CASE OF YEREMTSOV AND OTHERS v. RUSSIA

CASE OF YEREMTSOV AND OTHERS v. RUSSIA (CtEDO, 2014)

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE YEREMTSOV ȘI ALȚII v. RUSSIA (Aplicații nos. 20696/06, 22504/06, 41167/06, 6193/07 și 18589/07) JUDGMENT STRASBOURG 27 noiembrie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Yeremtsov și alții c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca comitet al: Khanlar Hajiyev, președintele, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și Søren Prebensen, grefierul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în privat la 4 noiembrie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în cinci cereri (nus. 20696/06, 22504/06, 41167/06, 6193/07 și 18589/07) împotriva Federației Ruse depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de cinci resortisanți ruși. Numerele cererii, datele depunerii cererilor și datele comunicării acestora, numele reclamanților, detaliile personale ale acestora și numele reprezentanților lor juridici, precum și informațiile referitoare la hotărârile interne relevante sunt prezentate în apendicele de mai jos. Guvernul rus („ Guvernul”) au fost reprezentate de dl. G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții au susținut că au fost condamnați pentru infracțiuni de droguri în urma capturii de către poliție în încălcarea articolului 6 din Convenție. Dl Nikitin (denumită în continuare nr. 41167/06) se plângea, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) că nu a fost în măsură să examineze martorul împotriva acestuia. La datele indicate în apendice, președintele primei secțiuni a hotărât să anunțe cererile Guvernului. În conformitate cu art. 26 § 1 din convenție, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 14, cererile au fost atribuite unui comitet de trei judecători. De asemenea, s-a hotărât că Comitetul va decide asupra admisibilității cererilor și a fondurilor acestora în același timp. Reclamanții au fost fiecare vizați în operațiunile sub acoperire efectuate de poliție sub forma unui test de achiziție de droguri în conformitate cu secțiunea 7 și 8 din Legea privind activitățile de căutare operațională din 12 august 1995 (nr. 144-FZ). Aceste operațiuni au condus la condamnarea lor penală pentru traficul de droguri. Reclamanții nu sunt de acord cu condamnarea lor și au susținut că poliția le-a incitat să comită infracțiuni legate de droguri. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea internă relevantă care reglementează utilizarea tehnicilor sub acoperire la momentul material este rezumat în hotărârile Curții în cazul Lagutin și alții c. Rusia, nr. 6228/09, 19123/09, 19678/07, 52340/08 și 7451/09, 24 aprilie 2014; Veselov și alții v. Rusia , nr. 23200/10 , 24009/07 și 556/10 , 2 octombrie 2012; Bannikova v. Rusia , nr. 18757/06 , 14 octombrie 2010; Vanyan v. Rusia , nr. 53203/99 , 15 decembrie 2005; Khudobin v. Rusia , nr. 59696/00, CEDO 2006 ... (extracts). În conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții, Curtea decide să se alăture cererilor, având în vedere că acestea privesc fapte similare și susțin chestiuni identice în temeiul Convenției. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI Reclamanții se plângeau că au fost condamnați în mod injust pentru infracțiunile de droguri pe care le-au fost invitați de poliție să le comite și că motivul lor de capcană nu a fost examinat în mod corespunzător în cadrul procedurii interne, în încălcarea articolului 6 din Convenție, care citește după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 10. Guvernul a susținut că dl Mordvinov și dl Kuznetsov (depunerea nr. 6193/07 și 18589/07) care au fost fiecare condamnați pentru două episoade de vânzare de droguri nu ar mai putea pretinde că sunt victime ale presupusei încălcare. În special, Guvernul a susținut că instanța internă a redeschis procedura penală în ambele cazuri și a atenuat condamnările impuse pentru primul episod de vânzare a drogurilor după achiziționarea testului. De asemenea, instanța internă a anulat fiecare din condamnările reclamanților în ceea ce privește al doilea episod. 11. Dl Mordvinov și dl Kuznetsov au recunoscut că instanța internă a reexaminat cazurile în favoarea lor în noua procedură. Cu toate acestea, au susținut că instanța internă nu și-a abordat în mod corespunzător motivele de capcană și, ca urmare, condamnarea asupra primului episod de vânzare de droguri a rămasă. Prin urmare, acestea nu și-au pierdut statutul de victimă. Principiile generale ale jurisprudenței Curții cu privire la pierderea statutului de victimă 12. Curtea reiterează că măsurile favorabile adoptate de autoritățile interne vor priva reclamantul statutului de victimă numai dacă încălcarea este recunoscută în mod expres sau cel puțin în substanță, și dacă este redresată ulterior (a se vedea Sakhnovskiy c. Rusia [GC], nr. 21272/03, § 67, 2 noiembrie 2010, și Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, § 180, CEDH 2006 V (cu referințe menționate în acest articol) 13. Remediarea trebuie să fie adecvată și suficientă, în funcție de toate circumstanțele unui caz anume (a se vedea Gäfgen v. Germania [nr. 22978/05, § 116, CEHR 2010). 14. Prezenta pierdere a statutului de victimă al reclamantului implică o examinare a naturii dreptului în cauză, motivele avansate de autoritățile naționale în decizia lor și persistența consecințelor negative pentru solicitant după decizia (a se vedea Sakhnovskiy menționat mai sus, § 67). 15. În cazuri recente împotriva Rusiei privind operațiunile sub acoperire, Curtea s-a referit la jurisprudența sa stabilită și a remarcat că, atunci când un reclamant a suferit o încălcare a drepturilor sale garantate de art. 6 din Convenție, acesta ar trebui, în măsura posibilului, să fie pus în poziția în care ar fi avut obligațiile acestei dispoziții nu ar fi fost ignorate și, în principiu, redeschiderea procedurii ar fi cea mai adecvată formă de recurs dacă ar fi fost solicitată (a se vedea Lagutin și alții , § 133 și Veselov și alții , § 134, amândoi citați mai sus). 16. De asemenea, Curtea a susținut că, atunci când se confruntă cu o afirmație plauzibilă și chiar argumentată de capcană, instanța internă are obligația de a stabili, în cadrul procedurii adversare, motivele pentru care operațiunea a fost înființată, amploarea implicației poliției în infracțiune și natura oricărei incitații sau presiuni la care reclamantul a fost supus (a se vedea Lagutin și alții , citat mai sus, § 118, citand Ramanauskas c. Lituania [GC], nr. 74420/01, § 71, CEHR 2008]. Curtea a remarcat, de asemenea, că motivul de capcană nu a putut fi examinat fără a solicita toate materialele relevante referitoare la „informațiile operaționale preexistente” care presupusă incriminarea reclamanților înainte de operațiunile sub acoperire și a interogat agenții sub acoperire cu privire la primele etape ale infiltrației lor (a se vedea Lagutin și alții (2) Aplicarea acestor principii în cazul în cauză 17. În ceea ce privește faptele cererilor dlui Mordvinov și ale dlui Kuznetsov, Curtea constată că instanța internă a redeschis procesul și a reexaminat cauzele în favoarea lor. Cu toate acestea, având în vedere art. 6 din Convenție și jurisprudența respectivă a Curții, se pare că instanța internă nu a examinat în mod eficient motivele reclamanților de încurcătură. În consecință, acestea nu au fost în poziția de a stabili în mod concludent dacă a avut loc o încălcare, dacă există, a drepturilor reclamanților din art. 6 și, în consecință, nu au putut să-l recunoască și să ofere soluții adecvate și suficiente dlui Mordvinov și dlui Kuznetsov. 18. În special, atunci când, în timpul procedurii de reexaminare, tribunalele interne au fost confruntate de dl. Printre motivele de capcană ale lui Mordvinov și ale dlui Kuznetsov în ceea ce privește ambele episoade de vânzare a drogurilor, ei au reiterat pur și simplu raționarea instanței de primă instanță în legătură cu primul episod și au susținut că numai a doua achiziție de teste de droguri a constituit capcană pentru că nu a urmărit niciun obiectiv legitim, cum ar fi detectarea și prevenirea crimei. 19. Revizuirea cazurilor reclamanților, deși un pic favorabile pentru ei în rezultatul acesteia, a fost totuși inadecvată, deoarece nu a fost respectată standardelor elaborate în jurisprudența Curții. Instanțele interne nu au examinat argumentele esențiale ale plângerilor reclamanților, și anume că poliția nu a avut motive valabile pentru a monta fiecare dintre operațiunile sub acoperire și că au solicitat în mod inevitabil reclamanților să vândă droguri. Ei nu au solicitat nici un material privind substanța incriminarea informațiilor operaționale și au acceptat doar declarațiile necorroborate ale ofițerilor de poliție în acest sens. 20. Astfel, se poate spune că reexaminarea cazurilor dlui Mordvinov și a dlui Kuznetsov nu le-a pus în poziția în care ar fi fost în cazul în care instanța internă să revizuiască plângerile într-un mod compatibil cu cerințele articolului 6 reiterate mai sus. În astfel de circumstanțe, instanța internă nu a avut ocazia de a stabili dacă au avut loc sau nu încălcări. Prin urmare, instanța internă nu a putut oferi dlui Mordvinov și dlui Kuznetsov un recurs adecvat și suficient și rămâne să fie victime de presupusa încălcare a articolului 6.21. întemeiat în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție și subliniază, de asemenea, că acestea nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. În ceea ce privește cele trei cereri rămase, Guvernul a susținut că achizițiile de testare efectuate în fiecare dintre acestea au fost legale și nu au implicat în capcană de către poliție. Ei au susținut că poliția a ordonat achizițiile de testare pe baza incriminarii informațiilor confidențiale și că reclamanții au fost de acord voluntar să vândă droguri. Acestea au susținut, de asemenea, că reclamanții au fost examinați de instanțe interne și că au fost furnizate garanții procedurale necesare în cursul procedurii. 23. Fiecare dintre cele cinci reclamante a susținut că poliția nu a avut motive de montare a operațiunilor sub acoperire și că acțiunile poliției constituie capcană, susținând în continuare că instanța internă nu a examinat în mod corespunzător acuzațiile că infracțiunile cu care au fost acuzate au fost instigate de poliție. 24. Curtea reiterează că absența în sistemul juridic rus de procedură clară și previzibilă pentru autorizarea achizițiilor de teste rămâne o problemă structurală care expune reclamanții la o acțiune arbitrară de către poliție și împiedică instanțele interne să efectueze o revizuire judiciară eficace a motivelor de capcană ale acestora (a se vedea Lagutin și alții , § 134, Veselov și alții Prezentul caz este identic cu celelalte cazuri ruse în care Curtea a constatat încălcare în mod constant din cauza procedurii deficitare existente pentru autorizarea și administrarea achizițiilor de teste de droguri (a se vedea Lagutin și alții Veselov și alții, Vanyan și Khudobin, toate menționate mai sus). 25. Prin urmare, Curtea nu constată niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare cu privire la această chestiune și consideră că procedura penală împotriva tuturor cincilor reclamante era incompatibilă cu o noțiune de proces echitabil. Având în vedere legea sa bine stabilită în acest sens, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție în ceea ce privește fiecare dintre cele cinci reclamante. III. ARTICOLUL 6 § 3 lit. (d) ALEGAT AL CONVENȚIEI 26. Dl Nikitin (denumită în continuare nr. 41167/06) se plângea că nu a fost în măsură să examineze un martor împotriva lui. El se bazează pe art. 6 § (d) din Convenție. 27. Curtea a susținut anterior că dreptul de a examina sau de a examina martorii a căror mărturii pot fi relevante pentru evaluarea unui motiv de capcană este una dintre garanțiile împotriva abuzului de competențe în operațiunile sub acoperire (a se vedea Lagutin și alții , § 101 și Bannikova , § Prin urmare, aceasta consideră că această plângere este legată de cea examinată mai sus și se referă la procedurile pe care Curtea le-a constatat că au fost nedreptate, declarând în consecință că plângerea este admisibilă. 24 și 25 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a constatat o încălcare în temeiul articolului 6 § § § § § § § § § . IV. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 29. În cele din urmă, reclamanții au formulat plângeri suplimentare în legătură cu diferite articole ale Convenției și cu protocolele sale. Curtea a examinat aceste plângeri, astfel cum au fost prezentate de către reclamanți. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererilor este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 30. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 31. Reclamanții au solicitat următoarele sume în ceea ce privește daunele nepecuniare: Dl Yeremtsov - 80.000 euro (EUR); dl Antonov - 50.000 EUR; dl Nikitin - 100.000 EUR; dl Mordvinov - 67.000 EUR; dl Kuznetsov - 500.000 EUR. 32. Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive; ei au considerat că constatarea unei încălcări, dacă este cazul, ar constitui o satisfacție suficientă pentru solicitanți. 33. Curtea consideră că, în acest caz, o atribuire a unei juste satisfacții trebuie să țină seama de faptul că reclamanții nu au avut un proces echitabil, deoarece au fost condamnați pentru infracțiuni de droguri care au fost instigate de poliție în încălcarea articolului 6 din Convenție și au suferit inevitabil prejudiciu moral ca urmare a încălcării drepturilor lor. Cu toate acestea, sumele susținute par a fi excesive. Facerea evaluării sale pe o bază echitabilă, Curtea acordă 3000 EUR fiecăruia dintre reclamanți în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 34. Dl Mordvinov a solicitat, de asemenea, 58.000 de ruble ruse (RUB, aproximativ 1.200 EUR) pentru costurile de reprezentare juridică și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne. El a prezentat copii de facturi pentru valoarea RUB 58.100 cu o defalcare a costurilor suportate. 35. Guvernul a susținut că cererea reclamantului pentru costuri și cheltuieli nu a fost justificată deoarece a furnizat copii ale facturilor numai pentru RUB 14 000 și RUB 18.000. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea dlui Mordvinov a sumei de 1200 EUR care acoperă costurile și cheltuielile în cadrul procedurii interne. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerile privind condamnarea reclamanților pentru infracțiuni penale care au fost invocate de poliție și de dl Nikitin în ceea ce privește examinarea martorilor admisibile și restul cererilor inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că nu este necesar să examineze plângerea dlui Nikitin în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților în termen de trei luni sumele următoare care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3000 EUR (trei mii de euro) pentru fiecare dintre reclamanții în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru aceste sume; (ii) 1200 EUR (o mie două sute de euro) pentru dl Mordvinov în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru acest sumă; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 noiembrie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului interimar Apendicele nr. Cerere nr. Data introducerii și comunicarea Numele reclamantului Data nașterii Locul de reședință reprezentat prin Hotărârea finală 20696/06 16/05/2006 16/12/2009 Ilya Vitalievich YEREMTSOV 23/10/1972 Moscova Maksim Tadeușevich RACHKOVSKIY Tribunalul orașului Moscova (reexaminare de supraveghere), 18/11/2006 22504/06 08/05/2006 09/11/2012 Dmitriy Mikhailovich ANTONOV 28/11/1979 Moscova Mikhail Anatolyevich FOMIN Tribunalul orașului Moscova (reexaminare de supraveghere), 14/09/2006 41167/06 20/07/2006 06/12/2010 Stanislav Yevgenyevich NIKITIN 28/11/1980 Curtea regională Ulianovsk Ulyanovsk (reexaminare de supraveghere), 25/01/2007. 6193/07 14/12/2006 09/11/2012 Igor Vadimovich MORDVINOV 25/02/1974 Ulyanovsk Valeriy Vladimirovich MAKAROV Ulyanovsk Curtea Regională (dezbatere deschisă), 28/01/2013. 18589/07 20/02/2007 18/12/2012 Vasiliy Valentinovich KUZNETSOV 16/09/1971 Engels-2 Curte Regională Saratov (dezbatere deschisă), 28/03/2013.

FIRST SECTION

CASE OF

YEREMTSOV AND OTHERS v. RUSSIA

(Applications nos. 20696/06, 22504/06, 41167/06, 6193/07 and 18589/07)

JUDGMENT

STRASBOURG

27 November 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Yeremtsov and Others v. Russia,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of:

Khanlar Hajiyev,

President,

Erik Møse,

Dmitry Dedov,

judges,

and Søren Prebensen,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 4 November 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in five applications (nos.

20696/06, 22504/06, 41167/06, 6193/07 and 18589/07) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by five Russian nationals. The application numbers, the dates of lodging the applications and the dates of their communication, the applicants’ names, their personal details and the names of their legal representatives as well as the information as to the relevant domestic judgments are set out in Appendix below.

2.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

3.

The applicants each alleged that they had been convicted of drug offences following entrapment by the police in violation of Article 6 of the Convention. Mr Nikitin (application no. 41167/06) also complained under Article 6 § 3 (d) that he had not been able to examine the witness against him.

4.

On the dates indicated in the Appendix the President of the First Section decided to give the notice of the applications to the Government. In accordance with Article 26 § 1 of the Convention as amended by Protocol No. 14, the applications were assigned to a Committee of three Judges. It was also decided that the Committee would rule on the admissibility and merits of the applications at the same time.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicants were each targeted in undercover operations conducted by the police in the form of a test purchase of drugs under sections 7 and 8 of the Operational-Search Activities Act of 12 August 1995 (no. 144-FZ). Those operations led to their criminal conviction for drug dealing.

6.

The applicants disagreed with their conviction and argued that the police incited them to commit drug-related offences.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

7.

The relevant domestic law governing the use of undercover techniques at the material time is summed up in the Court’s judgments in the cases of

Lagutin and Others v. Russia

, nos. 6228/09, 19123/09, 19678/07, 52340/08 and 7451/09, 24 April 2014;

Veselov and Others v. Russia

, nos. 23200/10, 24009/07 and 556/10, 2 October 2012;

Bannikova v. Russia

, no. 18757/06, 14 October 2010;

Vanyan

v. Russia

, no. 53203/99, 15 December 2005;

Khudobin

v. Russia

, no. 59696/00, ECHR 2006

‑

... (extracts).

THE LAW

I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

8.

In accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of Court, the Court decides to join the applications, given that they concern similar facts and raise identical issues under the Convention.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

9.

The applicants complained that they had been unfairly convicted of drug offences that they had been incited by the police to commit and that their plea of entrapment had not been properly examined in the domestic proceedings, in violation of Article 6 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”

A.

Admissibility

10.

The Government submitted that Mr Mordvinov and Mr Kuznetsov (application nos. 6193/07 and 18589/07) who were each convicted of two episodes of sale of drugs could no longer claim to be victims of the alleged violation. In particular, the Government argued that the domestic courts had reopened the criminal proceedings in both cases and mitigated the sentences imposed for the first episode of drug sale following test purchase. The domestic courts had also vacated each of the applicants’ conviction in relation to the second episode.

11.

Mr Mordvinov and Mr Kuznetsov acknowledged that the domestic courts had re-examined the cases in their favour in the new proceedings. However, they argued that the domestic courts had not properly addressed their pleas of entrapment and as a result, the conviction on the first episode of drug sale had stayed. Therefore, they had not lost their victim status.

1.

General principles of the Court’s case-law regarding loss of victim status

12.

The Court reiterates that favourable measures adopted by the domestic authorities will deprive the applicant of victim status only if the violation is acknowledged expressly, or at least in substance, and if it is subsequently redressed (see

Sakhnovskiy v. Russia

[GC], no. 21272/03, § 67, 2 November 2010, and

Scordino v. Italy (no. 1)

[GC], no. 36813/97, § 180, ECHR 2006

‑

V (with references cited therein)).

13.

The redress must be appropriate and sufficient, depending on all the circumstances of a particular case (see

Gäfgen v. Germany

[GC], no.

22978/05, § 116, ECHR 2010).

14.

The alleged loss of the applicant’s victim status involves an examination of the nature of the right in issue, the reasons advanced by the national authorities in their decision and the persistence of adverse consequences for the applicant after the decision (see

Sakhnovskiy

,

cited above, § 67).

15.

In recent cases against Russia on undercover operations, the Court has referred to its settled case-law and has noted that when an applicant has suffered an infringement of his rights guaranteed by Article 6 of the Convention, he should, as far as possible, be put in the position in which he would have been had the requirements of that provision not been disregarded, and, the reopening of the proceedings would, in principle, be the most appropriate form of redress if requested (see

Lagutin and Others

, §

133, and

Veselov and Others

, § 134, both cited above).

16.

The Court also held that when confronted with a plausible and even arguable allegation of entrapment the domestic courts have an obligation to establish in adversarial proceedings the reasons why the operation had been mounted, the extent of the police’s involvement in the offence and the nature of any incitement or pressure to which the applicant had been subjected (see

Lagutin and Others

, cited above, § 118, citing

Ramanauskas v. Lithuania

[GC], no. 74420/01, § 71, ECHR 2008). The Court further noted that the entrapment plea could not be examined without requesting all relevant materials concerning the allegedly pre-existing “operational information” incriminating the applicants prior to the undercover operations and questioning the undercover agents about the early stages of their infiltration (see

Lagutin and Others

, cited above, §§ 118 and 121).

17.

Turning to the facts of Mr Mordvinov’s and Mr Kuznetsov’s applications, the Court notes that the domestic courts indeed reopened the proceedings and re-examined the cases in their favour. However, in the light of Article 6 of the Convention and respective case-law of the Court, it appears that the domestic courts did not examine the applicants’ pleas of entrapment effectively. As a result, they were not in the position to establish conclusively whether a violation, if any, of the applicants’ Article 6 rights took place and consequently, they could not possibly acknowledge it and offer appropriate and sufficient redress to Mr Mordvinov and Mr

Kuznetsov.

18.

In particular, when during the re

‑

examination proceedings the domestic courts were confronted by Mr

Mordvinov’s and Mr Kuznetsov’s pleas of entrapment as to the both episodes of drug sale, they simply reiterated the reasoning of the first-instance court in relation to the first episode and held that only second test purchase of drugs had amounted to entrapment because it had pursued no legitimate goal, such as crime detection and prevention.

19.

The review of the applicants’ cases, albeit somewhat favourable for them in the outcome, was nevertheless inadequate as it fell short of the standards developed in the Court’s jurisprudence. The domestic courts did not examine the essential arguments of the applicants’ complaints, namely, that the police had had no valid reasons to mount each of the undercover operations and that they had impermissibly incited the applicants to sell drugs. They did not request any materials concerning the substance of incriminating operational information and accepted just the uncorroborated statements of police officers to that effect.

20.

Thus, it can be said that the re-examination of Mr Mordvinov’s and Mr Kuznetsov’s cases did not put them in the position in which they would have been had the domestic courts reviewed their complaints in a manner compatible with the requirements of Article 6 reiterated above. In such circumstances, the domestic courts had no opportunity to establish whether or not violations took place. Therefore, the domestic courts could not offer Mr Mordvinov and Mr Kuznetsov appropriate and sufficient redress and they remain to be victims of the alleged violation of Article 6.

21.

The Court finds that the complaints regarding entrapment brought by all five applicants under Article 6 § 1 are not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.

B.

Merits

22.

The Government did not submit any comments on the merits in the cases of Mr Mordvinov and Mr Kuznetsov (application nos. 6193/07 and 18589/07). With regard to the remaining three applications, the Government claimed that the test purchases conducted in each of them had been lawful and had involved no entrapment by police. They maintained that the police had ordered the test purchases on the basis of incriminating confidential information and that the applicants voluntarily had agreed to sell drugs. They also submitted that the applicants had their cases reviewed by the domestic courts and that they had been provided with necessary procedural safeguards in the course of proceedings.

23.

Each of the five applicants claimed that the police had no reasons to mount undercover operations and that the actions of the police amounted to entrapment. They further argued that the domestic courts had not properly examined their allegations that the offences they were charged with had been instigated by the police.

24.

The Court reiterates that the absence in the Russian legal system of clear and foreseeable procedure for authorising test purchases remains a structural problem which exposes the applicants to arbitrary action by the police and prevents the domestic courts from conducting an effective judicial review of their entrapment pleas (see

Lagutin and Others

, § 134, and

Veselov and Others

, § 126, both cited above). The present case is identical to other Russian cases on entrapment in which the Court consistently found violation on account of the deficient existing procedure for authorisation and administration of test purchases of drugs

(see

Lagutin and Others

,

Veselov and Others, Vanyan,

and

Khudobin,

all cited above).

25.

Therefore, the Court finds no reason to depart from its earlier findings on the matter and holds that the criminal proceedings against all five applicants were incompatible with a notion of a fair trial. Having regard to its well-established law on the subject, the Court considers that there has been a violation of Article 6 of the Convention with regard to each of the five applicants.

III.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 3 (d) OF THE CONVENTION

26.

Mr Nikitin (application no. 41167/06) also complained that he had not been able to examine a witness against him. He relied on Article 6 §

3

(d) of the Convention.

27.

The Court has previously held that the right to examine or have examined witnesses whose testimonies may be relevant for the evaluation of an entrapment plea is one of the guarantees against the abuse of powers in the undercover operations (see

Lagutin and Others

, § 101, and

Bannikova

, §

65, both cited above). It therefore considers that this complaint is linked to the one examined above and concerns the proceedings which the Court has found to have been unfair. It accordingly declares the complaint admissible.

28.

However, having regard to the finding relating to Article 6 § 1 (see paragraphs

24 and 25 above), the Court considers that it is not necessary to examine whether, in this case, there has been a violation under Article 6 §

3

(d).

IV.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

29.

Lastly, the applicants raised additional complaints with reference to various Articles of the Convention and its Protocols. The Court has examined these complaints as submitted by the applicants. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, it finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the applications is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

V.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

30.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

31.

The applicants claimed the following amounts in respect of non

‑

pecuniary damage:



Mr Yeremtsov - 80,000 euros (EUR);



Mr Antonov - EUR 50,000;



Mr Nikitin - EUR 100,000;



Mr Mordvinov - EUR 67,000;



Mr Kuznetsov - EUR 500,000.

32.

The Government contested those claims as excessive. They considered that the finding of a violation, if any, would constitute sufficient just satisfaction for the applicants.

33.

The Court considers that in the present case an award of just satisfaction must take account of the fact that the applicants did not have a fair trial because they were convicted of drug offences arguably instigated by the police in violation of Article 6 of the Convention. They undeniably sustained non-pecuniary damage as a result of the violation of their rights. However, the sums claimed appear to be excessive. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards EUR 3,000 to each of the applicants in respect of non

‑

pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on that amount.

B.

Costs and expenses

34.

Mr Mordvinov also claimed 58,000 Russian roubles (RUB, approximately EUR 1,200) for legal representation costs and expenses incurred in the domestic proceedings. He submitted copies of invoices for the amount of RUB 58,100 with a breakdown of the costs incurred.

35.

The Government submitted that the applicant’s claim for costs and expenses was unsubstantiated because he provided copies of invoices only for RUB 14,000 and RUB 18,000.

36.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award to Mr Mordvinov the sum of EUR 1,200 covering costs and expenses in the domestic proceedings.

C.

Default interest

37.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Decides

to join the applications;

2.

Declares

the complaints concerning the applicants’ conviction for criminal offences that were incited by the police and Mr Nikitin’s complaint regarding examination of witness admissible and the remainder of the applications inadmissible;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

4.

Holds

that there is no need to examine Mr Nikitin’s complaint under Article 6 § 3 (d) of the Convention;

5.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants within three months the following sums to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 3,000 (three thousand euros) to each of the applicants in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on these amounts;

(ii)

EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) to Mr

Mordvinov in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable on this amount;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

6.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 27 November 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren Prebensen

Khanlar Hajiyev

Acting Deputy Registrar

President

Appendix

No.

Application No.

Dates of introduction and communication

Applicant’s name

Date of birth

Place of residence

Represented by

Final judgment

20696/06

16/05/2006

16/12/2009

Ilya Vitalyevich YEREMTSOV

23/10/1972

Moscow

Maksim Tadeushevich RACHKOVSKIY

Moscow City Court (supervisory review), 18/11/2006.

22504/06

08/05/2006

09/11/2012

Dmitriy Mikhailovich

ANTONOV

28/11/1979

Moscow

Mikhail Anatolyevich FOMIN

Moscow City Court (supervisory review), 14/09/2006.

41167/06

20/07/2006

06/12/2010

Stanislav Yevgenyevich NIKITIN

28/11/1980

Ulyanovsk

Ulyanovsk Regional Court (supervisory review), 25/01/2007.

6193/07

14/12/2006

09/11/2012

Igor Vadimovich MORDVINOV

25/02/1974

Ulyanovsk

Valeriy Vladimirovich MAKAROV

Ulyanovsk Regional Court (reopened proceedings), 28/01/2013.

18589/07

20/02/2007

18/12/2012

Vasiliy Valentinovich KUZNETSOV

16/09/1971

Engels-2

Saratov Regional Court (reopened proceedings), 28/03/2013.