AFFAIRE EMİROĞLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.03.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE EMİROĞLU c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ EMprecum TURCIA (Cercetarea nr. 40795/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 martie 2011 DEFINIF 08/06/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Emiroatul c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte Danutė Jočienė, Ireneu Cabral Barreto, David Thór Björgvinsson, Giorgio Malinverni, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători și de Stanley Naismith, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 15 februarie 2011, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 40795/05) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Emin Emiro La 9 martie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 291 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În 1972, reclamantul a cumpărat un teren cu o suprafață de 1 024 , situat în Yeniçiftlik, Calorlu, departamentul Tekirda Un raport de expertiză din 30 martie 2003, întocmit de ingineri de geologie, a indicat faptul că o suprafață de 360 m a parcelei era împiedecată pe coasta maritimă. La 17 mai 2004, instanța a retras 360 m din parcela n 4305 și a ordonat înscrierea acestei părți în numele Trezoreriei Publice pe registrul funciar, pe motiv că bunurile care fac parte din coasta maritimă nu puteau face obiectul unei achiziții de către o persoană de drept privat. La 10 februarie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în toate dispozițiile sale. 10. Prin hotărârea din 5 mai 2005, Curtea de Casație a respins recursul în rectificare formulat de reclamant. 11. La 5 septembrie 2005, reclamantul sesizează instanța pentru estimarea valorii părții din teren transferată Trezoreriei Publice. În raportul său din 8 septembrie 2005, un grup de experți desemnat de instanță își stabilește valoarea la 110 430 000 000 de lire turcești (TRL), sumă echivalentă cu aproximativ 50 000 de euro (EUR) la data adoptării hotărârii. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile N.A. și în alte hotărâri ale Curții nr. 37451/97, § 30 CEDO 2005 X) și Hüseyin Ak și alții c. Turcia (n 15523/04 și 15891/04, § 16-21, 7 decembrie 2010). Cu privire la violarea articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 13. Reclamantul a susținut că a fost privat de proprietatea sa în beneficiul Trezoreriei Publice fără a fi fost compensat în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 14. În ceea ce privește admisibilitatea, guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne și subliniază că, de la evoluția judiciară din 2007, persoanele care sunt victime ale anulării titlurilor lor de proprietate asupra bunurilor situate pe coastă pot obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit în temeiul articolului 1007 din Codul civil. 15. Reclamantul contestă acest argument și susține că a îndeplinit obligația de epuizare a căilor de atac interne. 16. Curtea respinge această excepție a guvernului din aceleași motive ca și cele menționate în Hotărârea Hüseyin Ak și altele (citată la punctul 27-35). Curtea consideră că nu există nicio posibilitate de a se abate de la concluzia la care a ajuns în această cauză. 17. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 18. Pe fond, Curtea amintește că a examinat deja un motiv identic cu cel prezentat de reclamant și încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (N.A. și altele, menționate anterior, §§ 38-43). Într-adevăr, aceasta a afirmat că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunurilor, privarea de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă și că o absență totală a despăgubirii nu poate fi justificată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în circumstanțe excepționale (a se vedea Germania [GC], nr. 46720/99, 72203/01 și 72552/01, § 111, CEDO 2005 VI și Mănăstirile sfinte c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 71, seria A n 301 A. 19. Curtea constată că, în speță, guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Reclamantul nu a primit nicio compensație ca urmare a anulării titlului său de proprietate și a transferului bunurilor sale către Trezorerie. În urma examinării dosarului nu s-a constatat nicio circumstanță excepțională pentru a justifica absența totală a despăgubirii (N.A. și altele, citată anterior, punctul 41-42). 20. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită 80 000 EUR și, în acest sens, face trimitere la raportul de expertiză din 8 septembrie 2005. 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit; în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, reclamantul solicită o sumă de 20% din satisfacția echitabilă acordată de Curte; prin urmare, acesta furnizează un acord de onorarii semnat cu avocatul său la 14 octombrie 2005. Guvernul contestă aceste pretenții și invită Curtea să le respingă. 23. Având în vedere elementele și informațiile de care dispune cu privire la prețul bunului în litigiu, Curtea consideră rezonabilă acordarea a 50 000 EUR reclamantului pentru daune materiale 24. În ceea ce privește prejudiciul moral, Comisia consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie o satisfacție suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral suferit de solicitant. 25. În ceea ce privește onorariile de avocatură, având în vedere documentele aflate în posesia sa, timpul pe care reprezentantul reclamantului a trebuit să îl dedice cauzei și criteriile care decurg din jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 EUR și acordul acordat reclamantului în acest sens (a se vedea, Kayasu c. Turcia, nr. 64119/00 și 76292/01, § 131-132, 13 noiembrie 2008 26). Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, 000 EUR (cinci mii EUR) pentru prejudiciul material, plus orice sume care pot fi datorate ca impozite ii. 000 EUR (cinci mii EUR) pentru onorariile de avocatură, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Spune că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 martie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte