Comunicat la 16 ianuarie 2015 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 9063/14 Didier Foulon și Emilie Sanja Lauriane FOULON împotriva Franței introduse la 24 ianuarie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Didier Foulon, este un resortisant francez născut în 1971. Emilie Sanja Lauriane Foulon s-a născut în 2009. Reclamanții nu precizează naționalitatea acesteia din urmă. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Caroline Mecary, avocată la Paris, la care declară că a ales domiciliul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, se pot rezuma după cum urmează. La 31 iulie 2009, recurenta s-a născut în India, în Bombay, într-o mamă indiană și în recurentă. Eliberat la 20 august 2009 de către administrația în cauză, certificatul de naștere al recurentei menționează numele acestora din urmă și indică faptul că sunt mama sa și tatăl său. La 29 iulie 2009, reclamantul a efectuat o recunoaștere de paternitate la primăria din Paris. Refuzul de a transcrie certificatul de nastere pe registrele de stare civilă franceză Reclamantul a efectuat diverse demersuri la consulatul general al Franei din Bombay în august 2009 în vederea transcrierii certificatului de nastere al reclamantei. El a depus toate documentele necesare la 31 august 2009. La 9 octombrie 2009, consula adjunctă l-a informat pe reclamant că Ministerul Afacerilor Externe și Europene refuza transcrierea certificatului de naștere din cauza La 30 octombrie 2009, procurorul adjunct al Nantes l-a informat pe reclamant și pe avocatul său, pe care l-a informat cu privire la transcrierea actului de naștere al reclamantei. pe motiv că discordanțele din declarațiile reclamantului și asemănările cu alte dosare similare [l-au făcut] să creadă că, în ciuda dezmințirilor sale, [reclamantul] a recurs la un contract de gestație pentru alții interzis prin art. 16-7 din Codul civil La 5 noiembrie 2009, avocatul reclamantului a trimis o scrisoare procurorului adjunct solicitându-i să îi comunice documentele pe care se baza. La 26 ianuarie 2010, reclamantul și mama recurentei au numit procurorul Republicii Nantes în fața Tribunalului de Mare Instanță din Nantes în scopul de a obține transcrierea certificatului de naștere în registrele statului civil. Prin hotărârea din 10 iunie 2010, Tribunalul de Mare Instanță a acceptat această cerere și a respins cererea reconvențională a Parchetului în anulare a recunoașterii paternității, susținând în această privință că filiația paternă nu era pusă în discuție. În primul rând, acesta a constatat că Parchetul nu contesta regularitatea formală a certificatului de naștere indian al primei recurente, nu pretindea că a fost falsificat sau nu punea în discuție caracterul legal al filiației indicate în acesta. În continuare, Tribunalul a considerat că instanța nu a demonstrat că reclamanta a făcut obiectul unui contract de gestație pentru alții încheiat între mama sa și reclamant. În Hotărârea din 10 ianuarie 2011 din 10 ianuarie 2011, sesizată de ministerul public, instanța de apel a Nantes a infirmat hotărârea din 10 iunie 2010 printr-o hotărâre astfel motivată (...) Curtea va îndepărta ansamblul considerațiilor puse în fața Parchetului de Nantes care se referă la afaceri similare sau la reputația de spital la care a născut mama; caracterul general și parțial ipotetic al acestor mijloace le face inadmisibile. Pe de altă parte, cercetările și constatările consulatului general al Franței din Bombay permit reținerea șederii scurte, fără obiect special, a celor din India la momentul conceperii, absența cunoștințelor respective ale părinților biografiei lor, pe care o arată cel puțin neobișnuit faptul că, în cazul în care abandonarea sa ar fi avut în vedere, copilul născut din această relație presupusă unui străin mai degrabă decât unui serviciu de adopție În lipsa unui proiect comun atât de viață de cuplu, cât și de urmărire a copilului, singura justificare este suma plătită de tatăl care nu trebuie să fie apreciată în funcție de situația acestuia, ci de cea a mamei de origine extrem de modestă pentru care 1 500 EUR reprezintă trei ani de salariu. Această sumă fiind în mod evident fără legătură cu aceleași cheltuieli. În acest fel, nu este vorba doar despre un contract de mamă surogat interzis de legea franceză, ci și despre o achiziție de copil, desigur contrar ordinii publice. mai mult decât în cazul în care este vorba despre un contract de mamă surogat interzis de legea franceză, ci și despre o achiziție de copil, desigur contrar ordinii publice. ; de asemenea, nu poate susține o încălcare a vieții private în sensul articolului 8 din [Convenție], întrucât a fost admis să introducă același copil pe teritoriul francez. (.) Hotărârea Curții de Casație din 13 septembrie 2013 recurentul și mama reclamantei s-au ocupat de Casație. Printre altele, ei au criticat instanța de apel pentru că nu și-au caracterizat decizia privind refuzul de a transcrie actul de naștere al reclamantei și anularea recunoașterii paternității în ceea ce privește interesul superior al copilului. Ei dedicau o încălcare a articolului 3-1 din Convenția internațională privind drepturile copilului și a articolului 8 din Convenție. Invocând această ultimă dispoziție, ei subliniau, de asemenea, că, în cazul în care existența unei legături familiale cu un copil este stabilită, statul trebuie să acționeze astfel încât să permită acestei legături să se dezvolte și să acorde o protecție juridică care să facă posibilă integrarea copilului în familia sa, și susțineau că acest refuz și această anulare fac filiația paternă de neoprit în Franța și o priva pe reclamantă și aducea atingere interesului superior al copilului și dreptului acestora la respectarea vieții private și familiale. Curtea de Casație (prima Cameră civilă) a respins recursul la 13 septembrie 2013 printr-o hotărâre motivată (...) așteptat ca în statul de drept pozitiv, este justificat refuzul de transcriere a unui act de naștere făcut în țări străine și redactat în forme uzuale în această țară, atunci când nașterea este la locul de naștere, în fraudă cu legea franceză, a unui proces de ansamblu care conține o convenție de gestație pentru contul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest caz, instanța de apel, care a caracterizat existența unui astfel de proces fraudulos, care conținea o convenție de gestație pentru contul de: încheiat între [reclamantul] și [mama reclamantei], a dedus pe bună dreptate că actul de naștere al copilului stabilit de autoritățile indiene nu putea fi transcris în registrele statului civil francez; În prezența acestei fraude, nici interesul superior al copilului garantat la art. 3 alineatul (1) din Convenția internațională privind drepturile copilului, nici respectarea vieții private și familiale în sensul articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu pot fi invocate în mod util; (...) (...) așteptat ca acțiunea în contestație de paternitate desfășurată de către procurorul public pentru fraudă a legii, întemeiată pe art. 3 din Codul civil, să nu facă obiectul dovezii că autorul recunoașterii nu este tatăl în sensul art. 3 din același cod; întrucât a caracterizat frauda cu legea comisă de [reclamantul], instanța de apel a dedus exact din aceasta că recunoașterea paternă trebuia anulată; În prezența acestei fraude, nici interesul superior al copilului garantat la art. 3 alineatul (1) din Convenția internațională privind drepturile copilului, nici respectarea vieții private și familiale în sensul articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu pot fi invocate în mod util; (...) Reclamanții nu furnizează informații cu privire la condițiile actuale ale vieții lor de familie. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt expuse în Hotărârile Mensson c. France 65192/11, CEDH 2014) și Labassee c. France 65941/11, 26 iunie 2014). GRIEF Invocând art. 8 din convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții lor private și de familie ca urmare a refuzului de a transcrie actul de naștere indian al celui de-al doilea stat francez și a anulării recunoașterii paternității efectuate de primul stat, pe motiv că acesta a recurs la o convenție de gestație pentru alții. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Având în vedere Hotărârile Mensson c. Franța (nr. 65192/11, CEDO 2014) și Labassee c. Franța (nr. 65941/11) din 26 iunie 2014, a existat o încălcare a articolului 8 din convenție ca urmare a refuzului de a transcrie certificatul de naștere indian al recurentei în registrele statului civil francez și ca urmare a anulării recunoașterii de paternitate efectuată de reclamant În special, având în vedere punctele 93 din hotărârea Mennesson și 72 din Hotărârea Labassee , ce concluzie trebuie trasă din faptul că Curtea de Casație a reținut în speță că recurgerea la o convenție de gestație pentru alții în străinătate este o fraudă a legii și că, în prezența unei astfel de fraude, nici interesul superior al copilului garantat la art. 3.1 din Convenția internațională privind drepturile copilului, nici respectarea vieții private și familiale în sensul articolului 8 din Convenție, nu pot fi invocate în mod util
Communiquée le 16 janvier 2015
Requête n
o
9063/14
Didier FOULON et Emilie Sanja Lauriane FOULON
contre la France
introduite le 24 janvier 2014
Le requérant, M. Didier Foulon, est un ressortissant français né en 1971. La requérante, M
lle
Emilie Sanja Lauriane Foulon, est née en 2009. Les requérants ne précisent pas la nationalité de cette dernière. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Caroline Mécary, avocate à Paris, chez qui ils déclarent élire domicile.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
La requérante est née le 31 juillet 2009 en Inde, à Bombay, d’une mère indienne et du requérant. Délivré le 20 août 2009 par l’administration indienne, l’acte de naissance de la requérante mentionne le nom de ces deux derniers et indique qu’ils sont sa mère et son père.
Le 29 juillet 2009, le requérant avait effectué une reconnaissance de paternité à la mairie de Paris.
1.
Le refus de transcrire l’acte de naissance sur les registres de l’état civil français
Le requérant effectua diverses démarches auprès du consulat général de France à Bombay en août 2009 en vue de la transcription de l’acte de naissance de la requérante. Il déposa toutes les pièces nécessaires le 31 août 2009.
Le 9 octobre 2009, la consule adjointe informa le requérant que le Ministère des affaires étrangères et européennes refusait la transcription de l’acte de naissance en raison – sans plus de précisions – d’un refus du Parquet de Nantes. Elle ajouta que cela faisait obstacle à la délivrance d’un titre de voyage français en faveur de la requérante.
Le requérant essaya vainement d’obtenir des explications du consulat puis du procureur de la République de Nantes. Il s’adressa à une avocate, qui effectua diverses démarches à cette fin.
Le 30 octobre 2009, le procureur adjoint de Nantes informa le requérant et son avocate qu’il s’opposait à la transcription de l’acte de naissance de la requérante «
au motif que les discordances dans [les] déclarations [du requérant] et les similitudes avec d’autres dossiers similaires [le laissaient] penser que, malgré [ses] dénégations, [le requérant avait] eu recours à un contrat de gestation pour autrui prohibé par l’article 16-7 du code civil
». Le 5 novembre 2009, l’avocate du requérant envoya une lettre au procureur adjoint lui demandant de lui communiquer les pièces sur lesquelles il se fondait. Elle n’obtient pas de réponse.
Le 22 janvier 2010, les requérants arrivèrent en France.
2.
Le jugement du tribunal de grande instance de Nantes du 10 juin 2010
Le 26 janvier 2010, le requérant et la mère de la requérante assignèrent le procureur de la République de Nantes devant le tribunal de grande instance de Nantes aux fins d’obtenir la transcription de l’acte de naissance sur les registres de l’état civil.
Par un jugement du 10 juin 2010, le tribunal de grande instance fit droit à cette demande et rejeta la demande reconventionnelle du parquet en annulation de la reconnaissance de paternité, relevant à cet égard que la filiation paternelle n’était pas mise en cause. Il constata tout d’abord que le parquet ne contestait pas la régularité formelle de l’acte de naissance indien de la première requérante, ne prétendait pas qu’il avait été falsifié ni ne mettait en cause l’énonciation de la filiation qui y était indiquée. Il jugea ensuite que le parquet n’avait pas démontré que la requérante était issue d’un contrat de gestation pour autrui conclu entre sa mère et le requérant.
3.
L’arrêt de la cour d’appel de Nantes du 10 janvier 2011
Le 10 janvier 2011, saisie par le ministère public, la cour d’appel de Nantes infirma le jugement du 10 juin 2010 par un arrêt ainsi motivé
:
«
(...) La cour écartera l’ensemble des considérations mises en avant par le parquet de Nantes qui font référence à des «
affaires similaires
» ou à «
la réputation
» de l’hôpital où la mère a accouché
; le caractère général et partiellement hypothétique de ces moyens les rendant irrecevables. En revanche, les recherches et constatations du consulat général de France à Bombay, permettent de retenir le court séjour sans objet particulier de l’intimé en Inde à l’époque de la conception, l’absence de connaissance respective des parents de leurs biographies, qu’ainsi apparaît pour le moins insolite le fait, si son abandon était envisagé, de confier l’enfant né de cette relation supposée à un étranger inconnu plutôt qu’à un service d’adoption
; qu’en l’absence de projet commun tant de vie de couple que de suivi de l’enfant, la seule justification qui vaille est la somme versée par le père qui ne doit pas être appréciée en fonction de la situation de celui-ci, mais de celle de la mère d’origine extrêmement modeste pour qui 1
500 EUR représentent trois ans de salaire. Cette somme étant manifestement sans relation avec les frais mêmes «
confortables
» de sa grossesse.
Ainsi, il ne s’agit pas seulement en l’espèce d’un contrat de mère porteuse prohibé par la loi française, mais encore d’un achat d’enfant, évidemment contraire à l’ordre public. «
L’intérêt supérieur de l’enfant
» ne peut utilement être mis en avant par [le requérant] qui a fait le choix délibéré de mettre cette enfant et lui-même hors la loi
; de même qu’il ne peut alléguer d’une atteinte à la vie privée au sens de l’article 8 de la [Convention], en ce qu’il a été admis à faire pénétrer cette même enfant sur le territoire français. (..
.).
»
4.
L’arrêt de la cour de cassation du 13 septembre 2013
Le requérant et la mère de la requérante se pourvurent en cassation. Ils reprochaient notamment à la cour d’appel de ne pas avoir caractérisé sa décision relative au refus de transcrire l’acte de naissance de la requérante et à l’annulation de la reconnaissance de paternité au regard de l’intérêt supérieur de l’enfant. Ils en déduisaient une violation de l’article 3-1 de la convention internationale des droits de l’enfant et de l’article 8 de la Convention. Invoquant cette dernière disposition, ils soulignaient en outre que là où l’existence d’un lien familial avec un enfant est établie, l’État doit agir de manière à permettre à ce lien de se développer et accorder une protection juridique rendant possible l’intégration de l’enfant dans sa famille, et soutenaient que ce refus et cette annulation rendaient la filiation paternelle inopposable en France et en privait la requérante, et portait atteinte à l’intérêt supérieur de l’enfant et à leur droit au respect de la vie privée et familiale.
La Cour de cassation (première chambre civile) rejeta le pourvoi le 13
septembre 2013 par un arrêt ainsi motivé
:
«
(...) attendu qu’en l’état du droit positif, est justifié le refus de transcription d’un acte de naissance fait en pays étranger et rédigé dans les formes usitées dans ce pays lorsque la naissance est l’aboutissement, en fraude à la loi française, d’un processus d’ensemble comportant une convention de gestation pour le compte d’autrui, convention qui, fût-elle licite à l’étranger, est nulle d’une nullité d’ordre public aux termes des articles 16-7 et 16-9 du code civil ;
Qu’en l’espèce, la cour d’appel, qui a caractérisé l’existence d’un tel processus frauduleux, comportant une convention de gestation pour le compte d’autrui conclue entre [le requérant] et [la mère de la requérante], en a déduit à bon droit que l’acte de naissance de l’enfant établi par les autorités indiennes ne pouvait être transcrit sur les registres de l’état civil français ;
Qu’en présence de cette fraude, ni l’intérêt supérieur de l’enfant que garantit l’article
3, § 1, de la Convention internationale des droits de l’enfant, ni le respect de la vie privée et familiale au sens de l’article 8 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales ne sauraient être utilement invoqués ;
(...)
(...) attendu que l’action en contestation de paternité exercée par le ministère public pour fraude à la loi, fondée sur l’article 336 du code civil, n’est pas soumise à la preuve que l’auteur de la reconnaissance n’est pas le père au sens de l’article 332 du même code ; qu’ayant caractérisé la fraude à la loi commise par [le requérant], la cour d’appel en a exactement déduit que la reconnaissance paternelle devait être annulée ;
Qu’en présence de cette fraude, ni l’intérêt supérieur de l’enfant que garantit l’article
3, § 1, de la Convention internationale des droits de l’enfant, ni le respect de la vie privée et familiale au sens de l’article 8 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales ne sauraient être utilement invoqués ; (...)
».
Les requérants ne fournissent pas d’information sur les conditions actuelle de leur vie familiale.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont exposés dans les arrêts
Mennesson c. France
(n
o
65192/11, CEDH 2014) et
Labassee c. France
(n
o
65941/11, 26 juin 2014).
GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent d’une violation de leur droit au respect de leur vie privée et familiale résultant du refus de transcription de l’acte de naissance indien de la seconde d’entre eux sur les registres de l’état civil français et de l’annulation de la reconnaissance de paternité effectuée par le premier d’entre eux, au motif que celui-ci avait eu recours à une convention de gestation pour autrui.
Vu les arrêts
Mennesson c. France
(no 65192/11, CEDH 2014) et
Labassee c. France
(no 65941/11) du 26 juin 2014, y a-t-il eu violation de l’article 8 de la Convention du fait du refus de transcrire l’acte de naissance indien de la requérante sur les registres de l’état civil français et du fait de l’annulation de la reconnaissance de paternité effectuée par le requérant
?
En particulier, vu les paragraphes 93 de l’arrêt
Mennesson
et 72 de l’arrêt
Labassee
, quelle conclusion y a-t-il lieu de tirer du fait que la Cour de cassation a retenu en l’espèce que le recours à une convention de gestation pour autrui à l’étranger est constitutif d’une fraude à la loi et qu’en présence d’une telle fraude, ni l’intérêt supérieur de l’enfant que garantit l’article 3.1 de la convention internationale des droits de l’enfant, ni le respect de la vie privée et familiale au sens de l’article 8 de la Convention, ne peuvent être utilement invoqués
?