, § 24) envoya une télécopie au ministère de la justice du

Land

de Brandebourg par lequel il demanda les informations suivantes jusqu’au 12

juillet à midi :

«

?

? Où siègent-ils actuellement

?

? Où siège-t-il actuellement

?

Aufarbeitung von DDR-Unrecht

) et / ou des procédures de restitution en vertu de la loi sur le patrimoine et / ou des procédures de réhabilitation pénale

?

».

12.

Le 13 juillet 2011, le ministère de la justice du

Land

de Brandebourg lui répondit que sa demande avait été reçue le 11 juillet et pria le requérant de comprendre que le traitement de sa demande nécessitait un délai de traitement raisonnable (

angemessenene Bearbeitungszeit

).

a.

La décision du tribunal administratif de Potsdam

13.

Le 15 juillet 2011, le requérant introduisit une action en référé devant le tribunal administratif de Potsdam visant à obtenir les informations requises.

14.

Le 18 juillet 2011, le tribunal administratif de Potsdam débouta le requérant, au motif que les raisons invoquées n’étaient pas suffisantes pour qu’une décision en référé intervienne avant l’écoulement d’un délai de traitement raisonnable pour cette demande complexe en fait et en droit.

15.

Le jour même, le ministère de la justice du

Land

de Brandebourg refusa de communiquer les informations requises en se référant aux dispositions de la loi sur les documents du service de sécurité de l’État de l’ancienne RDA (

Gesetz über die Unterlagen des Staatssicherheitsdienstes der ehemaligen Deutschen Demokratischen Republik – Stasi-Unterlagen-Gesetz – StUG,

ci-après la loi sur les documents du service de sécurité, voir droit interne pertinent ci-dessous, paragraphes 25 et 26).

b.

La décision de la cour administrative d’appel de Berlin-Brandebourg

16.

Le 4 août 2011, le requérant introduisit un recours contre la décision du tribunal administratif de Potsdam devant la cour administrative d’appel de Berlin-Brandebourg.

17.

Le 28 octobre 2011, la cour administrative d’appel infirma partiellement la décision du tribunal administratif. Elle condamna le ministère de la justice à indiquer au requérant

:

«

Land

de Brandebourg et pour lesquels il existe des indications de collaboration avec le ministère de la sécurité, siègent actuellement dans une juridiction civile ou pénale et en quelle instance,

»

En revanche, elle confirma que le ministère de la justice du

Land

de Brandebourg ne devait ni répondre à la question n

o

1 concernant les «

éléments à charge

», ni divulguer les noms des juges et procureurs ou leur lieu d’affectation (questions n

os

2 et 3), ni indiquer si ceux-ci avaient, actuellement ou durant les 21 dernières années, traité de dossiers portant sur les injustices commises dans l’ancienne RDA.

18.

La cour administrative d’appel indiqua tout d’abord que le ministère de la justice ne pouvait être contraint de divulguer quels «

éléments à charge

» existaient contre les juges et procureurs, étant donné que l’article

29 de la loi sur les documents du ministère de la sécurité (voir droit interne pertinent ci-dessous, paragraphe 25) interdisait à ceux qui avaient obtenu des informations du commissaire fédéral d’utiliser ces informations à d’autres fins que celles pour lesquelles elles avaient été fournies. Comme le ministère de la justice avait obtenu les informations sur la nature exacte de la collaboration des juges avec le ministère de la sécurité dans le seul but de décider si les juges pouvaient intégrer le service de la justice du

Land

, le ministère n’était pas autorisé à transmettre ces informations à la presse. La cour administrative d’appel exposa que, conformément à l’article 43 de la loi sur les documents du service de sécurité, celle-ci primait sur toutes les autres lois, donc aussi sur les dispositions de la loi sur la presse du

Land

de Brandebourg. Le requérant aurait donc dû s’adresser directement au commissaire fédéral.

19.

La cour d’appel administrative considéra ensuite que le ministère de la justice n’était pas tenu de divulguer l’identité des juges afin de protéger les intérêts privés de ces derniers. Elle mit en balance l’intérêt du public et celui du requérant en tant que journaliste à connaître les noms des juges ayant collaboré avec le ministère de la sécurité avec l’intérêt des juges de ne pas voir publier des informations sur cette collaboration. Elle retint l’importance de la liberté de la presse et de la liberté d’information dans une société démocratique, mais nota également le risque pour les juges d’être stigmatisés. La cour d’appel administrative rappela que les commissions pour l’élection des magistrats avaient, lors de la réunification allemande et en connaissance de cause, estimé que le fait que ces juges avaient collaboré dans le passé avec le ministère de la sécurité ne s’opposait pas à leur intégration dans le service de la justice du

Land

de Brandebourg. Elle ajouta que ces juges avaient, depuis 21 ans, exercé leurs fonctions sans jamais chercher de publicité et que ce n’était donc pas en raison de leur comportement professionnel ou privé que la question de leur collaboration avec le ministère de la sécurité ressurgissait, mais à cause de questions soulevées par un député. D’après la cour administrative d’appel, le ministère de la justice avait l’obligation de protéger l’identité des juges qu’il avait acceptés d’intégrer dans le service de la justice il y a plus de vingt ans et d’éviter qu’une divulgation de leur identité ne nuise à leur réputation tant professionnelle que privée. Pour cette même raison, il n’imposa pas au ministère de la justice de donner de plus amples informations sur le lieu d’affectation du seul procureur concerné, estimant qu’autrement celui-ci pouvait être identifié.

20.

La cour administrative d’appel estima enfin que le ministère de la justice n’était pas non plus tenu de fournir des informations concernant

des procédures portant sur les injustices commises dans l’ancienne RDA, étant donné que ce terme était vague et qu’il n’était pas clair de quelles procédures il s’agissait.

c.

La décision de la Cour constitutionnelle fédérale

21.

Le 20 novembre 2011, le requérant introduisit un recours constitutionnel, alléguant une violation de sa liberté d’information. Il se plaignit également d’une violation de son droit à être entendu en justice au motif qu’il ne voulait pas être exposé à des juges et procureurs qui avaient collaboré avec le ministère de la sécurité.

22.

Le 6 décembre 2011, conformément à la décision de la cour d’appel administrative, le ministère de la justice donna au requérant les informations suivantes

: parmi les neuf juges des juridictions ordinaires, quatre siégeaient auprès d’un tribunal de district, quatre auprès d’un tribunal régional et un auprès de la cour d’appel

; quatre juges traitaient d’affaires civiles, quatre autres d’affaires pénales, et un autre d’affaires civiles et d’affaires pénales. Les quatre juges des juridictions spécialisées siégeaient en première instance dans les juridictions administratives, sociales et du travail. Parmi les treize juges, six eurent à traiter de procédures de restitution en vertu de la loi sur le patrimoine et de procédures suivant la loi de réhabilitation pénale.

23.

Le 13 juin 2012, la Cour constitutionnelle fédérale, siégeant en formation de trois juges, n’admit pas le recours constitutionnel du requérant (1 BvR 2885/11), sans motiver sa décision.

B.

Le droit interne pertinent

24.

L’article 5 de la loi du

Land

de Brandebourg sur la presse dispose ce qui suit

:

«

Article 5 Droit d’information de la presse

(1) Les autorités sont tenues de fournir aux représentants de la presse les informations nécessaires pour l’exercice de leur mission de service public.

(2) Des informations peuvent être refusées si et dans la mesure où

das zumutbare Maß überschreitet

).

(...)

»

25.

L’article 29 de la loi sur les documents du service de sécurité est ainsi rédigé :

«

Article 29 Destination des données (

Zweckbindung

)

(1) Les données personnelles fournies en vertu des articles 19 à 23, 25 et 27 de cette loi ne peuvent être traitées et utilisées qu’aux fins pour lesquelles elles ont été fournies. Elles ne peuvent être traitées ou utilisées à d’autres fins que si les conditions des articles 20 à 23 et 25 sont réunies.

(2) Si des données personnelles concernant les personnes affectées ou des tiers doivent être traitées ou utilisées à d’autres fins en vertu du paragraphe 1, deuxième phrase, le consentement du commissaire fédéral est requis.

(3) Les paragraphes 1 et 2 s’appliquent de manière analogue (

entsprechend

) aux données personnelles figurant dans les documents qui demeurent auprès des pouvoirs publics en vertu de l’article 8 paragraphe 2.

»

26.

Les articles 20 à 23 et 25 de la loi ne concernent pas les demandes d’information de la presse.

GRIEF

27.

Invoquant l’article 10 de la Convention et le droit d’accès à l’information, le requérant se plaint de ce que les juridictions internes n’ont pas contraint le ministère de la justice du

Land

de Brandebourg à divulguer l’identité des juges et procureurs ayant eu des contacts avec le ministère de la sécurité, et qu’en conséquence il ne put en tant que journaliste remplir sa fonction de «

chien de garde

» qui incombe à la presse.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu atteinte du droit du requérant à la liberté d’expression, et spécialement à son droit de recevoir des informations au sens de l’article

10

2.

Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi, poursuivait-elle un ou des buts légitimes et était-elle «

nécessaire dans une société démocratique

», au sens de l’article 10 § 2

?