SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SEVER c. TURCIA (solicitarea nr. 29195/05) HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2011 DEFINIF 15/09/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (c) din Convenție. În cauza Sever c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta, Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 8 februarie 2011, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o hotărâre (n 29195/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Abdurrahman Sever ( (1) din Protocolul nr. la 23 martie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. La fel ca art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul s-a născut în 1951 și își are reședința în Istanbul. La 23 noiembrie 1956, un teren cu o suprafață de 3 140 m2, situat în satul Kurna, în ladurile Pendik din Istanbul, a fost înregistrat în registrul funciar sub numărul de parcelă 239 în numele titularilor de drepturi ai două persoane (Mr. Seyit Solak și Hüseyin Solak) la sfârșitul lucrărilor comisiei cadastrale. La 10 iunie 1994, un om pe nume Abdulsamet Sever și-a făcut achiziționarea de terenuri în cadrul unei vânzări publice și, la 18 noiembrie 1996, acest teren a fost înregistrat în numele său în registrul funciar. La 30 septembrie 1998, reclamantul, Abdurrahman Sever, a cumpărat terenul respectiv la prețul de 500 000 000 de lire turcești și i-a fost predat un titlu de proprietate de către Hotărârea Generală pentru Titluri și Cadastru. Potrivit elementelor dosarului, la 7 octombrie 1994, fie cu mult înainte de achiziționarea bunurilor de către solicitant, o mențiune referitoare la acest teren a fost înscrisă în registrul din care se face referire, în care a fost parțial exclusă din zona împădurită în beneficiul Trezoreriei publice, în conformitate cu art. 2 § B din Legea nr. 6831 privind pădurile. 10. La 21 noiembrie 2002, reclamantul a intentat o acțiune în vederea ridicării mențiunii în cauză din registrul funciar, susținând că terenul nu avea nici o legătură cu domeniul forestier. 11. La 7 ianuarie 2003, Trezoreria publică sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Pendik cu privire la o acțiune în vederea anulării titlului de proprietate al reclamantului pe teren și a înscrierii acestuia în registrul funciar pe numele său. 12. În primul rând, la o dată nespecificată, tribunalul de mari instanțe a alăturat cele două acțiuni. Apoi, printr-o hotărâre din 23 martie 2004, el a decis să anuleze titlul de proprietate al reclamantului cu privire la cele 2 acțiuni. 462 m2 din terenul în litigiu și de a include partea în cauză în registrul funciar în numele Trezoreriei Publice. În acest scop, acesta s-a bazat pe faptul că partea în cauză a terenului fusese integrată în zona forestieră, în conformitate cu documentele oficiale de delimitare a pădurilor, care au devenit definitive la 25 iunie 2015. În plus, în conformitate cu art. 2 § B din Legea nr. 6831 privind pădurile, partea de teren în cauză a fost ulterior exclusă din zonele de pădure în beneficiul Trezoreriei publice, din cauza faptului că și-a pierdut caracterul de teren forestier. 13. Prin aceeași hotărâre, instanța a decis, de asemenea, să ridice mențiunea de teren. Exclus din zona forestieră în beneficiul Trezoreriei publice mai mult de 678 m2 din registrul funciar pentru restul terenului. De data aceasta s-a bazat pe faptul că această parte a terenului nu a făcut niciodată parte din domeniul forestier și că nu a fost niciodată clasificată ca pădure. 14. La 29 noiembrie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată. 15. La 3 martie 2005, Comisia a respins acțiunea în litigiu a reclamantului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă referitoare la anularea titlurilor de proprietate privată și transferul către Trezoreria Publică al bunurilor care fac parte din domeniul forestier public sunt descrise în Hotărârea Turgut și în alte state membre ale Turciei. 1411/03, § 41-67, 8 iulie 2008). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALAMENTATE DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 17. Reclamantul a declarat că a fost privat de titlul său de proprietate în beneficiul Trezoreriei publice fără a fi fost compensat. În acest sens, invocă articolul din Protocolul nr. 18. Cu privire la admisibilitate, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, deoarece consideră că acesta În primul rând, reclamantul ar fi trebuit să se întoarcă împotriva vânzătorului, solicitând despăgubiri, în măsura în care o mențiune arăta deja că bunul în cauză fusese exclus din domeniul forestier în beneficiul Trezoreriei publice. Apoi ar fi putut obține, de asemenea, o despăgubire pe baza articolului 1007 În cele din urmă, reclamantul ar fi trebuit să depună o acțiune în fața instanței administrative în vederea obținerii unei despăgubiri în temeiul dispozițiilor relevante ale Constituției și ale articolului 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă. 19. Curtea amintește că a respins deja excepții similare ridicate de guvernul pârât (a se vedea Temel Conta Sanayi ve Ticaret A.Ș. c. Turcia, nr 45651/04, §§ 29-33, 10 martie 2009, Do Turcia , n 20606/04, § 17, 13 ianuarie 2009) și constată că observațiile prezentate în speță de către guvern nu permit să se evite această jurisprudență și constată, de asemenea, că instanța nu se opune niciunuia dintre motivele de la care se face referire la art. 35 alineatul (3) din convenție și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 21. Pe fond, guvernul afirmă că, în conformitate cu dreptul intern relevant, un bun care face parte din domeniul forestier nu poate face obiectul unei înscrieri în registrul peisagistic în numele unei anumite persoane. În speță, înscrierea bunului în numele reclamantului a fost făcută, la momentul respectiv, cu încălcarea Constituției și a legilor relevante. Prin urmare, titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat de către autoritățile judiciare; prin urmare, nu i se putea acorda nicio compensație, deoarece titlul său de proprietate era nul și neavenit. 22. Reclamantul contestă aceste argumente și își reiterează afirmațiile. 23. Curtea amintește că a examinat deja obiecțiuni identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat că încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza lipsei de despăgubiri pentru transferul de proprietate asupra bunurilor reclamanților către Trezorerie (Turt și alții, citată anterior, § 93, Hac , citată anterior, §§ 40-45, Rimer și alții c. Turcia , n 18257/04, § 34 41, 10 martie 2009 și Nural Vural Turcia , nr 16009/04 § 29 34, 10 martie 2009). După examinarea prezentei cauze, Comisia consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea duce la o concluzie diferită în speță. 24. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. Curtea constată că reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul acordat în acest scop, deși a fost invitat printr-o scrisoare din 28 iulie 2009. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens, în conformitate cu art. 60 alineatul (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. Mehdi Zana c. Turcia, n 29851/96, § 25-27, 6 martie 2001, Willekens c. Belgia, n 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003, și Roobaert c. Belgia, n 52231/99, § 24, 29 iulie 2004). PE CES CAUZĂ, CURȚIA, ÎN L martie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
SEVER c. TURQUIE
(Requête n
o
29195/05)
ARRÊT
1
er
mars 2011
15/09/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article
44 §
2 c) de la Convention.
Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sever c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
David Thór Björgvinsson,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 février 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
29195/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Abdurrahman Sever («
le requérant
»), a saisi la Cour le 30 juillet 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
H.H. Büberal, avocat à Istanbul. Le
gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le requérant alléguait la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
4.
Le 23 mars 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permettait l’article
29 §
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
5.
Le requérant est né en 1951 et réside à Istanbul.
6.
Le 23 novembre 1956, un terrain d’une superficie de 3
140 m², situé au village de Kurna, dans l’arrondissement de Pendik à Istanbul, fut enregistré au registre foncier sous le numéro de parcelle 239 au nom des ayants-droits de deux individus (MM. Seyit Solak et Hüseyin Solak) à l’issue des travaux de la commission cadastrale.
7.
Le 10 juin 1994, un certain Abdulsamet Sever fit l’acquisition du terrain litigieux lors d’une vente publique et, le 18 novembre 1996, ce terrain fut enregistré à son nom au registre foncier.
8.
Le 30 septembre 1998, le requérant, Abdurrahman Sever, acheta ledit terrain au prix de 500
000
000 livres turques et un titre de propriété lui fut remis par la direction générale des titres et du cadastre.
9.
D’après les éléments du dossier, le 7 octobre 1994, soit bien avant l’acquisition du bien par le requérant, une mention relative à ce terrain avait été inscrite au registre foncier, précisant qu’il était partiellement exclu de la zone forestière au profit du Trésor public, en application de l’article
2 §
B de la loi n
o
6831 relative aux forêts.
10.
Le 21 novembre 2002, le requérant intenta une action en vue de faire lever la mention en question du registre foncier en alléguant que le terrain n’avait aucun rapport avec le domaine forestier.
11.
Le 7 janvier 2003, le Trésor public, de son côté, saisit le tribunal de grande instance de Pendik d’une action en vue de l’annulation du titre de propriété du requérant sur le terrain et de son inscription au registre foncier à son nom.
12.
D’abord, à une date non précisée, le tribunal de grande instance joignit les deux actions. Ensuite, par un jugement du 23 mars 2004, il décida d’annuler le titre de propriété du requérant quant aux 2
462 m² du terrain litigieux et de faire inscrire la partie concernée au registre foncier au nom du Trésor public. Pour ce faire, il se fonda sur le fait que la partie concernée du terrain avait été intégrée dans la zone forestière, conformément aux documents officiels portant délimitation des forêts, devenus définitifs le 25
juin 1981 faute d’opposition. Il indiqua en outre qu’en vertu de l’article
2 §
B de la loi n
o
6831 relative aux forêts, la partie de terrain en cause avait ensuite été exclue des zones de forêt au profit du Trésor public, en raison du fait qu’elle avait perdu son caractère de domaine forestier.
13.
Par le même jugement, le tribunal décida également de lever la mention «
terrain
exclu de la zone forestière au profit du Trésor public
» inscrite sur le registre foncier pour les 678 m² restants du terrain. Il se fonda cette fois sur le fait que cette partie du terrain n’avait jamais fait partie du domaine forestier et qu’elle ne fut jamais classée en tant que forêt.
14.
Le 29 novembre 2004, la Cour de cassation confirma le jugement rendu.
15.
Le 3 mars 2005, elle rejeta le recours en rectification d’arrêt déposé par le requérant.
II.
16.
Le droit et la pratique internes concernant l’annulation des titres de propriété privée et le transfert au Trésor public des biens faisant partie du domaine forestier public sont décrits dans l’arrêt
Turgut et autres c.
Turquie
(n
o
1411/03, §§ 41-67, 8 juillet 2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
17.
Le requérant allègue qu’il a été privé de son titre de propriété au profit du Trésor public sans avoir été indemnisé. Il invoque à cet égard l’article
1
du Protocole n
o
1.
18.
Sur la recevabilité, le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes. Il estime en effet que celui
‑
ci disposait de trois actions en réparation qu’il n’a pas exercées. D’abord, le requérant aurait dû se retourner contre le vendeur en lui demandant des dommages et intérêts, dans la mesure où une mention indiquait déjà que le bien litigieux avait été exclu du domaine forestier au profit du Trésor public. Ensuite, il aurait pu aussi obtenir une réparation en se fondant sur l’article
1007
du code civil selon lequel l’Etat est responsable de tout dommage résultant de la tenue des registres fonciers. Enfin, le requérant aurait dû former un recours devant le tribunal administratif en vue d’obtenir une indemnité en vertu des dispositions pertinentes de la Constitution et de l’article 13 de la loi n
o
2577 sur la procédure administrative.
19.
Le requérant conteste ces arguments.
20.
La Cour rappelle qu’elle a déjà écarté des exceptions semblables soulevées par le gouvernement défendeur (voir
Temel Conta Sanayi ve Ticaret A.Ș.
c. Turquie
, n
o
45651/04, §§ 29-33, 10 mars 2009,
Doğrusöz et Aslan c.
Turquie
, n
o
1262/02, §§ 22-23, 30 mai 2006,
Mehmet Ali Miçooğulları c.
Turquie
, n
o
75606/01, § 17, 10 mai 2007,
Ardıçoğlu c.
Turquie
, n
o
23249/04, § 29, 2 décembre 2008, et
Berber c.
Turquie
, n
o
20606/04, § 17, 13 janvier 2009) et constate que les observations présentées en l’espèce par le Gouvernement ne permettent pas de s’écarter de cette jurisprudence. Elle constate par ailleurs que la requête ne se heurte à aucun des motifs d’irrecevabilité inscrits à l’article 35 § 3 de la Convention. Il convient donc de la déclarer recevable.
21.
Sur le fond, le Gouvernement affirme que, selon le droit interne pertinent, un bien faisant partie du domaine forestier ne peut pas faire l’objet d’une inscription au registre foncier au nom d’un particulier. En l’espèce, l’inscription du bien au nom du requérant avait été faite, à l’époque, en violation de la Constitution et des lois pertinentes. Le titre de propriété du requérant a, de ce fait, été annulé par les autorités judiciaires. Aucune compensation ne pouvait ainsi lui être accordée puisque son titre de propriété était nul et non avenu.
22.
Le requérant conteste ces arguments et réitère ses allégations.
23.
La Cour rappelle avoir déjà examiné des griefs identiques à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 en raison de l’absence d’indemnisation pour le transfert de propriété du bien des requérants au Trésor public (
Turgut et autres
, précité, §§
86
‑
93,
Hacısalihoğlu c. Turquie
, n
o
343/04, §§ 29
‑
36, 2 juin 2009,
Temel
Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
, précité, §§ 40-45,
Rimer et autres c.
Turquie
, n
o
18257/04, §§ 34
‑
41, 10 mars 2009, et
Nural Vural
c.
Turquie
, n
o
16009/04, §§ 29
‑
34, 10 mars 2009). Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce.
24.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
La Cour observe que le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable dans le délai qui lui avait été imparti à cet effet, bien qu’il eût été invité par une lettre du 28 juillet 2009. Partant, elle estime qu’il n’y a pas lieu de lui accorder de somme à ce titre, conformément à l’article
60 §§ 2 et 3 du règlement (
Mehdi Zana c.
Turquie
, n
o
29851/96, §§
25-27, 6 mars 2001,
Willekens c. Belgique
, n
o
50859/99, § 27, 24
avril 2003, et
Roobaert c. Belgique
, n
o
52231/99, § 24, 29 juillet 2004).
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
mars 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente