DIDOV v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
DIDOV v. BULGARIA (CtEDO, 2015)
Comunicat la 19 ianuarie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 27791/09 Stoyan Dimitrov DADOV împotriva Bulgariei depusă la 26 martie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Stoyan Dimitrov Didov, este un național bulgar, născut în 1972 și locuiește în Burgas. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Karov, un avocat care practică în Burgas. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 iulie 2007, la aproximativ 6 a.m., câțiva ofițeri de poliție au vizitat casa reclamantului la Burgas. Întrucât nu a fost acolo, au servit la familia sa o convocare pentru a-i raporta biroul de poliție din Pomorie „în calitate de martor” în legătură cu o anchetă. După ce a fost avertizat la telefon de către soția sa, la aproximativ 7 dimineața, reclamantul a sosit la secția de poliție. Acolo, a fost notificat că el a fost reținut în temeiul articolului 63 alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne (a se vedea mai jos, legislația și practicile interne relevante). Ordinea a declarat că el a fost reținut pe baza articolului 63 alineatul (1) alineatul (1) „în legătură cu o infracțiune în temeiul articolului 195 din Codul Penal”. Dispoziția în cauză se referă la infracțiunile furtului. Reclamantul a fost reținut până la 11 iulie 2007 până la ora 1:30 p.m., în timpul acestui timp, a fost transportat la o secție de poliție din Burgas și apoi înapoi la secția de poliție din Pomorie, unde au fost luate amprentele. El nu a fost intervievat și nu au fost efectuate alte măsuri de investigație. La aproximativ 12 a.m. reclamantul a fost autorizat să se întâlnească cu un avocat reținut de soția sa, care a insistat în fața poliției asupra eliberării reclamantului. Imediat după ce a eliberat reclamantul a solicitat revizuirea judiciară a ordinului de detenție. În cadrul procedurii de reexaminare judiciară, poliția a prezentat un ordin din 10 iulie 2007 și a semnat de către un investigator de poliție din Pomorie. Acestea au declarat că dosarul privind reclamantul nu conține alte documente. Ordinul a remarcat că un furt a fost comis de o persoană necunoscută într-un hotel din Pomorie și a indicat că poliția ar trebui să caute criminalul; în acest scop, poliția a fost de a intervieva gardienii de securitate care au fost în schimb în hotel în noaptea furtului, și a lua alte măsuri adecvate. Nu este clar dacă reclamantul a fost unul dintre gărzile menționate în ordin. Într-o hotărâre din 21 decembrie 2007, Curtea Administrativă Burgas a susținut ordinul de detenție, declarând că detenția reclamantului a fost în conformitate cu legea. Acesta a constatat, în special, că, pentru aplicarea legală a articolului 63 alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne, nu a fost necesar ca poliția să dețină dovezi care să demonstreze „în mod necalificat” că deținutul a comis o infracțiune; datele „justificarea suspiciunilor că există o probabilitate că persoana a comis o infracțiune” sunt suficiente. Curtea internă a remarcat, de asemenea, că poliția are „libertate operațională” în ceea ce privește aplicarea articolului 63 alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne. Prin apelul reclamantului, la 17 noiembrie 2008, Curtea Supremă Administrativă a susținut hotărârea Curții administrative Burgas, reprezentând raționamentul său. Legea și practicile interne relevante au fost rezumate în hotărârea Curții în cazul lui Petkov și Profirov v. Bulgaria (n. 50027/08 și 50781/09, §§ 25-29, 24 iunie 2014). În special, art. 63 alineatul (1) alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne din 2006, în vigoare la momentul respectiv, a autorizat poliția să aresteze un individ suspectat de a fi comis o infracțiune penală. O astfel de detenție de poliție nu poate depăși douăzeci și patru de ore și nu poate implica restricția drepturilor personale în afară de dreptul la liberă circulație. De asemenea, Legea Ministerului Afacerilor Interne prevedea că un arestător are dreptul să conteste legalitatea detenției sale. Cu toate acestea, instanțele nu au interpretat această posibilitate ca permițând ca un individ în custodie de poliție să solicite eliberarea în timp ce este încă reținut, dar doar ca permițând revizuirea judiciară ulterioară a ordinului respectiv de detenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție că detenția sa la 11 iulie 2007 nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că a comis o infracțiune penală și, de asemenea, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Convenție, că nu a fost informat cu privire la motivele de detenție. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, el se plânge că nu a avut rapid acces la o instanță pentru a contesta detenția sa. În baza articolului 6 §§ 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plâng că procedura de reexaminare judiciară inițiată de el a fost nedrept pentru că instanța națională a ajuns la concluzii greșite. În plus, fără a prezenta plângeri separate, reclamantul se referă la art. 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și §§ §§ §§ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În special, privarea sa de libertate s-a încadrat în alin. (c) din această dispoziție? A existat o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune și a fost arestat în scopul de a-l „aduca în fața autorității juridice competente” (a se vedea Petkov și Profirov Bulgaria, nos. 50027/08 și 50781/09, §§ 41-57, 24 iunie 2014). În caz contrar, reclamantul a fost reținut pentru îndeplinirea „o obligație [o] stabilită prin lege”, astfel cum se prevede la art. 5 § 1 litera (b)? Dacă este cazul, cerințele acestei dispoziții au fost îndeplinite (a se vedea, de exemplu, Schwabe și M.G. c. Germania, nos. 8080/08 și 8577/08, § 73, CEDH 2011 (extras), cu alte referințe, și Vasileva c. Danemarca , nr. 52792/99, §§ 36-37, 25 septembrie 2003)? Reclamantul a fost informat cu privire la motivele arestării sale și a oricărei acuzații împotriva sa, astfel cum se prevede la art. 5 § 2 din Convenție? A solicitat art. 5 § 4 din Convenție o procedură eficace prin care reclamantul ar putea contesta legalitatea detenției sale, având în vedere în special durata scurtă a detenției (a se vedea Petkov și Profirov, citată mai sus, §§ 64-71, dar și Slivenko c. Letonia [GC], nr. 48321/99, § 158, ECHR 2003-X, și Tomaszewscy c. Polonia , nr. 8933/05, § 146, 15 aprilie 2014)? Reclamantul a avut acces la un drept eficace și executiv de compensare pentru detenția sa în presupusă contravenție la art. 5 §§ 1, 2 și 4, astfel cum se prevede la art. 5 § 5 din convenție, având în vedere, în special, că cererea de revizuire judiciară a ordinului de detenție din 11 iulie 2007, care ar putea da naștere la un drept de a solicita daune, a fost respinsă?