KONCAVAR c. ROUMANIE

Comunicat la 18 decembrie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 77049/12 Murat KONCAVAR împotriva României introdusă la 22 noiembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Murat Koncavar, este un resortisant turc născut în 1966 și rezident în Ulus (Turcia). El este reprezentat în fața Curții de către dl Berezeanu și dl V.M. Tamas, avocați în București. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 19 aprilie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din 1 raionul București l-a condamnat pe reclamant la unsprezece ani de închisoare fermă a șefului de a abuza de autoritatea agravată împotriva interesului public, infracțiune pedepsită prin art. 2.7 coroborat cu art. 2.7 din Codul penal ( În ceea ce privește măsura în care ajutorul este compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, Comisia consideră că ajutorul este compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat. Tribunalul a hotărât că, timp de trei ani, între 1998 și 2000, reclamantul, în calitate de vicepreședinte al băncii turco-romanie, a semnat și apoi a prelungit, împreună cu ceilalți membri ai conducerii băncii, contracte de garantare și de finanțare a creditelor efectuate în apropierea băncilor internaționale de către o societate turcă, acționară a băncii turco-romanie, și acest lucru în lipsa de cunoaștere a standardelor stabilite de Banca Națională a României. Societatea turcă care nu și-a rambursat creditele, garanțiile semnate de banca turco-romanie au fost executate, ceea ce a dus la nu numai un prejudiciu important, ci și la o perturbare semnificativă a funcționării acesteia, care a dus la faliment. Contractele de garanție și de finanțare implicau transformarea mai multor depozite ale băncii turco-romanie la bănci internaționale în depozite de garanție, fără modificarea registrelor contabile. Reclamantul a solicitat, printre altele, recalificarea faptelor în abuz de autoritate împotriva persoanelor fizice, încălcarea dispozițiilor articolului 246 din CP sau în infracțiune corespunzătoare prevăzută la art. 272 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. În acest scop, el a subliniat că elementele constitutive ale dreptului de proprietate prevăzut la art. 248 din CP nu erau reunite, dat fiind că banca era o societate privată și nepublică în sensul articolului 145 din CP și că, în consecință, nu era un funcționar public, element cerut de această din urmă încălcare. Prin hotărârea din 20 aprilie 2011, tribunalul județean din București a respins cererea reclamantului și a considerat că băncile nu sunt instituții publice, însă ele sunt totuși persoane juridice de interes public, în sensul articolului 145 din CP. În acest scop, Tribunalul a menționat că activitatea băncilor este supusă respectării normelor stricte și supravegherii de către o instituție publică, și anume Banca Națională Româniană. Această supraveghere este cu atât mai evidentă în caz de faliment atunci când banca este supusă unei proceduri de administrare specială, însoțită de o intervenție consolidată a Băncii naționale române. Cu toate acestea, instanța a constatat că răspunderea penală în ceea ce privește încălcarea legii privind contabilitatea întreprinderilor este obligatorie. Reclamantul s-a ocupat de această hotărâre, reidentificându-și motivul referitor la calificarea eronată a faptelor reproșate, mai exact în calitatea sa de proprietar al unei societăți juridice private, în sensul articolului 272 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Printr-o hotărâre definitivă din 25 mai 2012, Tribunalul de apel din București a confirmat hotărârea tribunalului departamental din 20 aprilie 2011. S În plus, aceasta a confirmat, la nivel legislativ, faptul că modificările aduse Legii nr. 82/1991 privind contabilitatea întreprinderilor, care includeau printre instituțiile de interes public, în sensul legii menționate anterior, organismele de credit. Dreptul și practica internă relevante Codul penal Dispozițiile relevante din Codul penal, în vigoare în momentul faptelor, se citesc astfel art. 145: Public Noțiunea de public se referă la toate autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile și alte persoane juridice de interes public, gestionarea, utilizarea sau exploatarea bunurilor de proprietate publică, serviciile de interes public și bunurile de orice natură care sunt, conform legii, de interes public. art. 147 : Funcționar public și funcționar Noțiunea de "funcționar public" înseamnă orice persoană care exercită, permanent sau temporar, indiferent de titlul său sau de modul în care a fost investită în funcțiile sale, o sarcină în serviciul uneia dintre organizațiile menționate la art. 145, indiferent dacă are sau nu o remunerație. Noțiunea de "funcționar oficial" În cazul în care persoana menționată la alineatul anterior este o persoană menționată la alineatul respectiv, precum și orice salariat care îndeplinește o sarcină în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute la alineatul precedent. art. 246 : Abuzul de autoritate împotriva persoanelor fizice Faptul că un funcționar public, acționând în exercitarea funcțiilor sale, de a se abține de la a efectua un act sau de la a face în mod în cunoștință de cauză într-un mod defectuos care aduce astfel atingere intereselor legitime ale unei persoane este pedepsit cu o pedeapsă de șase luni până la trei ani de închisoare. art. 248: Abuzul de autoritate împotriva interesului public Faptul că un funcționar public acționează în exercitarea funcțiilor sale de sine stătătoare a abținerii de la a efectua un act sau de la a efectua în mod intenționat în mod defectuos, provocând astfel o perturbare semnificativă a bunei sale funcționări sau un prejudiciu unui organ sau instituție de stat sau uneia dintre entitățile menționate la art. 145, este pedepsit cu o pedeapsă de la șase luni la cinci ani de închisoare. art. 248: Abuzul de autoritate agravat Dacă faptele prevăzute la articolele 246, 247 și 248 au avut consecințe foarte importante, acestea sunt pedepsite cu o pedeapsă de cinci până la cincisprezece ani de închisoare și interzicerea anumitor drepturi. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale Dispozițiile relevante ale articolului 272 din Legea nr. 31/1990, repusă în funcție la 17 noiembrie 2004, se pedepsește cu un an până la trei ani de închisoare fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății care (...) 2. utilizează cu rea-credință bunurile sau creditul de care beneficiază societatea, cu un scop contrar intereselor acesteia, în propriul său interes sau pentru a favoriza o altă societate în care are un interes direct sau indirect. Jurisprudența instanțelor interne Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că băncile cu capital privat nu sunt persoane juridice de interes public (în sensul articolului 145 din CP (a se vedea Hotărârea nr. 5717 din 20 decembrie 2001 și Hotărârea din 14 noiembrie 2007, citată în Capetti și Maimut c. România (dec.), nr. 13043/05 și 23408/08, § 48, 15 mai 2012) și, prin urmare, un angajat al unei astfel de bănci nu poate fi condamnat de către șeful articolului +46 din CP. GRIEF. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat pentru o infracțiune interzisă printr-o dispoziție legală lipsită de previzibilitate și ale cărei elemente nu au fost reunite în șeful său. La acțiune pentru care reclamantul a fost condamnat constituie o încălcare a dreptului intern sau internațional, în momentul în care a fost comisă, în sensul art. 7 din Convenție

Communiquée le 18 décembre 2014

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

77049/12

Murat KONCAVAR

contre la Roumanie

introduite le 22 novembre 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Murat Koncavar, est un ressortissant turc né en 1966 et résidant à Ulus (Turquie). Il est représenté devant la Cour par M

es

V.

Berezeanu et V.M. Tamas, avocats à Bucarest.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un jugement du 19 avril 2007, le tribunal de première instance du 1

er

arrondissement de Bucarest condamna le requérant à onze ans de prison ferme du chef d’abus d’autorité aggravé contre l’intérêt public, infraction punie par l’article 248 combiné avec l’article 248

1

du code pénal («

CP

») et du chef d’infraction à la loi relative à la compatible des entreprises. Le tribunal jugea que, pendant trois ans, de 1998 à 2000, le requérant, en sa qualité de vice-président de la banque turco-roumaine, avait signé et puis prolongé, avec les autres membres de la direction de la banque, des contrats de garantie et de financement des crédits faits près de banques internationales par une société turque, actionnaire de la banque

turco-roumaine, et cela en méconnaissance des normes établies par la banque nationale roumaine. La société turque n’ayant pas remboursé ses crédits, les garanties signées par la banque turco-roumaine avaient été exécutées, causant ainsi à cette dernière, non seulement un préjudice important, mais également une perturbation importante de son fonctionnement qui avait abouti à sa faillite. Les contrats de garantie et de financement comportaient la transformation de plusieurs dépôts de la banque turco-roumaine auprès de banques internationales en dépôts de garantie, et cela sans une modification des livres comptables.

Le requérant interjeta appel, demandant entre autres, la requalification des faits en abus d’autorité contre les particuliers, infraction prévue par l’article

246 du CP, ou en délit correspondant prévu à l’article 272 de la loi n

o

31/1990 sur les sociétés commerciales. À cet effet, il souligna que les éléments constitutifs de l’infraction prévue par l’article 248 du CP n’étaient pas réunis, étant donné que la banque était une société privée et non publique au sens de l’article 145 du CP et que, en conséquence, il n’était pas un fonctionnaire public, élément requis par cette dernière infraction.

Par un arrêt du 20 avril 2011, le tribunal départemental de Bucarest rejeta la demande du requérant. Il estima que les banques ne sont certes pas des institutions publiques, mais elles sont néanmoins «

des personnes morales d’intérêt public

» au sens de l’article 145 du CP. Pour ce faire, le tribunal mentionna que l’activité des banques est soumise au respect des règles strictes et à la surveillance exercée par une institution publique, à savoir la banque nationale roumaine. Cette surveillance est d’autant plus manifeste en cas de faillite quand la banque est soumise à une procédure d’administration spéciale, accompagnée d’une intervention renforcée de la banque nationale roumaine. Le tribunal constata toutefois la prescription de la responsabilité pénale s’agissant de l’infraction à la loi relative à la comptabilité des entreprises.

Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt, réitérant son moyen concernant la qualification erronée des faits reprochés, estimant qu’il ne pouvait être tenu responsable qu’en sa qualité de gérant d’une société morale privée, au sens de l’article 272 de la loi n

o

31/1990 sur les sociétés commerciales.

Par un arrêt définitif du 25 mai 2012, la cour d’appel de Bucarest confirma l’arrêt du tribunal départemental du 20 avril 2011. S’agissant de la qualification juridique des faits, la cour d’appel, tout en affirmant qu’elle était consciente de l’existence «

d’inconséquences dans la jurisprudence

», entérina l’approche du tribunal départemental qui avait jugé que les banques étaient des personnes morales d’intérêt public. Elle ajouta que cette thèse avait été confirmée au niveau législatif par les modifications apportées en

2011 à la loi n

o

82/1991 sur la comptabilité des entreprises, qui incluaient parmi les institutions d’intérêt public, au sens de ladite loi, les organismes de crédit.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

Le code pénal

Les dispositions pertinentes du code pénal, en vigueur au moment des faits, se lisent ainsi

:

Article 145

: Public

«

La notion de public désigne tout ce qui concerne les autorités publiques, les institutions publiques, les institutions et les autres personnes morales d’intérêt public, la gestion, l’utilisation ou l’exploitation des biens de propriété publique, les services d’intérêt public ainsi que les biens de toute nature qui sont, selon la loi, d’intérêt public.

»

Article 147

: Fonctionnaire public et fonctionnaire

«

La notion de «

fonctionnaire public

» désigne toute personne qui exerce, de manière permanente ou temporaire, indifféremment de son titre ou de la manière dont elle a été investie dans ses fonctions, une tâche au service de l’une des organisations citées à l’article 145, indépendamment du versement ou non d’une rémunération.

La notion de «

fonctionnaire

» désigne la personne mentionnée à l’alinéa précédent ainsi que tout salarié qui accomplit une tâche au service d’une autre personne morale que celles prévues à l’alinéa précédent.

»

Article 246

: Abus d’autorité contre les particuliers

«

Le fait pour un fonctionnaire public, agissant dans l’exercice de ses fonctions, de s’abstenir d’accomplir un acte ou de l’accomplir sciemment de manière défectueuse causant ainsi une atteinte aux intérêts légitimes d’une personne est puni d’une peine de six mois à trois ans d’emprisonnement.

»

Article 248

: Abus d’autorité contre l’intérêt public

«

Le fait pour un fonctionnaire public agissant dans l’exercice de ses fonctions de s’abstenir d’accomplir un acte ou de l’accomplir sciemment de manière défectueuse, causant ainsi une perturbation importante de son bon fonctionnement ou un préjudice à un organe ou institution de l’État ou à l’une des entités désignées à l’article 145, est puni d’une peine de six mois à cinq ans d’emprisonnement.

Article 248

1

: L’abus d’autorité aggravé

«

Si les faits prévus aux articles 246, 247 et 248 ont eu des conséquences très importantes, ils sont punis d’une peine de cinq à quinze ans d’emprisonnement et l’interdiction de certains droits.

»

2.

La loi n

o

31/1990 relative aux sociétés commerciales

Les dispositions pertinentes de l’article 272 de la loi n

o

31/1990 republiée le 17 novembre 2004 sont ainsi libellées

:

«

Est puni de un à trois ans d’emprisonnement le fondateur, gérant, directeur, directeur exécutif ou représentant légal de la société qui

:

(...)

»

3.

La jurisprudence des tribunaux internes

La Haute Cour de cassation et de justice considère que les banques à capital privé ne sont pas «

des personnes morales d’intérêt public

» au sens de l’article 145 du CP (voir l’arrêt n

o

5717 du 20 décembre 2001, et l’arrêt du 14 novembre 2007, référence faite dans

Capetti et Maimut c.

Roumanie

(déc.), n

os

13043/05 et 23408/08, § 48, 15 mai 2012) et que dès lors un employé d’une telle banque ne peut pas être condamné du chef de l’article

248 du CP.

GRIEF

Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été condamné pour une infraction prohibée par une disposition légale manquant de prévisibilité et dont les éléments constitutifs n’étaient pas réunis dans son chef.

QUESTION AUX PARTIES

L’action pour laquelle le requérant a été condamné constituait-elle une infraction d’après le droit national ou international, au moment où elle a été commise, au sens de l’article 7 de la Convention

?