BENMOUNA ET AUTRES c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

12.12.2024

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

BENMOUNA ET AUTRES c. FRANCE (CtEDO, 2024)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 20859/23 Malika BENMOUNA și altele împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 decembrie 2024 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström , președinta María Elósegui, Diana Sârcu , judecători și Martina Keller, asistentă de secțiune a cererii n 20859/23 îndreptat împotriva Republicii Franceze și ale cărei șase resortisanți ai acestui stat (lista reclamanților și detaliile relevante figurează în tabelul anexat) ( După ce a luat decizia în mod deliberat, recurentele sunt părinții (reclamanții nr. 1 și 3), două surori (solicitante nr. 4 și 5), fratele (reclamantul nr. 6) și bunica (reclamantul 2) a M.B. Prezenta cerere urmează deciziei Benmuna și alții c. France 51097/13) adoptată de Curte la 15 decembrie 2007. September 2015 și se referă la sinuciderea prin spânzurare a M.B. în timpul custodiei sale. În decizia menționată anterior, Curtea a pronunțat hotărârea cu privire la hotărârea pronunțată în temeiul articolului 2 din Convenție în partea sa procedurală inadmisibilă ca fiind în mod evident nefondată și joncțiunea trasă de la art. 2 în partea sa materială inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne, instanțele care nu au exercitat o acțiune în răspundere împotriva statului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției. În prezenta cerere, după ce au exercitat o acțiune în răspundere pentru statul în landul căruia au fost respinse pretențiile lor, reclamanții și-au reafirmat Õ din unghiul articolului 2 în partea sa materială : acestea susțin că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația de a proteja viața M.B. prin plasarea acestuia într-o celulă demolată ale cărei pereți erau găuriți, saltea ruptă și sistemul de supraveghere video, deși, în opinia lor, nu puteau ignora fragilitatea și anxietatea sa. și 5 se plâng de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță din cauza faptului că au recurs la răspunderea statului, iar reclamanții nr. 1, 3, 4 și 6 se plâng de respingerea pretențiilor lor de către instanțele interne. Curtea amintește că, la 6 iulie 2009, ora 8 și 35, M.B., născută la 7 iunie 1988, a fost arestat la secția de poliție Chambon Feugerolles, în cadrul unei anchete asupra unor fapte de tentativă de extorcare agravată, denunțate de unul dintre colegii săi de muncă. În jurul orei 18:20, polițiștii l-au găsit spânzurat cu o bandă de țesut tăiată în cutia saltelei care-i atașa celula. Alertă imediat, procurorul Republicii Saint-Etienne s-a transportat la fața locului și la inspecția generală a poliției naționale, astfel încât să se efectueze o investigație. M.B. a fost evacuat la spital, prognosticul vital fiind serios angajat. La 8 iulie 2009, ora 15:45, M.B. a murit la centrul spitalicesc din Saint-Étienne. M.B. fusese interpelat la locul său de muncă la 6 iulie 2009, dimineața, apoi dus la casa părinților săi, la care locuia, pentru o percheziție. M.B. își exprimase apoi opoziția față de intervenția Brigăzii Canine, explicând că trecerea câinelui nu era compatibilă cu practica religioasă a părinților săi. În caz de insistență a polițiștilor, tatăl său îl calmase atunci, iar percheziția era fără alte incidente. M.B. se schimbase pentru a pune un ciorapi de trening, escorta l-a făcut să-și scoată cureaua blugilor pe care l-a purtat la interpelare, din motive de siguranță. La ora 35, un nou incident a avut loc în timpul percheziției lui M.B. : Acesta a refuzat să scoată cordonul din partea de jos a pantalonilor de trening pe care el a purtat, explicând că, după fiecare custodie, el nu a reușit să-l pună înapoi în loc, în timp ce acest veșmânt a costat-o El a fost scos cu forța din cordonul lui. El a fost dezbătut, dându-și în mod voluntar două lovituri cu capul în mașina de băut. A fost nevoie de patru până la cinci funcționari pentru a-l stăpâni. El a fost apoi plâns de o durere la glezna dreaptă, fiind deja plin de un pansament în acest loc. Un proces-verbal de incident a fost redactat. Potrivit polițiștilor, nici un alt incident nu a avut loc înainte de sinuciderea lui M.B. în celulă, totuși părea agitat, făcând pași în fiecare după-amiază. În jurul orei 16:00, M.B. a declarat șefului secției, J.T., că s-a săturat să fie arestat pentru nimic. J.T. l-a alertat atunci pe ofițerul de poliție judiciară, B.R., care i-a răspuns în așteptarea unui răspuns din partea Parchetului cu privire la continuarea custodiei. El l-a informat pe dl B. care a răspuns la această întrebare. Ora 55, B.R. a obținut de la înlocuitorul permanent o prelungire a detenției pentru o perioadă de 24 de ore. El părăsise serviciul fără a-l informa pe M.B. cu privire la decizia magistratului, notificarea oficială urmând să aibă loc a doua zi dimineață. În jurul orei 18:10, M.B. a fost autorizat să iasă din celulă pentru a fuma o țigară, apoi a reintrat-o pe aceasta fără incidente. În jurul orei 18:20, R.G., adjunctul de securitate care supraveghea ecranul de supraveghere video, a observat că el stătea lângă perete și nu se mișca, ceea ce contrasta cu comportamentul său de zi. R.G. În acest caz, dl M.B. a fost spânzurat cu o panglică înfășurată prin perete. El a strigat pentru a da alarma. Funcționarii prezenți, precum și o persoană auzită într-un alt caz, paramedic de profesie, au fost atunci implicate. E.F., avocata lui M.B., a indicat anchetatorilor săi să fie întreținute cu el în ziua faptelor pe la ora 13:00. El părea șocat de faptul că a fost arestat la locul său de muncă și de folosirea câinilor în timpul intervenției polițiștilor la domiciliu. De asemenea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la consecințele custodiei asupra șanselor sale de a-și păstra locul de muncă. 3 a depus plângere la Brigada teritorială de proximitate a jandarmeriei naționale a Fouillousei. La 10 iulie 2009, procurorul Republicii a solicitat deschiderea unei informări judiciare a șefului omucidere involuntară. 10. Pentru o descriere detaliată a procedurii penale ulterioare, Curtea face trimitere la alineatele (4) - (33) din Decizia Benmuna și altele. În urma deciziei menționate anterior a Curții, la 19 decembrie 2017, reclamanții au adresat statului francez în fața Tribunalului de Mare Instanță din Saint-Étienne (inclusiv TGI) a) pentru abatere gravă din cauza stării de despădurire a spațiilor secției de poliție, a adaptării celulelor, a defecțiunii serviciului de supraveghere video și a stării saltelei care a permis ruperea benzilor de țesut pentru realizarea de gesturi periculoase. 12. Prin hotărârea din 13 noiembrie 2019, TGI le-a respins cererea. În ceea ce privește cererile recurentelor nr. 2 și 5, care nu au fost părți nici la procedura internă penală, nici la prima procedură în fața Curții, TGI a considerat că acestea erau admisibile, în măsura în care aceasta a fost restantă, în măsura în care au făcut obiectul unui prejudiciu moral pentru a justifica interesul de a acționa. Pe fond, în ceea ce privește elementele identificate în cadrul procedurii penale, TGI și-a respins cererile pe motiv că nu a fost stabilită o deficiență caracterizată printr-o faptă sau o serie de fapte: abilitatea serviciului public de justiție de a îndeplini misiunea de care a fost investit, singura care ar putea constitui o abatere gravă a statului. Prin hotărârea din 25 mai 2021, Tribunalul de Primă Instanță din Lyon (CA) a infirmat hotărârea cu privire la admisibilitatea acțiunii recurentelor nr. 2 și 5, constatând că acestea din urmă nu au transmis niciun document de stare civilă care să justifice legătura lor de rudenie cu defunctul. Pe fond, CA a confirmat hotărârea TGI, pe motiv că reiese din elementele prezentate că (...) autoritățile de poliție au luat măsuri de precauție adecvate pentru a preveni orice acțiune suicidară prin îndepărtarea cordonului pantalonilor de trening, uitându-se în mod regulat la imaginile video supravegherea, având în vedere faptul că nu poate fi solicitată supravegherea permanentă a persoanelor păstrate la vedere de către funcționarii de poliție; nimic nu permite identificarea unei fragilități speciale a [M. B.] în măsura în care, de la incidentul legat de cordonul de 10 B.] nu a fost menționată în comportamentul său d ou care a permis să se presupună trecerea la acțiune, fie că a fost avocatul său sau polițiștii, în special cel care l-a însoțit pentru a fuma o țigară cu numai zece minute înainte de fapte. Modul de operare ales de [M. B.] nu a fost ușor previzibil. Reconstituirea realizată a permis să se constate că fabricarea benzii de la saltea necesită un interval de timp cuprins între 2 minute 15 și 5 minute 17 și împletirea nodurilor prin orificiile de la peretele 54 secunde, adică un mod de operare limitat într-o perioadă scurtă de timp. Lipsa unor semne de fragilitate deosebită, viteza de executare a gestului, și faptul că modul de operare utilizat de [M. B.] pentru spânzurare ar putea fi dificil de anticipat nu permit caracterizarea unei erori de natură să angajeze responsabilitatea de a-și asuma responsabilitatea, chiar dacă este regretabil că pereții celulei nu au fost refăcute. 15. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2023, Curtea de Casație a respins recursul acestora, judecând pe o parte pe care o consideră că nu a fost necesar să se pronunțe printr-o decizie motivată în mod special cu privire la motivul întemeiat pe recursul recurentelor nr. 2 și 5 și, pe de altă parte, pe fond, că, fără a ignora dispozițiile art. 2 din Convenție, CA a putut deduce că nu a fost caracterizată o greșeală de fond. EVALUARE A CURȚII În ceea ce privește recurentele nr. 2 și 5 16. Curtea constată că recurentele nr. 2 și 5 nu au produs în nici un stadiu al procedurii de probă a legăturii lor de rudenie cu M.B., ceea ce a fost ridicat de CA (a se vedea punctul 13 de mai sus). Or, Curtea amintește că reclamanții au obligaia de a-și exercita aciunile în conformitate cu formele și termenele prevăzute de dreptul intern (Vučković și alte c. Serbia (excepie preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 alții, § 72, 25 martie 2014).În special, Curtea a afirmat deja că căile de atac interne nu au fost epuizate atunci când un recurs nu este admis din cauza unei erori procedurale a reclamantului (Gäfgen c. Germania [GC], nr 22978/05, § 143, CEDH 2010). 18. 1 și 4 din convenție în ceea ce privește recurentele nr. 2 și 5. În ceea ce privește reclamanții nr. 1, 3, 4 și 6 Cu privire la încălcarea în temeiul articolului 2 din Convenție în partea sa materială 19. Curtea face trimitere la Hotărârea S.F. c. Elveia 23405/96, § 73-78, 30 În iunie 2020, în care a reamintit principiile generale aplicabile în cazul decesului unei persoane aflate sub supravegherea autorităților naționale, Comisia reamintește în special că obligația care decurge din prima teză a articolului 2 din convenție de a lua măsurile necesare pentru protejarea vieții persoanelor aflate sub jurisdicția sa ( Fernandes de Oliveira c. Portugalia [GC], nr. 7813/14, § 104, 31 ianuarie 2019, și Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], nr 41720/13, § 134, 25 iunie 2019), poate, în anumite circumstanțe bine definite, să pună în sarcina autorităților obligația pozitivă de a lua măsuri operaționale preventive pentru a proteja un individ împotriva altora sau, în anumite circumstanțe speciale, împotriva sa (Renolde c. Franța , nr. 568/05, § 80, CEDO 2008 (extracturi), Fernandes de Oliveira , citată anterior, § 108. În cazul specific al riscului de sinucidere în închisoare, acesta are o astfel de obligație pozitivă ca atunci când autoritățile au știut sau ar fi trebuit să știe că există un risc real și imediat că o persoană dată ar putea aștepta la viața sa (De Donder și de Clippel c. Belgia, n 8595/06, § 69, 6 decembrie 2011 și Fernandes de Oliveira, citată anterior, punctul 110. Pentru a caracteriza o încălcare a acestei obligații, trebuie să se stabilească apoi că autoritățile au omis să ia, în cadrul competențelor lor, măsurile care, din punct de vedere rezonabil, ar fi contrabalansat acest risc (Tannerbilir c. Turcia, nr. 21422/93, § 72, 16 noiembrie 2000 și Troubnikov c. Rusia, 49790/99, § 69, 5 iulie 2005) interpretând această obligație astfel încât să nu impună autorităților o povară insuportabilă sau excesivă Într-adevăr, nu trebuie să pierdem din vedere caracterul imprevizibil al comportamentului uman și alegerile operaționale în materie de priorități și resurse. Prin urmare, orice presupusă amenințare la adresa vieții nu obligă autoritățile, în ceea ce privește Convenția, să ia măsuri concrete pentru a preveni realizarea acestuia (Keenan c. Regatul Unit, n 27229/95, § 90, CEDH 2001 III, Tais c. Franța , nr. 39922/03, § 97, 1 iunie 2006, și Fernandes de Oliveira, citată anterior, § 111. 21. Curtea a avut deja ocazia să sublinieze că deținuții sunt într-o situație de vulnerabilitate și că autoritățile au obligația de a-i proteja (Keenan , citată anterior, § 91, Younger c. Regatul Unit (dec.), n 57420/00, CEDH 2003-I, Troubnikov menționat anterior, § 68, și Renolde , citată anterior, § 83 22. În speță, Curtea constată că moartea M.B. este rezultatul spânzurării sale în timp ce a fost deținut, sub supravegherea forțelor de ordine. Astfel, Curtea este obligată să procedeze în două etape. În primul rând, Comisia va trebui să stabilească dacă autoritățile competente știau sau ar fi trebuit să știe, la momentul respectiv, că există un risc real și imediat de trecere la actul suicidar din partea M.B. și că acesta se afla într-o situație de vulnerabilitate deosebită. În acest sens, Comisia va trebui să abordeze dacă autoritățile au omis să ia, în cadrul competențelor lor, măsurile care, din punct de vedere rezonabil, ar fi fost, fără îndoială, de acord cu acest risc (S.F.c. Elveția, menționat anterior, § 80 23. În ceea ce privește întrebarea dacă autoritățile aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de momentul în care M.B. risca să comită un act care reprezintă un risc sigur și imediat pentru viața sa (a se vedea punctul 20 de mai sus și Isenc c. Franța, 58828/13, § 38, 4 februarie 2016), Curtea arată, în primul rând, că nimic nu permite să se stabilească că M.B. prezenta antecedente de comportament suicidar (a se vedea, a contraro Renolde , citată anterior, § 86) în cadrul plasamentelor sale anterioare în arest la vedere sau în altă parte, nici o tulburare mentală de orice fel (a se vedea, a contrario Sellal c. Franța, n 32432/13, § 50, 8 octombrie 2015). Curtea consideră în al doilea rând că aluzia pe care M.B. a făcut-o în momentul în care a scos cordonul din partea de jos a treningului său (adică nu-mi fac griji, nu mă voi sinucide. În schimb, a se vedea punctul 5 de mai sus) nu a putut fi interpretat în mod rezonabil de către forțele de ordine ca o indicație a faptului că a fost de gând să pună capăt zilelor sale (a se vedea, pentru a face aluzii neechivoce la o intenție sinucigașă, S.F. c. Elveția, citată anterior, §§ 82-86 25). Curtea constată, în al treilea rând, că avocata M.B. a declarat ea însăși că nimic din comportamentul acestuia nu lasă să se presupună că a pus capăt zilelor sale (a se vedea punctul 8 de mai sus). 26. Curtea deduce din cele de mai sus că dincolo de vulnerabilitatea M.B. Implicată privării sale de libertate, în lipsa unei perioade de timp de sinucidere sau a unei tulburări mintale dovedite, nimic nu ar fi putut lăsa să se teamă, pentru autorități, de un risc de sinucidere. Într-adevăr, Curtea consideră că comportamentul agitat al M.B. În concluzie, Curtea consideră că autoritățile nu puteau avea cunoștință, în acest moment, de faptul că M.B. riscul de a-și pune capăt zilelor și de a-și asuma un risc sigur și imediat pentru viața sa, în măsura în care acestea nu prezintă niciun element care să indice o vulnerabilitate deosebită. Prin urmare, autoritățile nu puteau concluziona că M.B. avea nevoie de o supraveghere atentă (a se vedea Troubnikov, citată anterior, §§ 73-74, versus, Ketreb c. Franța, n 3847/09, § 83, 19 iulie În consecință, Curtea nu va examina dacă autoritățile au omis să ia, în cadrul competențelor lor, măsurile care, din punct de vedere rezonabil, ar fi fost, fără îndoială, favorabile acestui risc. 28. În consecință, Curtea consideră că această cauză este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 29. Curtea constată că motivul dezvoltat de reclamanții nr. 1, 3, 4 și 6 în langul articolului 6 § 1 urmărește doar să se plângă de eșecul acțiunii lor în responsabilitatea statului. Or, Curtea reamintește că nu va ține loc de judecător de a patra instanță și că ea nu pune în discuție din unghiul articolului 6 Õ 1 lit. (g), nr. 40160/12, § 79, 5 aprilie 2018). 30. În consecință, Curtea consideră că acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 16 ianuarie 2025. Martina Keller Stephanie Morou-Vikström Grefier adjunct Președinte Anexă Lista reclamanților Cerere nr. 20859/23 Prenume Numele Numele Anul Nașterii Locul de reședință Malika BENMOUNA 1968 Franceză Saint-Etienne Fatima BENKRUIDEM 1949 Franța Saint-Étienne Abdelkader BENMOUNA 1958 algerian Saint-Étienne Ahlem BENMOUNA 1998 Français Saint-Étienne Chahinez BENMOUNA 2010 franceză Saint Ștefan Djilali BENMOUNA 1990 Franceză Saint-Étienne