BELGIORNO ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

25.11.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

BELGIORNO ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 10289/08 Maria Gabriella BELGIORNO împotriva Italiei și a altor 22 de cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 25 noiembrie 2014 într-o Cameră compusă din Iș mail Karakaș, președinte, Guido Raimondi, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lempres, Egidijus Kūris, Robert Spano, judecători, și Stanley Naismith; grefier de secțiune, având în vedere cererile sus-menționate depuse la 21 februarie 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Lista reclamanților, datele nașterii și locurile de reședință ale acestora, precum și numele reprezentanților acestora sunt menționate în lista din anexă. Guvernul italian a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, și de co-agenții săi, dl P. Acardo și S. Copari. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele referitoare la ansamblul reclamanților Reclamanții sunt toți proprietari de diferite terenuri. Acestea din urmă fac parte din zonele teritoriale de vânătoare ( Ambiti teritoriali di caccia ) primarii italiene în care se află. Zonele teritoriale de vânătoare constau în domenii destinate vânătorii programate pe baza planurilor de organizare a faunei și a vânătorii, în conformitate cu art. 10 alineatul (6) și art. 14 din Legea nr. 157 din 11 februarie 1992 (denumită în continuare Legea nr. 157/ luat în considerare). Majoritatea reclamanților fac parte din asociații pentru protecția animalelor. Toți reclamanții se opun utilizării armelor și practicării vânătorii pe baza convingerilor lor personale. Reclamanții au explicat că terenurile lor sunt traversate de vânători și au indicat că, din cauza acestui pasaj, proiectilele ar fi târâte pe uscat, culturile ar fi deteriorate și, în general, persoanele și animalele domestice care trăiesc pe terenurile de care se referă ar fi în pericol. Reclamanții au declarat că nu au depus, în termen de 30 de zile de la publicarea planurilor de organizare a faunei și a vânătorii, o cerere în fața președintelui Consiliului Regional (Giunta Regionale) care urmărea să interzică desfășurarea vânătorii pe terenurile lor, astfel cum se prevede la art. 15 alineatul (3) din Legea nr. 157/1992. Procedura civilă introdusă de dl Attorre (solicitând în cererea nr. 17186/08) la 25 noiembrie 2000, domnule. Attorre sesizează Tribunalul Civil din Groseto cu privire la o opoziție la un ordin de plată cu privire la o sancțiune aplicată împotriva sa din cauza abuzului de panouri care indică interdicia de a vâna pe un fond al proprietăii sale, în lipsa comunicării acestui afișaj către autorităile competente. Prin decizia din 28 februarie 2003, tribunalul a respins această opoziție. Prin hotărârea depusă la 5 octombrie 2007, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant din recursul său, considerând că normele care reglementează obligația de notificare a panourilor în întrebări nu au fost respectate în speță. Standarde privind protecția faunei sălbatice homeoterme și reglementarea vânătorii art. 10 ) național este supus organizării faunei și vânătorii care vizează conservarea activităților productive ale speciilor carnivore și protecției naturale a altor specii. (...) (2) Regiunile și provinciile instituie această organizație prin intermediul unor zone diferențiate ( [adică, prin punerea în aplicare a unor părți ale teritoriului lor pentru protecția faunei, în funcție de procentele de teritoriu date]. (...) (6) Pe teritoriul agro-forestier-pastoral rămas, regiunile organizează gestionarea planificată a vânătorii în conformitate cu normele prevăzute la art. 14.art. 14 Gestionarea programată a vânătorii Regiunile (...) organizează teritoriul agro-forestier-pastoral destinat vânătorii programate în sensul articolului 10 alineatul (6) în zone teritoriale de vânătoare (ambiti teritoriali di caccia) (...). art. 15 Utilizarea terenurilor în scopul gestionării planificate a vânătorii 1. Pentru utilizarea terenurilor incluse în planurile de organizare a faunei și a vânătorii ( piani faunisti venatori ) în scopul gestionării programate a vânătorii, proprietarii (...) vor primi o contribuție a cărei sumă va fi determinată de administrația regională (...). (3) Proprietarul (...) unui teren care dorește să interzică pe acesta exercitarea vânătorii poate depune, în termen de 30 de zile de la publicarea planului de organizare a faunei și vânătorii (pian faunistico venatorio), o cerere motivată în fața președintelui Consiliului Regional (Giunta regional) Consiliul va examina cererea în termen de 60 de zile (...). [Consiliul] va primi cererea atunci când aceasta nu împiedică (...) punerea în aplicare a planului de gestionare a faunei și a vânătorii, în sensul art. 10. Această cerere va fi, de asemenea, acceptată, în cazurile specificate în mod specific de standardele regionale, atunci când activitatea de vânătoare este contrară cerințelor de salvgardare a culturilor agricole specializate, a producției agricole experimentale sau a cercetării științifice, precum și atunci când [vânătoarea] dăunează sau afectează o activitate importantă de interes economic, social sau de mediu. (5) interdicția [a practicării vânătorii] este indicată de proprietari prin intermediul panourilor (a căror punere în aplicare este exceptată de la orice impozit). (...) (8) Practica vânătorii este interzisă [în orice caz] pe (...) terenuri închise de ziduri, grile metalice sau alte garduri cu o înălțime de cel puțin 1,20 m, precum și de cursuri de apă (...) cu o adâncime de cel puțin 1,50 m și o lățime de cel puțin 3 metri. Terenurile închise la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cele care vor fi închise ulterior, vor fi comunicate autorităților regionale competente. Proprietarii (...) vor indica existența acestor terenuri cu panouri (a căror punere în aplicare este exceptată de la orice impozit). art. 842 din Codul civil al vânătorii (...) Proprietarul unui fond nu poate împiedica intrarea pe teritoriul său pentru practica de vânătoare, cu excepția cazului în care fondul este închis în conformitate cu normele stabilite de Legea privind vânătoarea sau în cazul în care culturile eventual utilizate pe fond sunt susceptibile de a fi deteriorate. (...) GRIFS 10. 1 la Convenție și 8 și 9 la Convenție, reclamanții denunță faptul că faptul de a nu putea împiedica vânătoarea pe terenurile proprietății lor, în special din motive de conștiință, constituie o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor, a vieții private și a libertății lor de gândire și de conștiință. 11. De asemenea, aceștia se plâng de faptul că construcția în jurul terenului, pe cheltuiala lor, ar duce la cheltuieli exorbitante [art. 15 alineatul (8) din Legea nr. 157/1992]. În cele din urmă, reclamanții denunță o încălcare a libertății lor de asociere și a principiului nediscriminării, garantate prin articolele 11 și, respectiv, 14 din convenție, fără a susține aceste obiecțiuni. Având în vedere similitudinea cererilor privind faptele și obiecțiunile, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și să decidă să le examineze în comun. Poziția părților 14. Guvernul suscitat d Acesta subliniază că ar fi putut depune o cerere în fața președintelui Consiliului Regional în termen de 30 de zile de la publicarea planului de organizare a faunei și a vânătorii pentru a se opune includerii terenurilor lor în planul respectiv, astfel cum se prevede la art. 15 alineatul (3) din Legea nr. 157/1992. 16. Guvernul susține, de asemenea, că, întrucât includerea unui fond într-o zonă teritorială de vânătoare este o măsură administrativă, este susceptibilă să facă obiectul unui control judiciar al Tribunalului Administrativ Regional și, în a doua instanță, al Consiliului de Stat. Guvernul reamintește în acest sens hotărârea Tribunalului Administrativ Regional din Venetia n 3966 din 2007 prin care reclamanții de viză interzic vânătoarea pe un fond, pe baza motivelor de ordin religios invocate de aceștia. 17. În cele din urmă, indiferent de motiv, proprietarul care nu dorește să autorizeze intrarea terților pe proprietatea sa are dreptul de a-și închide fondurile în conformitate cu art. 842 din Codul civil 18. Guvernul reamintește, de asemenea, că statele membre au o marjă largă de apreciere în materie de reglementare a vânătorii (Chassagnou și alții, Franța [GC], nr 25088/94, 28331/95 și 2844/95, CEDH 1999 III) și că Legea nr. 157/1992 realizează un echilibru corect între interesul public legat de protecția ecosistemului și a conservării faunei și a proprietarilor de fonduri. Drepturile invocate de reclamanți sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 8 și 9 din Convenție nu au fost, prin urmare, încălcate. 19. Guvernul susține în cele din urmă că, în cauza Herrmann Germania ([GC] n 9300/07 , 26 iunie 2012) Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 nu numai că, spre deosebire de prezentele cauze, legea federală germană privind vânătoarea impunea reclamantului nu numai să tolereze trecerea vânătorilor pe teritoriul său, ci prevedea și aderarea sa la o asociere de vânătoare 20. De Stefano, reprezentant al tuturor reclamanților, cu excepția cererilor n 17186/08 și, respectiv, 16009/10 (indicate la n 3 și 18 din lista din anexă), constată că legea nu permite reclamanților să se opună exercitării vânătorii într-un fond din motive de credință personală; prin urmare, acesta susține că: 1 la Convenție și 8 și 9 la Convenție. 21. Petretti, reprezentând dl Attorre în cererea nr 17186/08, susține că, spre deosebire de ceilalți reclamanți, dl Attorre a epuizat căile de atac interne prin ridicarea obiecțiilor sale în fața instanței civile din Groseto și în fața Curții de Casație (a se vedea punctele 8 și 9 de mai sus). Peretti contestă poziția guvernului și reiterează obiecțiile reclamantului. 22. Lo Giudice, reprezentând domnul Miceli și dl Cutrone în cererea nr. 1690/10, consideră mai întâi că observațiile Ön Õ nu ar fi fost prezentate în termenele stabilite și, prin urmare, nu ar trebui luate în considerare de Curte. 23. Acesta arată apoi că un echilibru corect între interesele private și publice în prezența acestora nu a fost menionat în speță și reiterează că reclamanții au fost victime ale unei încălcări a articolelor 1 din Protocolul nr 1 la Convenție și 8 și 9 din Convenție. L 1 la Convenție și 8 și 9 la Convenție, reclamanții denunță faptul că faptul de a nu putea împiedica vânătoarea pe terenurile proprietății lor, în special din motive de conștiință, constituie o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor, a vieții private și a libertății lor de gândire și de conștiință. 25. De asemenea, aceștia se plâng de faptul că construcția pe cheltuiala lor a unui gard în jurul terenului pentru a împiedica desfășurarea vânătorii [art. 15 alineatul (8) din Legea nr. 157/1992] ar duce la cheltuieli exorbitante. 26. Articolele în cauză sunt astfel exprimate în părțile lor relevante art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private (...). O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 9 din Convenție Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie ; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, prin educație, prin practici și prin îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, siguranței publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protecției drepturilor și libertăților altora 27. Curtea ia notă de faptul că observațiile guvernului au fost prezentate la 19 septembrie 2011, și anume ultima zi indicată de grefa Curții în vederea depunerii lor. Curtea reamintește apoi că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care această dispoziție are ca scop, în principiu, să o ofere statelor contractante, și anume să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora. Această regulă se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă în ceea ce privește presupusa încălcare. Cu toate acestea, dispozițiile art. 35 alin. Acestea trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficacitatea și accesibilitatea dorită; revine statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre multe altele, McFarlane c. Irlanda [GC], n 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010, Mifsud c. Franța (dec.) [GC], n 57220/00, § 15, CEDO 2002 VIII, Leandro Da Silva c. Luxemburg, n 30273/07, § 40 și 42, 11 februarie 2010 și Vučković și alții c. Serbia [GC], n 17153/11, §§ 71-72, 25 martie 2014 29. Curtea constată că, în cazurile de mai sus, era posibil ca tribunalele să depună o cerere în fața președintelui Consiliului Regional în termen de 30 de zile de la publicarea planului de dezvoltare a faunei și a vânătorii pentru a se opune includerii terenurilor lor în planul respectiv, în sensul articolului 15 alineatul (3) din Legea nr. 157/1992. 30. În al doilea rând, Curtea arată că Curtea a încheiat deja o hotărâre similară cu cea din speță pentru neobosirea căilor de atac interne, întrucât reclamantul a omis să notifice la Ö administrație Õ Õ dreptul său de a interzice accesul vânătorilor pe teritoriul său și, dacă este cazul, de a sesiza instanțele administrative competente, în temeiul articolului 15 din Legea nr. 157/1992 (Slovatore Cascella c. Italia, (dec.), nr. 7853/02, 20 iunie 2006). 31. Guvernul a furnizat, de asemenea, referința instanței administrative regionale din regiunea Veneto (n. 3966 din 2007) care a permis instanței reclamanților să interzică desfășurarea vânătorii pe un fond, pe baza motivelor religioase invocate de aceștia. Curtea observă, de asemenea, că instanțele nanciare nu au prezentat niciun exemplu de jurisprudență internă care să menționeze o lipsă de recunoaștere din partea autorităților naționale a obiecțiilor care derivă din accesul vânătorilor la fonduri. 32. În acest context, Curtea consideră în special că argumentul invocat de M Petretti, potrivit căruia reclamantul quel reprezintă în fața Curții, domnul Attorre, ar fi epuizat căile de atac care îi erau deschise în speță. 33. Atracția în fața instanțelor interne diferă de cea invocată în fața Curții, în măsura în care primul privea numai lipsa de respect a formalităților stabilite prin lege în materie de afișare a panourilor care indică interdicția de a vâna într-o proprietate privată, în timp ce al doilea se referă la la lacuna de a se opune includerii unui fond într-o zonă teritorială de vânătoare. 34. În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că reclamanții au omis să se prevaleze de căile de atac care le erau deschise în dreptul intern. Prin urmare, această parte a cererilor trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 35. În sfârșit, reclamanții denunță o încălcare a libertății lor de asociere și a principiului nediscriminării, garantate prin art. 11 și respectiv 14 din Convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. art. 14 din Convenție Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. 36. Curtea arată că reclamanții au omis să susțină aceste obiecții și, prin urmare, consideră că această parte a cererilor trebuie respinsă pentru neatenție vădită de temei, în sensul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească acțiunile Declară cererile inadmisibile. Stanley Naismith Ișikal Karakaș Modulul Președinției Anexă Cerere n Numele și numele reclamanților Data și locul nașterii Numele reprezentantului Data la care a fost introdusă cererea 10289/08 Maria Gabriella BELGIORNO 1942, Roma Maurizio de Stefano 21 februarie 2008 12380/08 Daniela CASPARINI Maurizio GIULIANELLI 1959 Florența 1958 Roma Maurizio de Stefano 10 martie 2008 17186/08 Fabio ATTORRE 1970 Roma Alessio Petretti 4 aprilie 2008 55667/09 Costanza OLSCHKI 1953 Florența Maurizio De Stefano 9 octombrie 2009 56981/09 Cornelia PFEFER 1957 Bochum (Germania) Maurizio De Stefano 13 octombrie 2009 58536/09 Assunta TOMMASELLI 1951 Benevent Maurizio de Stefano 29 octombrie 2009 58555/09 Marco GASPONI 1961 Roma Maurizio De Stefano 27 octombrie 2009 602020/09 Monica VERROCCHIO 1964 Pescara Maurizio de Stefano 5 noiembrie 2009 61770/09 Anna CRETELLA Emilio ACCATtoli Salerne 1934 Anconma Maurizio De Stefano 6 noiembrie 2009 67475/09 Fabio Papi 1969 Lavagna (Genova) Maurizio De Stefano 25 noiembrie 2009 67476/09 Carla FEDERICI 1961 Ferrara Maurizio de Stefano 24 noiembrie 2009 67480/09 Adriano NOVELLO 1957 Veneția Maurizio De Stefano 11 noiembrie 2009 67488/09 Luigi CELADA 1964 Parme Maurizio de Stefano 24 noiembrie 2009 6816/10 M. Emidio COCIATORE 1951 Syracuse Maurizio De Stefano 16 decembrie 2009 6618/10 Patricia CALLARA 1964 Buenos Aires Maurizio De Stefano 18 decembrie 2009 7695/10 M. Giampiero CONTINO 1940 Genova Maurizio De Stefano 11 ianuarie 2010 8179/10 Maria Roberta TROMBETONI 1939 Macerata Maurizio De Stefano 21 ianuarie 2010 16609/10 Salvatore MICELI Anna Maria CUTRONE 1951 Corleone 1948 Palermo Marco Lo Giudice 15 martie 2010 55659/10 Silvano PIERMATTEI și Kenneth THOMSON 1940 Pescara (data și locul necunoscute pentru domnul Thomson) Maurizio De Stefano 16 decembrie 2009 55664/10 Angelo BRANCATO 1967 (loc necunoscut) Maurizio de Stefano 16 decembrie 2009 55687/10 Pietro CANCELLI 1957 Pescara Maurizio De Stefano 16 decembrie 2009 55032/10 Patrizia FERRARIO 1961 Milano De Stefano 11 ianuarie 2010 55689/10 Raffaele DE PETRA 1970 Chieti Maurizio De Stefano 16 decembrie 2009