ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 04.11.2014 AI

AFFAIRE BOSNIGEANU ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

04.11.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BOSNIGEANU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIA A TREIA

CAUZA BOȘNIGEANU ȘI ALȚII c. ROMÂNIA

(Cerere n. 56861/08 și 33 alte cereri)

HOTĂRÂRE

Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din regulamentul Curții la 29 iunie 2015.

Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din regulamentul Curții printr-o hotărâre pronunțată la 15 noiembrie 2016.

STRASBOURG

4 noiembrie 2014

DEFINITIV

04/02/2015

Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi retușuri de formă.

În cauza Boșnigeanu și alții c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), ședință într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și de Marialena Tsirli,

grefieră adjunctă de secție,

După deliberare în ședință închisă la 14 octombrie 2014,

Adoptă hotărârea care urmează, adoptată la această dată:

PROCEDURĂ

Reclamanții sunt cetățeni români. Detaliile privind identitatea lor, reprezentanții lor, precum și datele introducerii cererilor se găsesc în tabelul din anexă.

Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, Dl. C. Brumar, din ministerul Afacerilor Externe.

La 13 aprilie 2012, Curtea a comunicat Guvernului pretențiile privind ineficacitatea investigației penale, durata procedurii și absența unui recurs efectiv, și a declarat restul cererilor inadmisibile.

Părțile au depus observații scrise.

ÎN PRIVINȚA FAPTELOR

CIRCUMSTANȚELE CAZULUI

Faptele cazului, așa cum au fost prezentate de părți, se situează în același context istoric și privesc aceeași procedură internă ca și hotărârea Asociația "21 Decembrie 1989" și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, art. 12-41, 24 mai 2011).

Reclamanții au participat la manifestații împotriva regimului comunist care au avut loc între 21 și 23 decembrie 1989 la București și în alte orașe ale țării și care au dus la căderea regimului comunist.

În cursul anului 1990, după moartea dictatorului și căderea regimului, procuratura militară a deschis din oficiu o investigație privind represiunea armată a manifestațiilor în orașele București, Timișoara, Oradea, Constanța, Craiova, Bacău, Târgu-Mureș și Cluj.

Din documentele din dosar se constată că toți reclamanții din prezenta cauză au fost audiați de organele de investigație ca martori cu privire la represiunea armată a manifestațiilor. Ulterior, au depus plângeri penale cu constituire de parte civilă, plângând de terorismul suferit în urma represiunii armate a manifestațiilor la care au participat (vezi tabelul din anexă). Certificatele medicale versate în dosarul investigației interne, întocmite între septembrie și noiembrie 2008, indică că la data examinării, reclamanții nu mai prezentau simptome susceptibile de a conduce la un diagnostic de traumatism, dar că, ținând seama de caracterul tragic al evenimentelor la care au participat, nu era exclus că au suferit traumatisme în momentul în care s-au produs aceste evenimente.

Investigația s-a încheiat, în ceea ce privește represiunea la Timișoara, printr-un trimis în judecată și condamnarea anumitor înalți oficial ai regimului comunist (Șandru și alții c. România, n. 22465/03, art. 6-47, 8 decembrie 2009).

10.

În ceea ce privește represiunea în alte orașe, investigația este în continuare în curs de desfășurare în fața organelor de investigație. Etapele principale ale investigației sunt rezumate în cauza Asociația "21 Decembrie 1989" și alții, citată mai sus (art. 12-41). Ulterior, investigația a cunoscut următoarele evoluții.

11.

Printr-o ordonanță din 18 octombrie 2010, procuratura militară de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ("ICCJ") a pronunțat neîncepere de urmărire în procedura privind militarii puși în mișcare de urmărire penală, din cauza prescripției și a lipsei de temei. Investigația privind gărzile patriotice, polițiștii și personalul penitenciar puși în mișcare de urmărire penală a fost disjoinsă și procuratura militară și-a refuzat competența în favoarea procuraturii de lângă ICCJ.

12.

La 15 aprilie 2011, procurorul-șef al procuraturii militare de lângă ICCJ a anulat ordonanța din 18 octombrie 2010, pe motiv că investigația nu era finalizată, în ceea ce privește faptul că nu a permis identificarea tuturor victimelor și autorilor faptelor imputate.

13.

Printr-o ordonanță din 18 aprilie 2011, procuratura militară și-a refuzat competența în favoarea procuraturii de lângă ICCJ, pe motiv că investigația trebuia să se refere la legătura posibilă dintre civili și militari în comiterea faptelor.

14.

La 9 martie 2012, în urma deschiderii publicului în 2010 a unor informații până atunci clasificate ca secrete, investigației i s-a atribuit un nou număr de dosar în perspectiva reevaluării faptelor în lumina informațiilor nou disponibile.

15.

Investigația ar fi în continuare în curs de desfășurare în fața autorităților responsabile cu investigația.

ÎN DROIT

I. CONEXAREA CERERILOR

16.

Ținând seama de asemănarea cererilor privitor la fapte și problemele de fond pe care le ridică, Curtea consideră oportun să le conexeze și decide să le examineze în mod cumulat într-o singură hotărâre în virtutea art. 42 din regulamentul său.

II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ART. 6 § 1 DIN CONVENȚIE

17.

Reclamanții denunță durata procedurii în care s-au constituit părți civile privind pretinșii tratamenti inumani care le-au fost infligați în decembrie 1989. Invocă art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:

"Toți persoana are drept ca cauza sa să fie audiat (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"

18.

Guvernul se opune acestei teze. Subliniază în special că procedura a început la data la care reclamanții s-au constituit părți civile și că, ținând seama de complexitatea dosarului, autoritățile au acționat cu diligență în derularea investigației.

19.

Curtea constată că toți reclamanții au depus plângeri formale între septembrie și noiembrie 2008, cu constituire de parte civilă pentru tratamentele inumane pe care susțin că le-au suferit în urma manifestațiilor din decembrie 1989. Examinarea acestor plângeri, care au fost adnexate investigației penale deschisă din oficiu privind represiunea manifestațiilor anticomuniste din decembrie 1989, este în continuare în curs de desfășurare (§15 de mai sus). Pentru cât timp a privit reclamanții, procedura a durat, până acum, aproape șase ani în fața organelor de investigație.

A. Privind admisibilitatea

20.

Curtea constată că această pretenție nu este manifest neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 a) din Convenție. Ea notează de asemenea că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

B. Privind fondul

21.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cazului și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea dosarului, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului pentru interesații (vezi, între multe alte exemple, Frydlender c. Franța [GC], n. 30979/96, art. 43, CEDH 2000-VII).

22.

Curtea a tratat în numeroase rânduri cauze care ridică întrebări asemănătoare cu cea din cazul de față și a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție (vezi Frydlender, citat, și Săileanu c. România, n. 46268/06, art. 50, 2 februarie 2010).

23.

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument susceptibil de a conduce la o altă concluzie în cauza de față. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea estimează că în caz durata procedurii litigioase este excesivă și nu răspunde cerințelor "termenului rezonabil".

Prin urmare, a existat încălcarea art. 6 § 1.

III. PRIVIND ÎNCĂLCĂRILE ALERGATE ALE ART. 2 ȘI 3 PE ASPECTUL PROCEDURAL ȘI 13 DIN CONVENȚIE

24.

Reclamanții se plânge, invocând art. 2 și 3 din Convenție, de absența unei investigații eficace, imparțiale și diligente susceptibile de a conduce la identificarea și sancționarea persoanelor responsabile de represiunea violentă a manifestațiilor din decembrie 1989, în cursul căreia susțin că au fost victime ale unor tratamente inumane. Sub aspectul art. 13 din Convenție, consideră că nu au avut la dispoziție un recurs efectiv apt să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile de tratementele inhumane pretins suferite. Dispozițiile invocate de reclamanți sunt redactate după cum urmează:

Art. 2

"1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat de lege.

...

Moartea nu este considerată a fi infligată în încălcarea acestui articol în cazurile în care rezultă din folosirea forței, care era absolut necesară:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b) pentru a efectua o arestare regulamentară sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

c) pentru a represa, în conformitate cu legea, un riot sau o insurecție."

Art. 3

"Nicio persoană nu poate fi supusă torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante."

Art. 13

"Toți persoana ai cărei drepturi și libertăți recunoscute prin (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la acordarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale."

Privind admisibilitatea

Argumentele părților

25.

Guvernul contestă competența ratione temporis a Curții de a examina aceste pretenții. Susține că evenimentele, precum și deschiderea investigației, sunt anterioare datei ratificării Convenției de România - 20 iunie 1994 - și mai mult, susține că mai multe decizii de neîncepere au fost pronunțate înainte de această dată. Prin urmare, bazând-se pe hotărârea Multiplex c. Croația (n. 58112/00, 10 iulie 2003), susține că Curtea nu este competentă pentru a examina alegațiile de încălcări ale art. 2, 3 și 13 din Convenție.

26.

Se apără de asemenea de neepuizarea căilor de recurs interne și susține că anumit reclamanți nu s-au alăturat niciodată procedurii interne ca părți civile sau au făcut-o tardiv, în timp ce alții au compărut în fața organelor de investigație doar ca martori.

27.

Cu privire la fond, Guvernul susține că o investigație este în curs privind represiunea armată a manifestațiilor anticomuniste din decembrie 1989 și că eficacitatea acestei investigații trebuie examinată în lumina complexității dosarului și a miței sale. În special, durata investigației s-ar explica prin dificultatea de a stabili faptele. Consideră de asemenea că reclamanții nu au avut o atitudine diligentă în derularea investigației.

28.

Cu privire la art. 13, Guvernul consideră că reclamanții nu au prezentat în fața autorităților interne o pretenție apărabilă, referitoare la existența unui tratament prohibit de art. 3.

29.

Reclamanții susțin că au calitatea de victime cu privire la absența unei investigații eficace asupra folosirii forței mortale împotriva manifestanților. Forțele militare desfășurate în număr mare au folosit nu numai gaz lacrimogen dar și armament și muniții de război, precum și vehicule blindate și tancuri, cu care au lovit mulțimea în care se aflau reclamanții, semănând panică. Astfel, ei notează că au trăit o profundă senzație de angoasă, ale cărei urme o resimț, și anume stări depresive sau de anxietate până azi.

30.

Ei susțin de asemenea că nu au beneficiat de o investigație eficace cu privire la pretențiile lor din art. 2 și 3 din Convenție, ținând seama de faptul că investigația este în continuare în curs de desfășurare în fața autorităților de investigație, mai mult de douăzeci și trei de ani după evenimente.

Aprecierea Curții

31.

Curtea reamintește că un tratament inuman trebuie să atingă un minimum de gravitate pentru a cădea sub incidența art. 3. Aprecierea acestui minim este relativă prin esență; depinde de totalitatea datelor cazului, în special de durata tratamentului, de efectele sale fizice și psihice, și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (vezi, între alte precedente, Jalloh c. Germania [GC], n. 54810/00, art. 67, CEDH 2006-IX; Idalov c. Rusia [GC], n. 5826/03, art. 91, 22 mai 2012).

32.

De exemplu, acte care nu au atins fizic reclamanții, cum ar fi distrugerea caselor lor, perpetrate chiar fără intenție de a-i pedepsi, au fost considerate tratamente inumane. Mai mult, Curtea a considerat că o senzație de profundă angoasă la o persoană, asociată cu disprețul arătat împotriva ei de autorități, a atins pragul de gravitate necesar pentru a cădea sub incidența art. 3 (Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga c. Belgia, n. 13178/03, art. 70, CEDH 2006-XI).

33.

În orice caz, alegațiile de tratamente inumane trebuie să fie susținute de elemente de probă corespunzătoare. Pentru aprecierea acestor elemente, Curtea aplică principiul probei "dincolo de orice îndoială rezonabilă". Cu toate acestea, o asemenea probă poate rezulta dintr-un fascicul de indici, sau de prezumții neinfirmate, suficient de grave, precise și concordante (Enea c. Italia [GC], n. 74912/01, art. 55, CEDH 2009).

34.

Curtea reamintește de asemenea că obiectul și amploarea obligațiilor de natură procedurală pe care art. 3, luat izolat sau combinat cu art. 13 din Convenție, le impune autorităților naționale privind stabilirea faptelor și responsabilităților din cauza actelor sau omisiunilor imputabile agenților statului. Interzicerea absolută înscrisă în art. 3 din Convenție, ca și cea care rezultă din art. 2 (Menson c. Regatul Unit (dec.), n. 47916/99, CEDH 2003-V), implică pentru autorități obligația de a conduce o investigație oficială eficace, atunci când o persoană susține, în mod "apărabil", că a fost victimă a unor acte contrare art. 3 și comise în condiții suspecte, indiferent de calitatea persoanelor implicate. Este pretenția privind existența tratamentului prohibit care trebuie să fie "apărabilă", nu neapărat aprecierea făcută, bine sau rău, de victimă cu privire la identitatea "responsabililor presupuși": o dată că au fost corespunzător sesizate conform căilor legale existente, instanțelor naționale le revine sarcina de a supune faptelor aduse la cunoștința lor examinării cele mai minuțioase pe care o necesită art. 3, pentru ca faptele să fie elucidate și "adevărații" responsabili identificați (Ay c. Turcia, n. 30951/96, art. 59 și 60, 22 martie 2005, cu alte referințe).

35.

În caz, Curtea constată mai întâi că pretenția reclamanților se trage în principal din ineficacitatea investigației deschisă cu privire la represiunea manifestațiilor împotriva regimului comunist la care au participat la 21 decembrie 1989 și zilele următoare și în cursul căreia susțin că au suferit tratamente inumane.

36.

Ea consideră deci că este oportun să examineze prezenta pretenție numai sub aspectul art. 3 din Convenție pe dimensiunea procedurală (Asociația "21 Decembrie 1989" și alții, citate, art. 157, Acatrinei și alții c. România, n. 10425/09 și 71 alte cereri, art. 37, 26 martie 2013).

37.

Privitor la argumentele Guvernului din absența competenței ratione temporis a Curții și a defectului de epuizare a căilor de recurs interne de către reclamanți, Curtea consideră că nu trebuie să hotărască asupra acestor chestiuni ținând seama de faptul că pretenția este în orice caz inadmisibilă pentru motivele care urmează.

38.

În particular, reclamanții susțin că au fost expuși, în timpul participării la aceste manifestații, la un risc serios pentru viața și integritatea lor fizică și psihică și, ca urmare, au trăit o profundă senzație de angoasă, care ar fi lăsat urme psihologice la ei.

39.

Curtea constată totuși că reclamanții nu au furnizat nici un certificat medical atestând urmele psihice. De asemenea, din dosar rezultă că reclamanții nu au sesizat autoritățile cu o plângere penală însoțită de o cerere civilă decât în 2008, adică mai mult de șaptesprezece ani după evenimentele denunțate.

40.

Ținând seama de absența probei atestând efectele fizice sau psihice asupra persoanei reclamanților decurgând din actele denunțate, combinată cu tardivitatea plângerii lor în fața autorităților interne, Curtea estimează că acestea din urmă nu au încălcat obligația procedurală decurgând din art. 3 din Convenție la adresa lor (vezi de asemenea Asociația "21 Decembrie 1989" și alții, citate, art. 158-159).

41.

Prin urmare, este oportun să se declare această pretenție inadmisibilă ca fiind manifest neîntemeiată în aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

IV. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ART. 14 DIN CONVENȚIE

42.

Reclamanții invocă în substanță sau formal art. 14 din Convenție combinat cu art. 6 din Convenție și se plânge de un tratament discriminatoriu.

43.

Ținând seama de totalitatea elementelor de care dispune și pentru cât timp este competentă pentru a cunoaște de alegațiile formulate, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a acestor prevederi.

44.

Rezultă că această pretenție este manifest neîntemeiată și trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

V. PRIVIND APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

45.

Conform art. 41 din Convenție,

"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să șteargă în totalitate consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A. Prejudiciu

46.

Reclamanții solicită între 30.000 și 500.000 euro (EUR) la titlu de prejudiciu moral pe care susțin că l-au suferit.

47.

Guvernul estimează că aceste pretenții sunt excesive.

48.

Curtea consideră că reclamanții au suferit o daună morală incontestabilă. Hotărând în echitate, acordă fiecărui reclamant 1.350 EUR la acest titlu.

B. Cheltuieli și onorarii

49.

Reclamanții nu au formulat nicio cerere la acest titlu.

C. Dobândă moratorie

50.

Curtea apreciază ca oportun să adapteze rata dobânzii moratorie la rata dobânzii facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA, CU UNANIMITATE,

Decide să conexeze cererile;

Declară cererile admisibile cu privire la pretenția privind durata excesivă a procedurii și inadmisibile pentru restul;

Declară că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție;

Declară

a) că Statul pârât trebuie să verseze fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 § 2 din Convenție, 1.350 EUR (mie trei sute cincizeci euro) pentru prejudiciu moral, de convertit în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit;

b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 noiembrie 2014, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefieră adjunctă

Președinte

ANEXĂ