CtEDO 13.01.2015 Auto

SAAKOV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
13.01.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SAAKOV v. RUSSIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Primă secțiune decizia nr. 39563/11 Mihail Georgiyevich SAAKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 13 ianuarie 2015 în calitate de comitet compus din: Khallar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 iunie 2011, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Mikhail Georgiyevich Saakov, este un național rus, care s-a născut la 18 august 1977 și a trăit înaintea arestării sale în orașul Volgograd. El își îndeplinește acum condamnarea într-o colonie corecțională din Republica Mordoviya. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Bokareva, un avocat care practică la Moscova. Guvernul Rus („Governul”) a fost reprezentat de dl. G. Matyushkin, Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns de condițiile proaste de detenție anterioară, de lipsa asistenței medicale adecvate în detenție și de absența unui remediu intern eficace pentru plângerile sale. Cererea a fost comunicată Guvernului, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cazului. În special, Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolele 3 și 13 din Convenție în ceea ce privește plângerile sale privind condițiile de detenție slabe. Aceștia au făcut o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor planteate de reclamant în acest sens și au solicitat să excludă aplicarea din lista de cazuri a Curții. Dreptul I. ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLE 3 ȘI 13 A CONVENȚIUNII PE CALITATEA CALITATEI CARE TREBUIE MEDICALĂ ÎN DETENȚIE Reclamantul s-a plâns că nu a primit asistență medicală adecvată în detenție în încălcarea cerințelor prevăzute la art. 3 din Convenție, care prevede următoarele: „Nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsele inumane sau degradante.” El s-a mai plâns că nu a avut un remediu intern eficace pentru a ridica această plângere, în încălcarea garanțiilor prevăzute la art. 13 din Convenție, care rezultă după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” În urma comunicării cauzei către Guvern, reclamantul a informat Curtea cu privire la intenția sa de a retrage cererea sa în partea referitoare la calitatea asistenței medicale acordate în detenție și la disponibilitatea de căi de recurs interne în acest sens. Curtea ia act de declarația reclamantului cu privire la dorința sa de a nu mai urma plângerile menționate mai sus și nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, care necesită examinarea continuă a acestei părți a cauzei. Prin urmare, consideră oportun să se elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 3 ȘI 13 A CONVENȚIEI PRIVIND CONTA CONDIȚII DE DETENȚIE De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție, că condițiile de detenție într-un centru de detenție temporară de la 1 august 2008 la 31 iulie 2013 se ridică la tratamente inumane și degradante și că nu a avut recours la o soluție eficace pentru a transmite această reclamație în fața autorităților interne. În observațiile depuse la Curte la 31 ianuarie 2014, guvernul rus a recunoscut că, de cinci ani, reclamantul a fost reținut în condițiile care nu respectase cerințele articolului 3 din convenție și că nu avea un remediu eficace pentru a ridica această plângere în fața autorităților ruse. Guvernul a informat, de asemenea, Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării acestei chestiuni formulate de reclamant și a solicitat Curtea să elimine cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție. 10. Prin declarația de mai sus, Guvernul a declarat că sunt dispuși să plătească reclamantului 17 000 de euro (EUR) ca satisfacție. „În consecință, autoritățile invită Curtea să scoată cazul din lista cazurilor și sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „orice alt motiv” care justifică supunerea cauzei din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” 11. La 20 iunie și 27 octombrie 2014, reclamantul și-a prezentat observațiile cu privire la declarația de mai sus. El a acceptat propunerea Guvernului de o justă satisfacție. În același timp, el a remarcat că suma propusă de Guvern nu a luat în considerare costurile și cheltuielile suportate de el în cadrul procedurii dinainte de Curte. 12. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 13. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 14. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; și WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 15. Curtea remarcă la început că de la prima hotărâre privind condițiile de detenție inumane și degradante în centrele de detenție anterioară rusească (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 , CEDH 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 3 din cauza unor condiții similare de detenție în mai mult de nouăzeci de cazuri care pun probleme comparabile. Mai recent, Curtea a adoptat o hotărâre pilotă privind problema structurală a suprapopulației și condițiile inadecvate de detenție în centrele penitenciare ale Rusiei (a se vedea Ananiev și altele c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012 . Rezultă că plângerile prezentate în prezentele cereri se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții. 16. Respectând natura admiterilor conținute în observațiile și declarațiile guvernului, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că condițiile de detenție ale acestuia au fost încălcate de art. 3 din Convenție și că reclamantul nu a avut un remediu intern eficace pentru a ridica această plângere în încălcarea garanțiilor prevăzute la art. 13 din Convenție. 17. În ceea ce privește recursul prevăzut care urmează să fie acordat reclamantului, Curtea constată că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu acuzațiile formulate de Curte în cazuri similare (a se vedea Ananiev și altele , citate mai sus, § 172). Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestei sume în termen de trei luni de la decizia Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a soluționarii. În ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice, menționate de reclamant, Curtea constată că are discreția de a atribui costurile juridice atunci când elimină o cerere (a se vedea art. 43 § 4 din Regulamentul de procedură și, de exemplu, M.C.E.A. Voorhuis v. Țările de Jos (dec.), nr. 28692/06 , 3 martie 2009; Shevanova v. Letonia (striking off) [GC], nr. 58822/00 , §§§ 52-56, 7 decembrie 2007; Sisojeva și alții c. Letonia [GC], nr. 60654/00 , §§ 130-133, CEDH 2007 I; și Meriakri c. Moldova (striking off), nr. 53487/99 , § 33, 1 martie 2005). 18. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii. Întrucât Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor privind aceeași chestiune, Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului așa cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 Martie 2008, Aleksentseva si 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006). 19. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se încheie această parte a aplicării listei de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. III. AVOCAREA COSTurilor 20. art. 43 § 4 din Regulamentul Curții prevede: „Când o cerere a fost anulată, costurile se află la discreția Curții...” 21. Reclamantul a susținut că costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața Curții au depășit suma oferită de Guvern. În acest sens, el a prezentat copiile celor patru acorduri de servicii juridice cu avocatul său, fiecare dintre acordurile pentru o sumă de 45 000 de ruble ruse (RUB) (aproximativ 900 EUR la rata oficială efectivă de schimb), precum și primirile care arată că sumele au fost plătite. 22. Guvernul a confirmat oferta lor făcută în declarația unilaterală la 31 ianuarie 2014. 23. Curtea remarcă că, atunci când o cerere a fost formulată în conformitate cu art. 37 din Convenție, costurile se află la discreția Curții. Curtea reiterează că, atunci când face o atribuire în temeiul articolului 43 § 4 din Regulamentul Curții, principiile generale care reglementează rambursarea costurilor sunt în esență aceleași ca în temeiul articolului 41 din Convenția (a se vedea Pisano c. Italia) (striking out) [GC], nr. 36732/97, §§ 53-54, 24 octombrie 2002, M.E.A. Voorhuis v. Țările de Jos menționate mai sus, nr. 28692/06, 3 martie 2009 și Youssef . Țările de Jos (dec.) nr. 11936/08, 27 septembrie 2011). Cu alte cuvinte, pentru a fi rambursată, costurile trebuie să se referă la presupusa încălcare, au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantica. 24. Curtea remarcă că avocatul a asistat reclamantul în redactarea cererii sale la Curte și ea a prezentat observații la declarația unilaterală a Guvernului. Curtea acceptă astfel că unele dintre costurile au fost suportate de fapt și neapărat. De asemenea, constată că, în conformitate cu condițiile declarației unilaterale, compensația a fost să acopere aceste costuri. Cu toate acestea, Curtea consideră că suma propusă de Guvern este insuficientă în acest scop și hotărăște să își utilizeze discreția în temeiul articolului 43 § 4 din Regulamentul de procedură (a se vedea Zakirov c. Rusia (dec.), nr. 50799/08, 18 februarie 2014; Scholvien și alții c. Germania (dec.), nr. 13166/08, 12 noiembrie 2013, δwięch c. Polonia (dec.), nr. 60551/11, 1 iulie 2013 și Gil c. Polonia (dec.) (dec.), nr. 46161/11, 4 iunie 2013). 25. Având în vedere costurile reale și neapărat suportate în cadrul procedurii dinainte de aceasta, Curtea atribuie reclamantului rambursarea costurilor și cheltuielilor în valoare de 850 EUR. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii nejustificate să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de declarația reclamantului privind dorința sa de a nu mai continua cererea sa în partea privind absența unei asistențe medicale adecvate în detenție și lipsa unui remediu intern eficace în acest sens; în ceea ce privește termenii declarației guvernamentale privind plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție privind condițiile de detenție și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista de cazuri; Hotărâri (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, în plus față de suma conținută în declarația unilaterală prezentată de Guvern la 31 ianuarie 2014, 850 EUR (opt sute cincizeci de euro) pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii dinainte de Curte; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achitează pe valoarea totală la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă