CtEDO 23.09.2014 Auto

SAAKYAN v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
23.09.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SAAKYAN v. RUSSIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 43379/04 Boris Khachaturovich SAAKYAN împotriva Rusiei [A1] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 23 septembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și Søren Prebensen, grefierul adjunct al secțiunii interioare având în vedere cererea depusă la 3 noiembrie 2004, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Boris Khachaturovich Saakyan, este un național rus, care s-a născut în 1934 și trăiește în Moscova El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Bordunov și dna Y. Alisiyevich, avocați care practică la Moscova. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns, printre altele, cu privire la condițiile proaste de detenție într-o închisoare închisă de la 2 februarie 2004 la aproximativ iulie 2004 și la o lungime presupusă excesivă de proceduri penale împotriva acestuia. La 30 august 2010, cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Plângerile privind condițiile de detenție inumane sau degradante și durata excesivă a procedurii penale Reclamantul s-au plâns că condițiile de detenție în închisoarea deținută IZ-77/1 din Moscova se ridică la tratamente inumane și degradante interzise în temeiul articolului 3 din Convenție, care prevede următoarele: „Nimeni nu va fi supus unei torturi sau unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante.” El a plâns în continuare că procedurile penale împotriva acestuia, care au durat șase ani, au fost excesiv de mult timp în încălcarea garanției de „tempă rezonabilă” prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. Prin scrisoarea depusă la 17 ianuarie 2014, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din convenție. Prin declarația de mai sus, autoritățile ruse au recunoscut că reclamantul a fost reținut în centrul de detenție IZ-77/1 din Moscova în condițiile care nu respectă cerințele articolului 3 din convenție și că lungimea procedurii penale împotriva acestuia a depășit un „tempo rațional” în încălcarea articolului 6 § 1 din convenție. Guvernul a declarat că sunt dispuși să plătească reclamantul 5,655 euro ca o satisfacție. Restul declarației se citește după cum urmează: „În consecință, autoritățile invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice supunerea cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” 10. Reclamantul a fost invitat să facă comentarii cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, dacă dorește, dar nu a prezentat nicio observație. 11. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. 12. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). 13. Curtea constată de la început că, de la prima hotărâre privind condițiile de detenție inumane și degradante în centrele anterioare ruse (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99, CEDO 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 3 din cauza unor condiții similare de detenție în mai mult de nouăzeci de cazuri care pun probleme comparabile. Mai recent, Curtea a adoptat o hotărâre pilotă privind problema structurală a suprapopulației și condițiile inadecvate de detenție în centrele penitenciare ale Rusiei (a se vedea Ananiev și altele c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012 . Rezultă că plângerea prezentată în prezenta cerere se bazează pe jurisprudența clară și extensă a Curții . 14. În ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea a constatat în multe ocazii o încălcare a Convenției din cauza procedurilor penale nejustificate în instanțele ruse (a se vedea, printre multe altele, Starokadomskiy c. Rusia (n. 2) , nr. 27455/06, 13 martie 2014, Aleksandr Novikov c. Rusia , nr. 7087/04, 11 iulie 2013, Moskovets c. Rusia , nr. 14370/03, 23 aprilie 2009 și Vlasov c. Rusia , nr. 78146/01, 12 iunie 2008). Având în vedere caracterul recurent al acestei plângeri, Curtea consideră că este obiectul jurisprudenței sale bine stabilite. 15. Respectând natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că condițiile de detenție ale acestuia au fost în încălcarea articolului 3 din Convenție și că lungimea generală a procedurii nu a fost în conformitate cu garanțiile articolului 6 § 1 din Convenție. 16. În ceea ce privește remedierea prevăzută pentru solicitant, Guvernul s-a angajat să-i plătească o cantitate de compensare în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile. Chiar dacă suma respectivă nu corespunde exact la acordurile acordate de Curte în cazuri similare, ceea ce este important este că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu acestea (a se vedea Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, § 105, CEDH 2006 V). Guvernul s-a angajat să efectueze plata sumei respective în termen de trei luni de la decizia Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a decontare. 17. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestui caz în părțile referitoare la plângerile referitoare la condițiile inumane și degradante ale detenției reclamantului și la lungimea excesivă a procedurii. Întrucât Comitetul de Miniștri rămâne competent să supravegheze, în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârilor privind aceleași chestiuni, Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului așa cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 Martie 2008 si Aleksantseva si 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006). 18. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din lista în partea referitoare la plângeri privind condițiile inumane și degradante ale detenției anterioare a reclamantului și lungimea excesivă a procedurii penale împotriva acestuia. De asemenea, reclamantul a formulat plângeri suplimentare cu privire la diferitele articole ale Convenției și protocolelor sale. 20. Având în vedere tot materialul în posesie și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale în acea parte a cererii. 21. Rezultă că cererea din această parte trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernamentale privind plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3 și 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție în ceea ce privește plângerile referitoare la condițiile inumane și degradante de detenție preventivă și o lungime excesivă a procedurii penale; declară restul cererii inadmisibilă. Søren Prebensen Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului interimar [A1] IMMARKIntroduction PLEASE nu remova

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă