Comunicat la 18 decembrie 2014 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 45158/14 Julie BONAL împotriva Elveției introdusă la 15 iunie 2014 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M Julie Bonal, este o resortisantă franceză născută în 1985 și rezidentă în Saint-Ouen (Franța). Ea este reprezentată în fața Curții de către N. Guglielmoni, avocat la Lugano. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este un jurnalist fotograf. În cadrul profesiei sale, aceasta se interesează de activitățile unei asociații numite În jur de ora 20:00, în timp ce reclamanta încerca să fotografieze un militar, maiorul B.F., acesta ar fi făcut un genunchi pe aparatul foto pe care recurenta îl ținea în mână la înălțimea feței. Potrivit unui certificat medical eliberat la spitalul italian Lugano în seara respectivă, recurenta a reportat o contuzie la buza superioară. La 26 noiembrie 2007, recurenta a depus plângere împotriva X și împotriva maiorului B.F., pentru vătămare corporală și abuz de putere de a da ordine, la Ministerul Public al Cantonului Tessin și la Oficiul Auditorului Suprem al ânarității elvețiene ( La data de 5 martie 2008, Curtea a Tribunalului Militar 8 ( A informat reclamanta că incidentul a avut loc în timpul unei activități de serviciu B.F. și că, prin urmare, răspunderea Confederației era angajată în temeiul articolului 135 din Legea federală din 3 februarie 1995 privind armata și administrația militară ( Prin urmare, victima nu avea dreptul de a exercita drepturi de parte în sensul articolelor 163-165 din Procedura Penală Militară ( protecția populației și a sportului (inclusiv DDPS) La 10 aprilie 2008, instanța de judecată a respins în mod oficial cererea recurentei de a se constitui parte civilă. La 22 aprilie 2008, recurenta a depus o plângere împotriva acestei decizii, care, la rândul său, a fost respinsă de către Oficiul Tribunalului Militar din 4 iunie 2008, iar cheltuielile procedurii au fost suportate de Confederația Elvețiană. După ce a intervievat-o pe reclamantă la 30 octombrie 2009, instanța de judecată a examinat cazul și a transmis cazul la:Auditor al aceleiași instanțe. La 18 februarie 2011, Tribunalul Militar a numit B.F. acuzația de fapt. Recurenta susține că nu a fost informată în prealabil cu privire la ținerea instanței și că nu a fost nici informată cu privire la motivele hotărârii, prezentate la 28 februarie 2011. În acest caz, reclamanta nu a fost admisă să se constituie parte civilă și nu a fost implicată în procedură; cu toate acestea, aceaceasta a fost audiată ca martor în instanță, asistată de avocatul său. 10. La 18 februarie 2011, recurenta a introdus o acțiune împotriva hotărârii de primă instanță din 18 februarie 2011 și a prezentat, în același timp, o acțiune în anulare împotriva instanței judecătorești din 16 septembrie 2011. Aceasta a invocat o încălcare a articolelor 3 și 13 din Convenție pentru neefectuarea unei anchete efective asupra incidentului din 24 noiembrie 2007 și a încălcării articolului 6 pentru că a fost exclusă din procedură. 11. La 15 martie 2012, Tribunalul Militar de Casație a respins acțiunea recurentei împotriva hotărârii din 16 septembrie 2011, după ce a refuzat să desfășoare o ședință publică, astfel cum recurenta a solicitat prin invocarea articolului 6 din convenție. 12. La 9 noiembrie 2012, Tribunalul Militar din Acțiune a respins acțiunea recurentei împotriva hotărârii de primă instanță din 18 februarie 2011. Acțiunea în anulare a recurentei împotriva hotărârii din 9 noiembrie 2012 a fost, de asemenea, respins de Tribunalul Militar de Casație la 19 septembrie 2013, iar Tribunalul Militar de Casație a refuzat să țină o ședință publică, așa cum a solicitat recurenta. Motivele acestei din urmă hotărâri au fost comunicate recurentei la 16 decembrie 2013. Tribunalul Militar de Casație a considerat că recurenta, care nu avea dreptul să se prevaleze împotriva B.F. pentru prejudiciul suferit, în conformitate cu dispozițiile combinate ale articolelor 84 și 163 PPM și 135 LAAM, nu putea nici să pretindă că se constituie parte civilă la procedura penală diligentă împotriva sa. Tribunalul Militar de Casație a subliniat, de asemenea, că recurenta a fost deja despăgubită pentru prejudiciul suferit. Dreptul intern relevant 13. Dispozițiile relevante ale PPM sunt următoarele art. 84 g - Pretenții civile În cazul în care, în temeiul legii federale din 3 februarie 1995 privind armata și administrația militară, armata nu răspunde pentru daunele suferite, victima își poate exercita obligațiile civile în conformitate cu art. 163 în fața tribunalelor militare. În această măsură, ea exercită drepturile părților. În cazul în care victima nu are calitatea de a-și susține pretențiile civile în fața tribunalelor militare conform legii, 1 sau dacă renunță la acestea, la cererea sa, este necesar să se invite să participe la dezbateri. Ea are dreptul de a nu fi prezentă, cu condiția ca aceasta să nu fie menționată în calitate de martor sau de persoană chemată să dea informații. În astfel de cazuri, aceasta nu beneficiază decât de dreptul la informare. În termen de zece zile de la notificare, judecătorul condamnat și auditorul-șef pot contesta ordinul de condamnare printr-o declarație scrisă adresată auditorului. În cazul în care opoziția se face în timp util, procedura obișnuită este urmată. Lezatul poate exercita în fața instanțelor militare împotriva celui acuzat de acțiune civilă care se află în afara unei infracțiuni reprimate de CPM128. În aceste limite, acesta își exercită drepturile legate de calitatea de parte. art. 164 - Procedura Constituirea părții civile poate interveni imediat după deschiderea anchetei obișnuite până la începutul dezbaterilor. Lezatul are dreptul de a prezenta cereri de stabilire a pretențiilor și a cuantumului acestora. El poate consulta dosarul în măsura în care acest lucru este necesar pentru exercitarea drepturilor sale. În cazul în care pârâtul și-a invocat pretențiile înaintea dezbaterilor, acesta este convocat la acestea. Prezența sa este facultativă. La dezbateri, partea civilă are cuvântul după ce auditorul își prezintă și își motivează concluziile. Tribunalul militar poate, într-o primă etapă, să se pronunțe numai asupra chestiunii penale și să trateze ulterior pretențiile civile. În cazul în care judecarea completă a pretențiilor civile ar necesita o muncă disproporționată, instanța militară se poate limita la a adjuva acțiunea civilă în principiu și la a trimite restul în fața instanțelor civile. În măsura în care este posibil, el trebuie totuși să judece pe deplin pretențiile de mică importanță. art. 165 - Admisibilitatea pronunțării Hotărârea nu se poate referi la acțiunea civilă decât dacă pârâtul este condamnat sau a făcut obiectul unei sancțiuni disciplinare. 14. Dispozițiile relevante ale LAAM sunt următoarele art. 135 - Pagube care rezultă dintr-o activitate de serviciu Fără a se ține seama de vinovăție, Confederația răspunde de prejudiciul cauzat fără drept unei terțe părți de către militari sau de către trupă atunci când rezultă: a. o activitate militară deosebit de periculoasă; sau b. alte activități de serviciu. Confederația nu răspunde de prejudiciu atunci când aduce dovada că aceasta rezultă dintr-un caz de forță majoră, din vina lezatului sau a unei terțe părți. În cazul în care răspunderea pentru fapte determinate este prevăzută de alte dispoziții, acestea din urmă reglementează responsabilitatea Confederației. Persoana vătămată nu poate invoca nici o pretenție față de militarul care a cauzat prejudiciul. GRIEF Invocând art. 3 din Convenție, luat separat și în combinație cu art. 13, recurenta se plânge că nu a putut să se constituie parte civilă în procedura inițiată de Justiția Militară privind incidentul din 24 noiembrie 2007 și, prin urmare, nu a putut verifica dacă autoritățile au efectuat o anchetă efectivă. Comisia susține, de asemenea, că ancheta nu a fost efectivă, în special din cauza neaudiției anumitor martori. Întrebări cu privire la părți Recurenta a fost despăgubită pentru prejudiciul suferit în incidentul din 24 noiembrie 2007 și, în la . În sensul articolului 34 din Convenție, faptele pe care le prezintă? Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante [a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, CEDH 2000-IV], investigația efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din Convenție?
Communiquée le 18 décembre 2014
Requête n
o
45158/14
Julie BONAL
contre la Suisse
introduite le 15 juin 2014
1.
La requérante, M
me
Julie Bonal, est une ressortissante française née en
1985 et résidant à Saint-Ouen (France). Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.
La requérante est une journaliste photographe. Dans le cadre de sa profession, elle s’intéresse aux activités d’une association dénommée «Clown Army
».
4.
Le 24 novembre 2007, la requérante couvrait les actions perturbatrices de la «
Clown Army
» à l’occasion des journées de l’armée, qui se tenaient au Centre des expositions de Lugano. Vers 20h00, alors que la requérante tentait de prendre en photo un militaire, le major B.F., celui-ci aurait asséné un coup de genou sur l’appareil photo que la requérante tenait dans les mains à hauteur du visage.
Selon un certificat médical établi à l’hôpital italien de Lugano le soir même, la requérante reporta une contusion à la lèvre supérieure.
5.
Le 26 novembre 2007, la requérante porta plainte contre X et contre le major B.F., pour lésions corporelles et abus du pouvoir de donner des ordres, auprès du Ministère public du Canton Tessin et auprès de l’Office de l’auditeur en chef de l’Armée suisse («
l’Office de l’auditeur en chef
»). Elle signifia aux autorités de poursuite son intention de se porter partie civile afin d’être associée à tous les actes de l’instruction.
6.
Par lettre du 5 mars 2008, le juge d’instruction du Tribunal militaire 8 («
le Tribunal militaire
») informa la requérante que l’incident avait eu lieu pendant une activité de service de B.F. et que, par conséquent, la responsabilité de la Confédération était engagée sur la base de l’article 135 de la Loi fédérale du 3 février 1995 sur l’armée et l’administration militaire («
LAAM
»). La victime n’était donc pas habilitée à exercer des droits de partie au sens des articles 163 à 165 de la Procédure pénale militaire («
PPM
») dans la procédure pénale pendante. Dans le même courrier, le juge d’instruction invitait la requérante à faire valoir ses prétentions civiles auprès du Centre de dommages du Département fédéral de la défense,
de la protection de la population et des sports (« DDPS
»)
.
7.
Le 10 avril 2008, le juge d’instruction rejeta formellement la demande de la requérante de se constituer partie civile. Le 22 avril 2008, la requérante déposa une plainte contre cette décision, qui fut à son tour rejetée par l’Office de l’auditeur en chef du Tribunal militaire, le 4 juin de la même année. Les frais de la procédure furent mis à la charge de la Confédération.
8.
Après avoir interrogé la requérant le 30 octobre 2009, le juge d’instruction clôtura l’enquête et transmit le dossier à l’Auditeur du même tribunal. Le 18 février 2011, le Tribunal militaire acquitta B.F. de l’accusation de voies de fait.
9.
La requérante soutient qu’elle n’a pas été informée au préalable de la tenue de l’audience et qu’elle n’a non plus été informée des motifs du jugement, présentés le 28 février 2011. Elle soutient n’avoir été informée du jugement de première instance que quelques jours avant l’audience d’appel tenue le 16 septembre 2011 devant le Tribunal militaire d’appel 3 («
le Tribunal militaire d’appel
»), qui confirma l’acquittement de B.F.
Dans ce cas aussi, la requérante ne fut pas admise à se constituer partie civile et ne fut pas associée à la procédure. Elle fut toutefois entendue comme témoin à l’audience, assistée de son avocat.
10.
Le 18 février 2011, la requérante interjeta appel contre le jugement de première instance du 18 février 2011 et présenta en même temps un recours en cassation contre le jugement d’appel du 16 septembre 2011. Elle allégua une violation des articles 3 et 13 de la Convention pour défaut d’une enquête effective sur l’incident du 24 novembre 2007 ainsi qu’une violation de l’article 6 pour avoir été exclue de la procédure.
11.
Le 15 mars 2012, le Tribunal militaire de cassation rejeta le recours de la requérante contre le jugement du 16 septembre 2011, après avoir refusé de tenir une audience publique, comme la requérante l’avait demandé en invoquant l’article 6 de la Convention.
12.
Le 9 novembre 2012, le Tribunal militaire d’appel rejeta le recours de la requérante contre le jugement de première instance du 18 février 2011. Le recours en cassation de la requérante contre le jugement du 9
novembre
2012 fut également rejeté par le Tribunal militaire de cassation, le 19 septembre 2013. Une fois de plus, le Tribunal militaire de cassation refusa de tenir une audience publique comme le demandait la requérante. Les motifs de ce dernier jugement furent communiqués à la requérante le
16 décembre 2013. Le Tribunal militaire de cassation jugea que la requérante, n’ayant pas le droit de se prévaloir contre B.F. pour le préjudice subi, selon les dispositions combinées des articles 84 et 163 PPM et 135 LAAM, elle ne pouvait pas non plus prétendre se constituer partie civile à la procédure pénale diligentée contre lui. Le Tribunal militaire de cassation souligna, par ailleurs, que la requérante avait déjà été indemnisée pour le préjudice subi.
B.
Le droit interne pertinent
13.
Les dispositions pertinentes de la PPM sont les suivantes
:
Article 84
g -
Prétentions civiles
1
Lorsque, en vertu de l’art. 135 de la loi fédérale du 3 février 1995 sur l’armée et l’administration militaire, l’armée ne répond pas du dommage subi, la victime peut faire valoir ses prétentions civiles selon l’art. 163 devant les tribunaux militaires. Dans cette mesure, elle exerce les droits de partie.
2
Si la victime n’a pas qualité pour faire valoir ses prétentions civiles devant les tribunaux militaires selon l’al. 1 ou si elle y renonce, il y a lieu, à sa demande, de l’inviter à participer aux débats. Elle a le droit de ne pas être présente, à condition qu’elle ne soit pas citée en qualité de témoin ou de personne appelée à donner des renseignements. En pareil cas, elle ne bénéficie que d’un droit à l’information.
Article 122 - Opposition
1
Dans les dix jours qui suivent la notification, le condamné et l’auditeur en chef peuvent faire opposition à l’ordonnance de condamnation par une déclaration écrite adressée à l’auditeur. Le lésé peut faire opposition si l’ordonnance de condamnation touche ses prétentions civiles ou peut avoir des effets sur le jugement de ces dernières.
2
Si l’opposition est faite en temps utile, la procédure ordinaire est suivie. L’ordonnance de condamnation tient lieu d’acte d’accusation.
3
Lorsque l’opposition ne vise que le prononcé sur les frais ou sur l’indemnité, elle doit contenir une proposition motivée. Le tribunal statue sans débats.
Article 163
-
Principe
Le lésé peut exercer devant les tribunaux militaires contre l’accusé l’action civile qui dérive d’une infraction réprimée par le CPM128. Dans ces limites, il exerce les droits attachés à la qualité de partie.
Article 164 - Procédure
1
La constitution de partie civile peut intervenir dès l’ouverture de l’enquête ordinaire jusqu’au commencement des débats. Le lésé a le droit de présenter des requêtes tendant à établir ses prétentions et leur montant. Il peut consulter le dossier dans la mesure où cela s’avère nécessaire à l’exercice de ses droits.
2
Si le lésé a fait valoir ses prétentions avant les débats, il est convoqué à ceux-ci. Sa présence est facultative.
3
Aux débats, la partie civile a la parole après l’auditeur pour présenter et motiver ses conclusions.
4
Le tribunal militaire peut, dans un premier temps, ne statuer que sur la question pénale et traiter ultérieurement les prétentions civiles.
5
Dans le cas où le jugement complet des prétentions civiles exigerait un travail disproportionné, le tribunal militaire peut se limiter à adjuger l’action civile dans son principe et à renvoyer le lésé pour le reste devant les tribunaux civils. Dans la mesure du possible, il doit cependant juger complètement les prétentions de faible importance.
Article 165 - Admissibilité du prononcé
Le jugement ne peut porter sur l’action civile que si l’accusé est condamné ou a fait l’objet d’une sanction disciplinaire.
14.
Les dispositions pertinentes de la LAAM sont les suivantes
:
Article 135 - Dommages résultant d’une activité de service
1
Sans égard à la faute, la Confédération répond du dommage causé sans droit à un tiers par des militaires ou par la troupe lorsqu’il résulte :
a. d’une activité militaire particulièrement dangereuse ; ou
b. d’une autre activité de service.
2
La Confédération ne répond pas du dommage lorsqu’elle apporte la preuve qu’il résulte d’un cas de force majeure, de la faute du lésé ou de celle d’un tiers.
3
Lorsque la responsabilité pour des faits déterminés est prévue par d’autres dispositions, ces dernières régissent la responsabilité de la Confédération.
4
La personne lésée ne peut faire valoir aucune prétention envers le militaire qui a causé le dommage.
Invoquant l’article 3 de la Convention, pris séparément et en combinaison avec l’article 13, la requérante se plaint de ne pas avoir pu se constituer partie civile dans la procédure engagée par la Justice militaire sur l’incident du 24 novembre 2007 et, de ce fait, de ne pas avoir pu vérifier si les autorités avaient mené une enquête effective. Elle soutient d’ailleurs, que l’enquête n’a pas été effective notamment en raison de la non-audition de certains témoins.
1.
La requérante a-t-elle été indemnisée pour le préjudice subi lors de l’incident du 24 novembre 2007
et, dans l’affirmative, dans quelle mesure, selon quelle procédure et en vertu de quelle décision
?
2.
La requérante peut-elle se prétendre «
victime
», au sens de l’article 34 de la Convention,
des faits qu’elle dénonce ?
3.
Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ?