SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 38494/11 St.S. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 4 noiembrie 2014 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Vincent A. De Gaetano, André Potocki, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată la 23 iunie 2011, Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, dl St. S., este un resortisant sri lankez născut în 1968 și rezident în Fresnay pe Sarthe. Președintele secțiunii a accesat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant (art. 4 din Regulamentul de procedură). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Lepine, avocat la Paris. Guvernul francez ( A fost reprezentat de agentul său, F. Alabrune, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În ceea ce privește faptele care au avut loc în Sri Lanka Reclamantul, deethnie tamule, este originar din Jaffna, nordul Sri Lanka. El a militarizat încă de la vârsta sa fragedă în proteste a părăsit Sri Lanka în 2000 pentru a scăpa de persecuțiile de care el și familia sa erau victime ale autorităților din Sri Lanka și ale grupurilor paramilitare din Sri Lanka. După plecarea reclamantului, membrii familiei sale au continuat să fie persecutați în Sri Lanka, iar fratele său a fost arestat de mai multe ori de militari și paramilitari, în special pentru a fi interogați cu privire la legăturile sale cu reclamantul. La 2 august 2001, reclamantul a solicitat azil la Oficiul francez de protecție a refugiaților și apatrizilor (OFPRA). Cererea sa a fost refuzată de către Comisia Europeană a căilor de atac împotriva refugiaților (CRR). Reclamantul a solicitat reexaminarea cererii sale de azil. Cererea sa a fost respinsă printr-o decizie a OFPRA, împotriva căreia nu a formulat recurs la CRR. Reclamantul l-a înlocuit pe M. S., resortisantul sri lankez și mama unei fiice născută dintr-o uniune anterioară, la care reclamantul a declarat că a contribuit în mod strâns. Reclamantul a fost arestat la 24 septembrie 2007 din cauza activităților sale în beneficiul asociației Reclamantul a fost declarat vinovat, printr-o hotărâre pronunțată la 23 noiembrie 2009 de Tribunalul de Mare Instanță din Paris, de participare la o asociație de răufăcători în vederea pregătirii unor acte de terorism, de finanțare a unei întreprinderi teroriste, dejivrare prin violență, amenințare sau constrângere cu semnături, promisiuni, secrete, fonduri, valoare sau de intrare sau ședere ilegală în Franța. A fost condamnat la patru ani de închisoare. Potrivit reclamantului, trei persoane din guvernul din Sri Lanka erau prezente în sala de judecată în timpul procesului. În urma acestei condamnări, reclamantul a fost încarcerat. Prin hotărârea din 10 ianuarie 2011, prefectul de poliție din Paris a fost expulzat din teritoriul francez din cauza faptului că prezența sa reprezenta o amenințare gravă la adresa ordinii publice. Printr-o ordonanță din 6 iunie 2011, judecătorul tribunalului administrativ din Amiens, căruia tribunalul administrativ din Paris îi pronunțase cererea, a respins recursul din partea instanței administrative din Paris, pentru a se asigura că punerea în aplicare a hotărârii din 10 ianuarie 2011 a fost suspendată până când Tribunalul administrativ din Paris s-a pronunțat pe fond. Lanka ca destinație de trimitere și, printr-un al doilea ordin, a ordonat plasarea reclamantului în centrul de detenție administrativă pentru 48 de ore de la notificarea deciziei. Aceste decizii au fost notificate reclamantului în momentul ridicării acestuia la 11 iunie 2011. La 13 iunie 2011, menținerea sa în centrul de detenție a fost prelungită pentru o perioadă de 15 zile printr-o ordonanță a judecătorului cu privire la libertățile și deținerea instanței judecătorești de mare instanță din Meix, care a fost confirmată printr-o ordonanță din 15 iunie 2011 a instanței de apel din Paris. La 20 iunie 2011, reclamantul a solicitat reexaminarea cererii sale de azil în cadrul OFPRA și, în sprijinul cererii sale, a susținut, printre altele, că, de la arestarea sa în 2007, rudele sale din Sri Lanka erau hărțuite de autoritățile militare din Sri Lanka, asistate de membrii Eelam Peoples Democratic Party. La 23 iunie 2011, reclamantul prezintă Curții o cerere în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, prin care solicita suspendarea măsurii în cauză. Printr-o decizie din 24 iunie 2011, OFPRA și-a respins cererea pe motiv că există motive serioase de a considera că: a fost făcut vinovat, prin angajamentul său în favoarea CCTF, a actelor și a normelor contrare obiectivelor și principiilor Organizației Națiunilor Unite în sensul dispozițiilor de la 1 (c) Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților din 1951 și care nu putea, prin urmare, să se prevaleze de protecție internațională. Cu toate acestea, OFPRA a recunoscut că, având în vedere faptele invocate de solicitant, temerile pe care acesta le prezenta în cazul întoarcerii în țara sa față de autoritățile din Sri Lanka din cauza activităților sale în favoarea LTTE erau plauzibile. În acest sens, OFPRA a stabilit că reclamantul a fost de mult timp un membru al LTTE, pe care nu l-a demisionat niciodată și că activitățile sale anterioare i-au permis să integreze CCTF. Printr-o ordonanță din 24 iunie 2011, judecătorul tribunalului administrativ din Amien și-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii din 6 iunie 2011 prin care prefectul stabili Sri Lanka ca țară de destinație a măsurii de rejudecare luate împotriva sa la 10 ianuarie 2011. În aceeași zi, președintele Camerei Curții căreia i s-a atribuit cauza a decis să informeze guvernul francez să nu expulzeze reclamantul în Sri Lanka pe durata procedurii în fața Curții. Printr-un decret prefectorial din 27 iunie 2011, reclamantul a fost reținut la reședință cu obligația de a se prezenta de două ori pe zi la jandarmerie. Orice deplasare în afara teritoriului comunei i s-a interzis, de asemenea, fără a fi obținut în prealabil autorizația scrisă a prefectului. Prin hotărârea din 14 februarie 2013, Tribunalul Administrativ din Amiens a refuzat să anuleze hotărârea din 10 ianuarie 2011. Tribunalul Administrativ din Sri Lanka din 6 iunie 2011 prin care prefectul fixa Sri Lanka ca țară de destinație. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul a susținut că: o trimitere la Sri Lanka la a face obiectul unor tratamente contrare acestei dispoziții, în special din cauza faptului că hotărârea din 23 noiembrie 2009 identifică ca fiind un responsabil de strângerea de fonduri în Franța pentru LTTE în Sri Lanka. Pe lângă art. 8, reclamantul se plânge că punerea în aplicare a deciziei de trimitere ar aduce atingere respectării vieții sale private și de familie din cauza faptului că soția sa locuiește în Franța, unde a obținut statutul de refugiat, precum și din cauza fiicei acesteia cu care reclamantul a avut legături strânse. Invocând art. 6, recurentul se plânge de ceea ce s-a găsit în dreptul de a contesta în mod eficient litigiul din 10 ianuarie 2011 cu privire la expulzarea sa de pe teritoriul francez, în măsura în care țara de destinație, Sri Lanka, nu a fost stabilită decât de un decret din 6 iunie 2011. Pe teren de la art. 3 din Convenție, reclamantul declară că o trimitere la țara sa de origine, Sri Lanka, se referea la tratamente inumane și degradante, precum și la acte de tortură, contrare acestei dispoziții, astfel formulată, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Printr-o scrisoare din 3 februarie 2012, guvernul susține că recunoașterea de către OFPRA a realității riscului pentru reclamant de a fi supus unor tratamente abuzive în cazul în care se întoarce în Sri Lanka și atâta timp cât circumstanțele rămân comparabile cu punerea în aplicare a măsurii de culpă către această țară. Potrivit acestuia din urmă, pe lângă cauza Boutagni c. Franța 42360/08, 18 noiembrie 2010), din moment ce măsura nu mai poate fi pusă în aplicare, ar trebui eliminată cererea de rol. Reclamantul consideră că, în ceea ce privește corespondența guvernului, partea care rezultă din încălcarea articolului 3 poate fi, prin urmare, considerată ca fiind mai de actualitate. Curtea arată că, la 14 februarie 2013, Tribunalul Administrativ din Amiens a anulat decizia de stabilire a Sri Lanka ca țară de trimitere, recunoscând existența unui risc de tratament necorespunzător în cazul în care această decizie ar fi pusă în aplicare. În aceste condiții, în cazul în care reclamantul este exclus din Sri Lanka în condițiile actuale, acesta nu mai poate pretinde că a fost victima unei încălcări a dreptului garantat prin art. 3. Această parte a cererii inadmisibile în temeiul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, aplicarea articolului 39 din Regulamentul de procedură se încheie. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul consideră că punerea în aplicare a deciziei de trimitere către țara sa de origine ar aduce o atingere disproporționată respectării vieții sale private și familiale din cauza faptului că soția sa locuiește în Franța, unde a obținut statutul de refugiat, precum și fiica acesteia cu care a avut legături strânse. Guvernul, constatând că trimiterea reclamantului este suspendată atâta timp cât circumstanțele rămân comparabile, solicită eliminarea rolului cererii. În plus, guvernul susține că: în urma hotărârii Tribunalului Administrativ din Amiens din 14 februarie 2013, reclamantul nu mai poate invoca calitatea de victimă. În schimb, reclamantul consideră că încălcarea articolului 8 își menține relevanța, întrucât guvernul continuă să încerce să expulzeze reclamantul din Franța, unde își are reședința soția, beneficiar al statutului de refugiat, precum și fiica acestuia. Pe teren de la art. 8, Curtea constată că, în cazul în care instanța administrativă a refuzat să anuleze art. 8 din 10 ianuarie 2011, nu există niciun risc iminent de punere în aplicare a acestei măsuri de trimitere. Prin urmare, în cazul în care măsura de trimitere ar fi pusă în aplicare, recursurile rămân deschise reclamantului, în cadrul căruia situația sa ar putea fi examinată din nou. În aceste condiții, la distanță de reclamantul celulei sale familiale fiind exclus în circumstanțele actuale, acesta nu mai poate, prin urmare, să se declare victimă a unei încălcări a dreptului său garantat prin art. 8. Prin urmare, este oportun să se declare această parte a cererii inadmisibile, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 Pe teren de la art. 6, Curtea a considerat deja că: deciziile referitoare la intrarea, șederea și la landul străinilor nu se referă la drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului și nu se referă la o acuzație în materie penală îndreptată împotriva acestuia, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Maaouia c. Franța [GC], n 39652/98, § 40 CEDH 2000 X). Prin urmare, art. 6 din convenție nu se aplică procedurii referitoare la solicitant. Prin urmare, este inadmisibil pentru incompatibilitate materială și trebuie respins și în temeiul articolului 3 litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ganna Yudkivska Premier Președinte
Requête n
o
38494/11
St.S.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 4 novembre 2014 en un comité composé de
:
Ganna Yudkivska,
présidente,
Vincent A. De Gaetano,
André Potocki,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 juin 2011,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article
39 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. St. S., est un ressortissant sri lankais né en 1968 et résidant à Fresnay sur Sarthe. Le président de la section a accédé à la demande de non
‑
divulgation de son identité formulée par le requérant (article
47
§
4 du règlement). Il a été représenté devant la Cour par M
e
E.
Lepine, avocat à Paris.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Quant aux faits survenus au Sri Lanka
Le requérant, d’ethnie tamoule, est originaire de Jaffna, au nord du Sri
Lanka. Il milita depuis son plus jeune âge dans les manifestations
étudiantes du mouvement des
Tigres de libération de l’Eelam Tamoul
Il quitta le Sri Lanka en 2000 pour fuir les persécutions dont lui et sa famille étaient victimes de la part des autorités sri lankaises et de groupes paramilitaires, en raison de leur appartenance aux LLTE.
Après le départ du requérant, les membres de sa famille continuèrent d’être persécutés au Sri Lanka. Son frère fut ainsi arrêté plusieurs fois par des militaires et paramilitaires, aux fins notamment d’être interrogé sur ses liens avec le requérant.
2.
Quant aux faits survenus en France
Le 2 août 2001, le requérant sollicita l’asile auprès de l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA). Sa demande fut refusée par l’OFPRA puis par la Commission des recours des réfugiés (CRR). Le requérant sollicita le réexamen de sa demande d’asile. Sa demande fut rejetée par une décision de l’OFPRA, à l’encontre de laquelle il ne forma pas de recours devant la CRR.
Le requérant épousa M
me
S., ressortissante sri lankaise et mère d’une fille née d’une précédente union, à l’éducation de laquelle le requérant dit avoir étroitement contribué.
Le requérant fut arrêté le 24 septembre 2007 en raison de ses activités au bénéfice de l’association «
comité de coordination tamoule de France
» (CCTF), considérée comme une vitrine en France des LTTE. Le requérant fut déclaré coupable, par un jugement rendu le 23 novembre 2009 par le tribunal de grande instance de Paris, de participation à une association de malfaiteurs en vue de la préparation d’actes de terrorisme, de financement d’entreprise terroriste, d’extorsion par violence, menace ou contrainte de signatures, promesses, secrets, fonds, valeur ou bien ainsi que d’entrée ou séjour irrégulier en France. Il fut condamné à une peine de quatre
ans d’emprisonnement.
Selon le requérant, trois personnes du gouvernement sri lankais étaient présentes dans la salle d’audience lors du procès. À la suite de cette condamnation, le requérant fut incarcéré. Par un arrêté du 10 janvier 2011, le préfet de police de Paris ordonna l’expulsion du requérant du territoire français du fait que sa présence constituait une menace grave pour l’ordre public.
Par une ordonnance du 6 juin 2011, le juge des référés du tribunal administratif d’Amiens, auquel le tribunal administratif de Paris avait déféré la requête, rejeta le recours de l’intéressé tendant à ce que la mise à exécution de l’arrêté préfectoral du 10 janvier 2011 soit suspendue jusqu’à ce qu’il soit statué sur le fond.
Le même jour, le préfet de l’Oise fixa, par un premier arrêté, le Sri
Lanka comme destination de renvoi et, par un second arrêté, ordonna le placement du requérant en centre de rétention administrative pour quarante-huit
heures à compter de la notification de la décision. Ces décisions furent notifiées au requérant à sa levée d’écrou le 11 juin 2011. Il fut alors immédiatement placé en centre de rétention administrative.
Le 13 juin 2011, son maintien en centre de rétention fut prolongé pour une durée de quinze jours par une ordonnance du juge des libertés et de la détention du tribunal de grande instance de Meaux, laquelle fut confirmée par une ordonnance du 15 juin 2011 de la cour d’appel de Paris.
Le 20 juin 2011, le requérant sollicita le réexamen de sa demande d’asile auprès de l’OFPRA. À l’appui de sa demande, il faisait notamment valoir que ses proches restés au Sri Lanka étaient, depuis son arrestation en 2007, harcelés par les autorités militaires sri lankaises aidées de membres de l’
Eelam Peoples Democratic Party
.
Le 23 juin 2011, le requérant saisit la Cour d’une demande en application de l’article 39 du règlement de la Cour, par laquelle il demandait la suspension de sa mesure d’expulsion.
Par une décision du 24 juin 2011, l’OFPRA rejeta sa demande au motif qu’il existait des raisons sérieuses de penser qu’il s’était rendu coupable, par son engagement au profit du CCTF, d’actes et agissements contraires aux buts et principes des Nations Unies au sens des stipulations de 1’article
1
f)
c) de la Convention de Genève relatif au statut des réfugiés de 1951 et qu’il ne pouvait, dès lors, se prévaloir d’une protection internationale. Cependant, l’OFPRA admit qu’au regard des faits allégués par le requérant, les craintes que celui-ci faisait valoir en cas de retour dans son pays vis-à-vis des autorités sri lankaises au motif de ses activités en faveur des LTTE étaient plausibles. À ce titre, l’OFPRA tint pour établi le fait que le requérant était de longue date un membre des LTTE, qu’il n’en avait jamais démissionné et que ses activités passées lui avaient permis d’intégrer le CCTF.
Par une ordonnance du 24 juin 2011, le juge des référés du tribunal administratif d’Amiens rejeta sa requête tendant à la suspension de l’exécution de l’arrêté du 6 juin 2011 par lequel le préfet fixait le Sri Lanka comme pays de destination de la mesure d’expulsion prise à son encontre le 10
janvier 2011.
Le même jour, le président de la chambre de la Cour à laquelle l’affaire a été attribuée décida d’indiquer au Gouvernement français de ne pas expulser le requérant vers le Sri Lanka pour la durée de la procédure devant la Cour.
Par un arrêté préfectoral du 27 juin 2011, le requérant fut assigné à résidence avec obligation de se présenter deux fois par jour à la gendarmerie. Tout déplacement en dehors du territoire de la commune lui fut également interdit sans en avoir obtenu préalablement l’autorisation écrite du préfet.
Par un jugement du 14 février 2013, le tribunal administratif d’Amiens refusa d’annuler l’arrêté préfectoral d’expulsion du 10 janvier 2011. En revanche, le tribunal annula l’arrêté du 6 juin 2011 par lequel le préfet fixait le Sri Lanka comme pays de destination.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’un renvoi vers le Sri Lanka l’exposerait à des traitements contraires à cette disposition, notamment en raison du fait que le jugement du 23 novembre 2009 l’identifie comme un responsable de la collecte de fonds en France pour les LTTE au Sri Lanka.
Sous l’angle de l’article 8, le requérant se plaint de ce que la mise à exécution de la décision de renvoi porterait atteinte au respect de sa vie privée et familiale du fait que son épouse réside en France où elle a obtenu le statut de réfugiée, ainsi que la fille de celle-ci avec laquelle le requérant a tissé des liens étroits.
Invoquant l’article 6, le requérant se plaint de ce qu’il s’est trouvé dans l’impossibilité de contester efficacement l’arrêté du 10 janvier 2011 décidant de son expulsion du territoire français dans la mesure où le pays de destination, le Sri Lanka, n’a été fixé que par un arrêté du 6 juin 2011.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 3
Sur le terrain de l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’un renvoi vers son pays d’origine, le Sri Lanka, l’exposerait à des traitements inhumains et dégradants ainsi qu’à des actes de torture, contraires à cette disposition, ainsi libellée
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
Par un courrier du 3 février 2012, le Gouvernement soutient que la reconnaissance par l’OFPRA de la réalité du risque pour le requérant de subir de mauvais traitements en cas de retour au Sri Lanka s’oppose dorénavant et tant que les circonstances restent comparables à ce que soit exécutée la mesure d’éloignement vers ce pays. Selon ce dernier, à l’instar de l’affaire
Boutagni c. France
(n
o
42360/08, 18 novembre 2010), dès lors que la mesure ne peut plus être mise à exécution, il y aurait lieu de rayer la requête du rôle.
Le requérant considère qu’eu égard au courrier du Gouvernement, le grief tiré de la violation de l’article 3 peut donc être considéré comme n’étant plus d’actualité.
La Cour relève que le 14 février 2013 le tribunal administratif d’Amiens a annulé la décision fixant le Sri Lanka comme pays de renvoi, en reconnaissant l’existence d’un risque de mauvais traitement si cette décision était mise à exécution. Dans ces conditions, l’éloignement du requérant vers le Sri Lanka étant exclu dans les circonstances actuelles, il ne peut donc plus se prétendre victime d’une violation de son droit garanti par l’article 3.
Il convient donc de déclarer cette partie de la requête irrecevable en application de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
Partant, l’application de l’article 39 du règlement de la Cour prend ainsi fin.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 8
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant considère que la mise à exécution de la décision de renvoi vers son pays d’origine porterait une atteinte disproportionnée au respect de sa vie privée et familiale du fait que son épouse réside en France où elle a obtenu le statut de réfugiée, de même que la fille de celle-ci avec laquelle il a tissé des liens étroits.
Le Gouvernement, constatant que le renvoi du requérant est suspendu tant que les circonstances demeurent comparables, demande la radiation du rôle de la requête. En outre, le Gouvernement soutient qu’à la suite du jugement du tribunal administratif d’Amiens du 14 février 2013, le requérant ne peut plus se prévaloir de la qualité de victime.
Le requérant estime au contraire que le grief tiré de la violation de l’article
8 conserve toute sa pertinence, dès lors que le Gouvernement persiste à vouloir expulser le requérant de France, où résident son épouse, bénéficiaire du statut de réfugiée, ainsi que la fille de cette dernière.
Sur le terrain de l’article 8, la Cour constate que si le tribunal administratif a refusé d’annuler l’arrêté préfectoral d’expulsion du 10
janvier 2011, il n’existe aucun risque imminent de mise à exécution de cette mesure de renvoi. Il s’ensuit que si la mesure de renvoi devait être mise à exécution, des recours demeurent ouverts au requérant dans le cadre desquels sa situation pourrait être à nouveau examinée. Dans ces conditions, l’éloignement du requérant de sa cellule familiale étant exclu dans les circonstances actuelles, il ne peut donc plus se prétendre victime d’une violation de son droit garanti par l’article 8.
Il convient donc de déclarer cette partie de la requête irrecevable, en application de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6
Sur le terrain de l’article 6, la Cour a déjà considéré que «
les décisions relatives à l’entrée, au séjour et à l’éloignement des étrangers n’emportent pas contestation sur des droits et obligations de caractère civil du requérant ni n’ont trait au bien-fondé d’une accusation en matière pénale dirigée contre lui, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
» (
Maaouia c.
France
[GC], n
o
‑
X).
L’article 6 de la Convention n’est donc pas applicable à la procédure concernant le requérant.
Il s’ensuit que ce grief est irrecevable pour incompatibilité
ratione materiae
et qu’il doit également être rejeté en application de l’article
35
§§
3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare la requête irrecevable.
Stephen Phillips
Ganna Yudkivska
Greffier
Présidente