ABDULRAZAGH v. SWEDEN

A cincea secțiune decizia nr. 24705/11 Arya ABDULRAZAGH împotriva Suediei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 13 ianuarie 2015 în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Helena Jäderblom, Aleš Pejchal, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunea având în vedere cererea depusă la 14 aprilie 2011, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Arya Abdulrazagh, este un național suedez născut în 1952 și locuiește în Stockholm. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl N. Hillert, avocat practicant la Stockholm. Circumstanțele procesului fiscal Prin hotărârile din 9 septembrie 2008, Agenția Fiscală (Skatteverket) ) a analizat impozitarea întreprinderii de taxi ale reclamantului pentru anii de venit 2005 și 2006 (de exemplu, anii de impozitare 2006 și 2007). A constatat că reclamantul nu a contabilizat sume substanțiale și își revizuiește responsabilitatea de a plăti impozitul pe venitul întreprinderii ( inkomst av näringsverksamhet ), impozitul pe valoarea adăugată (mervärdesskatt ; „VAT”) și contribuțiile angajatorului (arbetsgivaravdonner În plus, el a fost ordonat să plătească taxele suplimentare ( skattetillägg ), în valoare de 40%, 20% și, respectiv, 10%, din majorarea impozitului pe venit, TVA și contribuțiile angajatorului. Se pare că aceste taxe au totalizat 154.177 coroane suedeze (aproximativ 17.000 euro). La 12 mai 2009, Tribunalul Administrativ al Județeanului (länsrätten) ) în județul de Stockholm a susținut hotărârile Agenției Fiscale. Reclamantul nu a recurs împotriva hotărârii instanței. Procedura penală La 2 iunie 2009, reclamantul a fost acuzat pentru o infracțiune fiscală (skattebrott ) în ceea ce privește comportamentul de mai sus. La 27 octombrie 2009, Tribunalul de District Nacka ( tingsrätt ) a achitat reclamantul. Procurorul public a apelat și, la 1 aprilie 2010, Curtea de Apel Svea ( Svea hovrätt ) a condamnat reclamantul unei infracțiuni fiscale. El a primit o condamnare suspendată și a ordonat să efectueze 120 de ore de serviciu comunitar. La 15 octombrie 2010 Curtea Supremă ( Högsta domstolen ) a refuzat să acționeze. Lucky Dev v. Suedia (n. 7356/10, §§ 13-29, 27 noiembrie 2014). COMPLAINTA Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, că, prin impunerea taxelor suplimentare și condamnarea pentru o infracțiune fiscală, el a fost pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, al căror parte relevantă afirmă după cum urmează: „1. Nimeni nu poate fi judecat sau pedepsit din nou în cadrul procedurilor penale aflate sub jurisdicția aceluiași stat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cele din urmă în conformitate cu legea și procedura penală a statului respectiv. Dispozițiile de la alineatul anterior nu împiedică redeschiderea cazului în conformitate cu legea și procedura penală a statului în cauză, în cazul în care există dovezi de fapte noi sau noi descoperite, sau în cazul în care a existat un defect fundamental în procedurile anterioare, care ar putea afecta rezultatul cazului. ...” Curtea reiterează, în primul rând, că procedurile care implică suprataxări fiscale sunt „criminale” nu numai în sensul articolului 6 din Convenție, ci și în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 7 (a se vedea Lucky Dev v. Suedia , citat mai sus § 51, cu alte referințe). Prin urmare, ambele seturi de procedură în acest caz au fost „criminale” în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 7. După cum a remarcat Curtea în deciziile recente (a se vedea, de exemplu, Shibendra Dev v. Suedia (dec.), nr. 7362/10, § 42, 27 noiembrie 2014), o nouă poziție juridică internă a fost inițiată printr-o hotărâre a Curții Supreme din 11 iunie 2013 și, ulterior, hotărârile și hotărârile pronunțate de cele două instanțe supreme supreme suedeze, care au concluzionat că impunerea taxelor suplimentare și condamnarea pentru o infracțiune fiscală bazată pe aceleași informații furnizate într-o declarație fiscală se bazează pe circumstanțe factuale identice și, prin urmare, având în vedere concluziile în hotărârea Sergey Zolotukhin c. Rusia ([GC], nr. 14939/03, hotărârea din 10 februarie 2009, CEDO 2009), sunt incompatibile cu art. 4 din Protocolul nr. 7. Deciziile și hotărârile interne în cauză au creat, de asemenea, noi remedii pe care Curtea le-a considerat accesibile și eficace, capabile de a permite soluții în ceea ce privește presupusele încălcări ale articolului 4 din Protocolul nr. 7, cu condiția ca condițiile specificate de instanțe supreme să fie îndeplinite. Astfel, în măsura în care cazul implică suplimente fiscale și infracțiuni fiscale pe baza aceleași informații furnizate într-o declarație fiscală și a fost judecat sau judecat în al doilea set de proceduri la sau după 10 Februarie 2009, se poate preconiza că un potențial reclamant va lua măsuri interne pentru a asigura o reapertura a procedurii, o anulare sau reducere a sancțiunilor și o atribuire a compensației pentru daune presupuse. Acest principiu se aplică dacă individul a depus deja o cerere la Curtea (Shibendra Dev v. Suedia (dec.), citat mai sus, §§ 45 și 48). În acest caz, taxele impuse reclamantului la 9 septembrie 2008 au constituit, în cadrul noului punct de vedere juridic intern, un obstacol procedural împotriva unei acuzații penale bazate pe aceleași fapte. Procedura penală, care a început la 2 iunie 2009, a fost finalizată la 15 octombrie 2010, adică după 10 februarie 2009, data Serghei Zolotukhin Hotărârea. Prin urmare, reclamantul poate solicita Curtea Supremă pentru o reluare a procedurii penale în măsura în care se referă la infracțiunea fiscală și solicită o anulare sau o reducere a sentinței. În plus, el poate solicita o compensare pentru acuzații de daune. Nu există nici o indicație că reclamantul a făcut uz de remediile descrise mai sus. În consecință, cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru neepuizare a căilor de recurs interne în sensul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 5 februarie 2015, Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 24705/11

Arya ABDULRAZAGH

against Sweden

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13

January 2015 as a Committee composed of:

Boštjan M. Zupančič,

President,

Helena Jäderblom,

Aleš Pejchal,

judges,

and Stephen Phillips,

Section Registrar

.

Having regard to the above application lodged on 14 April 2011,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Arya Abdulrazagh, is a Swedish national who was born in 1952 and lives in Stockholm. He was represented before the Court by Mr N. Hillert, a lawyer practising in Stockholm.

A.

The circumstances of the case

1.

Tax proceedings

By decisions of 9 September 2008 the Tax Agency (

Skatteverket

) reviewed the taxation of the applicant’s taxi business for the income years 2005 and 2006 (i.e. the taxation years 2006 and 2007). It found that the applicant had failed to account for substantial amounts and revised upwards his liability to pay business income tax (

inkomst av näringsverksamhet

), value-added tax (

mervärdesskatt

; “VAT”) and employer’s contributions (

arbetsgivaravgifter

). Furthermore, he was ordered to pay tax surcharges (

skattetillägg

), amounting to 40%, 20% and 10%, respectively, of the increased income tax, VAT and employer’s contributions. It appears that the surcharges totalled 154,177 Swedish kronor (approximately 17,000 euros).

On 12 May 2009 the County Administrative Court (

länsrätten

) in the County of Stockholm upheld the Tax Agency’s decisions. The applicant did not appeal against the court’s judgment.

2.

Criminal proceedings

On 2 June 2009 the applicant was indicted for a tax offence (

skattebrott

) in regard to the above conduct.

On 27 October 2009 the Nacka District Court (

tingsrätt

) acquitted the applicant.

The public prosecutor appealed and, on 1 April 2010, the Svea Court of Appeal (

Svea hovrätt

) convicted the applicant of a tax offence. He was given a suspended sentence and ordered to perform 120 hours of community service.

On 15 October 2010 the Supreme Court (

Högsta domstolen

) refused leave to appeal.

B.

Relevant domestic law and practice

For an overview of Swedish law and practice, see

Lucky Dev v. Sweden

(no. 7356/10, §§ 13-29, 27 November 2014).

COMPLAINT

The applicant claimed under Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention that, through the imposition of tax surcharges and the conviction for a tax offence, he had been punished twice for the same offence.

THE LAW

The applicant complained under Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention, the relevant parts of which read as follows:

“1.

No one shall be liable to be tried or punished again in criminal proceedings under the jurisdiction of the same State for an offence for which he has already been finally acquitted or convicted in accordance with the law and penal procedure of that State.

2.

The provisions of the preceding paragraph shall not prevent the reopening of the case in accordance with the law and penal procedure of the State concerned, if there is evidence of new or newly discovered facts, or if there has been a fundamental defect in the previous proceedings, which could affect the outcome of the case.

...”

The Court first reiterates that proceedings involving tax surcharges are “criminal” not only for the purposes of Article 6 of the Convention but also for the purposes of Article 4 of Protocol No. 7 (see

Lucky Dev v. Sweden

, cited above, § 51, with further references). Accordingly, both sets of proceedings in the present case were “criminal” for the purposes of Article 4 of Protocol No. 7.

As noted by the Court in recent decisions (see, for instance,

Shibendra Dev v. Sweden

(dec.), no. 7362/10, § 42, 27 November 2014), a new domestic legal position has been brought about by a decision of the Supreme Court of 11 June 2013 and later decisions and judgments delivered by the two Swedish supreme courts, which have concluded that the imposition of tax surcharges and the conviction for a tax offence based on the same information supplied in a tax return are founded on identical factual circumstances and therefore, having regard to the findings in the judgment of

Sergey Zolotukhin v. Russia

([GC], no. 14939/03, judgment of 10 February 2009, ECHR 2009), are incompatible with Article 4 of Protocol No. 7.

The domestic decisions and judgments in question have also created new remedies which the Court has deemed to be accessible and effective, capable of affording redress in respect of alleged violations of Article 4 of Protocol No. 7, provided that the conditions specified by the supreme courts are met. Thus, to the extent that the case involves tax surcharges and tax offences based on the same information supplied in a tax return and has been tried or adjudicated in the second set of proceedings on or after 10

February 2009, a potential applicant may be expected to take domestic action to secure a re-opening of proceedings, a quashing or reduction of sanctions and an award of compensation for alleged damage. This principle applies whether or not the individual has already lodged an application with the Court (

Shibendra Dev v. Sweden

(dec.), cited above, §§ 45 and 48).

In the present case, the tax surcharges imposed on the applicant on 9

September 2008 constituted, under the new domestic legal position, a procedural hindrance against a criminal indictment based on the same facts. The criminal proceedings, which commenced on 2 June 2009, were finalised on 15 October 2010, i.e. after 10 February 2009, the date of the

Sergey Zolotukhin

judgment. It is thus open to the applicant to petition the Supreme Court for a re-opening of the criminal proceedings in so far as they concern the tax offence and request a quashing or reduction of the sentence. Furthermore, he may claim compensation for alleged damage.

There is no indication that the applicant has made use of the remedies described above.

It follows that the application must be declared inadmissible for non

‑

exhaustion of domestic remedies within the meaning of Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 5 February 2015.

Stephen Phillips

Boštjan M. Zupančič

Registrar

President