Comunicat la 4 noiembrie 2014 A DOUA SECȚIUNI RĂSPUNSURI nr. 48583/07 și 53717/07 Suat ÖZALP împotriva Turciei introduse la 22 octombrie 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Suat Özalp, este un resortisant turc născut în 1975 și rezident în Istanbul.
Acesta este reprezentat în fața Curții de către F. Karakaș Do Reclamantul este proprietarul și redactorul-șef al lanului-Hebdomadar, Azadiya Welat Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Recherche n 48583/07 La 26 aprilie 2003, lahebdomadar Azadiya Welat a publicat un articol intitulat JiKonseye Serokatye Kadekę bo Tirkiye, Iraq, Iran u Suriye-Danezana Caresery (Declarația de soluție a Consiliului KADEK pentru Turcia, Iran, Irak și Siria) La 2 iunie 2003, ca urmare a detașării articolului mai sus, procurorul Republicii cuze l-a acuzat pe reclamant de publicarea unei declarații a unei organizații ilegale armate, care încalcă prevederile articolului 169 din Codul Penal și ale articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului ( În conformitate cu art. 2 alineatul (1) din Legea privind presa nr. 5680, acesta a solicitat, de asemenea, închiderea provizorie a hebdomadarului.
La 17 octombrie 2003, la cererea procurorului districtual al Republicii, judecătorul judecător se află în apropierea instanței de securitate a statului în care se află statul în care se află (denumită în continuare "judecata de securitate a statului") în temeiul articolului 28 din Constituție, precum și al articolului 86 din fostul Cod de procedură penală. La sfârșitul zilei de 26 august 2003, procurorul general al Republicii și-a emis avizul cu privire la fond și la instanța de judecată, acordându-i reclamantului un termen pentru a-și depune memoriul în apărare. La 13 noiembrie 2003, instanța de securitate a statului l-a condamnat pe reclamant, în prezența avocatului său, la o amendă de 346 783 La data de 20 ianuarie 2003, reclamantul a dispus, de asemenea, închiderea provizorie pentru o săptămână, în conformitate cu art. 2 alineatul (1) suplimentar din Legea privind presa nr. 5680. La data de 3 mai 2004, Curtea de Casație infirmă hotărârea primei instanțe.
După abolirea Curții de Securitate a statului, cauza a fost judecată mai întâi de tribunalul de judecată al statului. La 29 iulie 2005, instanța de judecată a adoptat o decizie de incompetență rațională în favoarea tribunalului corecțional, iar cauza a fost trimisă în fața tribunalului corecțional din Beyouilu. La 26 decembrie 2005, reclamantul și-a prezentat apărarea prin recurs la tribunalul din Diyarbakýr, în prezența unui avocat numit din oficiu de către instanță. La 13 septembrie 2006, tribunalul corecțional a adoptat, la rândul său, o decizie de incompetență și a fost trimis în fața Curții de Casație pentru hotărârea privind conflictul de competență. La 13 decembrie 2006, Curtea de Casație a atribuit cauza instanței de judecată din Quessies d'iuli.
În landul din 10 mai 2007, reclamantul și-a prezentat concluziile orale în prezența avocatului său. La 12 iulie 2007, instanța de judecată a condamnat reclamantul în absența reclamantului și a avocatului său, la o amendă de 343 de noi cărți turcești [1] (TRY - aproximativ 192 de euro (EUR) în funcție de cursul de schimb în vigoare la acea dată) și, de asemenea, să plătească costurile procedurii de 210 TRY (aproximativ 118 EUR) inclusiv costurile de traducere a articolului În special, Comisia a considerat că reclamantul a depășit cadrul articolului 10 din Convenția europeană a drepturilor omului și a încălcat obligația sa de a se asigura că mass-media nu devine un mijloc de exprimare a sentimentelor de dușmănie și dintagonism și, în consecință, este folosită pentru a transporta răspândirea de opinii care susțin violența.
La 21 august 2007, reclamantul s-a ocupat de casare. La 22 august 2007, tribunalul a respins recursul pe motiv că decizia era definitivă și că nu era susceptibilă de recurs în casație. Cererea nr. 53717/07 În numărul din 18 mai 2003 al revistei Azadiya Welat a publicat un articol intitulat Endame Konseya Serokatiya Gisti y KADEK Acesta este un articol care a publicat declarația unui membru al consiliului președinției generale a KADEK cu privire la memorandumul adoptat de Asociația Națională privind trimiterea militarilor în Irak. La 17 octombrie 2003, curtea de securitate a statului a sesizat Azadiya Welat La 20 octombrie 2003, procurorul din Republica Moldova a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713 și al articolului 2 alineatul (1) suplimentar din Legea privind presa nr. 5680. După abolirea cursurilor de securitate ale statului, cauza a fost examinată de instanța de judecată din statul respectiv.
La 29 iulie 2005, instanța de judecată a adoptat o decizie de incompetență rațională în favoarea tribunalului corecțional, iar cauza a fost retrimisă tribunalului corecțional din Beyouilu. La 26 decembrie 2005, reclamantul și-a prezentat concluziile verbale pe cale repatrială în lipsa avocatului său. La 13 septembrie 2006, tribunalul corecțional a adoptat, de asemenea, o decizie de incompetență și a prezentat cauza Curții de Casație pentru a lua o decizie cu privire la conflictul de competență. La 13 decembrie 2006, Curtea de Casație a atribuit cauza instanței judecătorești în litigiu.
La 12 iulie 2007, instanța de judecată a condamnat reclamantul, în absența acestuia și a avocatului său, la o amendă de 350 TRY (aproximativ 200 EUR în funcție de cursul de schimb în vigoare la acea dată), în temeiul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 4 din Legea nr. 3713. De asemenea, ea a condamnat-o să plătească cheltuielile procedurii de 210 TRY (aproximativ 118 EUR în funcție de cursul de schimb în vigoare la acea dată), inclusiv cheltuielile de traducere a articolului În special, Comisia a considerat că reclamantul a depășit cadrul articolului 10 din Convenția europeană a drepturilor omului și că a încălcat obligația sa de a se asigura că mass-media nu devine un mijloc de exprimare a sentimentelor de dușmănie și dintagonism și, prin urmare, este utilizată pentru a transporta răspândirea de opinii care promovează violența.
La 21 august 2007, reclamantul s-a ocupat de casare. La 22 august 2007, acesta s-a prevazut de articolele 6 și 10 din Convenție. La 22 august 2007, instanța de judecată a respins recursul pe motiv că decizia era definitivă și că aceasta nu era susceptibilă de recurs în casation. Pentru dreptul și practica internă relevante, a se vedea Gözel și Özer c. Turcia 43453/04 și 31098/05, § 23, 6 iulie 2010). Va fi condamnat la o pedeapsă cuprinsă între trei și cinci ani de închisoare (...), oricine, fiind conștient de poziția și calitatea unei astfel de benzi sau organizații armate, va ajuta sau îi va oferi cazare, alimente, arme și muniție sau îmbrăcăminte, sau va facilita acțiunile sale în orice fel.
Invocând art. 10 din convenție, reclamantul susține că condamnările sale pentru publicarea scrierilor în litigiu constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de măsura de sechestrare impusă de instanța de securitate a statului și de condamnările sale la amenzi, precum și la cheltuielile procedurii, în special de cheltuielile de traducere a scrierilor în cadrul procedurii penale diligente împotriva sa. Invocând articolele 6 și 13 din convenție, se plânge, de asemenea, că a fost lipsit de posibilitatea de a formula un recurs în recurs împotriva hotărârilor judecătorești de primă instanță.
Întrebări cu privire la părți Au existat încălcări ale libertății de exprimare a reclamantului în sensul articolului 10 din convenție (2) Se poate considera că dreptul reclamantului de a formula recurs împotriva hotărârilor judecătorești de primă instanță, în temeiul articolului 305 din fostul Cod de procedură penală, a constituit un obstacol disproporționat în calea dreptului său de acces la o instanță (a se vedea Bayar și Gürbüz c. Turcia, nr 37569/06, § 49, 27 noiembrie 2012) la 1 ianuarie 2005, cartea turcească (TRY), care înlocuiește vechea carte turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL.
Communiquée le 4 novembre 2014
Requêtes n os 48583/07 et 53717/07 Suat ÖZALP contre la Turquie introduites le 22 octobre 2007
Le requérant, M. Suat Özalp, est un ressortissant turc né en 1975 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M e F. Karakaș Doğan, avocate à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Le requérant est le propriétaire et le rédacteur en chef de l’hebdomadaire « Azadiya Welat ». Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant peuvent se résumer comme suit : 1. Requête n o 48583/07 Le 26 avril 2003, l’hebdomadaire Azadiya Welat publia un article intitulé « JiKonseya Serokatiye Kadek’ê bo Tirkiye, Iraq, Iran û Suriye-Danezana Careseriyĕ (La déclaration de solution du conseil de KADEK pour la Turquie, l’Iran, l’Iraq et la Syrie) » et sa suite intitulée « jiKADNEK’e Danezana Careseriye (La déclaration de solution du KADEK)».
Il s’agissait d’une déclaration émanant d’une organisation illégale armée, KADEK (Congrès pour la liberté et la démocratie au Kurdistan).
Le 2 juin 2003, à la suite de la parution de l’article susmentionné, le procureur de la République d’Istanbul inculpa le requérant de publication d’une déclaration émanant d’une organisation illégale armée, infraction prévue à l’article 169 du code pénal et l’article 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme (« la loi n o 3713 »). Il demanda également la fermeture provisoire de l’hebdomadaire, en application de l’article 2 § 1 additionnel de la loi sur la presse n o 5680. Le 17 octobre 2003, à la demande du procureur de la République, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul (ci-après « la cour de sûreté de l’État ») rendit une ordonnance de référé portant saisie des exemplaires du journal susmentionné, en application de l’article 28 de la Constitution, ainsi que de l’article 86 de l’ancien code de procédure pénale.
À l’issue de l’audience du 26 août 2003, le procureur de la République émit son avis sur le fond et la cour d’assises accorda au requérant un délai pour qu’il dépose son mémoire en défense. Le 13 novembre 2003, la cour de sûreté de l’État condamna le requérant, en présence de son avocat, à une amende de 346 783 000 anciennes livres turques (environ 120 euros selon le taux de change en vigueur à cette date). Elle ordonna également la fermeture provisoire de l’hebdomadaire pour une semaine, en application de l’article 2 § 1 additionnel de la loi sur la presse n o 5680. Le 20 janvier 2003, le requérant se pourvut en cassation. Le 3 mai 2004, la Cour de cassation infirma l’arrêt de la première instance.
Après l’abolition des cours de sûreté de l’État, l’affaire fut examinée d’abord par la cour d’assises d’Istanbul. Le 29 juillet 2005, la cour d’assises adopta une décision d’incompétence ratione materiae en faveur du tribunal correctionnel et l’affaire fut renvoyée devant le tribunal correctionnel de Beyoğlu. Le 26 décembre 2005, le requérant présenta sa défense par voie rogatoire devant la cour d’assises de Diyarbakır, en présence d’un avocat nommé d’office par le tribunal. Le 13 septembre 2006, le tribunal correctionnel adopta à son tour une décision d’incompétence et l’affaire fut renvoyée devant la Cour de cassation pour décision sur le conflit de compétence. Le 13 décembre 2006, la Cour de cassation attribua l’affaire à la cour d’assises d’Istanbul.
À l’audience du 10 mai 2007, le requérant déposa ses conclusions orales en présence de son avocat. Le 12 juillet 2007, la cour d’assises condamna le requérant en l’absence du requérant et de son avocat, à une amende de 343 nouvelles livres turques [1] (TRY - environ 192 euros (EUR) selon le taux de change en vigueur à cette date) et également à payer les frais de la procédure de 210 TRY (environ 118 EUR) incluant les frais de traduction de l’article litigieux, en vertu de l’article 6 §§ 2 et 4 de la loi n o 3713. Elle estima notamment que le requérant avait outrepassé le cadre de l’article 10 de la Convention européenne des droits de l’homme et il avait commis un manquement à son devoir de veiller à ce que les médias ne deviennent un moyen d’exprimer des sentiments de haine et d’antagonisme et servent ainsi à véhiculer la propagation d’opinions qui préconisent la violence.
Elle précisa que l’arrêt était susceptible de pourvoi (« temyiz yoluna bașvurma hakları olduğu »). Le 21 août 2007, le requérant se pourvut en cassation. Il se prévalut des articles 6 et 10 de la Convention. Le 22 août 2007, la cour d’assises rejeta le pourvoi au motif que la décision était définitive et qu’elle n’était pas susceptible de pourvoi en cassation. 2. Requête n o 53717/07 Dans le numéro du 18–24 octobre 2003, l’hebdomadaire Azadiya Welat publia un article intitulé « Endame Konseya Serokatiya Giști ya KADEK’e Duran Kalkan – Tezkere ilankirina șer’e ( Le membre du conseil de KADEK – C’est une déclaration de guerre ) ». Il s’agissait d’un article qui publiait la déclaration d’un membre du conseil de la présidence générale du KADEK à propos du mémorandum, adopté par l’Assemblé nationale, concernant l’envoi des militaires en Irak.
Le 17 octobre 2003, la cour de sûreté de l’État ordonna la saisie du Azadiya Welat . Le 20 octobre 2003, le procureur de la République d’Istanbul engagea une action pénale contre le requérant, en application de l’article 6 § 2 de la loi n o 3713 et de l’article 2 § 1 additionnel de la loi sur la presse n o 5680. Après l’abolition des cours de sûreté de l’État, l’affaire fut examinée par la cour d’assises d’Istanbul. Le 29 juillet 2005, la cour d’assises adopta une décision d’incompétence ratione materiae en faveur du tribunal correctionnel et l’affaire fut renvoyée au tribunal correctionnel de Beyoğlu. Le 26 décembre 2005, le requérant déposa ses conclusions orales par voie rogatoire en l’absence de son avocat.
Le 13 septembre 2006, le tribunal correctionnel adopta également une décision d’incompétence et l’affaire fut renvoyée devant la Cour de cassation pour décision sur le conflit de compétence. Le 13 décembre 2006, la Cour de cassation attribua l’affaire à la cour d’assises d’Istanbul.
Le 12 juillet 2007, la cour d’assises condamna le requérant, en absence de ce dernier ainsi que de son avocat, à une amende de 350 TRY (environ 200 EUR selon le taux de change en vigueur à cette date) en vertu de l’article 6 §§ 2 et 4 de la loi n o 3713. Elle la condamna par ailleurs à payer les frais de la procédure de 210 TRY (environ 118 EUR selon le taux de change en vigueur à cette date) incluant les frais de la traduction de l’article litigieux en vertu de l’article 6 §§ 2 et 4 de la loi n o 3713. Elle estima notamment que le requérant avait outrepassé le cadre de l’article 10 de la Convention européenne des droits de l’homme et qu’il avait commis un manquement à son devoir de veiller à ce que les médias ne deviennent un moyen d’exprimer des sentiments de haine et d’antagonisme et servent ainsi à véhiculer la propagation d’opinions qui préconisent la violence.
Elle précisa que l’arrêt était susceptible de pourvoi. Le 21 août 2007, le requérant se pourvut en cassation. Il se prévalut des articles 6 et 10 de la Convention. Le 22 août 2007, la cour d’assises rejeta le pourvoi au motif que la décision était définitive et qu’elle n’était pas susceptible de pourvoi en cassation. B. Le droit et la pratique internes pertinents Pour le droit et la pratique internes pertinents, voir Gözel et Özer c. Turquie (n os 43453/04 et 31098/05, § 23, 6 Juillet 2010). L ’article 169 du code pénal turc en vigueur à l’époque des faits, se lit ainsi : « Sera condamné à une peine allant de trois à cinq ans d’emprisonnement (...), quiconque, tout en ayant conscience de la position et qualité d’une telle bande ou organisation armée, l’aidera ou lui fournira un hébergement, des vivres, armes et munitions ou des vêtements, ou facilitera ses agissements de quelque manière que ce soit.
» GRIEFS Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant soutient que ses condamnations pour avoir publié les écrits litigieux constituent une violation de son droit à la liberté d’expression. Invoquant l’article 1 er du Protocole n o 1, le requérant se plaint de la mesure de saisie ordonnée par la cour de sûreté de l’État et de ses condamnations à des amendes ainsi qu’à des frais de la procédure, notamment des frais de traduction des écrits litigieux à l’issue de la procédure pénale diligentée à son encontre. Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, il se plaint également d’avoir été privé de la possibilité de former un pourvoi en cassation contre les jugements de première instance.
1. Y a-t-il eu des atteintes à la liberté d’expression du requérant au sens de l’article 10 de la Convention ? 2. Peut-on considérer que l’impossibilité pour le requérant de former un pourvoi contre les jugements de première instance, en vertu de l’article 305 de l’ancien code de procédure pénale a constitué une entrave disproportionnée à son droit d’accès à un tribunal (voir Bayar et Gürbüz c. Turquie , n o 37569/06, § 49, 27 novembre 2012) ? 1. Le 1 er janvier 2005, la livre turque (TRY), qui remplace l’ancienne livre turque (TRL), est entrée en vigueur. 1 TRY vaut un million TRL.