Publicat pe 4 noiembrie 2024 SECȚIUNEA CINCICEA RĂSPUNSURI nr. 28522/23 Santa GRANATO împotriva Franței, introdusă la 22 iulie 2023, comunicată la 14 octombrie 2024 DE LA L Recurenta este sora unui ofiter de politie decedat in timpul unui atentat terorist efectuat de brigada rosie din Roma in 1979. La 12 octombrie 1988, curtea din Roma a condamnat M Această decizie a fost confirmată, în apel, printr-o hotărâre a Tribunalului din Roma din 6 martie 1993. Recursul în casație formulat de dl Cappelli împotriva hotărârii judecătorești dassis de la Roma a fost respins la 10 mai 1993. În același an, M. Cappelli a fugit din Italia și s-a refugiat în Franța. În urma unei cereri de extrădare din partea guvernului italian către guvernul francez, domnul Cappelli a fost pus sub pârghie extrădare la 25 august 1994, apoi a fost eliberat la arestarea camerei de acuzare de la Paris din 26 octombrie 1994. Prin hotărârea din 25 ianuarie 1995, camera de l'ingine a tribunalului din Paris a dat un aviz favorabil extrădării domnului Cappelli. La 6 noiembrie 1995, Curtea de Casație a respins recursul formulat împotriva acestei hotărâri. Cu toate acestea, nu a fost luat niciun decret de extrădare, în ciuda cererilor repetate ale statului italian transmise prin nota verbală la 2 iunie 1995 și la 9 ianuarie 1996. La 28 ianuarie 2020, autoritățile italiene au transmis autorităților franceze o cerere de arestare provizorie a domnului Cappelli în scopul extrădării pentru executarea unei pedepse. La 28 aprilie 2021, domnul Cappelli a fost arestat de poliția franceză și apoi a fost pus în libertate condiționată. La 29 iunie 2022, camera de l'ingine de la tribunalul din Paris a dat un aviz nefavorabil extrădării domnului Cappelli, considerând că predarea solicitată în temeiul cererii de extrădare a autorităților italiene, având în vedere natura faptelor, condițiile menținerii sale în Franța și garanțiile de inserție socială pe care le prezenta în prezent M. Prin hotărârea din 28 martie 2023, Curtea de Casație a respins recursul formulat de procurorul general la tribunalul din Paris împotriva hotărârii din 29 iunie 2022. Pe lângă art. 2 din convenție, recurenta susține că autoritățile franceze nu și-au îndeplinit obligația de cooperare refuzând să accepte cererea de extrădare și adaugă că acest refuz a fost nelegitim și insuficient motivat. Pe lângă articolele 8 și 3 din convenție, combinate și interpretate în lumina articolului 6, recurenta susține că refuzul autorităților franceze de a extrăda criminalul fratelui său a condus la o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, provocându-i suferințe asimilabile unui tratament degradant. Comisia se plânge, de asemenea, de o lipsă de motivare a deciziilor franceze. RĂSPUNSURI LA PĂRȚILE reclamantei a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește cauza recurentei și documentele care au fost prezentate și în lumina jurisprudenței Curții (a se vedea Güzelyurtlu și alții c. Turcia și Cipru ([GC], n 36965/07, 29 ianuarie 2019 și Romeo Castaño c. Belgia , nr. 85351/17, 9 iulie 2019), trebuie să se ia în considerare faptul că, prin refuzul de a extrăda în Italia ucigașul fratelui recurentei, autoritățile franceze nu și-au îndeplinit obligațiile de cooperare care decurg din partea de procedură a articolului 2 din Convenție? În special, refuzul de extrădare a fost justificat de un motiv legitim
Publié le 4 novembre 2024
Requête n
o
28522/23
Santa GRANATO
contre la France
introduite le 22 juillet 2023
communiquée le 14 octobre 2024
La requête concerne le refus des autorités françaises d’extrader vers l’Italie le meurtrier du frère de la requérante.
La requérante est la sœur d’un agent de police décédé lors d’un attentat terroriste perpétré par les brigades rouges à Rome en 1979.
Le 12 octobre 1988, la cour d’assises de Rome condamna M
me
Cappelli à la réclusion criminelle à perpétuité pour les meurtres de trois personnes, dont le frère de la requérante. Cette décision fut confirmée, en appel, par un arrêt de la cour d’assises d’appel de Rome du 6 mars 1993. Le pourvoi en cassation formé par M
me
Cappelli contre l’arrêt de la cour d’assises d’appel de Rome fut rejeté le 10 mai 1993.
Cette même année, M
me
Cappelli fuit l’Italie et se réfugia en France.
À la suite d’une demande d’extradition adressée par le gouvernement italien au gouvernement français, M
me
Cappelli fut placée sous écrou extraditionnel le 25 août 1994, puis remise en liberté sur arrêt de la chambre d’accusation de Paris du 26 octobre 1994.
Par un arrêt du 25 janvier 1995, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris rendit un avis favorable à l’extradition de M
me
Cappelli. Le 6 novembre 1995, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé contre cet arrêt.
Toutefois, aucun décret d’extradition ne fut pris, malgré les demandes répétées de l’État italien transmises par note verbale le 2 juin 1995 et le 9
janvier 1996.
Le 28 janvier 2020, les autorités italiennes transmirent aux autorités françaises une demande d’arrestation provisoire de M
me
Cappelli aux fins d’extradition pour l’exécution d’une peine.
Le 28 avril 2021, M
me
Cappelli fut arrêtée par la police française, puis fut placée en liberté conditionnelle.
Le 29 juin 2022, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris rendit un avis défavorable à l’extradition de M
me
Cappelli, estimant que la remise sollicitée au titre de la demande d’extradition des autorités italiennes, eu égard à l’ancienneté des faits, aux conditions de son maintien en France et aux garanties d’insertion sociale que présentait dorénavant M
me
Cappelli, porterait une atteinte disproportionnée au droit au respect de sa vie privée et familiale protégé à l’article 8 de la Convention.
Par un arrêt du 28 mars 2023, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le procureur général près la cour d’appel de Paris contre l’arrêt du 29 juin 2022.
Sous l’angle de l’article 2 de la Convention, la requérante fait valoir que les autorités françaises ont manqué à leur devoir de coopération en refusant de faire droit à la demande d’extradition. Elle ajoute que ce refus était illégitime et insuffisamment motivé.
Sous l’angle des articles 8 et 3 de la Convention, combinés, et interprétés à la lumière de l’article 6, la requérante soutient que le refus des autorités françaises d’extrader la meurtrière de son frère a entrainé une atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale, lui causant des souffrances assimilables à un traitement dégradant. Elle se plaint également d’une insuffisance de motivation des décisions françaises.
1.
La requérante a-t-elle épuisé les voies de recours internes
?
2.
Eu égard au grief de la requérante et aux documents qui ont été soumis, et à la lumière de la jurisprudence de la Cour (voir
Güzelyurtlu et autres c.
Turquie et Chypre
([GC], n
o
36925/07, 29 janvier 2019 et
Romeo Castaño c.
Belgique
, n
o
8351/17, 9 juillet 2019), doit-on considérer qu’en refusant d’extrader vers l’Italie le meurtrier du frère de la requérante, les autorités françaises ont manqué à leur devoir de coopération découlant du volet procédural de l’article 2 de la Convention
? En particulier, le refus d’extradition a-t-il été justifié par un motif légitime
?