HAREL ET PONCHON c. FRANCE et 1 affaire

Publicat pe 11 martie 2024 SECȚIUNEA CINQUERES n 27385/23 și 28048/23 Roxane HAREL și Sylvie PONCHON împotriva Franței și Pascale HAREL împotriva Franței introduse la 7 iulie 2023 și, respectiv, la 12 iulie 2023 comunicate la 19 februarie 2024 DE LA L Cererile se referă la decesul rudelor recurentelor (a se vedea anexa), înjunghiate mortal la gara Saint Charles din Marsilia la 1 octombrie 2017, de către un resortisant tunisian, H., revendicându-se din grupul de stat islamic, apoi ucis de forțele de ordine. Recurentele cererii n 27835/23 sunt mama și, respectiv, sora lui M.H., prima victimă a atacului. Recurenta cererii 28048/23 este mama lui L.P., a doua victimă a acestuia. M.H. și L.P. erau verisoare și în vârstă de 21 și 20 de ani în momentul faptelor. Cu două zile înainte de asasinarea lor, la 29 septembrie 2017, H. a fost interpelat în urma unui furt la fața locului desfășurat la Lyon și ținut în custodie în aceeași zi. aflat în situație ilegală, dosarul său fusese transmis biroului de la LIMIT al prefecturii Rhône pentru ca acesta să decidă ce măsuri administrative să dea acolo. Agentul permanent al prefecturii Rhône a considerat că plasarea lui H. în detenție administrativă în vederea luării în custodie publică, nu a fost posibilă din cauza saturației centrului de detenție Lyon-Sfânt Exupery și nu a solicitat avizul subprefectului permanent pentru a-i cere să semneze o obligație de a părăsi teritoriul francez sau să informeze în legătură cu situația. În aceeași zi, fiind conștient de urmările administrative ale cazului, procurorul republicii lângă tribunalul de mare instanță din Lyon a ridicat reținerea lui H. pe motiv că aceasta nu era suficient de caracterizată, iar acesta a fost eliberat la ora 15:40. La 2 octombrie 2017, ministrul afacerilor interne a efectuat o inspecție generală a administrației (IGA) pentru a desfășura o misiune privind prelucrarea, de către prefectura Rhône, a situației H. Acest raport a concluzionat că există erori de judecată. cel puțin parțial, prin modul în care au fost organizate permanenta landuri și, parțial, monitorizarea lanțului lanului latent, responsabilitatea care ține în mod clar de corpul prefectal și sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . El a indicat că aceste erori sunt de apreciat în contextul mai multor disfuncții grave ale dispozitivului de la distanță pe care misiunea l-a constatat, fapt care nu se limitează doar la ziua de 30 septembrie 2017 La 5 februarie 2019, recurentele au sesizat Tribunalul Administrativ (TA) din Lyon o hotărâre prin care au solicitat condamnarea statului la despăgubirea prejudiciilor suferite ca urmare a asasinării fiicei și surorii lor, în sensul că a comis o abatere gravă, care rezultă din lipsa unei măsuri de la distanță, însoțită de o plasare în detenție împotriva lui H., a fost săvârșită de prefectură și i-a permis acesteia din urmă să comită acte infracționale. În memoriul său în apărare, ministrul landurilor a susținut că cererile erau inadmisibile, cu excepția cererii mamei M.H. cu titlu personal, din moment ce toți ceilalți reclamanți primiseră despăgubiri integrale pentru prejudiciul suferit de fondul de garantare a victimelor actelor de terorism și a altor infracțiuni (FGTI). Mai mult decât atât, el a afirmat că serviciile de stat nu au comis nici o greșeală prin faptul că abțineau de la a-l plasa pe H. în detenție în vederea îndepărtării sale. La 22 ianuarie 2020, TA a considerat că statul nu a comis o greșeală de natură să-și asume răspunderea (...) 5. Din aceste elemente rezultă că o comunicare insuficientă între agentul însărcinat cu luarea în custodie publică și autoritatea prefecțională de permanență și între prefectura Rhône și centrul de detenție din Lyon mail, precum și alegerea prefecturii Rhône de a nu căuta locuri disponibile în alte centre de detenție decât cel al Lyon-St Exupery pentru străinii aflați în situații ilegale care îndeplinesc condițiile pentru a face obiectul unei distanțe de teritoriul francez și al unei detenții administrative au condus la faptul că nici o decizie de la distanță de teritoriul francez însoțită de un detenție nu a fost adoptată în ceea ce privește H. La 30 septembrie 2017, în custodie a fost ridicată la ora 15:40 de către autoritatea judiciară, care fusese informată la ora 14:50 cu privire la faptul că nu va fi luată nicio decizie administrativă și care a considerat că furtul în aer liber este insuficient caracterizat. Cu toate acestea, pe de o parte, dispozițiile Codului de intrare și de ședere a străinilor și ale dreptului de azil referitoare la măsurile luate de străinii aflați în situație neregulamentară în Franța, în special art. L. 511-1 care prevede că autoritatea administrativă mai poate să părăsească teritoriul francez un străin care nu poate justifica să intre în mod regulat pe teritoriul francez sau care se află sub controlul statului francez este menținut ilegal fără a deține un permis de ședere valabil și că autoritatea administrativă mai poate decide că această obligație trebuie îndeplinită fără întârziere, în special dacă comportamentul străin constituie o amenințare la adresa ordinii publice sau dacă există un risc ca străinul să se submineze acestei obligații și art. 551-1 care prevede că străinul care nu prezintă garanții de reprezentare efective care să prevină riscul de a se subcontracta de măsura de culpă poate fi plasat în detenție de către autoritatea administrativă din spațiile care nu se află sub incidența administrației: mai puțin de un stat membru care adoptă decizii de detenție și de detenție împotriva oricărui străin aflat în situație neregulamentară interpelată în Franța. Pe de altă parte, în speță, nu s-a adoptat nicio împrejurare specială care să justifice faptul că o atenție specifică ar fi acordată situației [H.] și că o măsură de la distanță cu o plasare în detenție administrativă ar fi fost adoptată în cazul său, deoarece, chiar dacă amprentele sale digitale ar fi fost luate de mai multe ori sub mai multe identități diferite și dacă ar fi făcut obiectul în 2005 al unei măsuri de la distanță a teritoriului francez, cazierul său judiciar nu a fost prezent, nici în registrul persoanelor căutate, nici în registrul semnalărilor pentru prevenirea radicalizării cu caracter terorist și înfățișarea pentru care fusese interpelat la 29 septembrie 2017 nu a scos la iveală un pericol special. 7. Astfel, nu rezultă din lacul că lipsa de adopție a unei măsuri de detenție administrativă, însoțită de o detenție administrativă la 30 septembrie 2017, constituie, în circumstanțele din speță, o greșeală de natură să angajeze răspunderea statului. 8. Din cele menționate anterior, fără a fi nevoie să se pronunțe asupra sfârșitului de nu să primească opoziție în apărare, pe care dna H... și altele nu sunt întemeiate să se bazeze pe angajamentul de răspundere al statului. La 24 martie 2022, instanța administrativă a lui Lyon a confirmat judecata, după ce a identificat următoarele elemente (...) 5. Prin identificarea măsurii în care situația obiectivă a lui H., resortisant tunisian aflat în situație neregulamentară, dar care nu face obiectul niciunei semnalări speciale în ceea ce privește, în special, ordinea publică, a fost în toate cazurile de natură neregulamentară care au făcut obiectul unei anumite măsuri imediate și de detenție administrativă, măsuri pe care prefectul trebuie să le pună în aplicare în toate cazurile, având în vedere circumstanțele specifice situației fiecărui resortisant străin aflat în situație neregulamentară care îi este supusă, judecătorii nu au omis să se pronunțe asupra mijloacelor reclamanților sau în orice caz denaturate, dar și-au căutat și le-au căutat, în ce măsură deficiențele identificate și denunțate de raportul IGA, a căror calificare de abatere de către anumite autorități publice și politice este reluată de către solicitanți, puteau fi privite ca fiind cauza directă a prejudiciilor pe care le-au suferit. Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele din speță, nu reiese că caracteristicile situației cunoscute de administrația H. trebuiau să conducă în mod necesar la decizia de a-l plasa fără întârziere în detenție, situație care ar fi fost de natură să împiedice ridicarea custodiei sale la vedere și plecarea sa la Marsilia. Astfel, disfuncționalitățile serviciului la 30 septembrie 2017 pe care l-a caracterizat IGA în raportul său nu pot fi considerate drept cauza directă și exclusivă a consecințelor dramatice ale eliberării H. Din toate cele de mai sus rezultă că reclamanții, a căror despăgubire poate fi acordată acestora, depinde în orice caz, pentru valoarea sa, de gravitatea prejudiciilor pe care le-au suferit și de întinderea lor reziduală, ținând seama în special de despăgubirile deja primite de la FGTI și care au vocația de a repara toate prejudiciile suferite, și nu de unica natură sau gravitate a acestora care ar fi la origine, nu sunt întemeiate să se plângă de faptul că, prin hotărârea atacată, Tribunalul Administrativ din Lyon a respins cererile lor. Prin urmare, cererea lor trebuie respinsă în toate concluziile sale. Prin decizia din 20 martie 2023, Consiliul de Stat, sesizat de recurente, a declarat recursul lor în Casație îndreptat împotriva mai multor hotărâri ale CAA neacceptate. Invocând art. 2 din Convenție, sub aspectele sale materiale și procedurale, recurentele se plâng de o încălcare a obligației Franței de a garanta dreptul la viață, deoarece nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica asasinarea fiicei și surorii lor, și de o încălcare a jurisdicțiilor interne de a oferi o hotărâre efectivă privind decesul lor, în măsura în care s-ar fi limitat la a constata lipsa unei legături de cauzalitate între acestea din urmă și greșelile serviciilor prefecturii. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Recurentele se pot considera întotdeauna victime ale încălcării Convenției, în sensul art. 34 din Convenție (Chenouf și altele împotriva Franței, (dec.) nr. 4704/19, 20 iunie 2023) Părțile sunt invitate să detalieze despăgubirile percepute de recurente pentru prejudiciile cauzate de decesul rudelor lor (protocoalele tranzacțiilor, Fondul de garantare a victimelor actelor de terorism și alte infracțiuni). În acest sens, autoritățile interne au luat măsurile necesare pentru protejarea vieții M.H. și L.P., în sensul articolului 2 din convenție? În special, acestea au comis deficiențe în ceea ce privește monitorizarea H.? În acest sens, acestea au fost de natură să contribuie la asasinarea M.H. și L.P. la 1 octombrie 2017? Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață ( Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], nr 41720/13, § 137, 25 iunie 2019), procedurile desfășurate în speță de instanțele interne au îndeplinit cerințele articolului 2 din convenție

Publié le 11 mars 2024

CINQUIÈME SECTION

Requêtes n

os

27385/23 et 28048/23

Roxane HAREL et Sylvie PONCHON contre la France

et Pascale HAREL contre la France

introduites respectivement

le 7 juillet 2023 et le 12 juillet 2023

communiquées le 19 février 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

Les requêtes concernent le décès des proches des requérantes (voir Annexe), poignardées à mort à la gare de Saint-Charles à Marseille le 1

er

octobre 2017, par un ressortissant tunisien, H., se réclamant du groupe état islamique, tué ensuite par les forces de l’ordre.

Les requérantes de la requête n

o

27835/23 sont respectivement la mère et la sœur de M.H., la première victime de l’attentat. La requérante de la requête

n

o

28048/23 est la mère de L.P., la seconde victime de celui-ci. M.H. et L.P. étaient cousines et âgées de 21 et 20 ans au moment des faits.

Deux jours avant leur assassinat, le 29 septembre 2017, H. avait été interpellé à la suite d’un vol à l’étalage commis à Lyon et placé en garde à vue le même jour. H. se trouvant en situation irrégulière, son dossier avait été transmis au bureau de l’éloignement de la préfecture du Rhône pour que celui-ci décide des suites administratives à y donner. L’agent de permanence de la préfecture du Rhône considéra que le placement de H. en rétention administrative en vue de son éloignement n’était pas possible en raison de la saturation du centre de rétention de Lyon-Saint Exupéry et il ne sollicita pas l’avis du sous-préfet de permanence pour lui faire signer une obligation de quitter le territoire français ou l’informer de la situation.

Le même jour, tenu au courant des suites administratives du dossier, le procureur de la République près le tribunal de grande instance de Lyon leva la garde à vue de H. au motif que l’infraction était insuffisamment caractérisée. Ce dernier fut remis en liberté à 15h40.

Le 2 octobre 2017, le ministre de l’Intérieur saisit l’inspection générale de l’administration (IGA) pour conduire une mission relative au traitement, par la préfecture du Rhône, de la situation de H. Ce rapport conclut à des «

erreurs de jugement

» s’expliquant «

au moins en partie, par la manière défaillante dont la permanence de l’éloignement et, pour partie, le suivi de la chaîne de l’éloignement ont été organisés, responsabilité qui relève clairement du corps préfectoral et s’inscrit plus globalement dans sa mission particulière de mise en œuvre des dispositions relatives à l’entrée et au séjour des étrangers sur le territoire national

». Il indiqua que ces erreurs étaient à apprécier dans le contexte «

des dysfonctionnements graves du dispositif d’éloignement que la mission a constatés, constat qui n’est pas limité à la seule journée du 30

septembre 2017

».

Le 5 février 2019, les requérantes saisirent le tribunal administratif (TA) de Lyon d’une requête demandant la condamnation de l’État à les indemniser des préjudices subis du fait de l’assassinat de leur fille et sœur, en soutenant qu’une faute lourde, résultant de l’absence d’adoption de mesure d’éloignement assortie d’un placement en rétention à l’encontre de H., avait été commise par la préfecture, et permis à ce dernier de commettre les actes criminels.

Le ministre de l’Intérieur, dans son mémoire en défense, fit valoir que les requêtes étaient irrecevables, sauf en ce qui concerne la demande de la mère de M.H. à titre personnel, dès lors que tous les autres requérants avaient obtenu l’indemnisation intégrale de leur préjudice par le Fonds de garantie des victimes des actes de terrorisme et d’autres infractions (FGTI). Il argua par ailleurs que les services de l’État n’avaient commis aucune faute en s’abstenant de placer H. en rétention en vue de son éloignement.

Le 22 janvier 2020, le TA jugea que l’État n’avait pas commis de faute de nature à engager sa responsabilité

:

«

(...) 5. Il résulte de ces éléments qu’une insuffisante communication entre l’agent chargé de l’instruction et l’autorité préfectorale de permanence et entre la préfecture du Rhône et le centre de rétention de Lyon – Saint Exupéry, ainsi que le choix de la préfecture du Rhône de ne pas rechercher de places disponibles dans d’autres centres de rétention que celui de Lyon-St Exupéry pour les étrangers en situation irrégulière remplissant les conditions pour faire l’objet d’un éloignement du territoire français et d’un placement en rétention administrative, ont conduit à ce qu’aucune décision d’éloignement du territoire français assortie d’un placement en rétention n’a été adoptée à l’égard de H. le 30 septembre 2017. La garde à vue de celui-ci a été levée à 15h40 par l’autorité judiciaire, qui avait été informée à 14h50 de ce qu’aucune décision administrative ne serait prise et qui a considéré que l’infraction de vol à l’étalage était insuffisamment caractérisée.

L.

551-1 qui dispose que l’étranger qui ne présente pas de garanties de représentation effectives propres à prévenir le risque qu’il se soustraie à la mesure d’éloignement « peut être placé en rétention par l’autorité administrative dans des locaux ne relevant pas de l’administration pénitentiaire », n’imposent pas aux services de l’État d’adopter des décisions d’éloignement et de placement en rétention à l’encontre de tout étranger en situation irrégulière interpellé en France. D’autre part, en l’espèce, aucune circonstance particulière ne justifiait qu’une attention spécifique soit portée à la situation de [H.] et qu’une mesure d’éloignement assortie d’un placement en rétention administrative soit adoptée à son égard, dès lors que, même si ses empreintes digitales avaient été relevées à plusieurs reprises sous plusieurs identités différentes et s’il avait fait l’objet en 2005 d’une mesure d’éloignement du territoire français, son casier judiciaire était vierge, il ne figurait ni au fichier des personnes recherchées ni au fichier des signalements pour la prévention de la radicalisation à caractère terroriste et l’infraction pour laquelle il avait été interpellé le 29 septembre 2017 ne révélait pas une dangerosité particulière.

‑

recevoir opposée en défense, que Mme H... et autres ne sont pas fondés à solliciter l’engagement de la responsabilité de l’État.

»

Le 24 mars 2022, la cour administrative d’appel de Lyon confirma le jugement, après avoir relevé les éléments suivants

:

«

(...) 5. En recherchant dans quelle mesure la situation objective de H., ressortissant tunisien en situation irrégulière mais ne faisant pas l’objet d’aucun signalement particulier en ce qui concerne notamment l’ordre public, était dans tous les cas de nature à l’exposer sans délai à une mesure certaine d’éloignement immédiat et de placement en rétention administrative, mesures qu’il appartient dans tous les cas au préfet de mettre en œuvre au vu des circonstances propres à la situation de chaque ressortissant étranger en situation irrégulière qui lui est soumise, les premiers juges n’ont pas omis de se prononcer sur les moyens des requérants ni en tout état de cause dénaturé leurs écritures mais ont recherché, ainsi qu’il leur appartenait de le faire, dans quelle mesures les lacunes identifiées et dénoncées par le rapport de l’IGA, dont la qualification de faute par certaines autorités publiques et politiques est reprise par les requérants, pouvaient être regardées comme étant la cause directe des dommages qu’ils ont subi. Il n’apparaît pas cependant au vu des circonstances de l’espèce que les caractéristiques de la situation connue par l’administration de H. devaient nécessairement conduire le jour dit à la décision de le placer sans délai en rétention, circonstance qui aurait été seule de nature à faire obstacle à la levée de sa garde à vue et à son départ pour Marseille. Ainsi, les dysfonctionnements du service le 30 septembre 2017 que l’IGA a caractérisés dans son rapport ne peuvent être regardés comme la cause directe et exclusive des conséquences dramatiques de la remise en liberté de H.

»

Par une décision du 20 mars 2023, le Conseil d’État, saisi par les requérantes, déclara leur pourvoi en cassation dirigé contre l’arrêt de la CAA non admis.

Invoquant l’article 2 de la Convention, sous ses volets matériel et procédural, les requérantes se plaignent d’un manquement de la France à son obligation positive de garantir le droit à la vie, faute d’avoir pris les mesures nécessaires pour empêcher l’assassinat de leur fille et sœur, et d’un manquement des juridictions internes à offrir une décision judiciaire effective concernant leurs décès dès lors qu’elles se seraient bornées à constater l’absence de lien de causalité entre ces derniers et les fautes des services de la préfecture.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Les requérantes peuvent-elles toujours se dire victimes d’une violation de la Convention, au sens de l’article 34 de la Convention (

Chenouf et autres contre France

, (déc.) n

o

4704/19, 20 juin 2023)

?

Les parties sont invitées à détailler les indemnisations perçues par les requérantes en réparation des préjudices découlant du décès de leurs proches (protocoles transactionnels, Fonds de garantie des victimes d’acte de terrorisme et d’autres infractions, autres).

2.

Dans l’affirmative, les autorités internes ont-elles pris les mesures nécessaires à la protection de la vie de M.H. et L.P., au sens de l’article 2 de la Convention ?

En particulier, ont-elles commis des défaillances dans le cadre du suivi de H. ? Dans l’affirmative, celles-ci ont-elles été de nature à contribuer à l’assassinat de M.H. et L.P. le 1

er

octobre 2017 ?

3.

Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie (

Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie

[GC], n

o

41720/13, § 137, 25 juin 2019), les procédures menées en l’espèce par les juridictions internes ont-elles satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention

?