CtEDO 06.11.2014 Auto

CASE OF EREREN v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
06.11.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-3 - Length of pre-trial detention;Reasonableness of pre-trial detention)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF EREREN v. GERMANY (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Hagen în Germania. Reclamantul a fost arestat la 8 aprilie 2007. Actele sale de identitate s-au dovedit a fi falsificate. La 9 aprilie 2007 Curtea de District Hagen (Landgericht) a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului pe baza deținerii de documente falsificate. La 11 aprilie 2007 Procurorul General a preluat ancheta. La 23 mai 2007, Curtea Federală de Justiție (Bundesgerichtshof) a anulat mandatul de arestare și a emis un nou mandat de arestare bazat, printre altele, pe suspiciunile de a fi membru al unei organizații teroriste străine (Partiul Popular Revoluționar-Front, DHKP-C). La 21 iunie 2007, Curtea Federală de Justiție a respins recursul reclamantului împotriva mandatului de arestare. La 30 august, 30 octombrie 2007 și 14 februarie 2008 Curtea Federală de Justiție a susținut mandatul de arestare și a ordonat ca detenția reclamantului să continue. 10. La 27 mai 2008, Curtea Federală de Justiție a emis un nou mandat de arestare. Potrivit noului mandat, reclamantul a fost puternic suspectat că a jucat un rol principal în activitățile unei organizații teroriste străine și că a comis două conturi de crimă și șase conturi de tentativă de crimă. din Germania să-l instruiască să efectueze un atac terorist care a avut loc la Istanbul la 1 aprilie 1993 și în care doi polițiști au fost uciși. La 17 iunie 2008, Curtea Federală de Justiție a ordonat prelungirea detenției reclamantului. 12. La 24 iunie 2008, Procurorul General a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului cuprinzând 286 de pagini plus o listă de dovezi care acoperă alte 81 de pagini, pe baza aceleași motive ca mandatul de arestare din 27 mai 2008. 13. La 2 octombrie 2008, Curtea Federală de Justiție a ordonat detenția continuată a reclamantului. 14. La 21 noiembrie 2008, Curtea de Apel Düsseldorf (Oberlandesgericht, nr. III-2 STS 1/08), care a stat în primă instanță în cadrul procedurilor privind securitatea statului, a hotărât să deschidă procesul împotriva reclamantului. Audierea a început la 15 ianuarie 2009 și a avut loc în 95 de zile. 15. La 28 aprilie 2009, martorul G.G. a fost auzit de o instanță de la Istanbul în prezența tuturor părților la procedura. 16. La 9 iunie 2009, după 16 zile de audiere a instanței, Curtea de Apel a anulat mandatul de arestare în măsura în care se bazase pe suspiciunile că reclamantul a ordonat atacul care a avut loc la Istanbul la 1 aprilie 1993 și a ordonat detenția continuată a reclamantului pe baza motivelor rămase ale mandatului de arestare. Curtea de Apel a considerat că martorul G.G., bazat pe urmărire penală, nu a confirmat mărturia pe care a dat-o autorităților turce în 1993. În invers, el a declarat că a fost torturat de funcționarii publici turci și a fost forțat să semneze un protocol pregătit. El nu cunoștea reclamantul. În aceste circumstanțe, nu a persistat nici o suspiciune puternică că reclamantul a ordonat actele penale menționate mai sus. 17. Curtea de Apel a considerat că reclamantul rămâne sub suspiciune puternică de a fi comis alte infracțiuni ale cărora a fost acuzat. În special, au existat suficiente documentare și dovezi de martor care susțin afirmația că reclamantul, în calitate de membru principal al unei organizații teroriste, a fost responsabil pentru cauza exploziilor și pentru comiterea altor acte criminale. Curtea de Apel s-a referit, printre altele, la procesul-verbal și la hotărârile congresului fondator care au stabilit că reclamantul a fost ales ca membru al comitetului central al DHKP-C la începutul anului 1999. Curtea a observat că reclamantul, care rezistă ilegal în Germania, nu a avut nici o reședință stabilită, nici legături sociale suficiente pentru a se asigura apariția sa în fața instanței. Prin urmare, nu existau mijloace mai mici pentru a-și asigura prezența în procesul. 19. Curtea de Apel a considerat în continuare că procedura a fost accelerată în cazurile de detenție preliminară. Curtea de Apel a inclus un cont detaliat al procesului, explicând că, în mai multe ocazii, martorii nu pot fi interogați de către instanță pentru că își exercită dreptul de a nu depune mărturie. Curtea a auzit mărturie de la nouă martori și apoi au mai fost auziți patru martori. Pentru a stabili dacă reclamantul a comis infracțiunile de care a fost acuzat, mărturia martorilor turci a fost de o importanță primordială. Prin urmare, Curtea de Apel a trebuit să facă mai multe anchete prin intermediul scrisorilor rogatorii în Turcia. 20. La 4 august 2009, Curtea Federală de Justiție (Bundesgerichtshof) a respins plângerea reclamantului. Curtea Federală de Justiție a confirmat că reclamantul a rămas sub suspiciune puternică de a ordona mai multe exploziuni care au cauzat leziuni și moarte. Curtea a confirmat, de asemenea, că pericolul abscondajului reclamantului și de coluziune a rămas. Continuarea detenției sale nu a fost disproporționată având în vedere importanța subiectului și a pedepsei considerabile care trebuie așteptate în caz de condamnare penală. În plus, lungimea procedurii a fost datorită complexității lor, astfel cum a fost stabilit în detaliu de Curtea de Apel. 21. La 6 octombrie 2009, Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht, nr. 2 BvR 2133/09) a refuzat să ia în considerare plângerea reclamantului împotriva hotărârilor din 9 iunie și 4 august 2009, fără a da motive suplimentare. 22. La 17 februarie 2010, martorul S.G. și un alt martor au fost auzite la Istanbul. 23. La 17 mai 2010, Curtea de Apel din Düsseldorf a prelungit mandatul de arestare din cauza faptului că a existat din nou o suspiciune puternică de faptul că reclamantul a ordonat atacul în timpul căruia doi polițiști au fost uciși la Istanbul în aprilie 1993. Această evaluare a fost, în special, bazată pe mărturie acordată de martorul S.G., care a declarat că G.G. L-a informat în 1993 că reclamantul i-a dat ordinul de a efectua atacul împotriva polițiștilor. Curtea de Apel a considerat că această declarație este consecventă și credibilă. În plus, există dovezi coroborative de la martorii care au confirmat că reclamantul deține o poziție de lider în organizația teroristă în momentul respectiv. 24. Curtea de Apel a constatat, de asemenea, că a rămas o suspiciune puternică că reclamantul a comis alte infracțiuni ale cărora a fost acuzat. Referindu-se la deciziile sale anterioare, Curtea de Apel a considerat că pericolul abscondajului reclamantului a persistat. Acest pericol a fost în continuare agravat de faptul că o altă cameră a Curții de Apel a permis, între timp, extrădarea reclamantului în Turcia. Potrivit unui raport de informații din 2009, un lider al organizației teroriste a ordonat ca reclamantul să fie scos din țară imediat dacă este eliberat din detenție. În plus, s-a cunoscut că organizația teroristă dispunea de mijloacele necesare pentru a pune acest plan în acțiune. 25. Curtea de Apel a considerat în cele din urmă că prelungirea detenției preliminare nu este disproporționată, având în vedere importanța subiectului și gravitatea pedepsei care trebuie așteptată în cazul condamnării penale. 26. La 23 septembrie 2010, martorul S.G. a fost din nou auzit la Istanbul. 27. La 10 februarie 2011, în ziua a 68-a audierii, Curtea de Apel a închis audierea probelor și a auzit pretențiile procurorului. La cererea avocatului apărării, audierea dovezii a fost redeschisă și Curtea de Apel a limitat acuzația la două conturi de crimă comise în aprilie 1993, în timp ce a discontinuat procedura privind celelalte acuzații inițiale împotriva reclamantului. 28. La 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Düsseldorf a condamnat reclamantul de două condamnare de crimă și l-a condamnat la închisoare pe viață. Pe baza dovezilor prezentate în cursul ședinței, Curtea de Apel a constatat că reclamantul a ordonat asasinarea polițiștilor prin telefon din Germania la sfârșitul lunii martie 1993. Curtea de Apel a considerat în primul rând că această constatare este în conformitate cu structura de comandă din cadrul organizației teroriste și nu a fost pusă în întrebări de către G.G. susține că nu cunoștea reclamantul. În timpul audierii sale în fața instanței turce, G.G. În aceste circumstanțe, declarația vagă că reclamantul nu a avut nimic de-a face cu atacul nu era suficientă pentru a pune mărturia S.G. în cauză. 29. Curtea de Apel a considerat în cele din urmă că durata detenției și a audierii principale nu a încălcat drepturile reclamantului în temeiul art. 6 din Convenție. Circumstanțele specifice ale cauzei instantanee nu au permis o încheiere anterioară a procedurii, datorită amplorii și complexității acuzațiilor penale. În afară de două conturi de crimă, din care a fost condamnat, reclamantul a fost acuzat de a avea un rol de lider într-o organizație teroristă străină și de a participa la cauza unui număr considerabil de explozii în Turcia. Dosarele de caz constau din aproximativ 130 de volumi mari. Având în vedere că reclamantul a fost arestat de ocazie, examinarea faptelor relevante ar putea începe numai după arestarea sa. Autoritățile turce au prezentat un număr mare de documente, cum ar fi avizele experților, schița și înregistrările mărturiei martorilor, care trebuiau traduse și examinate înainte de eliberarea acuzării la 24 iunie 2008. Datorită volumului cazului și complexității subiectului, procedura principală nu a putut fi deschisă înainte de 21 noiembrie 2008. În cursul audierii, progresul prelevării probelor a fost determinat de mai multe cereri prin scrisori rogatorii adresate autorităților turce. Membrii curții și reprezentanții părților au călătorit de patru ori în Turcia pentru a participa la audiere de martori în fața instanțelor turce. Fiecare preluare a dovezilor prin scrisori rogatorii a luat mult mai mult de jumătate de an. În urma acestui lucru, luarea probelor a fost închisă la 10 februarie 2011, dar a fost redeschisă cu totul de trei ori la cererea apărării. La 29 noiembrie 2012, Curtea Federală de Justiție a anulat hotărârea Curții de Apel de la Düsseldorf și a trimis cazul unei alte Camere a acestei instanțe. Curtea Federală de Justiție a considerat că evaluarea probelor de către Curtea de Apel a fost eronată deoarece această instanță a presupus în mod eronat că mărturia dată de S.G. cu privire la circumstanțele presupusei sale conversații cu G.G. a fost consecvențioasă și fără contradicții. 31. Curtea Federală de Justiție a mai considerat că nu a putut fi exclusă că această greșeală a fost decisivă pentru Curtea de Apel în ceea ce privește atingerea verdictului său. Există motive suplimentare pentru a revizui în mod critic mărturia S.G... În primul rând, S.G. nu a fost martor direct reclamantului care a ordonat atacul, ci a fost doar un martor de audiere. În plus, martorul nu a fost auzit de instanța de judecată, ci de o instanță turcă la cererea instanței de judecată. În cele din urmă, S.G., care a fost arestat în Turcia în 2002, a colaborat cu poliția turcă și a beneficiat astfel de o sentință mai ușoară și eliberarea anticipată din închisoare. 32. La 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Düsseldorf (nu. III6 STS 3/12) a ordonat detenția continuată a reclamantului, iar detenția suplimentară a fost justificată deoarece reclamantul a fost suspectat puternic de a fi comis o crimă gravă și pentru că există riscul ca acesta să se absoarcă. Curtea a considerat că reclamantul a rămas sub suspiciune puternică de a ordona atacurile efectuate împotriva polițiștilor la 1 aprilie 1993. Acest lucru nu a fost pus în întrebări de decizia Curții Federale de Justiție de a anula hotărârea. Potențialele contradicții din declarațiile formulate de martorul S.G. au trebuit să fie examinate în noua procedură principală. Curtea de Apel a mai considerat că nu existau mijloace mai mici pentru a asigura apariția reclamantului în fața instanței și că durata detenției sale nu era încă disproporționată. Faptul că Curtea Federală de Justiție a anulat hotărârea Curții de Apel Düsseldorf nu a condus la o încălcare a obligației de a accelera procedura, deoarece nu a existat o eroare procedurală evidentă. În plus, Curtea de Apel a respectat obligația de a accelera procedura prin pregătirea cererilor de scrisori rogatorii pentru a începe audierea principală până la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai 2013. 33. La 19 martie 2013, Curtea Federală de Justiție a respins plângerea reclamantului. Această instanță a confirmat faptul că reclamantul a rămas sub suspiciune puternică de a ordona atacul la Istanbul. Această suspiciune a fost bazată în principal pe mărturia martorului S.G. în cadrul audierii principale din 17 februarie și 23 septembrie 2010 și declarații făcute de martorul G.G. în timpul interogarii sale de către poliția turcă la 2 mai 1993. Acest lucru nu a fost pus în discuție de faptul că hotărârea Curții de Apel de la Düsseldorf a fost anulată asupra recursului reclamantului în privința punctelor de drept. Contracția din mărturia S.G. nu se referă la conținutul de bază al declarației sale, care a rămas nemodificat. 34. Curtea Federală de Justiție a observat în continuare că martorul G.G. în timpul interogatoriilor de către autoritățile turce, la 2 mai 1993, a declarat că reclamantul i-a dat ordinul de a efectua atacul la 1 aprilie 1993. Curtea a considerat că nu s-a împiedicat să țină seama de această declarație de către G.G. în repetate afirmații că a făcut această declarație sub tortura, deoarece acuzațiile sale vagi și generale nu au fost confirmate. 35. Curtea Federală de Justiție a considerat în cele din urmă că durata detenției (aproximativ șase ani) nu este disproporționată. Curtea a dat un cont complet al procedurii și a concluzionat că durata procedurii a fost determinată în principal de complexitatea subiectului și de dimensiunea internațională foarte puternică a cauzei. Pe de altă parte, nu au existat întârzieri considerabile imputabile instanței de judecată. 36. La 15 mai 2013, Curtea Constituțională Federală (n. 2 BvR 790/13), în baza Regulamentului său de procedură, a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru aviz. 37. La 6 mai 2013, audierea proaspătă a cazului reclamantului a început în fața Curții de Apel Düsseldorf. 38. La 4 octombrie 2013, Curtea de Apel a ordonat detenția continuată a reclamantului pe baza mandatului de arestare din 27 mai 2008. 39. La 4 februarie 2014, după o nouă cerere depusă de reclamant la 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel a anulat mandatul de arestare și a ordonat eliberarea reclamantului. Curtea de Apel a considerat că executarea ulterioară a detenției ar fi disproporționată. Potrivit acestei instanțe, reclamantul rămâne ferm suspectat că a ordonat atacul din 1 aprilie 1993, în care doi polițiști au fost uciși. Această evaluare a fost bazată pe mărturia furnizată de S.G. în primul set de proceduri, precum și pe alte dovezi coroborative. Curtea de Apel a considerat că prelungirea detenției ar fi disproporționată. În cazurile de detenție preliminară, instanțele penale au fost obligate de a accelera procedura (Beschleunigungsgebot). Acest principiu trebuie aplicat și mai strict, având în vedere durata lungă a detenției reclamantului. Curtea de Apel a considerat că nu a putut prevedea atunci când va auzi mărturie martoră de la S.G., care a fost martorul principal al procesului. În ciuda mai multe rapoarte, cererile de scrisori rogatorii depuse la autoritățile turce în aprilie și septembrie 2013 nu au fost eliminate până acum. Deoarece nu era clar atunci când a putut fi auzit martorul, Curtea de Apel a considerat că nu era în măsură să agite în mod corespunzător procedurile, astfel cum ar fi fost necesar, având în vedere faptul că detenția a durat deja aproape șapte ani. Curtea de Apel a remarcat că declarațiile formulate de martorul G.G. În 1993, autoritățile turce nu au putut fi utilizate deoarece nu s-a putut exclude faptul că au fost obținute prin tortură. 41. În august 2014, procedurile penale erau încă pe calea Curții de Apel din Düsseldorf.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă