CHEEMA c. BELGIQUE

Comunicat la 18 decembrie 2014 DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 60056/08 Mudasar CHEAMA împotriva Belgiei introdusă la 10 decembrie 2008 EXPOSE DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Mudasar Cheema este un resortisant pakistanez născut în 1968 și rezident în Herstal. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Neve, avocat în Liège. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 octombrie 2003, doamna W. a fost găsită grav rănită la piciorul imobilului deținut de solicitant. El a savavera în timpul l ui . că această persoană a căzut de la balconul apartamentului reclamantului. Acesta din urmă a fost arestat la 30 octombrie 2003 și acuzat de neasistență personală în pericol. El a rămas în detenție preventivă până la eliberarea sa provizorie ca urmare a unei ordonanțe a Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Liège pronunțată la 9 iulie 2004. printr-o hotărâre din 9 februarie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din Liège l-a numit pe reclamant în aceste condiții. Ancheta va arăta că acuzatul și doamna W. s-au întâlnit la 23.10.2003 la sfârșitul nopții, la cafeneaua L., și că au revenit împreună la domiciliul inculpatului [...] Acuzatul susține că doamna W. nu avea unde să meargă, că era disperată și că, prin urmare, a decis să-i acorde ospitalitate. După ce a încercat, în opinia sa, să obțină acordul de la colega sa care deja dormea, închisă în chei în una dintre cele două camere de la apartament, el a instalat-o pe Madame W. în canapeaua de la sufragerie, înainte de a merge la culcare el însuși după ce a băut o cutie de bere Inculpatul a explicat că, după un timp, s-a trezit și s-a dus înapoi în sufragerie, unde n-a găsit mai mult decât jacheta și pantofii doamnei W. și a constatat că ușa de protecție de pe balcon era larg deschisă. În cele din urmă, el a blocat ușa de intrare a apartamentului, el a explicat că a crezut, nevăzând pe nimeni pe balcon, că a fugit de la balconuri, trece printr-unul sau altul dintre vecini. El adaugă că [soția lui], care a luat somnifere, nu a fost încă ridicat, și că s-a întors la culcare. În afară de momentul în care [un pieton] a găsit-o pe Madame W. la poalele clădirii, cronologia exactă a faptelor este imposibil de determinat. În primul rând, nu există nici cea mai mică precizie în acest sens: nu a avut ceas; în plus, în timpul serii și noaptea, el a băut, de mai multe ori, whisky. De asemenea, medicul legist indică în raportul său suplimentar din 15 februarie Septembrie 2005, nu este în măsură să determine ora de cădere, amintindu-se doar că doamna W. era în hipotermie în timpul îngrijirii sale. La rândul ei, șeful cafenelei L. [...] afirmă că tânăra a părăsit școala în jurul orei 05:30, în timp ce [soția reclamantului] pretinde că a fost trezită, s - a uitat la ceas și, prin gaura încuietorii camerei sale, a văzut lumină între orele 05:00 și 06:00 dimineața. Acuzatul susține că s-a scufundat pentru prima dată în somn, după ce a instalat-o pe tânăra femeie în sufragerie, fără să poată specifica durata, sau să spună exact la ce oră s-a trezit. Totuși, înainte ca [soția reclamantului] să se trezească pentru a merge la antrenamentul său și după el, era clar, dar ea a declarat că ea era trează în jurul orei 08:15:08:30. Astfel, între orele 05/06 și 08:15:08:30, domnul EMA S.E.E.S. la un moment dat și a constatat dispariția doamnei W., fără să fie posibil să se determine în vreun fel în timp, chiar și aproximativ. Cu alte cuvinte, inculpatul a putut foarte bine să se ridice după ce trupul nefericitei a fost descoperit și dus de ajutor. Prin urmare, nu este stabilit că inculpatul a avut cunoștință de pericolul grav la care era expusă d-na W., nici că acest pericol grav există încă, în sensul articolului 422a din Codul Penal, în momentul în care a fost ridicat și a constatat dispariția sa. În orice caz, comportamentul său în acest moment de a nu ieși pe balcon și de a nu închide ușa nu este suficient pentru a stabili, cu atât mai mult cu cât dosarul nu dezvăluie că au existat țipete și/sau zgomote de cădere (singura (o vecină) vorbește de un zgomot teribil la ora 07:00 ca o clădire care cădea), nici după cum s-a arătat deja anterior că corpul era încă prezent în partea de jos a imobilului (la ambulanță a sosit în jurul orei 07:30, în special declarațiile asistentelor medicale de urgență). În aceste condiții, prevenirea [...] nu este stabilită în sarcina CHEMA Mudassar; prin urmare, este necesar să fie exmatriculată de la urmărirea penală a acestui șef. Această achitare a fost confirmată printr-o hotărâre a Tribunalului de apel din Liège din 19 decembrie 2006, care a constatat că După cum menționează primul judecător, există încă o îndoială cu privire la momentul în care persoana acuzată a fost ridicată și a constatat dispariția lui W. Că detaliile aduse de ministerul public în fața Curții nu permit în mod suficient certitudinea că ajutorul nu era deja ocupat cu acordarea primelor îngrijiri victimei. Prin cererea din 16 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat ministrului Justiției să primească o indemnizație în temeiul articolului 28 din Legea din 13 martie 1973 privind detenția preventivă inoperabilă. Prin decizia din 12 iulie 2007, ministrul Justiției a declarat cererea nefondată. Împotriva acestei decizii, reclamantul sesizează ulterior Comisia cu privire la dreptul la despăgubiri în caz de detenție preventivă inechitabilă care, la 10 iunie 2008, a respins acțiunea sa, considerându-se că Denumirea de nevinovăție nu se referă la orice luare în considerare a comportamentului unui inculpat care a făcut obiectul unei achitari, în cadrul procedurii de detenție preventivă inechitabilă. Spre deosebire de ceea ce susține reclamantul, regula de învinșire nu mai este la latitudinea propriului său comportament, în sensul articolului 28 alineatul (1) În acest caz, decizia ministerială de respingere a despăgubirii apreciază comportamentul reclamantului în cadrul procedurii de detenție preventivă inechitabilă, dar nu include o declarație de vinovăție, nici o motivație, un raționament sau un limbaj care să indice că reclamantul este considerat vinovat. (4) Noțiunea menționată mai sus de " propriul comportament" nu se referă numai la presupunerile în care o persoană s-ar fi denunțat pentru a proteja o terță parte sau ar fi recunoscut caracterul material al faptelor prin susținerea mărturisirii sale prin detalii variate, numeroase și precise; ea trebuie să audă din orice cauză de detenție sau de menținere a acesteia, care are legătură cu reclamantul și care rezultă din dosarul represiv. 5. Din dosarul represiv reiese că victima a fost găsită zăcând la poalele clădirii reclamantului, după ce s-a întâlnit cu acesta într-o cafenea târziu în noapte și după ce a fost găzduită de el în apartamentul pe care îl ocupa cu partenera sa. Reclamantul a recunoscut că în ziua descoperirii corpului lui W. el a spus poliției că nu a fost văzută niciodată nici în zona de poliție, ci doar ca urmare a insistenței polițiștilor, reclamantul a prezentat circumstanțele speciale în care s-a întâlnit și l-a găzduit pe W... Reclamantul a recunoscut că a trebuit să contacteze serviciile (de poliție) pentru a-i avertiza că această fată din Togolais a dormit la (el) Cu toate acestea, reclamantul nu s-a temut că va avea probleme cu această poveste. din trecerea unei femei de culoare [W.] în (apartamentul lor) în timpul (noaptea) de fapte [...] și acest lucru, în timp ce colega ei i-a raportat că o femeie de culoare a fost găsită moartă pe peluza (clădirea lor) și că poliția a fost prezentat la apartament În camera sa, adidașii și jacheta lui W.... Reclamantul nu știe de ce s-a ridicat pentru a ști dacă W. a fost încă prezentă, în timp ce a închis ușa de intrare a apartamentului său [...] Reclamantul a declarat că nu sa uitat peste balcon, deoarece el a fost frică că ... l-am văzut) pe balconul Reclamantul nu a închis ușa balconului din apartamentul în care locuiește, de teamă să nu lase amprentele pe el și ca poliția să le descotorosească [...] și să-l aresteze că a aruncat-o pe fată sau că l-a lăsat să cadă. (6) Din aceste elemente reiese că, prin propriul său comportament, reclamantul a provocat, în același timp, deținerea și menținerea sa până la 9 iulie 2004. Dreptul intern relevant la art. 28 din Legea din 13 martie 1973 privind detenția preventivă inocență prevede că: (b) dacă a primit o ordonanță sau o hotărâre de nejudiciare; (c) dacă a fost arestată sau menținută în detenție după încetarea acțiunii publice prin prescripție; § (3) În cazul în care nu se poate intenta o acțiune în despăgubire în fața instanțelor obișnuite, instanța trebuie solicitată prin cerere scrisă adresată Ministrului Justiției, care hotărăște în termen de șase luni. În cazul în care instanța judecătorească este refuzată, în cazul în care suma este considerată insuficientă sau în cazul în care ministrul justiției nu a luat o hotărâre în termen de șase luni de la data la care a fost pronunțată cererea, aceasta poate adresa Comisiei, în conformitate cu alineatul (4). În cazul unei urmăriri penale a șefului uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 147, 155 și 156 din Codul penal, săvârșite cu privire la persoana în cauză, termenul de șase luni prevăzut la alineatul precedent începe să curgă numai din ziua în care a fost pronunțată asupra acțiunii publice printr-o decizie luată în forță de lucru judecat. § (4) Se instituie o comisie care hotărăște cu privire la acțiunile împotriva deciziilor luate de Ministrul Justiției sau cu privire la cererile depuse în cazul în care, în condițiile stabilite în alin. (3), ministrul nu a luat o hotărâre. Această comisie este compusă din: - primul președinte al Curții de Casație sau, în caz de împiedicare, din președintele Curții de Casație; - al primului președinte al Consiliului de Stat sau, în caz contrar, al președintelui Consiliului de Stat; - și, în conformitate cu limba procedurii, al președintelui ordinii gratiilor francofone și germanofone sau al președintelui de l Orde van Vlaamse balies maies, desemnat în conformitate cu regulamentul de ordine internă al instituției. Funcțiile de secretar al comisiei sunt exercitate de unul sau mai mulți membri ai grefei Curții de Casație numiți de primul președinte. Regele reglementează funcționarea comisiei. § (5) Acțiunile și cererile sunt formulate prin cerere în dublu exemplar semnată de către partea sau avocatul acesteia și depuse la grefa Curții de Casație în termen de 60 de zile de la notificarea deciziei ministrului sau de la expirarea termenului în care acesta ar fi trebuit să se pronunțe. Regele soluționează procedura în fața comisiei cu ușile închise. Aceasta se pronunță pe baza avizului dat de procurorul general în fața Curții de Casație, după audierea părților în mijloacele lor. Deciziile sale sunt pronunțate în ședință publică. La cererea celor interesați, decizia comisiei este publicată prin extras către Veghetorul belgian, fără ca acest extras să poată menționa suma de l . Taxa de publicare este suportată de Trezorerie. GRIEF Invochour la I), reclamantul se plânge că motivarea deciziei Comisiei privind judecata în caz de detenție preventivă inechitabilă, referindu-se, în pofida achitarii sale, la hotărârile instanțelor de judecată și la procesele-verbale ale dosarului represiv, a lăsat să existe o îndoială cu privire la nevinovăția sa și la temeinicia achitarea sa. A fost respectată prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alin. (2) din Convenție prin raționamentul și termenii folosiți de Comisie în cazul detenției preventive inechitabile?

Communiquée le 18 décembre 2014

DEUXIEME SECTION

Requête n

o

60056/08

Mudassar CHEEMA

contre la Belgique

introduite le 10 décembre 2008

EXPOSE DES FAITS

Le requérant, M. Mudassar Cheema est un ressortissant pakistanais né en

1968 et résidant à Herstal. Il est représenté devant la Cour par M

e

M.

Nève, avocat à Liège.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 23 octobre 2003, Madame W. fut trouvé grièvement blessée au pied de l’immeuble habité par le requérant. Il s’avéra au cours de l’instruction que cette personne était tombée du balcon de l’appartement du requérant.

Ce dernier fut arrêté en date du 30 octobre 2003 et inculpé de non-assistance à personne en danger.

Il resta en détention préventive jusqu’à sa libération provisoire suite à une ordonnance de la chambre du conseil du tribunal de première instance de Liège rendue le 9 juillet 2004.

Par un jugement du 9 février 2006, le tribunal de première instance de Liège acquitta le requérant en ces termes

:

«

L’enquête va faire apparaître que le prévenu et Madame W. se sont rencontrés le 23.10.2003 en fin de nuit, au café L., et qu’ils sont revenus ensemble au domicile du prévenu [...].

Le prévenu prétend que Madame W. n’avait aucun endroit où aller, qu’elle était désespérée et qu’il a donc décidé de lui accorder l’hospitalité.

Après avoir tenté, selon lui, d’obtenir l’accord de sa compagne qui dormait déjà, enfermée à clé dans l’une des deux chambres de l’appartement, il a installé Madame

W. dans le divan du living, avant d’aller lui-même se coucher – après avoir bu une cannette de bière – dans la petite chambre qui lui était réservée lorsqu’il sortait la nuit.

Le prévenu explique que quelque temps plus tard, il s’est réveillé puis rendu dans le living où il n’a plus trouvé que la veste et les chaussures de Madame W., et constaté que la porte-fenêtre donnant sur le balcon était largement ouverte. Puisqu’il avait verrouillé la porte d’entrée de l’appartement, il explique qu’il a cru, ne voyant personne sur le balcon, que l’intéressée avait pris la fuite par les balcons, passant chez l’un ou l’autre des voisins.

Il ajoute que [sa compagne], qui avait pris des somnifères, n’était pas encore levée, et qu’il s’est retourné se coucher.

Hormis l’heure à laquelle [un piéton] a trouvé Madame W. au pied de l’immeuble, la chronologie exacte des faits est impossible à déterminer.

Tout d’abord, le prévenu n’apporte pas la moindre précision à ce sujet

: il n’avait pas de montre

; de plus, durant la soirée et la nuit, il avait bu, à plusieurs reprises, du whisky.

De même, le médecin légiste indique dans son rapport complémentaire du 15

septembre 2005, qu’il n’est pas en mesure de déterminer l’heure de la chute, rappelant simplement que Madame W. était en hypothermie lors de sa prise en charge.

De son côté, le patron du café L. [...] affirme que la jeune femme a quitté son établissement vers 05 heures 30, tandis que [la compagne du requérant] prétend avoir été réveillée, avoir regardé sa montre, et vu, par le trou de la serrure de sa chambre, de la lumière entre 05 heures et 06 heures du matin.

Le prévenu soutient qu’il a sombré une première fois dans le sommeil, après avoir installé la jeune femme dans le salon, sans pouvoir en préciser la durée, ni dire à quelle heure exactement il s’est réveillé.

Toutefois, à suivre ses déclarations, c’était avant que [la compagne du requérant] ne se lève pour aller à sa formation et d’après lui, il faisait clair. Or, cette dernière a déclaré qu’elle s’était réveillée vers 08 heures 15 – 08 heures 30.

Ainsi, entre d’une part, 05/06 heures, et d’autre part, 08 heures 15 – 08 heures 30, Monsieur CHEEMA s’est à un moment donné relevé et a constaté la disparition de Madame W., sans qu’il soit possible d’en déterminer de quelque manière que ce soit l’heure, même approximativement. En d’autres termes, le prévenu a très bien pu se lever après que le corps de la malheureuse ait été découvert et emporté par les secours.

Il n’est donc pas établi que le prévenu ait eu connaissance du péril grave auquel Madame W. était exposée, ni que ce péril grave existait toujours, au sens de l’article

422bis du Code Pénal, au moment où il s’est relevé et qu’il a constaté sa disparition.

En tout état de cause, son comportement à ce moment consistant à ne pas sortir sur le balcon et à ne pas refermer la porte ne suffit pas à l’établir, d’autant que le dossier ne révèle pas qu’il y ait eu des cris et/ou bruit de chute (seule [une voisine] parle d’un bruit terrible à 07 heures comme un immeuble qui tombait), ni comme déjà relevé ci-avant que le corps était toujours présent au bas de l’immeuble (l’ambulance est arrivée vers 07 heures 30 suivant notamment les déclaration des infirmiers urgentistes).

Dans ces conditions, la prévention [...] n’est pas établie à charge de CHEEMA Mudassar

; il y a lieu dès lors de le renvoyer des poursuites de ce chef.

»

Cet acquittement fut confirmé par un arrêt de la cour d’appel de Liège du 19 décembre 2006, qui constata que

«

comme l’indique le premier juge, il subsiste un doute quant à la question de savoir à quel moment le prévenu s’est relevé et a constaté la disparition de W.

;

Que les précisions apportées par le ministère public devant la Cour ne permettent pas d’affirmer avec suffisamment de certitude que les secours n’étaient pas déjà, à ce moment, occupés à prodiguer les premiers soins à la victime

».

Par requête du 16 janvier 2007, le requérant demanda au ministre de la Justice de se voir accorder une indemnité sur base de l’article 28 de la loi du 13 mars 1973 relative à l’indemnité en cas de détention préventive inopérante.

Par décision du 12 juillet 2007, le ministre de la Justice déclara la requête non fondée.

Contre cette décision, le requérant saisit par la suite la Commission relative à l’indemnité en cas de détention préventive inopérante qui, en date du 10 juin 2008, rejeta son recours en considérant que

:

« 3. Le requérant se plaint de ce que la décision de refus du ministre de la Justice viole la présomption d’innocence dont il doit jouir.

La présomption d’innocence n’exclut pas toute prise en compte du comportement d’un prévenu ayant fait l’objet d’un acquittement, dans le cadre de la procédure d’indemnisation pour détention préventive inopérante.

Contrairement à ce que soutient le requérant, la règle de la présomption d’innocence n’exclut pas l’appréciation de son «

propre comportement

» au sens de l’article 28, §1

er

, a), à l’aune du dossier répressif.

En l’espèce, la décision ministérielle refusant l’indemnisation apprécie le comportement du requérant dans le cadre de la procédure d’indemnisation pour détention préventive inopérante, mais ne comporte pas une déclaration de culpabilité, ni une motivation, un raisonnement ou un langage donnant à penser que le requérant est considéré comme coupable.

propre comportement

» ne renvoie pas aux seules hypothèses où une personne se serait dénoncée pour protéger un tiers ou aurait avoué la matérialité des faits en étayant ses aveux par des détails variés, nombreux et précis. Elle doit s’entendre de toute cause de la mise en détention ou de son maintien, qui a trait au requérant et qui ressort du dossier répressif.

Le requérant a reconnu que le jour de la découverte du corps de W. il a dit à la police qu’il «

ne l’avai(t) jamais vue même dans le quartier

» [...].

Ce n’est qu’à la suite de l’insistance des policiers, que le requérant a relaté les circonstances particulières dans lesquelles il a rencontré et hébergé W [...].

Le requérant a admis qu’ «

(il) aurai(t) dû contacter (les) services (de police) pour (les) prévenir de ce que cette fille togolaise avait dormi chez (lui)

», mais qu’il ne l’a pas fait de «

peur d’avoir des problèmes avec cette histoire

» [...].

Le requérant a tenu des propos contradictoires quant à la question de savoir si, après ladite visite de la police, il avait parlé, avec sa compagne, de W. [...] ainsi que quant au fait de savoir s’il est allé ou non sur le balcon [...].

Le requérant a reconnu qu’il n’a pas parlé à sa compagne

«

du passage d’une femme noire [W.] dans (leur) appartement durant (la) nuit

» des faits [...] et ce, alors même que sa compagne lui a signalé «

qu’une femme noire avait été retrouvée morte sur la pelouse de (leur building) et que la police s’était présentée à l’appartement

» [...], de «

peur d’avoir des problèmes avec la police

» [...].

Le requérant a déclaré avoir «

caché

» dans sa chambre les baskets et la veste de W. [...].

Le requérant ne sait pas dire pourquoi il s’est levé pour savoir si W. était toujours présente, alors qu’il avait fermé la porte d’entrée de son appartement [...].

Le requérant a déclaré ne pas avoir regardé par-dessus le balcon car il a «

eu peur que (...) on (le) voi(e) sur le balcon

» de l’appartement dans lequel il habite [...].

Le requérant n’a pas fermé la porte du balcon de l’appartement dans lequel il habite, de «

peur de laisser (ses) empreintes dessus et que la police les découvre

» [...] et qu’on l’accuse «

d’avoir jeté la fille ou de l’avoir fait tomber

» [...].

»

B.

Droit interne pertinent

L’article 28 de la loi du 13 mars 1973 relative à l’indemnité en cas de détention préventive inopérante dispose que

«

:

a) si elle a été mise hors cause directement ou indirectement par une décision judiciaire coulée en force de chose jugée;

b) si elle a bénéficié d’une ordonnance ou d’un arrêt de non-lieu;

c) si elle a été arrêtée ou maintenue en détention après l’extinction de l’action publique par prescription;

d)[...]

L’indemnité sera allouée par le Ministre de la Justice à charge du Trésor, si les conditions prévues au § 1er sont remplies.

Si l’indemnité est refusée, si le montant en est jugé insuffisant ou si le Ministre de la Justice n’a pas statué dans les six mois de la requête, l’intéressé pourra s’adresser à la Commission instituée conformément au § 4.

En cas de poursuites judiciaires du chef d’une des infractions prévues par les articles 147, 155 et 156 du Code pénal, commises à l’égard de l’intéressé, le délai de six mois prévu à l’alinéa précédent ne commence à courir que du jour où il a été statué sur l’action publique par une décision passée en force de chose jugée.

Cette commission est composée :

- du premier président de la Cour de cassation ou, en cas d’empêchement, du président de la Cour de cassation;

- du premier président du Conseil d’État ou, en cas d’empêchement, du président du Conseil d’État;

- et, selon la langue de la procédure, du président de l’ordre des barreaux francophones et germanophones ou du président de l’

«

Orde van Vlaamse balies

», ou, en cas d’empêchement, d’un membre du conseil d’administration de l’Ordre des barreaux francophones et germanophones ou de l’

«

Orde van Vlaamse balies

», désigné conformément au règlement d’ordre intérieur de l’institution.

Les fonctions de secrétaire de la commission sont exercées par un ou plusieurs membres du greffe de la Cour de cassation désignés par le premier président.

Le Roi règle le fonctionnement de la commission.

Le Roi règle la procédure devant la commission siégeant à huis clos.

Elle statue sur l’avis donné à l’audience par le procureur général près la Cour de cassation, après avoir entendu les parties en leurs moyens.

Ses décisions sont prononcées en séance publique. Elles ne sont susceptibles d’aucun recours.

La décision de la commission est, à la demande des intéressés, publiée par extrait au Moniteur belge sans que cet extrait puisse mentionner le montant de l’indemnité allouée. Les frais de publication sont à charge du Trésor.

»

GRIEF

Invoquant l’article 6 §2 de la Convention et les arrêts

Sekanina

c.

Autriche

(25 août 1993, série A n

o

266

‑

A) et

Capeau

c.

Belgique

(n

o

42914/98, CEDH 2005

‑

I), le requérant se plaint que la motivation de la décision prise par la Commission relative à l’indemnité en cas de détention préventive inopérante, en se référant, malgré son acquittement, aux décisions des juridictions d’instruction et aux procès-verbaux du dossier répressif, a laissé planer un doute quant à son innocence et le bien-fondé de son acquittement.

QUESTIONS AUX PARTIES

La présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée par le raisonnement et les termes utilisés par la Commission relative à l’indemnité en cas de détention préventive inopérante

?