DIDOV v. BULGARIA

Comunicat la 19 ianuarie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 27791/09 Stoyan Dimitrov DADOV împotriva Bulgariei depusă la 26 martie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Stoyan Dimitrov Didov, este un național bulgar, născut în 1972 și locuiește în Burgas. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Karov, un avocat care practică în Burgas. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 iulie 2007, la aproximativ 6 a.m., câțiva ofițeri de poliție au vizitat casa reclamantului la Burgas. Întrucât nu a fost acolo, au servit la familia sa o convocare pentru a-i raporta biroul de poliție din Pomorie „în calitate de martor” în legătură cu o anchetă. După ce a fost avertizat la telefon de către soția sa, la aproximativ 7 dimineața, reclamantul a sosit la secția de poliție.

Acolo, a fost notificat că el a fost reținut în temeiul articolului 63 alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne (a se vedea mai jos, legislația și practicile interne relevante). Ordinea a declarat că el a fost reținut pe baza articolului 63 alineatul (1) alineatul (1) „în legătură cu o infracțiune în temeiul articolului 195 din Codul Penal”. Dispoziția în cauză se referă la infracțiunile furtului. Reclamantul a fost reținut până la 11 iulie 2007 până la ora 1:30 p.m., în timpul acestui timp, a fost transportat la o secție de poliție din Burgas și apoi înapoi la secția de poliție din Pomorie, unde au fost luate amprentele. El nu a fost intervievat și nu au fost efectuate alte măsuri de investigație.

La aproximativ 12 a.m. reclamantul a fost autorizat să se întâlnească cu un avocat reținut de soția sa, care a insistat în fața poliției asupra eliberării reclamantului. Imediat după ce a eliberat reclamantul a solicitat revizuirea judiciară a ordinului de detenție. În cadrul procedurii de reexaminare judiciară, poliția a prezentat un ordin din 10 iulie 2007 și a semnat de către un investigator de poliție din Pomorie. Acestea au declarat că dosarul privind reclamantul nu conține alte documente. Ordinul a remarcat că un furt a fost comis de o persoană necunoscută într-un hotel din Pomorie și a indicat că poliția ar trebui să caute criminalul; în acest scop, poliția a fost de a intervieva gardienii de securitate care au fost în schimb în hotel în noaptea furtului, și a lua alte măsuri adecvate.

Nu este clar dacă reclamantul a fost unul dintre gărzile menționate în ordin. Într-o hotărâre din 21 decembrie 2007, Curtea Administrativă Burgas a susținut ordinul de detenție, declarând că detenția reclamantului a fost în conformitate cu legea. Acesta a constatat, în special, că, pentru aplicarea legală a articolului 63 alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne, nu a fost necesar ca poliția să dețină dovezi care să demonstreze „în mod necalificat” că deținutul a comis o infracțiune; datele „justificarea suspiciunilor că există o probabilitate că persoana a comis o infracțiune” sunt suficiente. Curtea internă a remarcat, de asemenea, că poliția are „libertate operațională” în ceea ce privește aplicarea articolului 63 alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne.

Prin apelul reclamantului, la 17 noiembrie 2008, Curtea Supremă Administrativă a susținut hotărârea Curții administrative Burgas, reprezentând raționamentul său. Legea și practicile interne relevante au fost rezumate în hotărârea Curții în cazul lui Petkov și Profirov v. Bulgaria (n. 50027/08 și 50781/09, §§ 25-29, 24 iunie 2014). În special, art. 63 alineatul (1) alineatul (1) din Legea Ministerului Afacerilor Interne din 2006, în vigoare la momentul respectiv, a autorizat poliția să aresteze un individ suspectat de a fi comis o infracțiune penală. O astfel de detenție de poliție nu poate depăși douăzeci și patru de ore și nu poate implica restricția drepturilor personale în afară de dreptul la liberă circulație.

De asemenea, Legea Ministerului Afacerilor Interne prevedea că un arestător are dreptul să conteste legalitatea detenției sale. Cu toate acestea, instanțele nu au interpretat această posibilitate ca permițând ca un individ în custodie de poliție să solicite eliberarea în timp ce este încă reținut, dar doar ca permițând revizuirea judiciară ulterioară a ordinului respectiv de detenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție că detenția sa la 11 iulie 2007 nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că a comis o infracțiune penală și, de asemenea, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Convenție, că nu a fost informat cu privire la motivele de detenție.

În baza articolului 6 § 1 din Convenție, el se plânge că nu a avut rapid acces la o instanță pentru a contesta detenția sa. În baza articolului 6 §§ 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plâng că procedura de reexaminare judiciară inițiată de el a fost nedrept pentru că instanța națională a ajuns la concluzii greșite. În plus, fără a prezenta plângeri separate, reclamantul se referă la art. 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și §§ §§ §§ … În special, privarea sa de libertate s-a încadrat în alin. (c) din această dispoziție? A existat o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune și a fost arestat în scopul de a-l „aduca în fața autorității juridice competente” (a se vedea Petkov și Profirov Bulgaria, nos.

50027/08 și 50781/09, §§ 41-57, 24 iunie 2014). În caz contrar, reclamantul a fost reținut pentru îndeplinirea „o obligație [o] stabilită prin lege”, astfel cum se prevede la art. 5 § 1 litera (b)? Dacă este cazul, cerințele acestei dispoziții au fost îndeplinite (a se vedea, de exemplu, Schwabe și M.G. c. Germania, nos. 8080/08 și 8577/08, § 73, CEDH 2011 (extras), cu alte referințe, și Vasileva c. Danemarca , nr. 52792/99, §§ 36-37, 25 septembrie 2003)? Reclamantul a fost informat cu privire la motivele arestării sale și a oricărei acuzații împotriva sa, astfel cum se prevede la art. 5 § 2 din Convenție?

A solicitat art. 5 § 4 din Convenție o procedură eficace prin care reclamantul ar putea contesta legalitatea detenției sale, având în vedere în special durata scurtă a detenției (a se vedea Petkov și Profirov, citată mai sus, §§ 64-71, dar și Slivenko c. Letonia [GC], nr. 48321/99, § 158, ECHR 2003-X, și Tomaszewscy c. Polonia , nr. 8933/05, § 146, 15 aprilie 2014)? Reclamantul a avut acces la un drept eficace și executiv de compensare pentru detenția sa în presupusă contravenție la art. 5 §§ 1, 2 și 4, astfel cum se prevede la art. 5 § 5 din convenție, având în vedere, în special, că cererea de revizuire judiciară a ordinului de detenție din 11 iulie 2007, care ar putea da naștere la un drept de a solicita daune, a fost respinsă?

Communicated on 19 January 2015

FOURTH SECTION

Application no. 27791/09 Stoyan Dimitrov DIDOV against Bulgaria lodged on 26 March 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Stoyan Dimitrov Didov, is a Bulgarian national, who was born in 1972 and lives in Burgas. He is represented before the Court by Mr S. Karov, a lawyer practising in Burgas. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. At about 6 a.m. on 11 July 2007 several police officers visited the applicant’s home in Burgas. As he was not there, they served on his family a summons for him to report to the police office in Pomorie “in the capacity of witness” in relation to an investigation. After being alerted on the telephone by his wife, at about 7 a.m. the applicant arrived at the police station. There, he was notified that he was being detained under section 63(1)(1) of the Ministry of Internal Affairs Act (see below, Relevant domestic law and practice).

The applicant submits that he was given the detention order at a later stage. The order stated that he was being detained on the basis of section 63(1)(1) “in connection with an offence under Article 195 of the Criminal Code”. The provision at issue refers to the offence of theft. The applicant was kept in detention until 1:30 p.m. on 11 July 2007. During that time he was transported to a police station in Burgas and then back to the police station in Pomorie, where his fingerprints were taken. He was not interviewed, and no further investigative measures were performed. At about 12 a.m. the applicant was allowed to meet a lawyer retained by his wife, who insisted before the police on the applicant’s release.

Immediately after his release the applicant applied for judicial review of the detention order. In the framework of the judicial-review proceedings the police presented an order dated 10 July 2007 and signed by a police investigator in Pomorie. They stated that the case file concerning the applicant contained no other documents. The order noted that a theft had been committed by an unknown person in a hotel in Pomorie and indicated that the police should search for the perpetrator; for that purpose, the police were to interview the security guards who had been on shift in the hotel on the night of the theft, and take other appropriate measures. It is unclear whether the applicant was one of the guards mentioned in the order.

In a judgment of 21 December 2007 the Burgas Administrative Court upheld the detention order, holding that the applicant’s detention had been in accordance with the law. It found, in particular, that for the lawful application of section 63(1)(1) of the Ministry of Internal Affairs Act it was not necessary that the police should hold evidence showing “in a unqualified manner” that the detainee had committed an offence; data “justifying a suspicion that there was a probability that the person had committed an offence” was sufficient. The domestic court noted further that the police had “operational freedom” as to the application of section 63(1)(1) of the Ministry of Internal Affairs Act. Upon an appeal by the applicant, on 17 November 2008 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of the Burgas Administrative Court’s, reiterating its reasoning.

B. Relevant domestic law and practice The relevant domestic law and practice have been summarised in the Court’s judgment in the case of Petkov and Profirov v. Bulgaria (nos. 50027/08 and 50781/09, §§ 25-29, 24 June 2014). In particular, section 63(1)(1) of the Ministry of Internal Affairs Act of 2006, in force at the time, authorised the police to arrest an individual suspected of having committed a criminal offence. Such police detention could not exceed twenty-four hours and could not entail the restriction of any personal rights other than the right to free movement. An individual taken into police custody was entitled to be assisted by counsel. The Ministry of Internal Affairs Act also stipulated that an arrestee was entitled to contest the legality of his detention.

However, the courts have not construed that possibility as allowing an individual in police custody to apply for release while still detained, but only as permitting subsequent judicial review of the respective detention order. COMPLAINTS

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was the applicant deprived of his liberty on 11 July 2007 in breach of Article 5 § 1 of the Convention? In particular, did his deprivation of liberty fall within paragraph (c) of this provision? Was there a reasonable suspicion that the applicant had committed an offence and was he arrested with the purpose of “bringing him before the competent legal authority” (see Petkov and Profirov v. Bulgaria , nos. 50027/08 and 50781/09, §§ 41-57, 24 June 2014). Alternatively, was the applicant detained for “the fulfilment of [an] obligation prescribed by law”, as provided for by subparagraph (b) of Article 5 § 1? If so, were that provision’s requirements met (see, for example, Schwabe and M.G. v. Germany , nos.

8080/08 and 8577/08, § 73, ECHR 2011 (extracts), with further references, and Vasileva v. Denmark , no. 52792/99, §§ 36-37, 25 September 2003)? 2. Was the applicant informed of the reasons for his arrest and of any charges against him, as required by Article 5 § 2 of the Convention?

3. Did Article 5 § 4 of the Convention require an effective procedure by which the applicant could challenge the lawfulness of his detention, given in particular the detention’s short duration (see Petkov and Profirov , cited above, §§ 64-71, but also Slivenko v. Latvia [GC], no. 48321/99, § 158, ECHR 2003-X, and Tomaszewscy v. Poland , no. 8933/05, § 146, 15 April 2014)? 4. Did the applicant have access to an effective and enforceable right to compensation for his detention in alleged contravention of Article 5 §§ 1, 2 and 4, as required by Article 5 § 5 of the Convention, seeing, most notably, that his application for judicial review of the detention order of 11 July 2007, which could give rise to an entitlement to seek damages, was disallowed?