AFFAIRE STOICA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.11.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE STOICA c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA STOCICA c. TURCIA (solicitarea nr. 19985/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 noiembrie 2011 DEFINIF 29/02/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Stoica c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 noiembrie 2011, Rend la hotărârea pe care o aici, adoptat la această dată în instanță La originea cauzei 19985/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant român, domnul Ionel Stoica ( al Regulamentului de procedură al Curții. Guvernul turc ( mai mult decât) a fost reprezentat de agentul său. Reclamantul a declarat în special că a fost deținut într-o perioadă excesivă de timp. La 30 martie 2010, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata deținerii către guvern. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și asupra fondului plângerii. La 6 iulie 2010, guvernul român, reprezentat de agentul său, Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe, a informat Curtea că nu dorește să se prevaleze de dreptul prevăzut la art. 36 La 14 mai 2001, doi indivizi, inclusiv reclamantul, au fost arestați în cadrul unei anchete privind o crimă comisă cu trei zile înainte. În timpul interogatoriului său de către poliție, reclamantul a recunoscut că este autorul infracțiunii. El a arătat că această crimă, comisă în schimbul banilor, fusese comandată de soția victimei. În plus, el a precizat că complicele său, arestat în același timp cu el, era fratele vitreg al victimei. În aceeași zi, adică la 14 mai 2001, a fost pus în detenție provizorie de către un judecător în fața unei audieri, în cursul căreia își menține declarația. La 3 octombrie 2002, Curtea a lui Beyo.12 Hotărârea a fost ruptă de Curtea de Casație la 17 iunie 2003 13. La 4 martie 2004, Curtea l-a condamnat din nou pe reclamant. În octombrie 2004, Parchetul Curții de Casație a prezentat cauza în fața instanței de judecată pentru o revizuire în lumina legii de abolire a pedepsei cu moartea. 15. La 28 decembrie 2004, instanța de judecată a declarat din nou pe reclamant vinovat de acuzațiile împotriva sa. 16. La 14 decembrie 2005, hotărârea a fost din nou ruptă. 17. La data de 23 ianuarie 2007, reclamantul a fost condamnat redirecționat de instanța judecătorească. 18. La data de 9 noiembrie 2009, Curtea de Casație a trimis dosarul instanței de primă instanță pe motiv că nu lipseau o serie de înscrisuri. 19. După primirea dosarului completat corespunzător, Înalta Instanță a confirmat condamnarea printr-o hotărâre din 30 noiembrie 2011. În timpul audierilor ținute de instanță în timpul procedurii, judecătorii din fond au examinat problema deținerii reclamantului, fie la cererea acestuia din urmă, fie din oficiu. La sfârșitul fiecărei audieri, ei au dispus menținerea sa în detenție pe baza unor formule cum ar fi: natura și gravitatea detenției. în cazul în care există suspiciuni grave, în cazul în care este vorba despre starea dosarului sau în cazul în care este vorba despre pedeapsa cu închisoarea, în cazul în care reclamantul se plânge de durata detenției sale pe care o consideră excesivă. Curtea constată că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 23. Pe fond, guvernul susține că durata detenției provizorii suferită de reclamant nu este excesivă în raport cu natura infracțiunii despre care acesta din urmă era suspectat, gravitatea pedepsei, precum și cu riscul de evadare. 24. Reclamantul contestă aceste argumente și își reiterează afirmațiile cu privire la caracterul excesiv al duratei detenției 25. Referindu-se la jurisprudența sa constantă privind modalitățile de calculare a duratelor care trebuie luate în considerare în cazurile de detenție multiplă, cum ar fi în speță (a se vedea, în special, Solmaz c. Turcia, n 27561/02, § 23 37, 16 ianuarie 2007 și Baltaco . Turcia, n 495/02, § 44 46, 18 iulie 2006), Curtea constată că durata detenției provizorii care trebuie luată în considerare este de aproximativ trei ani și șase luni. 26. Din elementele dosarului reiese că instanțele interne au dispus menținerea în detenție a l Or, în cazul în care unele dintre aceste formule pot fi înțelese ca indicând existența și persistența unor persoane grave de vinovăție și în cazul în care, în general, aceste circumstanțe pot constitui factori relevanți, ele nu pot, în speță, să justifice, pe cont propriu, menținerea în detenție a reclamantului pentru o perioadă atât de lungă (Ali H. Hl. Polat c. Turcia, nr. 61446/00, § 28, 5 aprilie 2005). 27. În opinia Curții, motivele adoptate de judecătorii din fond nu pot deci să nu fie considerate ca fiind CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. Reclamantul solicită o despăgubire pentru prejudiciile morale și materiale pe care le-a suferit. Cu toate acestea, acesta nu formulează nicio cerere criptată și nu o pune la dispoziția înțelepciunii Curții. 30. În orice caz, guvernul consideră că constatarea încălcării este suficientă pentru a compensa prejudiciul suferit. 31. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material. 32. Pe de altă parte, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, consideră că este necesar să i se acorde 4 300 de euro din acest șef. 33. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară restul cererii admisibile A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție; A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului pentru prejudiciul moral, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 300 EUR (patru mii trei sute de euro) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 29 noiembrie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte