CtEDO 05.01.2015 Auto

GATTO c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
05.01.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Affaire communiquée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
GATTO c. ITALIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 5 ianuarie 2015 SECȚIUNEA a patra Cerere nr 60201/09 Renata Danila GATTO împotriva Italiei introdusă la 2 noiembrie 2009 EXPOSAT DEFICIENTĂ recurenta, Renata Danila Gatto, este un resortisant italian născut în 1949 și rezident în Reggio de Calabria. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul G. De Stefano, avocat la Reggio de Calabria. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este a lui X. La 13 ianuarie 2009, acesta din urmă a fost pus în arest provizoriu. El a fost acuzat de extorcare, spălare de bani și evaziune fiscală. În cadrul aceleiași proceduri penale, recurenta a fost, de asemenea, acuzată de interpoziție fictivă într-o tranzacție financiară, cu privire la care ar fi comis complicitate cu X și copiii lor. La 13 ianuarie 2009, aceaceasta a fost pusă în detenție la domiciliu. În aprilie 2009, această măsură de precauție a fost înlocuită de obligația de a locui în municipalitatea Reggio de Calabria. La 13 octombrie 2009, măsura a fost suspendată, iar termenele maxime de valabilitate au fost atinse. Recurenta a cerut în repetate rânduri să fie autorizată la conferințe cu X, născut în 1939, din care starea de sănătate era precară, suferind într-adevăr de diabet și de boală cardiacă ischemică. Aceste cereri au fost respinse de către Parchet. Octombrie 2009, recurenta a solicitat din nou vizita soțului ei, indicând faptul că Parchetul ar fi putut dispune măsurile de securitate considerate necesare, cum ar fi înregistrarea video a colocviului și prezența agenților penitenciari. Recurenta a precizat că, de la încarcerarea sa, care a avut loc la 13 ianuarie 2009, nu a fost niciodată autorizată să viziteze X, deoarece autoritățile au susținut că există un risc de probe. În plus, X suferea de afecțiuni grave, care solicitaseră transferul către centrul clinic al închisorii din Pisa, recurenta avea un comportament ireproșabil pe parcursul întregii proceduri, iar legea prevedea posibilitatea ca deținuții să păstreze contacte cu membrii apropiați ai familiei lor. La 20 octombrie 2009, un reprezentant al Parchetului a respins cererea recurentei din motive legate de noiembrie 2014 de către reprezentantul recurentei, aceasta din urmă a fost în cele din urmă autorizată să-și viziteze soțul în închisoare Recurenta a afirmat că posibilitatea de a vizita X în închisoarea din San Francisco a fost încălcată prin încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, astfel cum a fost garantat prin art. 8 din Convenție. Recurenta subliniază că cererile sale de a obține un colocviu au fost respinse prin impunerea existenței unor motive legate de anchetă. În plus, procurorul ar fi putut dispune măsurile considerate necesare pentru a evita orice modificare a probelor, cum ar fi înregistrarea audio-vizuală a colocviului. Invocând art. 13 din Convenție, recurenta se plânge că nu dispune, în dreptul italian, de nicio acțiune efectivă pentru a denunța încălcarea drepturilor sale garantate prin art. 8 din Convenție. Aceasta susține că posibilitatea de a contesta respingerea unei cereri de colocviu în fața magistratului de aplicare a pedepsei cu moartea se aplică numai deținuților condamnați, nu și deținuților aflați în detenție provizorie. Prin urmare, Parchetul ar fi singurul arbitru al posibilității de a vizita un deținut aparținând acestei din urmă categorii. A epuizat reclamanta căile de atac interne, așa cum prevede art. 35 alineatul (1) din convenție? În special având în vedere faptul că X se afla în stare de detenție provizorie, recurenta putea contesta respingerea de către Parchet a cererilor sale de colocviu în fața unui judecător sau a unei alte autorități? Guvernul este invitat să prezinte exemple în această privință. Respingerea cererilor recurentei de a-și vizita soțul într-o închisoare în care se analizează încălcarea dreptului la dreptul la dreptul persoanei în cauză de a-și respecta viața privată și de familie, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție În mai, ingerința în exercitarea acestui drept a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 8 alin. (2) A avut recurenta la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut să-și exprime vinovăția de necunoaștere a art. 8 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă