KLAUSECKER v. GERMANY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

Reclamantul, domnul Roland Klausecker, este resortisant german, s-a născut în 1973 și locuiește în Erlangen. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de domnul U. Weber, avocat în Berlin.

Guvernul german (denumit în continuare „Guvernul”) a fost reprezentat de agenții guvernamentali, doamna A. Wittling-Vogel și domnul H.-J. Behrens, din cadrul Ministerului Federal al Justiției.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Istoricul cauzei

În 1991, reclamantul, în vârstă de 18 ani, a avut un accident în urma căruia și-a pierdut mâna stângă, ochiul stâng și câteva degete de la mâna dreaptă; de asemenea, a suferit leziuni la urechea stângă. Prin urmare, a fost declarat persoană cu handicap fizic în proporție de 100%.

Ulterior, a obținut o diplomă în inginerie mecanică. În perioada 1999 – 2005 a lucrat ca asistent de cercetare la universitate.

Procedura în fața Oficiului European de Brevete

În 2005, reclamantul a depus candidatura pentru un post de examinator la Oficiul European de Brevete din München. După ce a parcurs o serie de teste de tehnică și de limbă în mai 2005, reclamantul a fost informat că era avut în vedere pentru un post permanent începând cu luna noiembrie 2005, dar că trebuia să se supună unui examen medical înainte ca decizia definitivă să fie luată.

În urma examenului medical din 23 iunie 2005, medicul examinator a consemnat în raportul său din 4 iulie 2005 că reclamantul este în prezent în măsură să îndeplinească sarcinile de examinator de brevete. Cu toate acestea, având în vedere dizabilitatea reclamantului, nu era exclus ca mâna sa dreaptă să fie suprasolicitată constant. Acest lucru implica un risc mai ridicat de absență pe motiv de boală și de incapacitate prematură de muncă pe motive de sănătate. Prin urmare, medicul nu a putut confirma că reclamantul era apt pentru muncă din punct de vedere medical, fără rezerve, pentru a fi angajat ca examinator de brevete.

Într-o scrisoare din 12 august 2005, departamentul de resurse umane al Oficiului European de Brevete l-a informat pe reclamant că nu i se va oferi postul. Departamentul a confirmat că reclamantul a reușit la testele profesionale pentru post. Cu toate acestea, în conformitate cu rezultatele examenului medical din 23 iunie 2005, pe care consilierul medical i le-a explicat la telefon mai devreme, acesta nu îndeplinea cerințele fizice ale postului, astfel cum prevede art.

La 27 septembrie 2005, reclamantul a solicitat președintelui Oficiului European de Brevete să reexamineze decizia de neangajare și să considere cererea sa ca o contestație internă în cazul în care nu o aprobă. Potrivit susținerilor reclamantului, constatarea medicului că acesta este în prezent apt pentru muncă, însă este posibil ca în viitor să nu mai fie, era insuficientă pentru a demonstra că nu îndeplinește cerințele fizice ale postului și constituia o discriminare nelegală împotriva persoanelor cu dizabilități.

Prin scrisoarea din 2 noiembrie 2005, reclamantul a fost informat că președintele Oficiului European de Brevete a respins cererea sa de reexaminare a deciziei de neangajare și că contestația sa internă a fost respinsă ca inadmisibilă. În temeiul art.

În acea scrisoare, reclamantul a mai fost informat că poate ataca decizia definitivă a președintelui la Tribunalul Administrativ al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), care era cel mai înalt grad de jurisdicție pentru litigii de muncă între Organizația Europeană de Brevete („Organizația”) și angajații acesteia. Cu toate acestea, în hotărârea nr. 1964, Tribunalul respinsese anterior ca inadmisibilă o plângere depusă de o persoană a cărei candidatură pentru un post în cadrul Organizației a fost respinsă tot pe motiv că nu îndeplinea cerințele fizice ale postului conform prevederilor art.

Acțiunea în fața instanțelor germane

În decembrie 2005, reclamantul, susținând că Organizația are imunitate de jurisdicție în fața instanțelor germane, a depus direct la Curtea Constituțională Federală o plângere constituțională. S-a plâns de faptul că dreptul de acces la o instanță prevăzut la art.

La 22 iunie 2006, Curtea Constituțională Federală a respins examinarea plângerii constituționale a reclamantului (dosarul nr. 2 BvR 2093/05). Instanța a constatat că plângerea era inadmisibilă. O plângere constituțională putea fi făcută doar împotriva actelor unei „autorități publice” (

Curtea Constituțională Federală a confirmat că Organizația are imunitate de jurisdicție în fața instanțelor naționale în cadrul îndeplinirii misiunii sale în temeiul art.

Cu toate acestea, decizia președintelui Oficiului European de Brevete în discuție aici nu poate fi considerată drept un act care afecta beneficiarii drepturilor fundamentale în Germania deoarece aceasta nu avea niciun efect juridic extern în cadrul sistemului juridic german. Fiind o măsură legată de relația dintre o organizație internațională și angajații săi ori candidații pentru posturi, aceasta viza exclusiv sfera internă a organizației. Această concluzie nu era influențată de faptul că reclamantul era un resortisant german cu domiciliul în Germania care, dacă ar fi fost angajat, ar fi lucrat în Germania. Instanța a admis că angajarea reclamantului ar fi fost un act cu caracter supranațional care, schimbându-i statutul juridic, ar fi avut un efect concret în ordinea juridică germană. Refuzul de a-l angaja nu avea însă un astfel de efect. Jurisdicția Curții Constituționale Federale nu cuprindea astfel de măsuri interne.

Curtea Constituțională Federală a mai constatat că, având în vedere inadmisibilitatea plângerii constituționale a reclamantului, nu era obligată să se pronunțe dacă gradul de protecție în privința aspectelor legate de angajații Organizației Europene de Brevete respecta normele stabilite de Legea fundamentală, care trebuiau să fie respectate în cazul unui transfer de puteri suverane.

Acțiunea în fața Tribunalului Administrativ al OIM

La 1 februarie 2006, reclamantul a depus o plângere la Tribunalul Administrativ al OIM împotriva deciziei președintelui Oficiului European de Brevete de a nu-l angaja. Acesta a susținut că decizia menționată constituie o discriminare ilegală, bazată pe motive de dizabilitate. Acesta a subliniat că a promovat toate testele tehnice și lingvistice pentru postul respectiv și era apt, în special, să utilizeze calculatorul deoarece făcea deja așa ceva în activitatea sa de asistent de cercetare la universitate. Acesta a mai afirmat că a fost denegat de un proces echitabil, în special de acces la o instanță, prin faptul că apelul intern nu a fost examinat, ceea ce constituie o încălcare a art.

În răspunsul său, Organizația Europeană de Brevete a susținut că plângerea reclamantului era inadmisibilă deoarece acesta nu era angajat permanent. În orice caz, medicul care l-a examinat pe reclamant, consilierul medical al Oficiului și medicul specialist în medicina muncii al acestuia au fost cu toții de acord că, având în vedere faptul că activitatea unui examinator se bazează în mare măsură pe utilizarea unui computer, riscul de deteriorare a stării de sănătate a reclamantului era prea mare și că era probabil ca acesta să fie afectat de invaliditate timpurie. Reclamantul neîndeplinind cerințele fizice corespunzătoare postului, acesta nu intra în domeniul de aplicare al art.

Prin hotărârea din 11 iulie 2007, Tribunalul Administrativ al OIM a respins plângerea reclamantului ca inadmisibilă (nr. 2

Tribunalul Administrativ a mai constatat că nu avea autoritatea de a obliga Organizația să renunțe la imunitate. Instanța a observat totuși că hotărârea a creat un vid legislativ și a considerat că este de dorit ca Organizația să caute o soluție pentru a-i oferi reclamantului acces la o instanță, fie renunțând la imunitatea sa, fie supunând litigiul unui arbitraj.

Evoluția ulterioară

Prin scrisoarea din 8 august 2007, Oficiul European de Brevete l-a informat pe reclamant că, având în vedere constatările din hotărârea nr. 2657a Tribunalului Administrativ al OIM, președintele Oficiului a hotărât ca decizia atacată a Oficiului de Brevete să fie înaintată unui tribunal arbitral.

La 17 septembrie 2007, reclamantul, reprezentat de avocat, a declarat că este dispus, în principiu, să participe la o procedură de arbitraj. Acesta a considerat că părțile ar trebui să se pună de acord asupra compunerii tribunalului arbitral și a regulamentului de procedură. Făcând referire la hotărârea Tribunalului Administrativ al OIM în cazul său, acesta a solicitat Organizației Europene de Brevete să renunțe totuși la imunitatea sa de jurisdicție pentru început.

La 2 octombrie 2007, Oficiul European de Brevete a răspuns că era pregătit să supună litigiul unui arbitraj, despre care, în opinia sa, Tribunalul Administrativ al OIM a considerat că este o alternativă la fel de bună ca ridicarea imunității. Oficiul s-a declarat dispus să îl contacteze pe reclamant cu privire la problemele de procedură legate de procedura de arbitraj în urma avizului Tribunalului Administrativ al OIM privind constituirea unui tribunal arbitral.

Prin scrisoarea din 25 martie 2008, Organizația Europeană de Brevete, reprezentată de avocat, l-a informat pe reclamant că Tribunalul Administrativ al OIM a declarat că nu este în măsură să ajute Oficiul European de Brevete în constituirea unui tribunal arbitral. Prin urmare, Organizația i-a propus reclamantului să încheie o convenție arbitrală; oferta era valabilă până la 15 aprilie 2008. Un tribunal arbitral internațional ar trebui să soluționeze litigiul în conformitate cu normele pe care Tribunalului Administrativ al OIM ar fi trebuit să le aplice dacă ar fi avut jurisdicție să soluționeze cazul reclamantului.

În proiectul de convenție arbitrală prezentat reclamantului, litigiul prezentat anterior Tribunalului Administrativ al OIM trebuia să fie soluționat de trei arbitri, dintre care doi trebuiau să fie numiți de părți, respectiv, iar cel de-al treilea să fie numit de ceilalți doi arbitri. Arbitrii trebuiau să soluționeze litigiul aplicând Convenția Brevetului European, Regulamentul de serviciu și principiile generale ale dreptului internațional al muncii, astfel cum au fost stabilite de Tribunalul Administrativ al OIM. Aceștia trebuiau să asculte părțile, care puteau fi reprezentate de avocat, în cursul unei audieri care nu era publică. Onorariile arbitrilor și celelalte cheltuieli arbitrale urmau să fie suportate de Organizația Europeană de Brevete. Cheltuielile arbitrale ale părților urmau să fie suportate de părți, cu excepția cazului în care tribunalul arbitral dispunea rambursarea cheltuielilor reclamantului.

La 15 aprilie 2008, reclamantul a respins oferta din martie 2008 a Organizației privind convenția arbitrală. Acesta a susținut că procedura de arbitraj propusă încălca garanțiile procedurale fundamentale prevăzute la art. 6 din Convenție, inclusiv dreptul la judecarea cauzei în mod public și într-un termen rezonabil. Acesta era dispus să negocieze o convenție arbitrală și să încheie un acord de arbitraj în conformitate cu constatările Tribunalului Administrativ al OIM.

Prin scrisoarea din 29 aprilie 2008, Oficiul European de Brevete l-a informat pe reclamant că intenționa să desfășoare procedura de arbitraj aplicând aceleași norme pe care Tribunalul Administrativ al OIM le-ar fi aplicat dacă ar fi declarat admisibilă acțiunea introdusă de reclamant, și anume normele care ar fi fost aplicabile angajaților și foștilor angajați ai Organizației. Organizația nu putea renunța la autonomia sa în materie de muncă, conferită de statele sale membre. Organizația s-a declarat dispusă totuși să examineze noi propuneri specifice privind procedura din partea reclamantului până la 16 iunie 2008.

Reclamantul nu a răspuns la scrisoarea din 29 aprilie 2008 a Oficiului European de Brevete.

Statutul juridic al Oficiului European de Brevete

Oficiul European de Brevete este un organ al Organizației Europene de Brevete (Organizația), o organizație interguvernamentală înființată în baza Convenției privind eliberarea brevetelor europene (Convenția brevetului european, CBE) din 5 octombrie 1973. Organizația are în prezent 38 de state membre, inclusiv Germania, care a devenit stat membru al Organizației la 7 octombrie 1977.

În temeiul articolului 8 din CBE, Organizația Europeană de Brevete se bucură de privilegiile și imunitățile necesare îndeplinirii misiunii sale pe teritoriul statelor contractante în condițiile definite în Protocolul privind privilegiile și imunitățile, anexă la CBE.

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene de Brevete, în măsura relevantă, prevede:

Dispozițiile din Regulamentul de serviciu al angajaților permanenți ai Oficiului European de Brevete

Art.

Art.

Art.

Art.

Art.

Dispoziții privind Tribunalul Administrativ al OIM

Art.

Articolul II din Statutul Tribunalului Administrativ al OIM, în măsura relevantă, prevede:

Dispozițiile din Legea fundamentală

Art.

În conformitate cu art.

Reclamantul s-a plâns, în primul rând, că statul pârât nu i-a asigurat accesul la o instanță pentru a proteja dreptul său cu caracter civil de a nu fi discriminat pe motive de handicap. Acesta a susținut, în special, că faptul că Curtea Constituțională Federală nu a examinat plângerea sa constituțională și nu a protejat drepturile sale din Convenție a încălcat drepturile prevăzute la art.

În plus, reclamantul s-a mai plâns că neexaminarea de către Oficiul European de Brevete a plângerii sale și refuzul președintelui acestuia de a ridica imunitatea Oficiului pentru a-i permite să continue procesul în fața instanțelor germane au determinat o încălcare a art.

În opinia Curții, capetele de cerere ale reclamantului referitoare la lipsa de acces la instanțele germane, pe de o parte, și lipsa de acces la procedurile Oficiului European de Brevete și ale Tribunalului Administrativ al OIM precum și caracterul deficitar al acestor proceduri, pe de altă parte, trebuie să fie examinate exclusiv în temeiul art.

Răspunderea Germaniei pentru procedura în fața instanțelor germane

Guvernul a fost de acord că cererea era compatibilă

Curtea consideră că, în măsura în care reclamantul s-a plâns cu privire la lipsa de acces la Curtea Constituțională Federală a Germaniei pentru examinarea pe fond a plângerii sale privind decizia Oficiului European de Brevete de a nu-l angaja, reclamantul se afla, în calitate de destinatar al deciziei atacate, sub „jurisdicția” statului german în sensul art.

Cu privire la aplicabilitatea art.

În opinia Guvernului, art.

În opinia reclamantului, dreptul care făcea obiectul litigiului avea caracter „civil” în sensul art.

Prezenta cauză ridică o problemă în ceea ce privește aplicabilitatea art.

Cu toate acestea, în prezenta cauză, se poate considera că reclamantul a invocat dreptul său material la nediscriminare pe motiv de handicap și nu că a invocat un drept de angajare ca atare. Curtea observă că, în fața Curții Constituționale Federale, reclamantul ar fi putut să invoce și, într-adevăr, a invocat dreptul său fundamental material prevăzut la art.

În al doilea rând, se ridică întrebarea dacă jurisprudența Curții, astfel cum a fost dezvoltată în cauza

Curtea consideră că prezenta cauză, în care reclamantului i s-a refuzat o examinare pe fond a plângerii sale în special din cauză că Oficiul European de Brevete, care a luat decizia atacată, beneficia de imunitate de jurisdicție în fața instanțelor germane, era diferită de situația în litigiu în cauza

În orice caz, Curtea consideră că, în prezenta cauză, nu trebuie să stabilească dacă art.

Cu privire la respectarea art.

Guvernul a afirmat că, chiar și în ipoteza aplicabilității art.

În plus, chiar și în ipoteza unei ingerințe în dreptul reclamantului de acces la o instanță în temeiul art.

Sistemul intern de control jurisdicțional în cadrul Organizației garanta de asemenea o protecție a drepturilor fundamentale comparabilă cu cea garantată prin Convenție. În plus, în pofida limitării accesului la acest sistem de control jurisdicțional intern pentru solicitanții de locuri de muncă, reclamantul dispunea totuși, în circumstanțele prezentei cauze, de mijloace alternative pentru a-și proteja efectiv drepturile din Convenție. Organizația i-a propus reclamantului o procedură de arbitraj care i-ar fi oferit acestuia o protecție efectivă.

Guvernul a subliniat că reclamantul a întrerupt negocierile pentru încheierea unui acord de arbitraj cu Organizația, Oficiul European de Brevete fiind un organ al acesteia, fără să ofere motive. Acordul de arbitraj oferit reclamantului era rezonabil. În special, era rezonabil ca Organizația să permită doar aplicarea dreptului său intern deoarece la fel s-ar fi procedat în cazul în care plângerea reclamantului ar fi fost examinată pe fond de Tribunalul Administrativ al OIM. Drepturile persoanelor cu handicap erau protejate și de Oficiul European de Brevete și de Tribunalul Administrativ al OIM, care au declarat explicit că protejează drepturile fundamentale. A fost decizia liberă a reclamantului, în încercarea de a se angaja la Organizație, să se supună regulamentului intern al organizației respective.

Reclamantul a susținut că limitarea aplicată dreptului său de acces la o instanță nu a fost justificată. Potrivit hotărârii pronunțate de Curtea Constituțională Federală în cauza sa, respectiva instanță nu avea jurisdicție în cauzele în care o organizație internațională acționa într-un mod incompatibil cu Convenția atât timp cât actele sale nu aveau efecte juridice în ordinea juridică germană. Acest fapt nu respecta normele stabilite de Curte în jurisprudența sa.

În plus, în opinia reclamantului, Oficiul European de Brevete nu a oferit alternative rezonabile pentru accesul la o instanță. Reclamantul nu avea acces la sistemul de contestații interne al Oficiului European de Brevete și nici la cel al Tribunalului Administrativ al OIM. În orice caz, nu exista niciun organ al drepturilor omului în ordinea juridică a Organizației care să asigure o protecție echivalentă cu cea din Convenție.

În plus, reclamantul a susținut că nu a renunțat la negocierile pentru o convenție de arbitraj fără a oferi motive. Acesta a susținut că, aparent, Oficiul European de Brevete nu a făcut suficiente încercări pentru a obține asistență din partea Tribunalului Administrativ al OIM la constituirea unui tribunal arbitral. În plus, avocatul Organizației nu i-a trimis reclamantului o copie a împuternicirii, ci doar a dat asigurări că a fost mandatat de Organizație, deși litigiul său era cu Oficiul European de Brevete, nu cu Organizația. Deoarece Oficiul European de Brevete nu i-a comunicat informațiile solicitate, nu el a fost cel care a pus capăt procedurii de arbitraj.

Reclamantul a mai susținut că procedura de arbitraj propusă nu putea fi considerată ca o alternativă adecvată la accesul la o instanță. Acesta a considerat că existau deficiențe grave în procedura de arbitraj – care nu ar fi respectat cerințele art.

Curtea reiterează că dreptul de acces la o instanță garantat de art. 6 § 1 din Convenție nu este absolut și poate face obiectul unor limitări; acestea sunt permise în mod implicit întrucât dreptul de acces, prin însuși caracterul lui, necesită o reglementare la nivelul statului. În această privință, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere, deși decizia finală privind respectarea cerințelor Convenției îi aparține Curții. Aceasta trebuie să se convingă că limitările aplicate nu restricționează și nici nu reduc accesul permis persoanei într-un mod sau într-o măsură în care dreptul, în esența sa, să fie încălcat. În plus, o limitare nu va fi compatibilă cu art.

Curtea este de părere că, în cazul în care statele înființează organizații internaționale pentru a continua sau a consolida cooperarea în anumite domenii de activitate și în cazul în care atribuie acestor organizații anumite competențe și le acordă imunități, pot exista consecințe în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale. Totuși, ar fi incompatibil cu scopul și obiectul Convenției cazul în care statele contractante ar fi, prin urmare, scutite de răspunderea lor în temeiul Convenției în ceea ce privește domeniul de activitate acoperit de acea atribuire. Trebuie amintit faptul că scopul Convenției este de a garanta nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi practice și efective. Acest lucru este valabil în special pentru dreptul de acces la instanțe, având în vedere locul important deținut într-o societate democratică de dreptul la un proces echitabil (a se vedea, printre altele,

Pentru Curte, prin urmare, un factor material pentru a stabili dacă faptul de a acorda unei organizații internaționale imunitate de jurisdicție în fața instanțelor naționale este permis în temeiul Convenției este acela dacă reclamanții respectivi au avut la dispoziție mijloace alternative rezonabile pentru protejarea efectivă a drepturilor lor din Convenție (a se vedea

Curtea observă că Curtea Constituțională Federală a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a reclamantului, care a invocat încălcarea dreptului său de a nu fi discriminat prin decizia președintelui Oficiului European de Brevete de a nu-l angaja din cauza handicapului său. Întrucât decizia Oficiului European de Brevete viza doar sfera internă a organizației, instanța a constatat că nu are jurisdicție să examineze conformitatea acesteia cu drepturile fundamentale prevăzute de Legea fundamentală. De asemenea, instanța a confirmat că Organizația avea imunitate de jurisdicție în fața instanțelor germane (pentru litigii de muncă) în cadrul misiunii sale oficiale (a se vedea

Prin urmare, accesul reclamantului la instanțele germane era limitat la accesul la Curtea Constituțională Federală, unde putea să invoce doar o chestiune preliminară, întinderea imunității Organizației (a se compara, de asemenea,

Pentru a stabili dacă această limitare a accesului reclamantului la o instanță urmărea un scop legitim, Curtea are certitudinea că, astfel cum a subliniat Guvernul, scopul imunității de jurisdicție în fața instanțelor germane acordate Organizației era de a garanta buna funcționare a acestei organizații internaționale. Într-adevăr, Curtea a subliniat anterior că acordarea de privilegii și imunități organizațiilor internaționale este un mijloc esențial pentru asigurarea bunei funcționări a acestor organizații, fără interferențe unilaterale din partea guvernelor statelor membre. În plus, imunitatea de jurisdicție acordată de obicei de state organizațiilor internaționale în temeiul instrumentelor constitutive ale organizațiilor sau al acordurilor suplimentare este o practică veche, stabilită în interesul bunei funcționări a acestor organizații. Importanța acestei practici a fost accentuată de tendința spre extinderea și consolidarea cooperării internaționale în toate domeniile societății moderne (a se vedea

În ceea ce privește proporționalitatea limitării dreptului de acces al reclamantului la o instanță pentru atingerea acestui scop legitim, Curtea observă că reclamantului nu doar că i-a fost refuzată examinarea pe fond, de Curtea Constituțională Federală a Germaniei, a plângerii sale în legătură cu discriminarea în procedura de angajare la Oficiul European de Brevete. S-a mai constatat că, în calitatea sa de candidat pentru un post, spre deosebire de un (fost) angajat, acesta nu avea calitatea necesară pentru a introduce o contestație internă în cadrul Organizației în conformitate cu Regulamentul de serviciu al Oficiului European de Brevete (a se vedea

Având în vedere importanța pe care o are într-o societate democratică dreptul la un proces echitabil, dreptul de acces la o instanță fiind un aspect esențial al acestuia, Curtea consideră prin urmare decisivă chestiunea dacă reclamantul avea la dispoziție mijloace alternative rezonabile pentru protejarea efectivă a drepturilor sale din Convenție.

În această privință, Curtea observă că Tribunalul Administrativ al OIM a constatat în hotărârea sa din 11 iulie 2007 că, dată fiind lipsa sa de jurisdicție, exista un vid juridic și că era de dorit ca Organizația să caute o soluție care să asigure acces la o instanță fie renunțând la imunitate, fie înaintând litigiul pentru arbitraj (a se vedea

Curtea consideră că propunerea de arbitraj făcută reclamantului i-a acordat acestuia o posibilitate rezonabilă pentru ca plângerea sa privind decizia Oficiului European de Brevete să fie examinată pe fond. Curtea nu doar că nu este de acord cu îndoielile reclamantului privind mandatul avocatului Organizației, în cadrul căreia Oficiul European de Brevete este unul dintre organe. În special, aceasta nu consideră că propunerea Organizației pentru examinarea litigiului (numai) în conformitate cu normele care ar fi fost aplicabile în fața Tribunalului Administrativ al OIM a fost de natură să transforme procedura de arbitraj într-o alternativă nerezonabilă la procedurile în fața instanțelor naționale.

Curtea observă în acest context că anterior a constatat în special că, având în vedere scopul legitim al imunităților organizațiilor internaționale, criteriul proporționalității nu poate fi aplicat în așa fel încât să oblige o organizație internațională să se supună unei proceduri judiciare naționale în ceea ce privește condițiile de angajare, în conformitate cu legislația națională a muncii. Interpretarea art.

Prin urmare, a fost rezonabil să i se propună reclamantului soluționarea litigiului său de muncă cu Oficiul European de Brevete în conformitate cu normele care i-ar fi fost aplicabile dacă ar fi devenit angajat al organizației respective (dar nu pentru a-i oferi un tratament mai avantajos în comparație cu acei angajați). Curtea observă, de asemenea, în acest context că reclamantul însuși a invocat, printre altele, o dispoziție de nediscriminare prevăzută în Regulamentul de serviciu (art.

În plus, Curtea consideră că simplul fapt că audierea în fața tribunalului arbitral, în care părțile puteau fi reprezentate prin avocat, nu trebuia să fie publică nu făcea ca procedura de arbitraj propusă să fie o alternativă nerezonabilă la căile de atac naționale. În acest sens, Curtea face trimitere, mutatis mutandis, la constatările sale în cauza

În fine, Curtea observă că tendința actuală în dreptul internațional este către relaxarea normei privind imunitatea statului în ceea ce privește litigiile de muncă ale statului cu angajații, în special, ai misiunilor diplomatice din străinătate ale acestora (a se vedea în special

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, întrucât i s-a propus procedura de arbitraj în discuție, reclamantul a avut la dispoziție mijloace alternative rezonabile pentru protecția efectivă a drepturilor sale din Convenție. Prin urmare, limitările aplicate accesului reclamantului la instanțele germane au fost proporționale cu scopurile legitime urmărite prin acordarea imunității de jurisdicție pentru Organizație, iar esența însăși a dreptului reclamantului de acces la o instanță în temeiul art.

Rezultă că acest capăt de cerere trebuie să fie respins ca vădit nefondat, în temeiul art.

În măsura în care reclamantul s-a plâns de lipsa de acces la proceduri în fața Oficiului European de Brevete și a Tribunalului Administrativ al OIM, precum și de caracterul inechitabil al procedurilor, Curtea trebuie să examineze, în primul rând, dacă reclamantul se afla sub jurisdicția statului pârât (art.

Cu privire la jurisdicție în contextul situării sediului Organizației pe teritoriul german

Guvernul a contestat opinia reclamantului, care a afirmat că Germania avea jurisdicție asupra actului Oficiului European de Brevete în litigiu deoarece decizia Oficiului de a nu-l angaja a fost adoptată la sediul din München al Organizației și, prin urmare, pe teritoriul german.

Curtea recunoaște că răspunderea în temeiul Convenției în mod normal se angajează cu privire la o persoană „aflată sub jurisdicția” unui stat contractant, în sensul de a fi prezent fizic pe teritoriul său. Cu toate acestea, în jurisprudența Curții s-au recunoscut și excepții. Curtea a acceptat în special faptul că în cazul în care statele înființează organizații internaționale în vederea continuării sau a consolidării cooperării în anumite domenii de activitate și în cazul în care atribuie acestor organizații anumite competențe și le acordă imunități, ar putea exista consecințe în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale [a se vedea

În consecință, simplul fapt că decizia atacată a Oficiului European de Brevete a fost luată pe teritoriul german la sediul Oficiului nu aduce decizia sub jurisdicția Germaniei în sensul art.

Cu privire la jurisdicție ca urmare a intervenției, din partea Germaniei, în litigiul de muncă în fața Oficiului European de Brevete și a Tribunalului Administrativ al OIM ori a unui act sau unei omisiuni care angajează răspunderea sa

În opinia Guvernului, cererea era incompatibilă

În plus, Germania nu a fost direct implicată în litigiul dintre reclamant și organizația internațională – de exemplu, prin participarea la o procedură în fața acestor instituții , nici indirect – de exemplu prin luarea de măsuri pentru executarea deciziei organizației sau tribunalului.

De asemenea, Germania nu poate fi considerată răspunzătoare pentru actul în litigiu din cauza unei protecții insuficiente, în general, a drepturilor din Convenție în cadrul Organizației Europene de Brevete. În primul rând, actul în litigiu, care privește refuzul de a angaja o persoană ca membru al personalului, a rămas intern și nu a avut nicio consecință asupra ordinii juridice germane. Actul nu era așadar atribuibil Germaniei în acest sens.

În plus, nu au fost întrunite criteriile pe baza cărora Curtea considera statele membre răspunzătoare în mod indirect pentru actele emise de organizații internaționale. Sistemul de revizuire al Organizației în privința litigiilor de muncă interne garanta o protecție echivalentă cu cea prevăzută în Convenție. În special, faptul că persoanele candidate la un post erau excluse de la aceste proceduri de revizuire nu denotă o protecție vădit deficitară a drepturilor din Convenție în sensul jurisprudenței Curții dezvoltate, de exemplu, în

În plus, în temeiul art.

Reclamantul a afirmat că Germania avea competența de a interveni în procedura în fața Oficiului European de Brevete în cazul în care imunitățile pretinse de Organizație nu erau necesare pentru buna funcționare a Oficiului European de Brevete. Imunitatea acordată Organizației în conformitate cu Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene de Brevete și Acordul privind sediul între Organizație și Guvernul german nu era absolută, ci funcțională. În prezenta cauză, imunitatea Organizației putea fi ridicată fără a aduce atingere intereselor sale legitime.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că Germania rămânea răspunzătoare în temeiul Convenției pentru actele Organizației chiar și după ce a delegat puteri suverane acesteia. Acesta a invocat, printre altele, hotărârile pronunțate de Curte în cauzele

Pe de o parte, reclamantul nu a avut deloc acces la o instanță. Pe de altă parte, nu exista nicio lege internă în cadrul Oficiului European de Brevete care să definească și să ofere protecția drepturilor omului de care ar fi putut să se prevaleze reclamantul. Tribunalul Administrativ al OIM, care aplica dispozițiile din ordinea juridică internă a Organizației, nu dispunea așadar de un set de drepturi fundamentale aplicabile. Statele membre ale Convenției brevetului european, inclusiv Germania, trebuiau să fie considerate răspunzătoare pentru lipsa unui set clar de norme pentru drepturile omului. Prin urmare, aceste organe nu s-au asigurat că nivelul de protecție a drepturilor omului în cadrul Oficiului European de Brevete era echivalent cu cel garantat de Convenție.

Reclamantul a mai susținut că actul în litigiu constituia o discriminare împotriva persoanelor cu dizabilități. Trebuia aplicată legislația germană în vigoare în materie de protecție a persoanelor cu dizabilități deoarece aceste dispoziții nu erau excluse de privilegiile și imunitățile funcționale acordate Organizației.

Curtea observă că prezenta cerere a fost determinată de un litigiu de muncă între reclamant și o organizație internațională în urma deciziei Oficiului European de Brevete de a nu-l angaja pe reclamant, decizie pe care reclamantul a contestat-o în special în fața Oficiului și a Tribunalului Administrativ al OIM.

Curtea reamintește că recent a pronunțat hotărâri într-o serie de cauze în care decizia atacată a fost emisă de un organ intern al unei organizații internaționale sau de o instanță internațională în afara jurisdicției statelor pârâte, în contextul unui litigiu de muncă aflat în întregime în ordinea juridică internă a unei organizații internaționale care avea personalitate juridică distinctă de cea a statelor sale membre. A fost decisiv pentru statele pârâte să fie considerate răspunzătoare în temeiul Convenției în acele cauze indiferent dacă statele în cauză au intervenit direct sau indirect în litigiu și indiferent dacă un act sau o omisiune a acelor state ori a autorităților acestora puteau fi considerate ca angajând răspunderea acestora în temeiul Convenției. În situații diferite, Curtea a considerat că reclamanții nu se aflau „sub jurisdicția” statelor pârâte respective în sensul art.

Curtea a precizat în acest context că statele pârâte erau implicate direct sau indirect în litigiul respectiv, în sensul jurisprudenței sus-menționate, în special dacă autoritățile publice au aplicat ori au executat dispoziții juridice emise de o organizație internațională împotriva unui reclamant [a se vedea, de exemplu,

Pe de altă parte, Curtea reiterează că, în hotărârile sale recente privind jurisdicția părților contractante în legătură cu acte emise de organizații și instanțe internaționale în litigiile de muncă dintre aceste organizații și angajații lor, a examinat plângerile reclamanților în acest sens și prin prisma principiilor stabilite în cauzele în care a avut de răspuns la întrebarea dacă statele membre ale Convenției ar putea fi considerate răspunzătoare în temeiul Convenției pentru acte sau omisiuni care decurg din apartenența lor la o organizație internațională. Aceste principii au fost reiterate și dezvoltate în special în cauza

În cauza

În continuare, Curtea a examinat plângeri referitoare la acte ale organizațiilor și instanțelor internaționale în litigii de muncă prin prisma jurisprudenței sale referitoare la răspunderea statelor consacrate în cauza

În cauza

În prezenta cauză, Curtea constată că, în măsura în care actele Oficiului European de Brevete și Tribunalului Administrativ al OIM precum și procedura în fața acestor organe ca atare sunt în litigiu, autoritățile germane nu au intervenit nici direct, nici indirect, în procedura în fața acestor organe. În special, autoritățile nu au luat vreo măsură pentru a pune în aplicare sau în executare deciziile luate de organele respective.

Cu toate acestea, având în vedere statutul Germaniei de membru al Organizației și principiile dezvoltate în cauza

Reclamantul a susținut, pe de altă parte, că în cadrul Organizației nu exista niciun organ intern pentru drepturile omului. Cu toate acestea, astfel cum se poate concluziona din constatările Curții în hotărârea din cauza

Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să considere, în lumina elementelor pe care i le-a prezentat reclamantul, că după ce Germania a transferat puteri suverane Organizației drepturile garantate de Convenție în general nu ar beneficia în cadrul Organizației de o „protecție echivalentă” cu cea asigurată prin sistemul Convenției. Prin urmare, răspunderea Germaniei în temeiul Convenției va fi angajată doar dacă protecția drepturilor fundamentale oferită de Organizație în prezenta cauză a fost „vădit deficitară” (a se compara,

Curtea amintește că, în cazul reclamantului, mecanismul Organizației pentru soluționarea litigiilor interne de muncă în privința candidaților la un post s-a dovedit a funcționa după cum urmează: apelul intern al reclamantului, formulat în conformitate cu Regulamentul de serviciu al Oficiului European de Brevete a fost respins ca inadmisibil deoarece s-a constatat că reclamantul nu are calitatea necesară pentru a introduce un astfel de apel. Apelul era permis numai angajaților și foștilor angajați ai Oficiului European de Brevete, nu și candidaților la un post (a se vedea

Cu toate acestea, Curtea consideră că, astfel cum a indicat în mod corect Guvernul, în temeiul jurisprudenței Curții, Convenția însăși permite limitări privind accesul la o instanță în contextul măsurilor privind angajarea unui candidat într-o funcție publică. Astfel cum s-a arătat mai sus, deja apare o problemă legată de aplicabilitatea art.

În orice caz, în ceea ce privește conformitatea cu art.

Curtea face trimitere la constatarea de mai sus, conform căreia limitările aplicate accesului reclamantului la instanțele naționale germane au fost proporționale cu scopurile legitime urmărite prin acordarea imunității de jurisdicție Organizației și nu a fost afectată însăși esența dreptului reclamantului de acces la o instanță în temeiul art.

Curtea consideră, prin urmare, că faptul că reclamantului i s-a refuzat accesul la procedurile de revizuire stabilite de Organizația Europeană de Brevete, o organizație internațională care are personalitate juridică și nu este parte la Convenție, în legătură cu decizia președintelui Oficiului European de Brevete de a nu-l angaja, dar că i-a fost oferită de Organizație o procedură de arbitraj pentru examinarea actului atacat emis de Oficiu,

Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat, în sensul art.