CtEDO 06.12.2011 Auto

AFFAIRE İYİLİK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.12.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Non-violation de l'art. 8
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE İYİLİK c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE A CALITĂȚII CU PRIVIRE LA STRASBURG 6 decembrie 2011 DEFINITIVF 06/03/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatele (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În acest caz, în cazul mai ales al Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și de Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 3 noiembrie 2011, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei este o hotărâre (n 2899/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Necmettin La 25 februarie 2010, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. X. La 15 iulie 1966, aceasta a dat naștere unei fete, Y., al cărei solicitant contestă să fie tatăl biologic. La 17 octombrie 1966, tribunalul de mare instanță din Ankara a pronunțat divorțul căsniciei. În același an, reclamantul a introdus în fața aceleiași instanțe o acțiune în lipsă de paternitate. În urma unei ordonanțe a instanței, institutul de medicină legală și socială al Universității din Ankara a prezentat, la 14 ianuarie 1968, un raport care arăta că tatăl biologic al lui Y putea fi atât reclamantul, cât și orice altă persoană din același grup de sânge ca și el. Pe baza acestui raport, instanța l-a decăzut pe reclamant printr-o hotărâre din 18 ianuarie 1969. La 17 iulie 2002, pe baza articolului 445 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, reclamantul a depus o cerere de redeschidere a procedurii privind dezmățarea paternității și a indicat că progresele realizate de știință începând cu 1968 au permis de acum înainte să se determine cu înțelepciune dacă a fost sau nu tatăl lui Y. Susținând că mama ei ducea o viață dizolvată la momentul conceperii și nașterii lui Y, el a cerut efectuarea unui test ADN. 10. În plus, el a precizat că își redacta testamentul și că nu dorea ca fiica sa putativă, cu care nu avea nici o relație de la naștere și despre care nu era sigur că era tatăl biologic, să moștenească bunurile sale. 11. La 29 aprilie 2004, Tribunalul de Mare Instanță din Ankara a respins cererea reclamantului pe motiv că progresele înregistrate în domeniul științific nu permiteau redeschiderea unei proceduri civile, în măsura în care nu se putea obține o dovadă din cauza stării tehnice științifice a reclamantului, în sensul art. 445 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 12. Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant și cererea sa de rectificare prin două hotărâri din 24 februarie și, respectiv, 2 iunie 2004. 13. Ultima hotărâre a fost notificată reclamantului la 6 iulie 2004. În conformitate cu art. 445 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, se poate solicita revizuirea unei hotărâri care a devenit definitivă atunci când obligația de a prezenta elemente în cadrul procedurii inițiale se referea la un caz de forță majoră. Prezumția de paternitate și acțiunea în decădere de paternitate 15. Codul civil în vigoare la data faptelor dispunea de art. 285 Copilul născut în timpul căsătoriei sau în termen de trei sute de zile de la dizolvarea acestuia are ca tată lacom al mamei. (...) art. 286 Lamous poate intenta o acțiune în dezmăț de paternitate pentru a răsturna prezumția de paternitate. Această acțiune este îndreptată împotriva copilului și a mamei sale. Această acțiune este, de asemenea, deschisă copilului. Ea este îndreptată apoi împotriva mamei și soțului ei. art. 287 În cazul în care copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, reclamantul trebuie să demonstreze că nu este tatăl. La copil născut o sută optzeci de zile cel puțin după celebrarea căsătoriei sau trei sute de zile după dizolvarea acestuia este presupus a fi fost conceput în timpul căsătoriei. art. 289 Lamous trebuie să inițieze acțiunea în termen de un an de la cunoașterea nașterii și a faptului că nu este tatăl sau faptul că mama a avut relații sexuale cu o terță parte în perioada de concepție; în orice caz, acțiunea trebuie intenționată în termen de cinci ani de la naștere. (...) 16. Anii au fost anulați de Curtea Constituțională într-o hotărâre din 25 iunie 2009 (2008/30 E Astfel, dreptul tatălui de a acționa poate fi abolit chiar înainte ca acesta din urmă să fi avut posibilitatea de a-și atinge obligația (...) de a-și asuma sarcina unui copil care nu este al lui. Principiul statului de drept implică, în plus, înlăturarea obstacolelor care împiedică descinderea papei unui copil care nu este genetic sau biologic al său (...) această posibilitate este o chestiune de drepturi și libertăți fundamentale ale celui curajos. Dispoziția în litigiu este de natură nu numai să aducă atingere substanței în sine a dreptului de la Õ persoană la protecția și dezvoltarea existenței sale materiale și morale, ci și să restricționeze drepturile și libertățile fundamentale ale la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din aceste motive, dispoziția în litigiu încalcă (...) Constituția și necesită anularea acesteia. Succesiunea, rezerva ereditară și posibilitatea de a dezmoșteni 17. În dreptul turc al succesiunilor, întreaga succesiune a defunctului revine copiilor săi în mod egal în lipsa unui soț supraviețuitor. 18. Rezerva moștenită a copiilor este de 50% din acțiunile lor respective (art. 506 din Codul civil). Cu alte cuvinte, donațiile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot depăși jumătate din totalul bunurilor deținutului, dacă acesta nu lasă în urmă decât un copil la deces. 19. În conformitate cu art. 512 din Codul civil, un moștenitor care are o rezervă ereditară poate fi dezmoștenit sau a comis o crimă care îl vizează pe defunct sau pe unul dintre rudele sale, dacă nu a respectat obligațiile pe care le are dreptul familiei față de moștenitorul sau membrii familiei moștenitorului. Invocând articolele 6 și 8 din Convenție, reclamantul se plânge că nu poate iniția o nouă procedură judiciară care să-i ofere posibilitatea de a renunța la paternitatea sa pe baza unor analize științifice fiabile, cum ar fi testele ADN 21. Guvernul combate această teză. În opinia sa, refuzul autorităților de a autoriza o nouă acțiune în depoziție este motivat de preocuparea pentru protecția intereselor copilului și ale familiei și respectă cerințele art. 8 din Convenție. 22. Curtea consideră că cauza reclamantului solicită o examinare exclusiv din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție. Această dispoziție este astfel formulată Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. CU PRIVIRE LA RECEVABILITA 23. Curtea amintește că întrebarea dacă procedura de dizolvare în fața legii a legăturilor familiale existente privește viața de familie a reclamantului nu are loc, aici, să fie pronunțată, din moment ce, în orice caz, determinarea relațiilor juridice ale unui tată cu copilul său putativ este o chestiune de viață privată. Prin urmare, art. 8 din Convenție se aplică faptelor din speță 25. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acest lucru trebuie declarat admisibil. II. PE FONDUL 26. Curtea amintește că, în timp ce art. 8 din convenție tinde în principal să premieze dreptul la despăgubiri în fața ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, aceasta nu impune doar statelor de sine stătătoare de astfel de ingeri: aceasta poate genera și obligații pozitive inerente unui Conexiunea dintre obligațiile pozitive și negative ale statului în temeiul acestei dispoziții nu este pregătită pentru o definiție precisă. Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. În ambele cazuri, trebuie să avem în vedere echilibrul corect care trebuie între interesele concurente ale individului și ale societății în ansamblu. ; de asemenea, în ambele ipoteze, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , 21 februarie 1990, § 41, seria A n 172). 27. Curtea reamintește, de asemenea, că nu are ca sarcină să înlocuiască autoritățile naționale competente pentru a soluționa litigiile care afectează relațiile indivizilor între ele la nivel național, ci să examineze din perspectiva convenției deciziile pe care aceste autorități le-au pronunțat în exercitarea competenței lor discreționare (a se vedea, de exemplu, Hotărârile Mikulićc. Croația, 53176/99, § 59, CEDO 2002 I, sau Hokkanen c. Finlanda, 23 septembrie 1994, § 55, seria A n 299-A. Prin urmare, Curtea va examina dacă, în prezenta specie, statul pârât, în ceea ce privește acțiunea reclamantului, a acționat în detrimentul obligației sale pozitive care decurge din art. 8 din Convenție (Mizzi c. Malta, n 26111/02, § 107 CEDH 2006 I). 28. Aceasta remarcă faptul că reclamantul inițial a intentat o acțiune de dezvaluire a paternității în 1967, la mai puțin de un an de la nașterea lui Y, și, prin urmare, în conformitate cu art. 282 din Codul civil. Această acțiune a fost respinsă pe motiv că compararea grupurilor de sânge ale celor interesați nu a permis să se dovedească că nu a fost tatăl fiicei sale punitive. Neputând iniția o nouă acțiune în defavoarea paternității, acesta a solicitat revizuirea procedurii pe baza articolului 445 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, care prevede redeschiderea unei proceduri în cazul în care obligația de a prezenta elemente de probă în cadrul procedurii inițiale implică un caz de forță majoră. Această cerere a fost respinsă de instanțele naționale, în conformitate cu o jurisprudență veche și constantă a Curții de Casație, potrivit căreia stadiul progresului științific nu putea fi asimilat unui caz de forță majoră. 29. Curtea arată că părțile nu contestă faptul că respingerea de către instanțele naționale a acțiunii în lipsă de paternitate a reclamantului a fost în conformitate cu legea și având în vedere că urmărește un scop legitim. 30. Rămâne de stabilit dacă, în circumstanțele din speță, măsura în cauză era necesară într-o societate democratică 31. Cu privire la acest aspect, Curtea amintește că a judecat deja în mai multe cauze o situație în care era imposibil să se prevaleze realitatea biologică asupra unei prezumții legale de paternitate nu a fost compatibilă cu obligaia de a garanta respectarea efectiv a vieții private și de familie, chiar și având în vedere marja de apreciere de care dispun statele (Mizzi) § 113 și 114, Paulík c. Slovacia, n 10699/05, § 46, CEDH 2006 XI, Shofman citată anterior, § 45, și Tavl Y. Prin acțiunea sa în justiție, el a căutat mai întâi să obțină dovada realității biologice a relațiilor sale cu Y, obligând-o să se supună unui test ADN, și apoi doar să alinieze eventual realitatea juridică cu realitatea biologică. Pentru Curte, acest element are o importanță decisivă în balanța intereselor în cauză (I.L.V. c. România (dec.), nr. 4901/04, § 40, 24 august 2010). În cazul în care, în cauzele menționate anterior (punctul 31 de mai sus), interesele reclamanților și ale copiilor erau convergente, în speță, având în vedere refuzul copilului de a se supune testului, interesele în cauză par contradictorii. 33. Curtea este conștientă de faptul că apariția testului ADN și posibilitatea pentru orice justițiar de a se supune constituie o evoluție pe plan judiciar, astfel încât un astfel de test permite să se stabilească cu certitudine existența unor legături biologice între diferite persoane. Cu toate acestea, Curtea amintește deja că necesitatea de a proteja terții poate exclude posibilitatea de a-i obliga să se supună unei analize medicale, în special unor teste ADN (Mikulić, citată anterior, § 64 in fine . Și acest lucru cu atât mai mult cu cât, ca în speță, partea terță în cauză este un copil, care beneficiază de o filiație legitimă de lungă durată (I.L. , decizie, citată anterior, § 42). 34. Curtea nu vede nimic anormal sau disproporționat în deciziile instanțelor naționale care au dat mai multă importanță intereselor mai multor copii decât intereselor eventualului solicitant de a verifica un fapt biologic (M.C. c. Regatul Unit, nr. 22920/93, Decizia Comisiei din 6 aprilie 1994, și ylund c. Finlanda ((dec.), n 27110/95, CEDH 1999 VI). 35. Prin urmare, absența oricărei manifestări din partea copilului care își demonstrează dorința de a-și verifica paternitatea (a se vedea, étro Paulík, citată anterior, § 14, Mizzi, citată anterior, § 13, și, mutatis mutandis, Odevere c. Franța [GC], 42326/98, § 44, CEDO 2003-III), coroborată cu perioada în care a beneficiat de starea sa civilă într-un mod stabil și cu consecințele patrimoniale pe care acceptarea unei acțiuni în dezvăluire le poate antrena, joacă în speță în favoarea interesului fiicei punitive a reclamantului, constând în a nu fi privată de o paternitate biologică distinctă de filiație (a se vedea deciziile menționate anterior I.L.V. , § 46, și Y Spuse , cu cinci voturi la doi , că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din regulament, la art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la partea separată a judecătorilor P. Pinto de Albuquerque și H. Keller. F.T. S.H.N. OINȚIUNE DISPENTĂ A JUGE PINTO DE ALBUQUERQUE ȘI A JUGE KELLER Prezenta cauză pune întrebarea dacă prezumția clasică este cea pe care o desemnează căsătoria ( pater is quem nuptiae demonstrant ), poate fi infirmat și în ce condiții. Potrivit acestei ficțiune juridice, paternitatea este presupusă de la maternitate și căsătorie, și mai mult decât orice copil al unei soții căsătorite este legat în mod automat de soțul mamei sale. Spre marele nostru regret, nu putem fi de acord cu opinia majorității camerei în acest caz, deoarece considerăm că există motive de drept și de fapt care impun încheierea unei încălcări a articolului 8 în această specie. Din punct de vedere juridic, Curtea a ajuns în mod repetat la concluzia că încălcarea articolului 8 din Convenție are drept scop să prevaleze realitatea biologică asupra unei prezumții legale de paternitate. Prevalența realității biologice asupra ficțiunilor legale este un principiu bine stabilit în jurisprudența Curții Mizzi c. Malta, n 26111/02, CEDH 2006-I, Paulík c. Slovacia, n 74826/01, CEDO 2006-XI și Tavl . În cazul în care o astfel de condiție ar fi necesară, acțiunile în instituție de paternitate și în lipsă de paternitate ar fi condamnate la eșec în marea majoritate a cazurilor, dat fiind că, în astfel de acțiuni, părțile pretind adesea rezultate diametral opuse. Din punct de vedere faptic, trei argumente militează în favoarea pretenției reclamantului. În primul rând, ; el chiar a introdus o acțiune în dezmăț de paternitate în anul în care s-a născut copilul, în zadar. Faptul că reclamantul a luat poziție și a întreprins această acțiune cât mai curând posibil arată cât de serioasă este pretenția sa judiciară. În al doilea rând, argumentul autorităților naționale în favoarea respingerii în 1969 a primei acțiuni în lipsă de paternitate, conform căruia tatăl biologic al lui Y ar putea fi atât reclamantul, cât și orice altă persoană din același grup de sânge ca și el, este inprobabil din punct de vedere științific în lumina cunoștințelor actuale. Cunoștințele științifice actuale în materie de teste ADN trebuie considerate motive relevante din punct de vedere juridic pentru o nouă evaluare a faptelor în cazul subjudiciului . Astfel, astăzi, și c a fost deja cazul în 2004, anul în care au fost luate cele mai recente decizii ale Curții de Casație turcească cu privire la prezenta cauză, știința pune la dispoziția tribunalelor mijloace ușor accesibile și fizic ne intruzive pentru a căuta filiația biologică a unei persoane. Pe de altă parte, cea de-a doua acțiune în lipsă de paternitate a eșuat în 2004 din motive strict formale. La . L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 445 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, omite obligația de a face balanța de interese în speță în speță, fapt pe care o impune în mod incontestabil jurisprudența Curții (T. Ç. și H. Ç. c. Turcia, n 34805/06, § 81, 26 iulie 2011). Într-adevăr, instanța de mare instanță din Ankara a neglijat să facă o ponderare între interesul lui Y, major și independent, să mențină legături de filiație cu tatăl său putativ și interesul reclamantului de a stabili realitatea biologică, de care se bucurau drepturile succesoare ale lui Y. Interesul certitudinii juridice a fost luat într-un mod absolut și automat, tribunalele rămânând astfel indiferente de circumstanțele concrete ale cauzei. În al treilea rând, reclamantul nu a avut niciodată o relație afectivă cu fiica sa putativă, această relație de paternitate rămânând aproape patruzeci și patru de ani complet virtuală. Deținerea de stat este o circumstanță fundamentală în cazurile legate de dreptul familiei și defectul său nu poate fi ignorat de instanțele judiciare (a se vedea, în acest sens, T.Ç. și H.Ç. , citată anterior, § 77.) Este adevărat că securitatea juridică necesită protecția juridică a relațiilor părintești de lungă durată, faptul că o astfel de relație este complet lipsită de conținut slăbește puterea obligatorie a acestui argument și dă greutate în interesul opus, care are drept scop să pună sub semnul întrebării prezumția legală de paternitate. Din motive de drept și de fapt expuse, am ajuns la concluzia că autoritățile naționale au stabilit această problemă într-un mod care nu respectă cerințele dreptului la viață privată. Cu toate acestea, în cazul în care nu se poate demonstra că nu se poate demonstra că nu există un motiv întemeiat pe motive de fapt sau de drept sau de drept, se consideră că nu există motive întemeiate să se considere că o astfel de prezumție este justificată în mod corespunzător.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-11-15
0,97
AFFAIRE İZGİ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İZGİ c. TURQUIE (Requête n o 44861/04) ARRÊT STRASBOURG 15 novembre 2011 DÉFINITIF 15/02/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’
CtEDO 2011-03-08
0,97
AFFAIRE EMİROĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE EMİROĞLU c. TURQUIE (Requête n o 40795/05) ARRÊT STRASBOURG 8 mars 2011 DÉFINITIF 08/06/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'a
CtEDO 2011-06-21
0,97
AFFAIRE CİNGİL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CİNGİL c. TURQUIE ( Requête n o 29672/02) ARRÊT STRASBOURG 21 juin 2011 DÉFINITIF 21/09/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’a
CtEDO 2011-04-26
0,97
AFFAIRE PULATLI c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE PULATLI c. TURQUIE (Requête n o 38665/07) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2011 DÉFINITIF 26/07/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’
CtEDO 2011-02-15
0,97
AFFAIRE EȘREF ÇAKMAK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE EŞREF ÇAKMAK c. TURQUIE (Requête n o 3494/05 ) ARRÊT STRASBOURG 15 février 2011 DÉFINITIF 15/05/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
Sursă