A DOUA SECȚIUNE CAUZA SARISOY c. TURCIA (solicitarea nr. 19641/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 septembrie 2011 DEFINIF 13/12/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Sarisoy c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 23 august 2011, Rend la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedural La originea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19641/05) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Süleyman Sar La 23 martie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei. La 18 decembrie 1985, acesta a efectuat achiziția unei părți (de o suprafață de 8 736,30 m) dintr-un teren situat la Pendik/Istanbul (lotul nr. 10, parcela nr. 741) [1] La 21 septembrie 2000, Trezoreria publică a intentat o acțiune de anulare a titlului de proprietate al reclamantului și de înscriere a terenului în numele său în registrul funciar. La 16 aprilie 2003, Tribunalul de Mare Instanță din Pendik a dat dreptul la acțiune și a anulat titlul de proprietate al reclamantului și a reînregistrat terenul în numele Trezoreriei Publice pe registrul funciar. El a precizat că, în urma lucrărilor efectuate în 1984 de o comisie pentru cadastru forestier, terenul în litigiu a fost clasificat ca teren forestier și că, în 1985, în lipsa unei contestații, modificările cadastrale au devenit definitive. El a adăugat că, ulterior, bunul în cauză a făcut obiectul aplicării articolului 2 § B din Legea nr. 6831 privind pădurile și că, la 25 decembrie 1992, adnotarea (annotarea) terenului exclus din zonele împădurite în beneficiul Trezoreriei Publice a fost înscrisă în registrul funciare. La 15 septembrie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată. Reclamantul a formulat o acțiune în rectificarea deciziei, care a fost respinsă la 24 decembrie 2004 de Curtea de Casație. II. Dreptul și practica internă relevante în materie de anulare a titlurilor de proprietate privată și transferul către Trezoreria publică al bunurilor care fac parte din domeniul forestier public sunt descrise în hotărârea Turt și altele, § Turcia 141/03, § 41-67, 8 iulie 2008). Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a fost privat de titlul său de proprietate în beneficiul Trezoreriei Publice, fără a fi fost despăgubit. 12. În ceea ce privește admisibilitatea, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție. Într-adevăr, acesta consideră că reclamantul ar fi trebuit să conteste în fața instanțelor interne rezultatul studiilor cadastrale efectuate și excluderea de pe teren a zonelor forestiere în beneficiul Trezoreriei publice. El adaugă că, pe baza dispozițiilor Codului civil, ale Codului obligațiunilor și ale Codului de procedură administrativă, persoana respectivă avea posibilitatea de a solicita o despăgubire sau de a intenta o acțiune pentru prejudiciul cauzat de anularea titlului său de proprietate 13. În ceea ce privește teza guvernului cu privire la contestarea rezultatului studiilor cadastrale și a excluderii de pe teren a zonelor forestiere în beneficiul Trezoreriei Publice, Curtea constată că nu s-a demonstrat că reclamantul a primit o notificare adecvată din partea Comisiei pentru cadastru forestier în urma lucrărilor din 1984 (Rimer și alții) Turcia. , n 18257/04, § 23, 10 martie 2009). (14) În ceea ce privește excepția de la neobosirea căilor de atac interne care ar putea remedia prejudiciul în cauză prin intermediul unei despăgubiri, Curtea amintește că a examinat și a respins deja argumente similare ale guvernului în Hotărârile Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș. c. Turcia 45651/04, §§ 29-33, 10 martie 2009) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 al Comisiei din 7 iunie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate [2], în special art. 136 alineatul (1), 20606/04, § 17, 13 ianuarie 2009). Nu există nimic care să permită în speță, în afara concluziei la care a ajuns în aceste cauze, Curtea respinge, de asemenea, această excepție a guvernului. 15. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 16. Pe fond, guvernul, referindu-se la Decizia Ansay c. Turcia 49908/99, 2 martie 2006), afirmă că a fost urmărit un scop legitim de protecție a mediului și că aceasta era proporțională cu acest scop 17. Curtea amintește că a examinat deja aceleași obiecții ca cele prezentate de reclamant și că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. §§ Bölükbaș și altele, §§ 40-45 Rimer și altele, §§ 34-41, și Nural Vural c. Turcia, nr 16009/04, § 34, 10 În urma examinării prezentei cauze, Comisia consideră că nu există niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în speță. 18. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 19. Reclamantul solicită 471 395 701 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 236 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale; în acest sens, acesta plătește la dosar un raport de expertiză, datat 29 iulie 2009 și întocmit de experții desemnați de Tribunalul de Mare Instanță din Pendik în cadrul unei acțiuni în constatarea formulată de solicitant; potrivit acestui raport, valoarea totală a terenului (14 182 m2) s-ar ridica la 765 232 356 000 TRL, adică 53 958 000 TRL/m (aproximativ 27 EUR/m2), adică 471 395 701 000 TRL (aproximativ 236 000 EUR) pentru parcela în litigiu (8 736,30 m2). Această valoare a fost stabilită pe baza următoarelor elemente: terenul poate fi utilizat pentru cultivarea fructelor, legumelor și cerealelor și permite, în condiții climatice bune, două recolte pe an. Reclamantul solicită, de asemenea, 20 000 TRY [2] (aproximativ 10 000 EUR) pentru daune morale și 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 20. Guvernul contestă aceste pretenii și solicită Curții să le respingă. 21. Pentru a determina despăgubirea adecvată pentru prejudiciul material, Curtea va lua în considerare toate înscrisurile din dosar prezentate de părți, precum și informațiile de care dispune. În special, Comisia consideră oportun să se bazeze pe concluziile experților desemnați de Tribunalul de Mare Instanță din Pendik în cadrul unei acțiuni în constatarea sa. Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea, hotărând în echitate, consideră că acordă în mod rezonabil reclamantului 230 000 EUR pentru prejudicii materiale 22. În plus, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza sentimentului de remușcare și frustrare cauzat de privarea terenului pe care l-a dobândit de bună credință și utilizat timp de câțiva ani, crezând că este o situație de securitate juridică. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, hotărând în echitate, după cum dorește art. 41 din convenție, alocă 3 000 EUR reclamantului pentru daune morale. 23. În ceea ce privește cererea de cheltuieli și cheltuieli de judecată, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI). În lipsa unei justificări, Curtea respinge cererea reclamantului. 24. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, din ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 230 000 EUR (două sute treizeci de mii EUR) pentru daune materiale și 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, sume care trebuie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 septembrie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululr Președinte [1] Reclamantul, coproprietar al terenului în proporție de 12 000/19 480, deține aproximativ 8 736,30 m pe 14 182 m [2] La 1 ianuarie 2005, cartea turcească (TRY), care înlocuiește vechea carte turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL.
DEUXIÈME SECTION
SARISOY c. TURQUIE
(Requête n
o
19641/05)
ARRÊT
13 septembre 2011
13/12/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sarısoy c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Giorgio Malinverni,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
Paulo Pinto de Albuquerque,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 août 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
19641/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Süleyman Sarısoy («
le requérant
»), a saisi la Cour le 20 mai 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 23 mars 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article
29 §
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
4.
Le requérant est né en 1938 et réside à Istanbul.
5.
Le 18 décembre 1985, il fit l’acquisition d’une partie (d’une superficie de 8
736,30 m
2
) d’un terrain situé à Pendik/Istanbul (lot n
o
10, parcelle n
o
741)
[1]
.
6.
Le 21 septembre 2000, le Trésor public intenta une action visant à l’annulation du titre de propriété du requérant et à l’inscription du terrain à son nom au registre foncier.
7.
Le 16 avril 2003, le tribunal de grande instance de Pendik fit droit à l’action. Il fit annuler le titre de propriété du requérant et réenregistrer le terrain au nom du Trésor public sur le registre foncier. Il précisa que, à la suite de travaux effectués en 1984 par une commission du cadastre forestier, le terrain litigieux avait été classé en tant que domaine forestier et qu’en 1985, en l’absence de contestation, les modifications cadastrales étaient devenues définitives. Il ajouta que, par la suite, le bien en question avait fait l’objet de l’application de l’article 2 § B de la loi n
o
6831 sur les forêts et que, le 25 décembre 1992, l’annotation «
terrain exclu des zones forestières au profit du Trésor public
» avait été apposée au registre foncier.
8.
Le 15 septembre 2004, la Cour de cassation confirma le jugement rendu.
9.
Le requérant forma un recours en rectification de la décision, qui fut rejeté le 24 décembre 2004 par la Cour de cassation.
II.
10.
Le droit et la pratique internes pertinents en matière d’annulation des titres de propriété privée et le transfert au Trésor public des biens faisant partie du domaine forestier public sont décrits dans l’arrêt
Turgut et autres c.
Turquie
(n
o
1411/03, §§ 41-67, 8 juillet 2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
11.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d’avoir été privé de son titre de propriété au profit du Trésor public, et ce sans avoir été indemnisé.
12.
En ce qui concerne la recevabilité, le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes comme l’exige l’article
35 de la Convention. Il considère en effet que le requérant aurait dû contester devant les juridictions internes le résultat des études cadastrales effectuées et l’exclusion du terrain des zones forestières au profit du Trésor public. Il ajoute que l’intéressé avait, sur le fondement des dispositions du code civil, du code des obligations et du code de procédure administrative, la possibilité de demander une indemnité ou d’intenter une action pour le dommage causé par l’annulation de son titre de propriété
.
13.
En ce qui concerne la thèse du Gouvernement sur la contestation du résultat des études cadastrales et de l’exclusion du terrain des zones forestières au profit du Trésor public, la Cour constate qu’il n’a pas été démontré que le requérant eût reçu notification en bonne et due forme des conclusions de la commission du cadastre forestier à la suite des travaux de 1984 (
Rimer et autres c.
Turquie
, n
o
18257/04, § 23, 10 mars 2009).
14.
Quant à l’exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes susceptibles de remédier au dommage en cause par le biais d’une indemnisation, la Cour rappelle qu’elle a déjà examiné et rejeté des arguments semblables du Gouvernement dans les arrêts
Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
c. Turquie
(n
o
45651/04, §§ 29-33, 10 mars 2009)
;
Doğrusöz et Aslan c. Turquie
(n
o
1262/02, §§ 22-23, 30 mai 2006)
;
Mehmet Ali Miçooğulları c. Turquie
(n
o
75606/01, § 17, 10 mai 2007)
;
Ardıçoğlu c.
Turquie
(n
o
23249/04, §§ 23-30, 2 décembre 2008), et
Berber c.
Turquie
(n
o
20606/04, § 17, 13 janvier 2009). Rien ne permettant en l’espèce de s’écarter de la conclusion à laquelle elle est parvenue dans ces affaires, la Cour rejette également cette exception du Gouvernement.
15.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
16.
Sur le fond, le Gouvernement, se référant à la décision
Ansay c.
Turquie
(n
o
49908/99, 2 mars 2006), affirme que l’atteinte au droit de propriété du requérant poursuivait un but légitime de protection de l’environnement et qu’elle était proportionnée à ce but
.
17.
La Cour rappelle avoir déjà examiné des griefs identiques à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à raison de l’absence d’indemnisation pour le transfert de propriété du bien du requérant au Trésor public (
Turgut et autres
, précité, §§
86
‑
93
;
Bölükbaș et autres c. Turquie
, n
o
29799/02, §§ 30-37, 9
février 2010
;
Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
, précité, §§ 40-45
;
Rimer et autres
, précité, §§ 34-41, et
Nural Vural
c. Turquie
, n
o
16009/04, §§
29
‑
34, 10
mars 2009). Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce.
18.
Partant, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Le requérant réclame 471
395
701
000
livres turques (TRL) (environ 236
000 euros (EUR)) pour préjudice matériel. A ce titre, il verse au dossier un rapport d’expertise, daté du 29 juillet 2009 et établi par les experts désignés par le tribunal de grande instance de Pendik dans le cadre d’une action en constatation formée par
le requérant. Selon ce rapport, la valeur de la totalité du terrain (14
182 m²) s’élèverait à 765
232
356
000 TRL, soit 53
958
000
TRL/m
2
(environ 27
EUR/m²), soit 471
395
701
000
TRL (environ 236
000 EUR) pour la parcelle litigieuse (8
736,30 m²). Cette valeur a été fixée sur la base des éléments suivants
: le terrain peut être utilisé pour la culture des fruits, des légumes et des céréales, et il permet, dans de bonnes conditions climatiques, deux récoltes par an.
Le requérant demande également 20
[2]
(environ 10
000
EUR) pour dommage moral et 2
000 EUR pour frais et dépens.
20.
Le Gouvernement conteste ces prétentions et prie la Cour de les rejeter.
21.
Pour déterminer la réparation adéquate au titre du préjudice matériel, la Cour prendra en compte l’ensemble des pièces du dossier présentées par les parties ainsi que les informations dont elle dispose. En particulier, elle juge opportun de se baser sur les conclusions des experts désignés par le tribunal de grande instance de Pendik dans le cadre d’une action en constatation. Compte tenu de l’ensemble des éléments dont elle dispose, la Cour, statuant en équité, juge raisonnable d’accorder au requérant 230
000
EUR pour préjudice matériel.
22.
De plus, elle estime que le requérant a subi un préjudice moral du fait notamment du sentiment d’impuissance et de frustration provoqué par la privation du terrain qu’il avait acquis de bonne foi et utilisé pendant plusieurs années en se croyant en situation de sécurité juridique. Dans ces circonstances, eu égard à l’ensemble des éléments se trouvant en sa possession, la Cour, statuant en équité comme le veut l’article
41 de la Convention, alloue 3
000 EUR au requérant pour dommage moral.
23.
Quant à la demande pour frais et dépens, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article
41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI). En l’absence de justificatif, la Cour rejette la demande du requérant.
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 230
000 EUR (deux cent trente mille euros) pour dommage matériel et 3
000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral, sommes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 septembre 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente
[1]
.
Le requérant, copropriétaire du terrain dans la proportion de 12
000/19
480, possède environ 8
736,30 m
2
sur 14
182 m
2
.
[2]
Le 1
er
janvier 2005, la livre turque (TRY), qui remplace l’ancienne livre turque (TRL), est entrée en vigueur. 1 TRY vaut un million TRL.