CtEDO 13.11.2014 AI

TONCU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
13.11.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TONCU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 26710/08

Dumitru TONCU

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), funcționând la 13 noiembrie 2014 într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Luis López Guerra,

Ján Šikuta,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și din Stephen Phillips,

grefier de secție,

Ținând seama de Convenția Europeană de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («Convenția»),

Ținând seama de cererea sus-menționată introdusă la 7 mai 2008,

Ținând seama de observațiile prezentate de guvernul pârât și de cele prezentate în răspuns de reclamant,

După deliberare, pronunță decizia următoare:

1.

Reclamantul, dl. Dumitru Toncu, este un ressortisant moldav născut în 1981 și deținut la Pruncul. A fost reprezentat în fața Curții de doamna I. Dodon, avocat la Chișinău.

2.

Guvernul moldav («Guvernul») a fost reprezentat de agentul acestuia, dl. L. Apostol.

3.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

A.

Condamnarea reclamantului

4.

La 18 noiembrie 2002, autoritățile interne l-au arestat pe reclamant, suspect de crimă, și l-au plasat în locurile de detenție ale secției de poliție din Comrat.

5.

Printr-o hotărâre din 9 iulie 2003, tribunalul din Comrat l-a găsit pe reclamant vinovat de crimă premeditată agravată și l-a condamnat la cincisprezece ani de închisoare.

6.

La 29 aprilie 2004, curtea de apel din Comrat a redus pedeapsa interesatului la unsprezece ani de închisoare și a confirmat hotărârea instanței inferioare pentru rest. Reclamantul nu a format recurs împotriva hotărârii curții de apel și această decizie a dobândit forță de lucru judecat.

B.

Locurile de detenție ale reclamantului

7.

Reclamantul a cunoscut diverse locuri de detenție înainte sau după condamnare.

8.

Din 18 decembrie 2002 la 15 septembrie 2004 și apoi din 28 decembrie 2004 la 25 martie 2005, a fost deținut în penitenciarul nr. 5 din Cahul, plasat succesiv în aproximativ douăzeci de celule având dimensiuni de la șase la paisprezece metri pătrați.

9.

Între 15 septembrie și 28 decembrie 2004 și între 25 martie 2005 și 10 aprilie 2007, și-a executat pedeapsa în sectorul nr. 7, un spațiu cu o suprafață de 231 m2, al penitenciarul nr. 6 din Soroca.

10.

De la 10 aprilie 2007, reclamantul a fost deținut în penitenciarul nr. 9 din Pruncul, în sectorul nr. 6, având o suprafață de 280,7 m2, și se afla acolo încă la data ultimelor observații ale părților primite de Curte.

C.

Presupusele tratamente abuzive infligte reclamantului în cursul detenției preventive

11.

Între timp, reclamantul a depus la 27 ianuarie 2003 o plângere la procuratura din Comrat, susținând că polițiștii l-au tratat abuziv în locurile secției de poliție din Comrat pentru a-i smulge confesiuni.

12.

La 19 februarie 2003, procurorul care se ocupa de cauză a ordonat o expertiză medicală în privința reclamantului. Acesta din urmă a declarat medicului legist că fusese bătut zilnic de polițiști între 18 și 28 noiembrie 2002. În raportul său din 21 februarie 2003, medicul legist a constatat următoarele răniri la interesatul:

«

Pe partea anterioară dreaptă a cavității toracice la nivelul coastelor 8 și 9 de-a lungul liniei peritoracice: o porțiune alb-roz de formă ovală (...) de 5 cm pe 0,7 cm. Pe partea anterioară stângă a cavității toracice la nivelul celei de-a șasea coaste de-a lungul liniei anteroaxilare: o ecchimă de culoare galbenă, de formă ovală neregulată (...) de 3,3 cm pe 1,5 cm. În regiunea dorsală la nivelul celei de-a doisprezecelea vertebre toracice, se constată o porțiune de formă ovală, de culoare alburie, cu marginile de nuanță roz (...) de 4,4 cm pe 1 cm. La 4,5 cm în stânga, iar o altă porțiune de formă rotundă, de culoare alb-roz (...) de 2 cm pe 1 cm. Pe partea anterioară a coapsei drepte pe treimea mediană – o porțiune de formă ovală, de culoare alb-roz (...) de 6 cm pe 1,4 cm. Pe partea anterioară a coapsei stângi pe treimea inferioară: o porțiune de formă rotundă, de culoare alb-roz (...) de 1 cm pe 0,9 cm. Pe partea anterioară a piciorului stâng pe treimea superioară: o porțiune de culoare alb-roz având dimensiuni de 5 cm pe 1,5 cm. Nu s-au decelat alte leziuni.

»

Medicul legist a estimat că ecchima pe torace a fost cauzată de un obiect dur contondent, șase sau șapte zile înainte de data examenului, și a calificat această rănire ca o leziune corporală ușoară. A indicat de asemenea că diferitele porțiuni de culoare alb-roz au apărut în urma cicatrizării de excoriații provocate de un obiect dur contondent aproximativ zece zile înainte de examen, și a notat că aceste răniri constituiau leziuni corporale ușoare.

13.

La diferite date, procurorul care se ocupa de cauză a interogat doi polițiști care l-au arestat pe reclamant. Ei au negat orice recurs la forță fizică împotriva acestuia.

14.

La 25 februarie 2003, procurorul a clasat dosarul plângerii reclamantului. În motivare, a notat, printre altele, că vechimea rănilor constatate nu corespundea perioadei detenției sale în locurile secției de poliție din Comrat.

15.

La 28 iunie 2007, procuratura generală a cerut din oficiu un complement de anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care au survenit rănile reclamantului relevate de examenul medicolegal din 21 februarie 2003.

16.

La diferite date, procurorul care se ocupa de cauză a interogat comisarul districtului din Comrat și doi polițiști alocați locurilor de detenție ale secției de poliție din Comrat. Ei au afirmat că reclamantul nu fusese tratat abuziv în cursul detenției sale în secția de poliție menționată dar avusese conflicte cu codetenii săi în penitenciarul nr. 5 din Cahul.

17.

Printr-o ordonanță din 30 iulie 2007, procurorul care se ocupa de cauză a adoptat un nou clasament. A considerat că rănile reclamantului ar fi putut să-i fie cauzate în cursul conflictelor pe care acesta părea a le-a avut cu alți deținuți în penitenciarul nr. 5 din Cahul.

18.

La 14 aprilie 2008, acționând din oficiu, primul adjunct al procurorului general a anulat ordonanța din 30 iulie 2007. A estimat într-adevăr că era încă necesar să se consulte registrele medicale ale penitenciarul nr. 5 din Cahul și ale spitalului din Comrat, și să se interoghez personalul acestui penitenciar.

19.

Printr-o ordonanță din 4 iunie 2008, procurorul care se ocupa de cauză a pronunțat un nou clasament. În motivare, a notat printre altele că, în cursul detenției sale în penitenciarul nr. 5 din Cahul, reclamantul nu ceruse ajutorul unui medic.

20.

La o dată nespecificată, reclamantul a contestat ordonanța în cauză.

21.

Printr-o hotărâre din 3 iulie 2008, un judecător de instrucție al tribunalului din Comrat a respinge plângerea reclamantului ca nefondat, din următoarele considerente:

– că raportul de expertiză medicală din 21 februarie 2003 stabilisca prezența la interesatul de leziuni corporale ușoare remontând la zece zile, cel puțin, înainte de examenul medical; că, prin urmare, aceste răniri nu puteau constitui o dovadă susceptibilă de a susține acuzațiile reclamantului conform cărora fusese tratat abuziv în locurile secției de poliție din Comrat;

– că, de altfel, la 19 și 29 noiembrie 2002, reclamantul semnase confesiuni în prezența avocaților săi, fără a se plânge atunci de a fi suferit tratamente abuzive.

22.

La 17 august 2011, acționând din oficiu, procurorul general interimar a anulat ordonanța din 4 iunie 2008 și a cerut o verificare suplimentară. A insistat asupra necesității de a interoga personalul penitenciarul nr. 5 din Cahul și codetenii reclamantului.

23.

La o dată nespecificată, procurorul care se ocupa de cauză a clasat dosarul plângerii reclamantului.

24.

Curtea nu a fost informată cu privire la continuarea procedurii.

25.

Câteva argumente sunt prezentate în scrierile reclamantului pe baza articolului 3 din Convenție privind condițiile detenției sale.

În cererea inițială, el indică că, din momentul arestării, a fost deținut în condiții degradante pentru demnitatea umană. Afirmă că celulele erau supra-aglomerate, umede, insalubre și infesate de insecte. Conform lui, bolile de piele și micozele erau răspândite între deținuți.

În observațiile din 9 iulie 2012, reprezentantul reclamantului denunță în special condițiile de detenție în penitenciarul nr. 5 din Cahul. Afirmă că reclamantul a fost deținut succesiv în aproximativ douăzeci de celule de la șase la paisprezece metri pătrați, adesea supra-aglomerate.

În aceleași observații, reprezentantul reclamantului afirmă, bazandu-se pe un raport al Curții de Conturi a Republicii Moldova, că mâncare servită reclamantului în detenție era insuficientă.

26.

Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul afirmă în plus că hotărârea de condamnare a tribunalului din Comrat din 9 iulie 2003 conține date false și parțiale. Alege de asemenea că tribunalele interne care au hotărât asupra cauzei sale penale nu au luat în considerare argumentele care pledau în favoarea sa, și că au fost parțiale. Consideră că vinovăția sa nu a fost dovedită.

27.

Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de surcroit de refuzul penitenciarelor de a-i furniza diverse texte de legi.

28.

De asemenea, se plânge de absența unui remediu intern efectiv, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a apăra drepturile enunțate la art. 3 din Convenție.

29.

Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de asemenea că procesul său penal nu s-a desfășurat în limba pe care o înțelege, rusa.

30.

Invocând în fine art. 17 din Convenție, el alege că a fost abuz de drept în privința sa.

A.

Privind argumentele bazate pe art. 3 din Convenție referitoare la condițiile de detenție ale reclamantului

31.

Guvernul opune reclamantului nerespectarea termenului de șase luni pentru ceea ce privește argumentele referitoare la condițiile de detenție în penitenciarele nr. 5 din Cahul și nr. 6 din Soroca.

De asemenea, Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. El indică că reclamantul nu s-a plâncut în fața autorităților interne de condițiile detenției sale, și nici nu a angajat o acțiune civilă în daune pentru a obține despăgubiri din partea Statului.

Guvernul consideră de asemenea că argumentele reclamantului privind condițiile detenției sale sunt evident nefondate. El susține în special că acuzațiile reclamantului sunt doar afirmații pure, că acesta nu le-a detaliat și nici nu a adus dovada suferinței care să atingă nivelul de tratament interzis de art. 3 din Convenție. Ca măsură suplimentară, el susține că condițiile de detenție ale reclamantului erau corecte.

32.

Curtea observă la titlu preliminar că acuzațiile reclamantului privind condițiile detenției sale se referă la supra-aglomerare, la condițiile de igienă și la mâncare insuficientă în închisori.

33.

La acest scop, ea reamintește că atunci când condițiile de detenție denunțate privesc mai multe locuri de încarcerare, încălcarea aleasă poate fi analizată ca o «situație continuă» dacă caracteristicile principale ale perioadelor de detenție examinate sunt în esență aceleași. În caz contrar, fiecare durată de detenție trebuie să fie tratată separat și argumentul corespunzător fiecărei perioade trebuie să fie introdus în fața Curții în termen de șase luni de la data la care aceasta a luat sfârșit (a se vedea, de exemplu, Koval c. Ucraina (decizie), nr. 65550/01, 30 martie 2004, I.D. c. Moldova, nr. 47203/06, §§ 27-30, 30 noiembrie 2010, și Segheti c. Republica Moldova, nr. 39584/07, § 25, 15 octombrie 2013).

34.

În cauza de față, pentru ceea ce privește supra-aglomerarea, Curtea observă că reclamantul a formulat inițial un argument general privind lipsa spațiului în locurile detenției sale și că, ulterior, reprezentantul său a furnizat o descriere mai mult sau mai puțin detaliată a condițiilor de detenție în penitenciarul nr. 5 din Cahul. Reprezentantul nu oferă nici un detaliu privind respectarea spațiului vital minim în alte închisori unde a ședut reclamantul.

Din acest motiv, Curtea consideră că argumentul reclamantului bazat pe supra-aglomerare nu poate fi analizat ca referindu-se la o «situație continuă», dar se referă la evenimente particulare care au avut loc în penitenciarul nr. 5 din Cahul la date identificabile. În aceste condiții, se poate constata că, conform informațiilor furnizate de Guvern și necontestata de reclamant, ultima perioadă de detenție a interesatului în penitenciarul nr. 5 din Cahul a luat sfârșit la 25 martie 2005 (paragraf 7 de mai sus). Cu toate acestea, reclamantul și-a introdus cererea în fața Curții mai mult de trei ani după această dată.

35.

Rezultă că argumentul vizând supra-aglomerarea în penitenciarul nr. 5 din Cahul este tardiv. Curtea acceptă prin urmare excepția Guvernului privind nerespectarea termenului de șase luni, în măsura în care aceasta se referă la argumentul în cauză, și respinge această parte a cererii, în aplicarea articolelor 35 §§ 1 și 4 din Convenție. De asemenea, consideră că argumentul privind supra-aglomerarea în locurile de detenție altele decât penitenciarul nr. 5 din Cahul este evident nefonda și trebuie respinge, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

36.

Curtea consideră cu toate acestea că pentru ceea ce privește fragilitatea condițiilor de igienă sau insuficiența mâncării, faptele aleasă pot fi analizate ca o «situație continuă». Prin urmare, respinge excepția tardivității Guvernului pentru atât cât se referă la aceste argumente.

37.

Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să ia poziție cu privire la excepția neepuizării invocată de Guvern, deoarece argumentele apar, în orice caz, inadmisibile din alte motive.

38.

Curtea reamintește că autoritățile interne dețin informațiile privind condițiile materiale de detenție și că, prin urmare, reclamanții pot întâmpina dificultăți în obținerea dovezilor pentru a susține argumentele lor la acest scop. Cu toate acestea, în asemenea circumstanțe, revine reclamanților să-i prezinte cel puțin o descriere detaliată a faptelor de care se plânge și să-i furnizeze – în măsura posibilului – dovezi în susținerea argumentelor lor. Curtea a admis de exemplu ca dovadă, în cazuri de acest tip, declarații scrise ale codeteniților sau fotografii furnizate de reclamanți pentru a susține acuzațiile lor (Visloguzov c. Ucraina, nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010, și Golubenko c. Ucraina (decizie), nr. 36327/06, § 52, 5 noiembrie 2013).

39.

Având în vedere jurisprudența sus-menționată și în ceea ce privește argumentul privind condițiile de igienă în închisori, Curtea constată că reclamantul nu precizează numele penitenciarelor în cauză și nu susține nici o afirmație. Rezultă cu siguranță că acest argument este formulat într-o manieră vagă (a se vedea, la titlu de comparație, Oukhan c. Ucraina, nr. 30628/02, §§ 63-66, 18 decembrie 2008, și Minculescu c. România (decizie), nr. 7993/05, § 59, 13 noiembrie 2012). În aceste condiții, Curtea nu este în măsură să stabilească că lipsa aleasă de igienă în locurile de detenție ale reclamantului era constitutivă a unui tratament contrar articolului 3 din Convenție.

40.

Privind argumentul vizând insuficiența mâncării, Curtea constată că acesta a fost formulat de reprezentantul reclamantului într-o manieră foarte concisă și că nici o mărturisire directă din partea reclamantului la acest scop nu a fost raportată. Având în vedere elementele de care dispune, ea nu este deci nici în măsură să stabilească că lipsa aleasă de mâncare în locurile de detenție ale reclamantului a atins pragul de severitate necesar pentru aplicabilitatea articolului 3 din Convenție. La acest scop, ea ține să reamintească că, în absența dovezii suferinței individuale care să atingă intensitatea necesară pentru a cădea sub colpul articolului 3 din Convenție, trimiterea de către reclamant la anumiți constaturi stabilite într-un raport oficial (paragraf 25 de mai sus) nu furnizează de la sine o bază suficientă pentru a concluziona încălcarea articolului 3 din Convenție (Gorea c. Moldova, nr. 21984/05, § 50, 17 iulie 2007, și Struc c. Republica Moldova, nr. 40131/09, § 66, 4 decembrie 2012).

41.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că argumentele reclamantului referitoare la condițiile de igienă și la mâncare în închisori sunt evident nefondate și trebuie prin urmare respinge, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

B.

Privind argumentul bazat pe art. 3 din Convenție referitor la presupuse tratamente abuzive și absența unei anchete efective

42.

Guvernul consideră că acest argument este evident nefonda.

43.

Curtea reamintește că, în privința unei persoane lipsite de libertate, orice folosire a forței fizice care nu este riguros necesară de comportamentul propriu al acestei persoane prejudiciază demnitatea umană și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 din Convenție (Ribitsch c. Austria, 4 decembrie 1995, § 38, seria A nr. 336).

44.

Ea reamintește de asemenea că acuzațiile de tratamente abuzive contrare articolului 3 din Convenție trebuie susținute de elemente de dovadă corespunzătoare (Martinez Sala și alții c. Spania, nr. 8438/00, § 122, 2 noiembrie 2004). Pentru stabilirea faptelor aleasă, ea folosește criteriul dovezii «dincolo de orice îndoială rezonabilă», o asemenea dovadă putând cu toate acestea rezulta dintr-un fascicul de indici, sau de presupuneri nerefutate, suficient de grave, precise și concordante (Irlanda c. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 161 in fine, seria A nr. 25, și Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, §§ 121 și 152, CEDO 2000-IV). Atunci când evenimentele în cauză, în totalitate sau în mare parte, sunt cunoscute exclusiv de autorități, cum în cazul persoanelor supuse controlului lor în custodia polițienească, orice rănire sau deces survenit în cursul acestei perioade de detenție dă naștere la presupuneri puternice de fapt. Trebuie într-adevăr să se considere că sarcina dovezii cade pe autorități, care trebuie să furnizeze o explicație satisfăcătoare și convingătoare (Salman c. Turcia [GC], nr. 21986/93, § 100, CEDO 2000-VII).

45.

Cu toate acestea, Curtea reamintește că este indispensabil să se aducă dovada existenței rănilor (a se vedea, de exemplu, Hristovi c. Bulgaria, nr. 42697/05, §§ 73-78, 11 octombrie 2011, și Igars c. Letonia (decizie), nr. 11682/03, § 67, 5 februarie 2013).

46.

În cauza de față, Curtea constată că detenția reclamantului în locurile secției de poliție din Comrat – unde, potrivit ziselor sale, ar fi fost tratat abuziv de polițiști – s-a desfășurat între 18 noiembrie și 18 decembrie 2002.

Cu toate acestea, se cuvine observat că, dacă raportul medicolegal din 21 februarie 2003 (paragraf 12 de mai sus) indica într-adevăr mai multe răniri ușoare la reclamant, conform concluziilor raportului aceste răniri remontau la cel mult zece zile înainte de examen, perioada în care interesatul era deja deținut în penitenciarul nr. 5 din Cahul. Prin urmare, Curtea consideră că menționările conținute în raportul medicolegal din 21 februarie 2003 nu pot susține acuzațiile reclamantului conform cărora ar fi suferit tratamente abuzive în secția de poliție din Comrat.

La acest titlu, Curtea ține seama de asemenea de faptul că interesatul nu i-a furnizat niciodată detalii privind tipul de tratamente abuzive pe care ar fi suferit în secția de poliție, nici asupra modului în care i-ar fi fost infligte. Reclamantul, de asemenea, nu a explicat de ce nu a informat avocații săi, la semnarea confesiunilor sale la 19 și 29 noiembrie 2002, că ar fi fost tratat abuziv, și de ce a depus plângerea sa penală împotriva polițiștilor decât aproximativ două luni după ce semnase aceste confesiuni, la 27 ianuarie 2003.

47.

Curtea adaugă în fine că nu a existat la nici un moment reclamantul să se plângă, nici în fața ei nici în fața instantelor naționale, de a fi suferit tratamente abuzive în penitenciarul nr. 5 din Cahul.

48.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că elementele de care dispune nu sunt suficient de concludente sau convingătoare. Nu poate deci concluziona că reclamantul a fost supus unor tratamente abuzive în secția de poliție din Comrat.

49.

Privind întrebarea dacă ancheta condusă de autoritățile interne a fost efectivă, Curtea reamintește că o asemenea obligație se impune doar atunci când o persoană afirmă într-o manieră «apărabilă» a fi suferit, din partea poliției sau a unor autorități comparabile, un tratament contrar articolului 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Slimani c. Franța, nr. 57671/00, § 31, CEDO 2004-IX (extracts)). Cu toate acestea, având în vedere constaturile efectuate mai sus în prezenta cauză, Curtea nu este convinsa că acuzațiile ridicate de reclamant, în fața ei ca și în fața autorităților interne competente, privind tratamentele contrare articolului 3 din Convenție pe care le-ar fi suferit în secția de poliție din Comrat, erau într-adevăr apărabile. În orice caz, ea nu constată în cauza de față nici un indice care-i permite să concluzioneze la nerespectarea de către Statul pârât a obligației sale procedurale de a duce o anchetă oficială efectivă. Consideră că, în fața stării de fapt și a conținutului acuzațiilor reclamantului, autoritățile nu erau obligate să efectueze o anchetă mai aprofundată decât cea care a fost efectuată (a se vedea, la titlu de comparație, Igars, precitat, § 72, Svoboda și alții c. Republica Cehă (decizie), nr. 43442/11, § 60, 4 februarie 2014, și Povestca c. Republica Moldova (decizie), nr. 54791/10, § 39, 18 martie 2014).

50.

Rezultă că această parte a cererii este evident nefondat și trebuie respinge, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

C.

Privind argumentul bazat pe art. 13 din Convenție combinat cu art. 3 din Convenție

51.

Curtea reamintește că art. 13 se aplică doar atunci când o persoană poate fi considerată într-o manieră apărabilă victimă a unei încălcări a unui drept protejat de Convenție (a se vedea, printre mulți alții, Boyle și Rice c. Regatul Unit, 27 aprilie 1988, § 52, seria A nr. 131, și Petersen c. Germania (decizie), nr. 38282/97 și 68891/01, 12 ianuarie 2006).

52.

În cauza de față, Curtea a concluzionat inadmisibilitatea argumentelor bazate pe art. 3 din Convenție. Având în vedere aceste constatări, ea consideră că reclamantul nu ridică nici un «argument apărabil» în raport cu art. 13, care prin urmare nu este aplicabil. Rezultă că această parte a cererii este inadmisibilă și trebuie respinge, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

D.

Privind alte argumente

53.

Referitor la argumentele ridicate de reclamant pe baza articolelor 6, 10, 14 și 17 din Convenție, având în vedere ansamblul elementelor de care dispune, și pentru atât cât este competentă să cunoască de acuzații formulate, Curtea nu constată nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției.

54.

Rezultă că aceste argumente sunt evident nefondate și trebuie respinge, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste considerente, Curtea, cu unanimitate,

Declară cererea inadmisibilă.

Stephen Phillips

Josep Casadevall

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2014-03-18
0,95
TOPAL c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 37509/05 Dumitru TOPAL contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 18 mars 2014 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, A
CtEDO 2014-10-07
0,94
PISLARI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 17923/11 Alla PISLARI contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 7 octobre 2014 en un comité composé de : Dragoljub Popović, président, Lu
CtEDO 2014-12-16
0,94
PADURARU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 28355/08 Grigore PADURARU contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 16 décembre 2014 en un comité composé de : Dragoljub Popović, préside
CtEDO 2014-09-02
0,94
COMAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 4293/11 Remus COMAN contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 2 septembre 2014 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulum
CtEDO 2014-02-18
0,94
GRECU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 32829/08 Tatiana GRECU contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 18 février 2014 en un comité composé de : Dragoljub Popović, président,
Sursă