Bosnigeanu și alții împotriva României

Reclamanții sunt cetățeni români. Detaliile privind identitatea lor, reprezentanții lor, precum și datele introducerii cererilor se găsesc în tabelul din anexă.

Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, Dl. C. Brumar, din ministerul Afacerilor Externe.

La 13 aprilie 2012, Curtea a comunicat Guvernului pretențiile privind ineficacitatea investigației penale, durata procedurii și absența unui recurs efectiv, și a declarat restul cererilor inadmisibile.

Părțile au depus observații scrise.

Reclamanții au participat la manifestații împotriva regimului comunist care au avut loc între 21 și 23 decembrie 1989 la București și în alte orașe ale țării și care au dus la căderea regimului comunist.

În cursul anului 1990, după moartea dictatorului și căderea regimului, procuratura militară a deschis din oficiu o investigație privind represiunea armată a manifestațiilor în orașele București, Timișoara, Oradea, Constanța, Craiova, Bacău, Târgu-Mureș și Cluj.

Din documentele din dosar se constată că toți reclamanții din prezenta cauză au fost audiați de organele de investigație ca martori cu privire la represiunea armată a manifestațiilor. Ulterior, au depus plângeri penale cu constituire de parte civilă, plângând de terorismul suferit în urma represiunii armate a manifestațiilor la care au participat (vezi tabelul din anexă). Certificatele medicale versate în dosarul investigației interne, întocmite între septembrie și noiembrie 2008, indică că la data examinării, reclamanții nu mai prezentau simptome susceptibile de a conduce la un diagnostic de traumatism, dar că, ținând seama de caracterul tragic al evenimentelor la care au participat, nu era exclus că au suferit traumatisme în momentul în care s-au produs aceste evenimente.

Investigația s-a încheiat, în ceea ce privește represiunea la Timișoara, printr-un trimis în judecată și condamnarea anumitor înalți oficial ai regimului comunist (Șandru și alții c. România, n. 22465/03, art. 6-47, 8 decembrie 2009).

În ceea ce privește represiunea în alte orașe, investigația este în continuare în curs de desfășurare în fața organelor de investigație. Etapele principale ale investigației sunt rezumate în cauza Asociația "21 Decembrie 1989" și alții, citată mai sus (art. 12-41). Ulterior, investigația a cunoscut următoarele evoluții.

Printr-o ordonanță din 18 octombrie 2010, procuratura militară de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ("ICCJ") a pronunțat neîncepere de urmărire în procedura privind militarii puși în mișcare de urmărire penală, din cauza prescripției și a lipsei de temei. Investigația privind gărzile patriotice, polițiștii și personalul penitenciar puși în mișcare de urmărire penală a fost disjoinsă și procuratura militară și-a refuzat competența în favoarea procuraturii de lângă ICCJ.

La 15 aprilie 2011, procurorul-șef al procuraturii militare de lângă ICCJ a anulat ordonanța din 18 octombrie 2010, pe motiv că investigația nu era finalizată, în ceea ce privește faptul că nu a permis identificarea tuturor victimelor și autorilor faptelor imputate.

Printr-o ordonanță din 18 aprilie 2011, procuratura militară și-a refuzat competența în favoarea procuraturii de lângă ICCJ, pe motiv că investigația trebuia să se refere la legătura posibilă dintre civili și militari în comiterea faptelor.

La 9 martie 2012, în urma deschiderii publicului în 2010 a unor informații până atunci clasificate ca secrete, investigației i s-a atribuit un nou număr de dosar în perspectiva reevaluării faptelor în lumina informațiilor nou disponibile.

Investigația ar fi în continuare în curs de desfășurare în fața autorităților responsabile cu investigația. ÎN DROIT

Guvernul se opune acestei teze. Subliniază în special că procedura a început la data la care reclamanții s-au constituit părți civile și că, ținând seama de complexitatea dosarului, autoritățile au acționat cu diligență în derularea investigației.

Curtea constată că toți reclamanții au depus plângeri formale între septembrie și noiembrie 2008, cu constituire de parte civilă pentru tratamentele inumane pe care susțin că le-au suferit în urma manifestațiilor din decembrie 1989. Examinarea acestor plângeri, care au fost adnexate investigației penale deschisă din oficiu privind represiunea manifestațiilor anticomuniste din decembrie 1989, este în continuare în curs de desfășurare (§15 de mai sus). Pentru cât timp a privit reclamanții, procedura a durat, până acum, aproape șase ani în fața organelor de investigație. A. Privind admisibilitatea

Curtea constată că această pretenție nu este manifest neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 a) din Convenție. Ea notează de asemenea că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. B. Privind fondul

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cazului și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea dosarului, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului pentru interesații (vezi, între multe alte exemple, Frydlender c. Franța [GC], n. 30979/96, art. 43, CEDH 2000-VII).

Curtea a tratat în numeroase rânduri cauze care ridică întrebări asemănătoare cu cea din cazul de față și a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție (vezi Frydlender, citat, și Săileanu c. România, n. 46268/06, art. 50, 2 februarie 2010).

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument susceptibil de a conduce la o altă concluzie în cauza de față. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea estimează că în caz durata procedurii litigioase este excesivă și nu răspunde cerințelor "termenului rezonabil". Prin urmare, a existat încălcarea art. 6 § 1. III. PRIVIND ÎNCĂLCĂRILE ALERGATE ALE ART. 2 ȘI 3 PE ASPECTUL PROCEDURAL ȘI 13 DIN CONVENȚIE

Reclamanții se plânge, invocând art. 2 și 3 din Convenție, de absența unei investigații eficace, imparțiale și diligente susceptibile de a conduce la identificarea și sancționarea persoanelor responsabile de represiunea violentă a manifestațiilor din decembrie 1989, în cursul căreia susțin că au fost victime ale unor tratamente inumane. Sub aspectul art. 13 din Convenție, consideră că nu au avut la dispoziție un recurs efectiv apt să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile de tratementele inhumane pretins suferite. Dispozițiile invocate de reclamanți sunt redactate după cum urmează: Art. 2 "1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat de lege… 2. Moartea nu este considerată a fi infligată în încălcarea acestui articol în cazurile în care rezultă din folosirea forței, care era absolut necesară: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale; b) pentru a efectua o arestare regulamentară sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute; c) pentru a represa, în conformitate cu legea, un riot sau o insurecție." Art. 3 "Nicio persoană nu poate fi supusă torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante." Art. 13 "Toți persoana ai cărei drepturi și libertăți recunoscute prin (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la acordarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale." Privind admisibilitatea 1. Argumentele părților

Guvernul contestă competența ratione temporis a Curții de a examina aceste pretenții. Susține că evenimentele, precum și deschiderea investigației, sunt anterioare datei ratificării Convenției de România - 20 iunie 1994 - și mai mult, susține că mai multe decizii de neîncepere au fost pronunțate înainte de această dată. Prin urmare, bazând-se pe hotărârea Multiplex c. Croația (n. 58112/00, 10 iulie 2003), susține că Curtea nu este competentă pentru a examina alegațiile de încălcări ale art. 2, 3 și 13 din Convenție.

Se apără de asemenea de neepuizarea căilor de recurs interne și susține că anumit reclamanți nu s-au alăturat niciodată procedurii interne ca părți civile sau au făcut-o tardiv, în timp ce alții au compărut în fața organelor de investigație doar ca martori.

Cu privire la fond, Guvernul susține că o investigație este în curs privind represiunea armată a manifestațiilor anticomuniste din decembrie 1989 și că eficacitatea acestei investigații trebuie examinată în lumina complexității dosarului și a miței sale. În special, durata investigației s-ar explica prin dificultatea de a stabili faptele. Consideră de asemenea că reclamanții nu au avut o atitudine diligentă în derularea investigației.

Cu privire la art. 13, Guvernul consideră că reclamanții nu au prezentat în fața autorităților interne o pretenție apărabilă, referitoare la existența unui tratament prohibit de art. 3.

Reclamanții susțin că au calitatea de victime cu privire la absența unei investigații eficace asupra folosirii forței mortale împotriva manifestanților. Forțele militare desfășurate în număr mare au folosit nu numai gaz lacrimogen dar și armament și muniții de război, precum și vehicule blindate și tancuri, cu care au lovit mulțimea în care se aflau reclamanții, semănând panică. Astfel, ei notează că au trăit o profundă senzație de angoasă, ale cărei urme o resimț, și anume stări depresive sau de anxietate până azi.

Ei susțin de asemenea că nu au beneficiat de o investigație eficace cu privire la pretențiile lor din art. 2 și 3 din Convenție, ținând seama de faptul că investigația este în continuare în curs de desfășurare în fața autorităților de investigație, mai mult de douăzeci și trei de ani după evenimente. 2. Aprecierea Curții

Curtea reamintește că un tratament inuman trebuie să atingă un minimum de gravitate pentru a cădea sub incidența art. 3. Aprecierea acestui minim este relativă prin esență; depinde de totalitatea datelor cazului, în special de durata tratamentului, de efectele sale fizice și psihice, și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (vezi, între alte precedente, Jalloh c. Germania [GC], n. 54810/00, art. 67, CEDH 2006-IX; Idalov c. Rusia [GC], n. 5826/03, art. 91, 22 mai 2012).

De exemplu, acte care nu au atins fizic reclamanții, cum ar fi distrugerea caselor lor, perpetrate chiar fără intenție de a-i pedepsi, au fost considerate tratamente inumane. Mai mult, Curtea a considerat că o senzație de profundă angoasă la o persoană, asociată cu disprețul arătat împotriva ei de autorități, a atins pragul de gravitate necesar pentru a cădea sub incidența art. 3 (Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga c. Belgia, n. 13178/03, art. 70, CEDH 2006-XI).

În orice caz, alegațiile de tratamente inumane trebuie să fie susținute de elemente de probă corespunzătoare. Pentru aprecierea acestor elemente, Curtea aplică principiul probei "dincolo de orice îndoială rezonabilă". Cu toate acestea, o asemenea probă poate rezulta dintr-un fascicul de indici, sau de prezumții neinfirmate, suficient de grave, precise și concordante (Enea c. Italia [GC], n. 74912/01, art. 55, CEDH 2009).

Curtea reamintește de asemenea că obiectul și amploarea obligațiilor de natură procedurală pe care art. 3, luat izolat sau combinat cu art. 13 din Convenție, le impune autorităților naționale privind stabilirea faptelor și responsabilităților din cauza actelor sau omisiunilor imputabile agenților statului. Interzicerea absolută înscrisă în art. 3 din Convenție, ca și cea care rezultă din art. 2 (Menson c. Regatul Unit (dec.), n. 47916/99, CEDH 2003-V), implică pentru autorități obligația de a conduce o investigație oficială eficace, atunci când o persoană susține, în mod "apărabil", că a fost victimă a unor acte contrare art. 3 și comise în condiții suspecte, indiferent de calitatea persoanelor implicate. Este pretenția privind existența tratamentului prohibit care trebuie să fie "apărabilă", nu neapărat aprecierea făcută, bine sau rău, de victimă cu privire la identitatea "responsabililor presupuși": o dată că au fost corespunzător sesizate conform căilor legale existente, instanțelor naționale le revine sarcina de a supune faptelor aduse la cunoștința lor examinării cele mai minuțioase pe care o necesită art. 3, pentru ca faptele să fie elucidate și "adevărații" responsabili identificați (Ay c. Turcia, n. 30951/96, art. 59 și 60, 22 martie 2005, cu alte referințe).

În caz, Curtea constată mai întâi că pretenția reclamanților se trage în principal din ineficacitatea investigației deschisă cu privire la represiunea manifestațiilor împotriva regimului comunist la care au participat la 21 decembrie 1989 și zilele următoare și în cursul căreia susțin că au suferit tratamente inumane.

Ea consideră deci că este oportun să examineze prezenta pretenție numai sub aspectul art. 3 din Convenție pe dimensiunea procedurală (Asociația "21 Decembrie 1989" și alții, citate, art. 157, Acatrinei și alții c. România, n. 10425/09 și 71 alte cereri, art. 37, 26 martie 2013).

Privitor la argumentele Guvernului din absența competenței ratione temporis a Curții și a defectului de epuizare a căilor de recurs interne de către reclamanți, Curtea consideră că nu trebuie să hotărască asupra acestor chestiuni ținând seama de faptul că pretenția este în orice caz inadmisibilă pentru motivele care urmează.

În particular, reclamanții susțin că au fost expuși, în timpul participării la aceste manifestații, la un risc serios pentru viața și integritatea lor fizică și psihică și, ca urmare, au trăit o profundă senzație de angoasă, care ar fi lăsat urme psihologice la ei.

Curtea constată totuși că reclamanții nu au furnizat nici un certificat medical atestând urmele psihice. De asemenea, din dosar rezultă că reclamanții nu au sesizat autoritățile cu o plângere penală însoțită de o cerere civilă decât în 2008, adică mai mult de șaptesprezece ani după evenimentele denunțate.

Ținând seama de absența probei atestând efectele fizice sau psihice asupra persoanei reclamanților decurgând din actele denunțate, combinată cu tardivitatea plângerii lor în fața autorităților interne, Curtea estimează că acestea din urmă nu au încălcat obligația procedurală decurgând din art. 3 din Convenție la adresa lor (vezi de asemenea Asociația "21 Decembrie 1989" și alții, citate, art. 158-159).

Prin urmare, este oportun să se declare această pretenție inadmisibilă ca fiind manifest neîntemeiată în aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Ținând seama de totalitatea elementelor de care dispune și pentru cât timp este competentă pentru a cunoaște de alegațiile formulate, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a acestor prevederi.

Rezultă că această pretenție este manifest neîntemeiată și trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Reclamanții solicită între 30.000 și 500.000 euro (EUR) la titlu de prejudiciu moral pe care susțin că l-au suferit.

Guvernul estimează că aceste pretenții sunt excesive.

Curtea consideră că reclamanții au suferit o daună morală incontestabilă. Hotărând în echitate, acordă fiecărui reclamant 1.350 EUR la acest titlu. B. Cheltuieli și onorarii

Reclamanții nu au formulat nicio cerere la acest titlu. C. Dobândă moratorie

Curtea apreciază ca oportun să adapteze rata dobânzii moratorie la rata dobânzii facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Decide să conexeze cererile; 2. Declară cererile admisibile cu privire la pretenția privind durata excesivă a procedurii și inadmisibile pentru restul; 3. Declară că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție; 4. Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 § 2 din Convenție, 1.350 EUR (mie trei sute cincizeci euro) pentru prejudiciu moral, de convertit în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit; b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 noiembrie 2014, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefieră adjunctă Președinte ANEXĂ N. | Nr. Cerere | Data Introducerii | Numele Reclamantului | Data Nașterii | Loc de Rezidență | Reprezentant | Data cererii de constituire de parte civilă în dosarul penal n. 97/P/1990 56861/08 | 10 noiembrie 2008 | Ștefan BOȘNIGEANU | 16 martie 1941 | București | Antonie POPESCU | 2/10/2008 56867/08 | 10 noiembrie 2008 | Petre CĂPRARU | 22 iunie 1960 | București | Antonie POPESCU | 2/9/2008 56874/08 | 10 noiembrie 2008 | Alexandru CLINCEA | 14 ianuarie 1924 | București | Antonie POPESCU | 10/11/2008 56880/08 | 10 noiembrie 2008 | Ion CUTUCA | 14 decembrie 1937 | București | Antonie POPESCU | 18/11/2008 56895/08 | 10 noiembrie 2008 | Ion DUMITRU | 22 noiembrie 1949 | București | Antonie POPESCU | 14/11/2008 56896/08 | 10 noiembrie 2008 | Marian FIRIMIȚĂ | 14 mai 1938 | București | Antonie POPESCU | 7/9/2008 56907/08 | 10 noiembrie 2008 | Nicușor NEGOIȚĂ | 16 decembrie 1949 | București | Antonie POPESCU | 18/10/2008 56946/08 | 10 noiembrie 2008 | Ion OANCEA | 12 octombrie 1947 | București | Antonie POPESCU | 19/11/2008 56970/08 | 10 noiembrie 2008 | Mihnea Niculae PARASCHIVESCU | 19 august 1967 | București | Antonie POPESCU | 1/9/2008 56975/08 | 10 noiembrie 2008 | Nicolae POPESCU | 7 aprilie 1953 | București | Antonie POPESCU | Septembrie 2008 56977/08 | 10 noiembrie 2008 | Gheorghe PURGHEL | 28 septembrie 1950 | București | Antonie POPESCU | 3/10/2008 56995/08 | 10 noiembrie 2008 | Florian TELENTE | 27 mai 1955 | București | Antonie POPESCU | 19/11/2008 56996/08 | 10 noiembrie 2008 | Elena VASILESCU | 31 iulie 1928 | București | Antonie POPESCU | 14/10/2008 467/09 | 22 decembrie 2008 | Gabriel HÎRTOPANU | 8 noiembrie 1971 | București | Ionuț MATEI | 1/9/2008 470/09 | 22 decembrie 2008 | Decebal Mihail ISPAS | 30 august 1956 | București | Ionuț MATEI | 1/9/2008 471/09 | 22 decembrie 2008 | Marin IVAȘCU | 26 octombrie 1954 | Pitești, Argeș | Ionuț MATEI | 20/11/2008 472/09 | 22 decembrie 2008 | Ion MINCULETE | 16 aprilie 1967 | București | Ionuț MATEI | 4/9/2008 474/09 | 22 decembrie 2008 | Marian NEAGOE | 26 iunie 1949 | București | Ionuț MATEI | 20/11/2008 476/09 | 22 decembrie 2008 | Dorel POPESCU | 6 mai 1956 | Pitești | Ionuț MATEI | 3/10/2008 479/09 | 22 decembrie 2008 | Daniel STOENESCU | 3 octombrie 1958 | București | Ionuț MATEI | 21/11/2008 684/09 | 22 decembrie 2008 | Lucia ALBU | 15 martie 1951 | București | Ionuț MATEI | 6/9/2008 691/09 | 22 decembrie 2008 | Monica Elena ANESCU | 19 octombrie 1967 | București | Ionuț MATEI | 18/10/2008 695/09 | 22 decembrie 2008 | Neculae CENUȘE | 20 septembrie 1936 | București | Antonie POPESCU | 2/9/2008 697/09 | 22 decembrie 2008 | Melania COCIOBEA | 7 ianuarie 1952 | București | Ionuț MATEI | 20/11/2008 698/09 | 22 decembrie 2008 | Ovidiu Marius COJOCARU | 26 iunie 1967 | București | Ionuț MATEI | 20/11/2008 701/09 | 22 decembrie 2008 | Valentin DERSCARU | 9 decembrie 1955 | București | Ionuț MATEI | 5/10/2008 711/09 | 22 decembrie 2008 | Bogdan Mihail JUNCU-LUNGULESCU | 6 martie 1971 | București | Ionuț MATEI | 2/10/2008 713/09 | 22 decembrie 2008 | Mihaela-Gabriela MARINESCU-GRIGORESCU | 8 noiembrie 1945 | București | Antonie POPESCU | 2/10/2008 722/09 | 22 decembrie 2008 | Nicolae PANTAZI | 13 septembrie 1945 | Domneștl, Argeș | Ionuț MATEI | 8/10/2008 730/09 | 22 decembrie 2008 | Marinela RUSET | 17 ianuarie 1951 | București | Antonie POPESCU | 9/10/2008 735/09 | 22 decembrie 2008 | Nicolae SFIDIUC | 16 iulie 1946 | București | Ionuț MATEI | 19/11/2008 10453/09 | 28 ianuarie 2009 | Petra CHELUS | 10 august 1948 | Prunaru, Teleorman | Ionuț MATEI | 14/11/2008 10459/09 | 28 ianuarie 2009 | Ion DRAGNEA | 10 iunie 1952 | București | Antonie POPESCU | 19/11/2008 10864/09 | 28 ianuarie 2009 | Ștefan MIHALCEA | 26 iulie 1957 | București | Ionuț MATEI | 3/9/2008 Rectificat la 29 iunie 2015: textul era următorul: "BOSNIGEANU" Rectificat la 29 iunie 2015: textul era următorul: "Marin" Rectificat la 29 iunie 2015: textul era următorul: "Nicolae"

Les requérants sont des ressortissants roumains. Les détails concernant leur identité, leurs représentants, ainsi que les dates d’introduction des requêtes se trouvent dans le tableau en annexe.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Le 13 avril 2012, la Cour a communiqué au Gouvernement les griefs relatifs à l’ineffectivité de l’enquête pénale, à la durée de la procédure et à l’absence d’un recours effectif, et a déclaré le restant des requêtes irrecevables.

Les parties ont déposé des observations écrites. EN FAIT

Les requérants ont participé aux manifestations contre le régime communiste qui ont eu lieu entre le 21 et le 23 décembre 1989 à Bucarest et dans d’autres villes du pays et qui ont abouti à la chute du régime communiste.

Au cours de l’année 1990, après la mort du dictateur et la chute du régime, le parquet militaire ouvrit d’office une enquête concernant la répression armée des manifestations dans les villes de Bucarest, Timișoara, Oradea, Constanța, Craiova, Bacău, Târgu-Mureș et Cluj.

Il ressort des documents du dossier que tous les requérants de la présente affaire furent entendus par les organes d’enquête en tant que témoins au sujet de la répression armée des manifestations. Par la suite, ils ont déposé des plaintes pénales avec constitution de partie civile, se plaignant de la terreur subie lors de la répression armée des manifestations auxquelles ils ont participé (voir tableau en annexe). Les attestations médicales versées au dossier d’enquête interne, établies entre septembre et novembre 2008, indiquent qu’à la date de l’examen, les requérants ne présentaient plus de symptômes pouvant mener à un diagnostic de traumatisme, mais que, compte tenu du caractère tragique des événements auxquels ils avaient participé, il n’était pas exclu qu’ils aient subi des traumatismes au moment où ces événements s’étaient produits.

L’enquête s’acheva, pour ce qui est de la répression à Timișoara, par un renvoi en jugement et par la condamnation de certains hauts responsables du régime communiste ( Șandru et autres c. Roumanie , n o 22465/03, §§ 6 ‑ 47, 8 décembre 2009).

Pour ce qui est de la répression dans les autres villes, l’enquête est toujours pendante devant les organes d’investigation. Les principales étapes de l’enquête sont résumées dans l’affaire Association « 21 Décembre 1989 » et autres , précitée (§§ 12-41). Par la suite, l’enquête connut les développements suivants.

Par une ordonnance du 18 octobre 2010, le parquet militaire près la Haute Cour de cassation et de justice (« HCCJ ») rendit un non-lieu dans la procédure concernant les militaires mis en examen, pour cause de prescription et de défaut de fondement. L’enquête concernant les gardes patriotiques, les policiers et le personnel pénitentiaire mis en examen fut disjointe et le parquet militaire déclina sa compétence en faveur du parquet près la HCCJ.

Le 15 avril 2011, le procureur en chef du parquet militaire près la HCCJ annula l’ordonnance du 18 octobre 2010, au motif que l’enquête n’était pas finalisée, en ce qu’elle n’avait pas permis d’identifier l’ensemble des victimes et des auteurs des faits reprochés.

Par une ordonnance du 18 avril 2011, le parquet militaire déclina sa compétence en faveur du parquet près la HCCJ, au motif que l’enquête devait porter sur l’éventuel lien entre les civils et les militaires dans la commission des faits.

Le 9 mars 2012, à la suite de l’ouverture au public en 2010 d’informations jusqu’alors classées secrètes, l’enquête se vit attribuer un nouveau numéro de dossier dans l’optique de pouvoir réévaluer les faits à la lumière des informations nouvellement disponibles. 15 . L’enquête serait toujours pendante devant les autorités chargées de l’enquête. EN DROIT I.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il souligne notamment que la procédure a débuté à la date à laquelle les requérants se sont constitués partie civile et que, compte tenu de la complexité de l’affaire, les autorités ont fait preuve de diligence dans le déroulement de l’enquête.

La Cour note que les requérants ont tous déposé des plaintes formelles entre septembre et novembre 2008, avec constitution de partie civile pour les mauvais traitements qu’ils allèguent avoir subi lors des manifestations en décembre 1989. L’instruction de ces plaintes jointes à l’enquête pénale ouverte d’office concernant la répression des manifestations de décembre 1989 est toujours en cours (paragraphe 15 cidessus). Pour autant qu’elle concernait les requérants, la procédure a donc duré, à ce jour, près de six ans devant les organes d’enquête. A. Sur la recevabilité

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender, précité, et Săileanu c. Roumanie , n o 46268/06, § 50, 2 février 2010). 23 . Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. III. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 2 ET 3 SOUS LEUR VOLET PROCÉDURAL ET 13 DE LA CONVENTION

Les requérants se plaignent, en invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, de l’absence d’une enquête effective, impartiale et diligente susceptible de mener à l’identification et à la sanction des personnes responsables de la répression violente des manifestations de décembre 1989, lors de laquelle ils allèguent avoir été victimes de mauvais traitements. Sous l’angle de l’article 13 de la Convention, ils estiment ne pas avoir eu à leur disposition un recours effectif propre à conduire à l’identification et à la punition des personnes responsables des mauvais traitements prétendument subis. Les dispositions invoquées par les requérants sont ainsi libellées : Article 2 « 1. Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi… 2. La mort n’est pas considérée comme infligée en violation de cet article dans les cas où elle résulterait d’un recours à la force rendu absolument nécessaire : a) pour assurer la défense de toute personne contre la violence illégale ; b) pour effectuer une arrestation régulière ou pour empêcher l’évasion d’une personne régulièrement détenue ; c) pour réprimer, conformément à la loi, une émeute ou une insurrection. » Article 3 « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » Sur la recevabilité 1. Les arguments des parties

Le Gouvernement conteste la compétence ratione temporis de la Cour pour examiner ces griefs. Il fait valoir que les événements, ainsi que l’ouverture de l’enquête, sont antérieurs à la date de la ratification de la Convention par la Roumanie – le 20 juin 1994 – et allègue de surcroît que plusieurs décisions de non-lieu ont été rendues avant cette date. Dès lors, s’appuyant sur l’arrêt Multiplex c. Croatie (no 58112/00, 10 juillet 2003), il soutient que la Cour n’est pas compétente pour examiner les allégations des violations des articles 2, 3 et 13 de la Convention.

Il excipe également du non-épuisement des voies de recours internes et allègue que certains requérants ne se sont jamais joints à la procédure interne en tant que parties civiles ou l’ont fait tardivement, tandis que d’autres n’ont comparu devant les organes d’enquête qu’en tant que témoins.

Quant au fond, le Gouvernement fait valoir qu’une enquête est en cours concernant la répression armée des manifestations anticommunistes de décembre 1989 et que l’efficacité de cette enquête doit être examinée à la lumière de la complexité de l’affaire et de son enjeu. En particulier, la durée de l’enquête s’expliquerait par la difficulté d’établir les faits. Il estime en outre que les requérants n’ont pas eu une attitude diligente dans le déroulement de l’enquête.

En ce qui concerne l’article 13, le Gouvernement considère que les requérants n’ont pas présenté devant les autorités internes un grief défendable, relatif à l’existence d’un traitement prohibé par l’article 3.

Les requérants exposent qu’ils ont la qualité de victime quant à l’absence d’une enquête effective sur l’emploi de la force meurtrière à l’encontre des manifestants. Les forces militaires déployées en grand nombre ont fait usage non seulement du gaz lacrymogène mais aussi d’armement et de munitions de guerre, ainsi que de véhicules blindés et de chars de combat, avec lesquels elles ont frappé la foule dans laquelle les requérants se trouvaient, en semant la panique. Ainsi, ils relèvent avoir vécu un profond sentiment d’angoisse, dont ils ressentent les séquelles, à savoir des états dépressifs ou d’anxiété jusqu’à aujourd’hui.

Ils font ensuite valoir ne pas avoir bénéficié d’une enquête effective quant à leurs griefs tirés des articles 2 et 3 de la Convention, compte tenu de ce que l’enquête est toujours pendante devant les autorités d’enquête, plus de vingt-trois ans après les événements. 2. L’appréciation de la Cour

La Cour rappelle qu’un mauvais traitement doit atteindre un minimum de gravité pour tomber sous le coup de l’article 3. L’appréciation de ce minimum est relative par essence ; elle dépend de l’ensemble des données de la cause, et notamment de la durée du traitement, de ses effets physiques et mentaux ainsi que, parfois, du sexe, de l’âge et de l’état de santé de la victime (voir, parmi d’autres précédents, Jalloh c. Allemagne [GC], n o 54810/00, § 67, CEDH 2006 ‑ IX ; Idalov c. Russie [GC], n o 5826/03, § 91, 22 mai 2012).

Par exemple, des actes qui ne touchaient pas physiquement les requérants comme la destruction de leurs maisons, perpétrés même sans intention de les punir, ont été considérés comme des mauvais traitements. Plus encore, la Cour a considéré qu’un sentiment de profonde angoisse chez une personne, associé au mépris témoigné à son encontre par les autorités, a atteint le seuil de gravité requis pour tomber sous le coup de l’article 3 ( Mubilanzila Mayeka et Kaniki Mitunga c. Belgique , n o 13178/03, § 70, CEDH 2006 ‑ XI).

En tout état de cause, les allégations de mauvais traitements doivent être étayées par des éléments de preuve appropriés. Pour l’appréciation de ces éléments, la Cour applique le principe de la preuve « au-delà de tout doute raisonnable ». Toutefois, une telle preuve peut résulter d’un faisceau d’indices, ou de présomptions non réfutées, suffisamment graves, précis et concordants ( Enea c. Italie [GC], n o 74912/01, § 55, CEDH 2009).

La Cour rappelle aussi que l’objet et l’étendue des obligations de nature procédurale que l’article 3, pris isolément ou combiné avec l’article 13 de la Convention, impose aux autorités nationales concernant l’établissement des faits et des responsabilités à raison d’actes ou d’omissions imputables aux agents de l’État. L’interdiction absolue inscrite à l’article 3 de la Convention, comme celle qui découle de l’article 2 ( Menson c. Royaume-Uni (déc.), n o 47916/99, CEDH 2003-V), implique pour les autorités le devoir de mener une enquête officielle effective, lorsqu’une personne allègue, de manière « défendable », avoir été victime d’actes contraires à l’article 3 et commis dans des circonstances suspectes, quelle que soit la qualité des personnes mises en cause. C’est le grief tenant à l’existence du traitement prohibé qui doit être « défendable », pas forcément l’appréciation faite, à tort ou à raison, par la victime quant à l’identité des « responsables présumés » : une fois dûment saisies selon les voies légales existantes, c’est aux instances nationales qu’il incombe de soumettre les faits portés à leur connaissance à l’examen le plus scrupuleux qu’exige l’article 3, pour que les faits soient élucidés et les « vrais » responsables identifiés ( Ay c. Turquie , n o 30951/96, §§ 59 et 60, 22 mars 2005, avec d’autres références).

En l’occurrence, la Cour relève en premier lieu que le grief des requérants est tiré principalement de l’inefficacité de l’enquête ouverte au sujet de la répression des manifestations contre le régime communiste auxquelles ils ont participé le 21 décembre 1989 et les jours suivants et au cours desquelles ils allèguent avoir subi des mauvais traitements.

Elle estime dès lors qu’il convient d’examiner le présent grief à la seule lumière de l’article 3 de la Convention sous son volet procédural ( Association « 21 Décembre 1989 » et autres, précité, § 157, Acatrinei et autres c. Roumanie , n o 10425/09 et 71 autres requêtes, § 37, 26 mars 2013).

Quant aux arguments du Gouvernement tirés de l’absence de compétence ratione temporis de la Cour et du défaut d’épuisement des voies de recours internes par les requérants, la Cour estime qu’elle n’a pas à trancher ces questions étant donné que le grief est en tout état de cause irrecevable pour les raisons qui suivent.

En particulier, les requérants allèguent avoir été exposés, lors de leur participation à ces manifestations, à un risque sérieux pour leur vie et leur intégrité physique et psychique et, de ce fait, avoir vécu un profond sentiment d’angoisse, qui aurait laissé des séquelles psychologiques chez eux.

La Cour note toutefois que les requérants n’ont pas fourni de certificat médical attestant des séquelles psychiques. De surcroît, il ressort du dossier que les requérants n’ont saisi les autorités d’une plainte pénale assortie d’une demande au civil qu’en 2008, soit plus de dix-sept ans après les événements dénoncés.

Compte tenu de l’absence de preuve attestant des effets physiques ou mentaux sur la personne des requérants découlant des actes dénoncés, combinée avec la tardiveté de leur plainte devant les autorités internes, la Cour estime que ces dernières n’ont pas enfreint l’obligation procédurale découlant de l’article 3 de la Convention à leur égard (voir aussi Association « 21 Décembre 1989 » et autres, précité, §§ 158-159).

Dès lors, il convient de déclarer ce grief irrecevable comme manifestement mal fondé en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. IV.

Compte tenu de l’ensemble des éléments dont elle dispose et pour autant qu’elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation de ces dispositions.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. V.

Les requérants réclament entre 30 000 et 500 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

Le Gouvernement estime ces prétentions excessives.

La Cour estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle accorde à chaque requérant 1 350 EUR à ce titre. B. Frais et dépens

Les requérants n’ont formulé aucune demande à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de joindre les requêtes ; 2. Déclare les requêtes recevables quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevables pour le surplus ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit a) que l’État défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 350 EUR (mille trois cent cinquante euros) pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 novembre 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Marialena Tsirli Josep Casadevall Greffière adjointe Président ANNEXE N o N o de requête Date d’introduction Nom du requérant Date de naissance Lieu de résidence Représentant Date de la demande de constitution de partie civile au dossier d’enquête pénale n o 97/P/1990 56861/08 10 novembre 2008 Ștefan BOȘNIGEANU [1] 16 mars 1941 Bucarest Antonie POPESCU 2/10/2008 56867/08 10 novembre 2008 Petre CĂPRARU 22 juin 1960 Bucarest Antonie POPESCU 2/9/2008 56874/08 10 novembre 2008 Alexandru CLINCEA 14 janvier 1924 Bucarest Antonie POPESCU 10/11/2008 56880/08 10 novembre 2008 Ion CUTUCA 14 décembre 1937 Bucarest Antonie POPESCU 18/11/2008 56895/08 10 novembre 2008 Ion DUMITRU 22 novembre 1949 Bucarest Antonie POPESCU 14/11/2008 56896/08 10 novembre 2008 Marian FIRIMIȚĂ 14 mai 1938 Bucarest Antonie POPESCU 7/9/2008 56907/08 10 novembre 2008 Nicușor NEGOIȚĂ 16 decembre 1949 Bucarest Antonie POPESCU 18/10/2008 56946/08 10 novembre 2008 Ion OANCEA 12 octobre 1947 Bucarest Antonie POPESCU 19/11/2008 56970/08 10 novembre 2008 Mihnea Niculae PARASCHIVESCU 19 août 1967 Bucarest Antonie POPESCU 1/9/2008 56975/08 10 novembre 2008 Nicolae POPESCU 7 avril 1953 Bucarest Antonie POPESCU Septembre 2008 56977/08 10 novembre 2008 Gheorghe PURGHEL 28 septembre 1950 Bucarest Antonie POPESCU 3/10/2008 56995/08 10 novembre 2008 Florian TELENTE 27 mai 1955 Bucarest Antonie POPESCU 19/11/2008 56996/08 10 novembre 2008 Elena VASILESCU 31 juillet 1928 Bucarest Antonie POPESCU 14/10/2008 467/09 22 décembre 2008 Gabriel HÎRTOPANU 8 novembre 1971 Bucarest Ionuț MATEI 1/9/2008 470/09 22 décembre 2008 Decebal Mihail ISPAS 30 août 1956 Bucarest Ionuț MATEI 1/9/2008 471/09 22 décembre 2008 Marin IVAȘCU 26 octobre 1954 Pitești, Argeș Ionuț MATEI 20/11/2008 472/09 22 décembre 2008 Ion MINCULETE 16 avril 1967 Bucarest Ionuț MATEI 4/9/2008 474/09 22 décembre 2008 Marian [2] NEAGOE 26 juin 1949 Bucarest Ionuț MATEI 20/11/2008 476/09 22 décembre 2008 Dorel POPESCU 6 mai 1956 Pitești Ionuț MATEI 3/10/2008 479/09 22 décembre 2008 Daniel STOENESCU 3 octobre 1958 Bucarest Ionuț MATEI 21/11/2008 684/09 22 décembre 2008 Lucia ALBU 15 mars 1951 Bucarest Ionuț MATEI 6/9/2008 691/09 22 décembre 2008 Monica Elena ANESCU 19 octobre 1967 Bucarest Ionuț MATEI 18/10/2008 695/09 22 décembre 2008 Neculae [3] CENUȘE 20 septembre 1936 Bucarest Antonie POPESCU 2/9/2008 697/09 22 décembre 2008 Melania COCIOBEA 7 janvier 1952 Bucarest Ionuț MATEI 20/11/2008 698/09 22 décembre 2008 Ovidiu Marius COJOCARU 26 juin 1967 Bucarest Ionuț MATEI 20/11/2008 701/09 22 décembre 2008 Valentin DERSCARU 9 décembre 1955 Bucarest Ionuț MATEI 5/10/2008 711/09 22 décembre 2008 Bogdan Mihail JUNCU-LUNGULESCU 6 mars 1971 Bucarest Ionuț MATEI 2/10/2008 713/09 22 décembre 2008 Mihaela-Gabriela MARINESCU-GRIGORESCU 8 novembre 1945 Bucarest Antonie POPESCU 2/10/2008 722/09 22 décembre 2008 Nicolae PANTAZI 13 septembre 1945 Domnești, Argeș Ionuț MATEI 8/10/2008 730/09 22 décembre 2008 Marinela RUSET 17 janvier 1951 Bucarest Antonie POPESCU 9/10/2008 735/09 22 décembre 2008 Nicolae SFIDIUC 16 juillet 1946 Bucarest Ionuț MATEI 19/11/2008 10453/09 28 janvier 2009 Petra CHELUȘ 10 août 1948 Prunaru, Teleorman Ionuț MATEI 14/11/2008 10459/09 28 janvier 2009 Ion DRAGNEA 10 juin 1952 Bucarest Antonie POPESCU 19/11/2008 10864/09 28 janvier 2009 Ștefan MIHALCEA 26 juillet 1957 Bucarest Ionuț MATEI 3/9/2008 [1] Rectifié le 29 juin 2015 : le texte était le suivant : « BOSNIGEANU » [2] Rectifié le 29 juin 2015 : le texte était le suivant : « Marin » [3] Rectifié le 29 juin 2015 : le texte était le suivant : « Nicolae »