SVENSSON v. SWEDEN

A cincea secțiune decizia nr. 51469/11 Ragnar SVENSSON împotriva Suediei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 13 ianuarie 2015 în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Helena Jäderblom, Aleš Pejchal, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 5 august 2011, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ragnar Svensson, este un cetățean suedez născut în 1943 și locuiește în Uppsala. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Pleijel, avocat practicant la Stockholm. Circumstanțele procesului fiscal Prin hotărârile din 3 octombrie 2007, Agenția Fiscală (Skatteverket) ) a reexaminat impozitul reclamantului pentru anii de venit 2001-2005 (adică anii de impozitare 2002-2006). Constatând că nu a reușit să contabilizeze pentru anumite venituri ale capitalului străin și să-și declare capitalul total, Agenția își revizuiește răspunderea fiscală pentru cinci ani. În plus, a fost ordonat să plătească taxe suplimentare (skattetillägg ), în valoare de 40% din majorarea impozitului asupra capitalului, se pare că suma suplimentară a totalizat 330.550 coroane suedeze (aproximativ 36,000 euro). Reclamantul nu a apelat împotriva deciziilor Agenției Fiscale. Procedura penală La 26 noiembrie 2008, reclamantul a fost inculpat pentru o infracțiune fiscală agravată ( grovt skattebrott ) în ceea ce privește comportamentul menționat anterior. La 19 mai 2009, Curtea de District Uppsala ( tingsrätt ) a achiziționat reclamantul. Procurorul public a apelat și, la 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Svea ( Svea hovrätt ) a condamnat reclamantul unei infracțiuni fiscale agravate. El a fost condamnat la zece luni de închisoare. La 5 iulie 2011, Curtea Supremă ( Högsta domstolen ) a refuzat să recurgă. În octombrie 2013, reclamantul a solicitat o compensare de la Cancelarul Justiției (Justitienslern ) pentru încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 și pentru reducerea pensiei sale în timp ce își îndeplinește condamnarea la închisoare. Într-o dată necunoscută, el a solicitat și Curtea Supremă să relueze procedurile penale. Ambele cereri sunt în prezent în așteptare. Pentru o prezentare generală a legislației și practicilor suedeze, a se vedea Lucky Dev v. Suedia (nr. 7356/10, §§ 13-29, 27 noiembrie 2014). COMPLAINTul reclamantului a susținut în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție că, prin impunerea de taxe suplimentare și condamnarea pentru o infracțiune fiscală, el a fost pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, al căror parte relevantă afirmă după cum urmează: „1. Nimeni nu poate fi judecat sau pedepsit din nou în cadrul procedurilor penale aflate sub jurisdicția aceluiași stat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cele din urmă în conformitate cu legea și procedura penală a statului respectiv. Dispozițiile de la alineatul anterior nu împiedică redeschiderea cazului în conformitate cu legea și procedura penală a statului în cauză, în cazul în care există dovezi de fapte noi sau noi descoperite, sau în cazul în care a existat un defect fundamental în procedurile anterioare, care ar putea afecta rezultatul cazului. ...” Curtea reiterează, în primul rând, că procedurile care implică suprataxări fiscale sunt „criminale” nu numai în sensul articolului 6 din Convenție, ci și în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 7 (a se vedea Lucky Dev v. Suedia , citat mai sus § 51, cu alte referințe). Prin urmare, ambele seturi de procedură în acest caz au fost „criminale” în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 7. După cum a remarcat Curtea în deciziile recente (a se vedea, de exemplu, Shibendra Dev v. Suedia (dec.), nr. 7362/10, § 42, 27 noiembrie 2014), o nouă poziție juridică internă a fost inițiată printr-o hotărâre a Curții Supreme din 11 iunie 2013 și, ulterior, hotărârile și hotărârile pronunțate de cele două instanțe supreme supreme suedeze, care au concluzionat că impunerea taxelor suplimentare și condamnarea pentru o infracțiune fiscală bazată pe aceleași informații furnizate într-o declarație fiscală se bazează pe circumstanțe factuale identice și, prin urmare, având în vedere concluziile în hotărârea Sergey Zolotukhin c. Rusia ([GC], nr. 14939/03, hotărârea din 10 februarie 2009, CEDO 2009), sunt incompatibile cu art. 4 din Protocolul nr. 7. Deciziile și hotărârile interne în cauză au creat, de asemenea, noi remedii pe care Curtea le-a considerat accesibile și eficace, capabile de a permite soluții în ceea ce privește presupusele încălcări ale articolului 4 din Protocolul nr. 7, cu condiția ca condițiile specificate de instanțe supreme să fie îndeplinite. Astfel, în măsura în care cazul implică suplimente fiscale și infracțiuni fiscale pe baza aceleași informații furnizate într-o declarație fiscală și a fost judecat sau judecat în al doilea set de proceduri la sau după 10 Februarie 2009, se poate preconiza că un potențial reclamant va lua măsuri interne pentru a asigura o reapertura a procedurii, o anulare sau reducere a sancțiunilor și o atribuire a compensației pentru daune presupuse. Acest principiu se aplică dacă individul a depus deja o cerere la Curtea (Shibendra Dev v. Suedia (dec.), citat mai sus, §§ 45 și 48). În cazul în cauză, taxele impuse reclamantului la 3 octombrie 2007 au constituit, în cadrul noului punct de vedere juridic intern, un obstacol procedural împotriva unei acuzații penale bazate pe aceleași fapte. Procedura penală, care a început la 26 noiembrie 2008, a fost finalizată la 5 iulie 2011, adică după 10 februarie 2009, data hotărârii Sergey Zolotukhin. Reclamantul s-a ocupat de noile remedii prin solicitarea Curții Supreme de a redeschide procedura penală și cancelul justiției de a-l acorda compensații. Aceste proceduri sunt în prezent în așteptare. Prin urmare, cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru neepuverirea recourslor interne în sensul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. A făcut-o în limba engleză și a notificat în scris la 5 februarie 2015 Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 51469/11

Ragnar SVENSSON

against Sweden

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13

January 2015 as a Committee composed of:

Boštjan M. Zupančič,

President,

Helena Jäderblom,

Aleš Pejchal,

judges,

and Stephen Phillips,

Section Registrar

.

Having regard to the above application lodged on 5 August 2011,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Ragnar Svensson, is a Swedish national who was born in 1943 and lives in Uppsala. He was represented before the Court by Mr

S.

Pleijel, a lawyer practising in Stockholm.

A.

The circumstances of the case

1.

Tax proceedings

By decisions of 3 October 2007 the Tax Agency (

Skatteverket

) reviewed the applicant’s taxation for the income years 2001-2005 (i.e. the taxation years 2002-2006). Finding that he had failed to account for certain income of foreign capital and to declare his total capital, the Agency revised upwards his tax liability for the five years. Furthermore, he was ordered to pay tax surcharges (

skattetillägg

), amounting to 40% of the increased capital tax. It appears that the surcharges totalled 330,550 Swedish kronor (approximately 36,000 euros). The applicant did not appeal against the Tax Agency’s decisions.

2.

Criminal proceedings

On 26 November 2008 the applicant was indicted for an aggravated tax offence (

grovt skattebrott

) in regard to the above conduct.

On 19 May 2009 the Uppsala District Court (

tingsrätt

) acquitted the applicant.

The public prosecutor appealed and, on 21 September 2010, the Svea Court of Appeal (

Svea hovrätt

) convicted the applicant of an aggravated tax offence. He was sentenced to ten months’ imprisonment.

On 5 July 2011 the Supreme Court (

Högsta domstolen

) refused leave to appeal.

3.

Further proceedings

In October 2013 the applicant requested compensation from the Chancellor of Justice (

Justitiekanslern

) for a violation of Article 4 of Protocol No. 7 and for a reduction of his pension while he was serving his prison sentence. On an unknown date he also requested the Supreme Court to re-open the criminal proceedings. Both requests are currently pending.

B.

Relevant domestic law and practice

For an overview of Swedish law and practice, see

Lucky Dev v. Sweden

(no. 7356/10, §§ 13-29, 27 November 2014).

COMPLAINT

The applicant claimed under Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention that, through the imposition of tax surcharges and the conviction for a tax offence, he had been punished twice for the same offence.

THE LAW

The applicant complained under Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention, the relevant parts of which read as follows:

“1.

No one shall be liable to be tried or punished again in criminal proceedings under the jurisdiction of the same State for an offence for which he has already been finally acquitted or convicted in accordance with the law and penal procedure of that State.

2.

The provisions of the preceding paragraph shall not prevent the reopening of the case in accordance with the law and penal procedure of the State concerned, if there is evidence of new or newly discovered facts, or if there has been a fundamental defect in the previous proceedings, which could affect the outcome of the case.

...”

The Court first reiterates that proceedings involving tax surcharges are “criminal” not only for the purposes of Article 6 of the Convention but also for the purposes of Article 4 of Protocol No. 7 (see

Lucky Dev v. Sweden

, cited above, § 51, with further references). Accordingly, both sets of proceedings in the present case were “criminal” for the purposes of Article 4 of Protocol No. 7.

As noted by the Court in recent decisions (see, for instance,

Shibendra Dev v. Sweden

(dec.), no. 7362/10, § 42, 27 November 2014), a new domestic legal position has been brought about by a decision of the Supreme Court of 11 June 2013 and later decisions and judgments delivered by the two Swedish supreme courts, which have concluded that the imposition of tax surcharges and the conviction for a tax offence based on the same information supplied in a tax return are founded on identical factual circumstances and therefore, having regard to the findings in the judgment of

Sergey Zolotukhin v. Russia

([GC], no. 14939/03, judgment of 10 February 2009, ECHR 2009), are incompatible with Article 4 of Protocol No. 7.

The domestic decisions and judgments in question have also created new remedies which the Court has deemed to be accessible and effective, capable of affording redress in respect of alleged violations of Article 4 of Protocol No. 7, provided that the conditions specified by the supreme courts are met. Thus, to the extent that the case involves tax surcharges and tax offences based on the same information supplied in a tax return and has been tried or adjudicated in the second set of proceedings on or after 10

February 2009, a potential applicant may be expected to take domestic action to secure a re-opening of proceedings, a quashing or reduction of sanctions and an award of compensation for alleged damage. This principle applies whether or not the individual has already lodged an application with the Court (

Shibendra Dev v. Sweden

(dec.), cited above, §§ 45 and 48).

In the present case, the tax surcharges imposed on the applicant on 3

October 2007 constituted, under the new domestic legal position, a procedural hindrance against a criminal indictment based on the same facts. The criminal proceedings, which commenced on 26 November 2008, were finalised on 5 July 2011, i.e. after 10 February 2009, the date of the

Sergey Zolotukhin

judgment.

The applicant has availed himself of the new remedies by requesting the Supreme Court to re-open the criminal proceedings and the Chancellor of Justice to award him compensation. These proceedings are currently pending.

It follows that the application must be declared inadmissible for non

‑

exhaustion of domestic remedies within the meaning of Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 5 February 2015.

Stephen Phillips

Boštjan M. Zupančič

Registrar

President