SECȚIUNEA 2 CAUZA KAR c. TURCIA (solicitarea nr. 25257/05) HOTĂRÂREA fondului STRASBURG 29 martie 2011 DEFINIF 29/06/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Karc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 martie 2011, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 25257/05) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Hasan Kar ( La 5 noiembrie 2007, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permitea art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1946 și locuiește în Trabzon. La 17 iunie 1988, un teren de 8 004 m , situat în satul Ormanüstü (Maçka), înregistrat sub numerele de la secțiunea 110 și de parcelă 19, a fost înscris în numele reclamantului în registrul funciar în urma activității comisiei cadastrale. Hotărârea generală a titlurilor de proprietate întocmește actul de proprietate în numele reclamantului. La 10 martie 2000, Ministerul Pădurilor a intentat, în fața Tribunalului Cadastral din Maçka, o acțiune vizând anularea titlului de proprietate al reclamantului pe registrul funciar și înregistrarea terenului în numele Trezoreriei Publice. La 8 iunie 2001, Tribunalul Cadastral a respins cererea Ministerului și a confirmat înregistrarea terenului în numele reclamantului, pe motiv că acesta era în posesia sa de mult timp și că nu făcea parte din domeniul forestier, conform rapoartelor de expertiză din 22 și 30 mai 2001 întocmite de inginerii forestieri și respectiv agricoli. La 19 februarie 2002, Curtea de Casație a clasat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și a constatat că elementele colectate nu permiteau să se aibă o idee precisă cu privire la natura terenului și a solicitat efectuarea unor noi expertize la fața locului în lumina hărților de delimitare. La 16 ianuarie 2004, Tribunalul s-a conformat hotărârii de rupere și a salutat cererea Ministerului în lumina unui nou raport de expertiză din 5 iunie 2003, întocmit de un inginer forestier, constatând că terenul în litigiu face parte din domeniul forestier și a decis să înscrie terenul în numele Trezoreriei Publice pe registrul funciar 11. La 28 septembrie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 12. La 24 decembrie 2004, recursul în rectificare formulat de reclamant a fost respins. Partea interesată a primit notificarea la 11 ianuarie 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă privind anularea titlurilor de proprietate privată și transferul către Trezorerie a bunurilor care fac parte din domeniul forestier public sunt descrise în Hotărârea Turgut și în alte hotărâri ale Curții 1411/03, § 41-67, 8 iulie 2008). Reclamantul susține că a fost privat de titlul său de proprietate în beneficiul Trezoreriei Publice fără a fi fost compensat. În acest sens, invocă art. 1 din Protocolul nr. 15. Guvernul se opune acestei teze. 16. În ceea ce privește admisibilitatea, guvernul invită Curtea să respingă cererea de neechitare a căilor de atac interne, astfel cum se prevede la art. 16 35 din Convenție. El susține că reclamantul ar fi putut solicita o indemnizație sau să inițieze o acțiune în legătură cu prejudiciul cauzat de anularea titlului său de proprietate pe baza dispozițiilor Codului civil, ale Codului obligațiilor și ale Codului de procedură administrativă. 17. Curtea reamintește că deja a examinat și respins argumentele similare ale guvernului în hotărâri Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș. c. Turcia 45651/04, § 29 33, 10 martie 2009), Do 20606/04, § 17, 13 ianuarie 2009). În acest caz, nimic nu permite să se îndepărteze de la concluzia la care a ajuns în aceste cauze, Curtea decide să respingă și această excepție a guvernului. 18. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 19. Pe fond, referindu-se la jurisprudența Curții în această privință (a se vedea, printre altele, Da September 2005 și Özden c. Turcia (n, n 11841/02, 3 mai 2007), guvernul afirmă că încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului urmărește un scop legitim și era proporțională cu scopul legitim de a proteja mediul. Acesta susține că, în conformitate cu dreptul intern relevant (în special art. 169 din Constituție și cu dispozițiile legii n 6831 privind pădurile), un bun care face parte din domeniul forestier nu poate face obiectul unei înscrieri în registrul funciar în numele unui particular. În acest caz, înregistrarea bunului în numele reclamantului a fost făcută, la momentul respectiv, cu încălcarea Constituiei și a legilor relevante. 20. Reclamantul contestă aceste argumente și își reiterează afirmațiile. Acesta susține că condițiile speciale ale acestei cauze nu sunt deloc similare celor menționate de guvern, susținând că terenul său nu are caracter forestier și că el însuși a plantat copaci pe teren pentru a preveni efectele eroziunii și, în special, pentru a proteja mediul. Pe de altă parte, Tribunalul arată că ascendenții săi dețin acest teren din 1942, iar titlul de proprietate anulat se bazase pe un titlu stabilit în iunie 1942. 21. Curtea amintește că a examinat deja aceleași obiecții ca și cel prezentat de reclamant și că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 Din cauza lipsei de despăgubiri pentru transferul de proprietate asupra bunurilor reclamanților către Trezorerie (Turt și alții, citată anterior, § 93, Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș. , citată anterior, § 40-45, Rimer și alții, citată anterior, § 34 41, Nural Vural c. Turcia, nr 16009/04, §§ 34, 10 martie 2009 și Ali Taș c. Turcia , n 1082/02, § 33-35, 22 În urma examinării prezentei cauze, Comisia consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în speță. 22. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24. Reclamantul solicită 100 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material suferit. 25. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de despăgubire, pe care o consideră speculativă și lipsită de temei. 26. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare, astfel încât aceasta trebuie rezervată ținând seama de posibilitatea unui acord între statul pârât și reclamanți (în același sens, a se vedea Turgut și alții, citată anterior, § 101, Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș., citată anterior, § 51, Nural Vural , citată anterior, § 38, Rimer și alții , citată anterior, § 46, și CÃlar c. Turcia , n 11192/05 § 23, 13 aprilie 2010). În lipsa unei acțiuni în constatarea (de a tespiti davas. ) introdusă de solicitanți la o instanță de judecată ar constitui, printre altele, unul dintre cele mai adecvate mijloace de determinare a valorii binelui în litigiu. cererea admisibilă afirmă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă Președintele Camerei va avea grijă să o stabilească, dacă este necesar. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 martie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modulul Președinte
DEUXIÈME SECTION
KAR c. TURQUIE
(Requête n
o
25257/05)
ARRÊT
(
fond
)
29 mars 2011
29/06/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kar c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
David Thór Björgvinsson,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 mars 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
25257/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Hasan Kar («
le requérant
»), a saisi la Cour le 9 juillet 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant était représenté par M
es
A.M. Genç et H.M.
Yalçın, avocats à Trabzon. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le requérant alléguait la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
4.
Le 5 novembre 2007, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permettait l'article
29 §
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant est né en 1946 et réside à Trabzon.
6.
Le 17 juin 1988, un terrain de 8
004 m
2
, sis au village de Ormanüstü (Maçka), enregistré sous les numéros de section 110 et de parcelle 19, fut inscrit au nom du requérant sur le registre foncier à la suite du travail de la commission cadastrale. La direction générale des titres de propriété établit l'acte de propriété au nom du requérant.
7.
Le 10 mars 2000, le ministère des Forêts intenta, devant le tribunal cadastral de Maçka, une action visant l'annulation du titre de propriété du requérant sur le registre foncier et l'enregistrement du terrain au nom du Trésor public.
8.
Le 8 juin 2001, le tribunal cadastral rejeta la demande du ministère et confirma l'enregistrement du terrain au nom du requérant, au motif qu'il était en sa possession depuis longtemps et qu'il ne faisait pas partie du domaine forestier, d'après les rapports d'expertise des 22 et 30 mai 2001 établis respectivement par des ingénieurs forestier et agricole.
9.
Le 19 février 2002, la Cour de cassation cassa le jugement du tribunal de première instance. Elle constata que les éléments recueillis ne permettaient pas d'avoir une idée précise quant à la nature du terrain et demanda de procéder à de nouvelles expertises sur les lieux à la lumière des cartes de délimitation.
10.
Le 16 janvier 2004, le tribunal se conforma à l'arrêt de cassation et accueillit favorablement la demande du ministère à la lumière d'un nouveau rapport d'expertise du 5 juin 2003, établi par un ingénieur des forêts, constatant que le terrain litigieux faisait partie du domaine forestier. Il décida d'inscrire le terrain au nom du Trésor public sur le registre foncier.
11.
Le 28 septembre 2004, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.
12.
Le 24 décembre 2004, le recours en rectification formulé par le requérant fut rejeté. L'intéressé en reçut notification le 11 janvier 2005.
II.
13.
Le droit et la pratique internes concernant l'annulation des titres de propriété privée et le transfert au Trésor public des biens faisant partie du domaine forestier public sont décrits dans l'arrêt
Turgut et autres c.
Turquie
(n
o
1411/03, §§ 41-67, 8 juillet 2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
14.
Le requérant allègue qu'il a été privé de son titre de propriété au profit du Trésor public sans avoir été indemnisé. Il invoque à cet égard l'article
1 du Protocole n
o
1.
15.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
16.
Sur la recevabilité, le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non-épuisement des voies de recours internes comme l'exige l'article
35 de la Convention. Il soutient que le requérant aurait pu demander une indemnité ou intenter une action au titre du dommage causé par l'annulation de son titre de propriété sur le fondement des dispositions
du code civil, du code des obligations et du code de procédure administrative.
17.
La Cour rappelle qu'elle a déjà examiné et rejeté les arguments semblables du Gouvernement dans les arrêts
Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
c. Turquie
(n
o
45651/04, §§ 29
‑
33, 10 mars 2009),
Doğrusöz et Aslan c.
Turquie
(n
o
1262/02, §§ 22
‑
23, 30 mai 2006),
Mehmet Ali Miçooğulları c.
Turquie
(n
o
75606/01, § 17, 10 mai 2007),
Ardıçoğlu c.
Turquie
(n
o
23249/04, §§ 23-30, 2 décembre 2008) et
Berber c.
Turquie
(n
o
20606/04, § 17, 13 janvier 2009). Rien ne permettant en l'espèce de s'écarter de la conclusion à laquelle elle est parvenue dans ces affaires, la Cour décide de rejeter également cette exception du Gouvernement.
18.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
19.
Sur le fond, en se référant à la jurisprudence de la Cour en la matière (voir, entre autres,
Dağalaș et autres c. Turquie
(déc.), n
o
51326/99, 29
septembre 2005, et
Özden c. Turquie (n
o
1)
, n
o
11841/02, 3
mai 2007), le Gouvernement affirme que l'atteinte au droit de propriété du requérant poursuivait un but légitime et était proportionnée au but légitime de protéger l'environnement
. Il affirme que, selon le droit interne pertinent (notamment l'article
169 de la Constitution et les dispositions de la loi n
o
6831 sur les forêts), un bien faisant partie du domaine forestier ne peut pas faire l'objet d'une inscription au registre foncier au nom d'un particulier. En l'espèce, l'inscription du bien au nom du requérant avait été faite, à l'époque, en violation de la Constitution et des lois pertinentes.
20.
Le requérant conteste ces arguments et réitère ses allégations. Il soutient que les conditions particulières de cette affaire ne sont aucunement semblables à celles citées par le Gouvernement. Il affirme que son terrain n'a pas de caractère forestier et que c'est lui-même qui a planté des arbres sur le terrain pour empêcher les effets de l'érosion et notamment dans le but de protéger l'environnement. Par ailleurs, il fait savoir que ses ascendants détenaient ce terrain depuis 1942 et que le titre de propriété annulé avait été basé sur un titre établi en juin 1942.
21.
La Cour rappelle avoir déjà examiné des griefs identiques à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 en raison de l'absence d'indemnisation pour le transfert de propriété du bien des requérants au Trésor public (
Turgut et autres
, précité, §§
86
‑
93,
Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
, précité, §§ 40-45,
Rimer et autres
, précité, §§ 34
‑
41,
Nural Vural
c. Turquie
, n
o
16009/04, §§
29
‑
34, 10
mars 2009, et
Ali Taș c. Turquie
, n
o
10250/02, §§ 33-35, 22
septembre 2009). Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l'espèce.
22.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
24.
Le requérant réclame 100
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'il aurait subi.
25.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la demande d'indemnisation, qu'il considère comme spéculative et dénuée de fondement.
26.
Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour estime que la question de l'application de l'article 41 ne se trouve pas en état, de sorte qu'il convient de la réserver en tenant compte de l'éventualité d'un accord entre l'Etat défendeur et les requérants (dans le même sens, voir
Turgut et autres
, précité, § 101,
Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
, précité, §
51,
Nural Vural
, précité, § 38,
Rimer et autres
, précité, § 46, et
Çağlar c.
Turquie
, n
o
11192/05, § 23, 13 avril 2010). A défaut, selon la Cour, une action en constatation (
değer tespiti davası
) introduite par les requérants auprès d'un tribunal d'instance constituerait, parmi d'autres, un des moyens les plus appropriés pour déterminer la valeur du bien litigieux.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
que la question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouve pas en état
;
en conséquence,
a)
la
réserve
en entier
;
b)
invite
le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans le délai de trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur la question et, en particulier, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir
;
c)
réserve
la procédure ultérieure et
délègue
à la présidente de la chambre le soin de la fixer au besoin.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
29 mars 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente